Vămile văzduhului – Învăţătura episcopului Teofan Zăvorâtul despre vămile văzduhului

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Episcopul Ignatie Brianceaninov a fost apărătorul de frunte al învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, din Rusia secolului al XIX-lea, când necredincioşii şi moderniştii începeau deja să o ia în râs. Dar nici Episcopul Teofan Zăvorâtul nu a fost un apărător mai puţin hotărât al acestei învăţături, pe care a socotit-o ca parte a învăţăturii ortodoxe despre războiul nevăzut sau a luptei duhovniceşti împotriva dracilor. Iată ce spune el despre vămi, în comentariul său la versetul 80 al Psalmului 118:

Vămile văzduhului – Vămile: o piatră de încercare a adevăratei experienţe de după moarte

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Tot ce s-a arătat în acest capitol este, de bună seamă, altceva decât „revederile rapide ale faptelor trecute” (flashbacks) ale vieţii, care sunt povestite astăzi atât de des în experienţele trăite „după moarte”. Acestea din urmă – care se arată adesea şi înainte de moarte – nu au nimic de la Dumnezeu, nu au nici o legătură cu judecata. Se pare că acestea sunt mai degrabă o experienţă psihologică, o revedere a vieţii cuiva dimpreună cu cercetarea conştiinţei proprii. Lipsa judecăţii şi chiar „simţul umorului” pe care mulţi au observat-o în fiinţa nevăzută, care stă de faţă la „revederile rapide ale faptelor trecute”, reprezintă, mai înainte de toate, o oglindire a cumplitei lipse de preţuire pe care o au majoritatea oamenilor din lumea apuseană, cu privire la viaţă şi moarte. Şi de aceea chiar şi hinduşii din India cea „înapoiată” au experienţe ale morţii mai înfricoşătoare decât majoritatea celor din apus: chiar fără luminarea adevărată a creştinismului, ei au păstrat o purtare mai curată faţă de viaţă decât o au majoritatea oamenilor din apusul uşor „post-creştin”.

Vămile văzduhului – Judecata particulară

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În teologia dogmatică ortodoxă, trecerea prin vămile văzduhului este o parte a judecăţii particulare, prin mijlocirea căreia se hotărăşte soarta sufletului până la judecata cea de obşte. Atât judecata particulară, cât şi judecata cea de obşte sunt săvârşite de către îngeri, care slujesc drept lucrători ai dreptăţii lui Dumnezeu: La sfârşitul veacurilor vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc (Matei 13, 49).

Vămile văzduhului – Experienţele vămilor trăite înainte de moarte

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Astfel, se poate vedea din numeroase exemple, cât este de nelipsită pentru suflet experienţa întâlnirii cu dracii vămilor văzduhului după moarte. Totuşi, această experienţă trăită nu se mărgineşte numai la cele ce se petrec după moarte. Am văzut mai sus că experienţa vămilor pe care a avut-o Sf. Antonie cel Mare a fost o experienţă „în afara trupului”, pe când se afla la rugăciune. La fel şi Sf. Ioan Scărarul povesteşte o întâmplare petrecută cu un călugăr înainte de moartea sa.

„Cu o zi înainte de moarte, a intrat în extaz şi, cu ochii deschişi, a privit în stânga şi în dreapta patului său şi, ca şi cum ar fi fost chemat de cineva să dea socoteală, a strigat în auzul tuturor celor de faţă şi a zis: ‘Da, este adevărat; dar pentru aceea am postit mulţi ani.’ Şi apoi iarăşi: ‘Da, este foarte adevărat, dar am vărsat lacrimi pentru aceea şi le-am slujit fraţilor.’ Şi iarăşi: ‘Nu, voi mă defăimaţi.’ Şi uneori mai spunea: ‘Da, este adevărat. Da, nu ştiu ce să spun despre asta. Dar Dumnezeu este milostiv.’ Şi era cu adevărat o privelişte cumplită şi înfricoşătoare – această chinuire nevăzută şi nemiloasă. Dar cel mai cumplit a fost că era osândit pentru cele ce nu le făcuse. Ce uimitor! Despre câteva dintre păcatele sale, pustnicul a zis: ‘Nu ştiu ce să spun despre asta’, deşi fusese călugăr vreme de aproape patruzeci de ani şi avusese darul lacrimilor … Şi în vreme ce era astfel chemat să dea socoteală, era scos din trup, lăsându-ne fără să cunoaştem cum a fost judecata, ori sfârşitul, ori osânda, ori cum s-a sfârşit judecata.”

Vămile văzduhului – O experienţă a vămilor din zilele noastre

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Răspunsul obişnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată„.

Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea liniştit în fulgi mari. Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, şi în general diferenţa dintre temperatura din cameră şi cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult şi se arăta înaintea ochilor noştri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricoşare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârşit …

Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, şi nu ştiu cât a durat urcuşul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedesluşită, mai apoi ţipete şi un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.

Duhurile rele! – am înţeles îndată şi am socotit aceasta neobişnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult aş fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă!

Vămile văzduhului – Vămile în Vieţile sfinţilor

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În Vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţişare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseşte trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, aşa cum o povesteşte într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), şi nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle şi în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care deşi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeaşi istorisire de bază a faptelor.

Vămile văzduhului – Mărturia Patristică despre vămi

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre ele atunci când zice despre creştini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Găsim această învăţătură în întreaga predanie a Bisericii din primele veacuri şi în rugăciunile bisericeşti” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).

Vămile văzduhului – Cum să înţelegem vămile

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Poate că nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atât de greşit înţeles ca acest fenomen al vămilor văzduhului. Mulţi absolvenţi ai seminariilor ortodoxe moderne de astăzi sunt aplecaţi să ignore această realitate, ca pe vreo „adăugire mai târzie” la învăţătura ortodoxă, sau ca pe vreun tărâm „închipuit”, fără temelie în textele scripturistice, ori patristice, ori în realitatea duhovnicească. Astfel de studenţi sunt victimele unei educaţii raţionaliste, căreia îi lipseşte înţelegerea subtilităţilor despre lumea de dincolo, descrise adesea în scrierile scripturistice şi patristice. Întărirea prea raţionalistă a înţelesului „neabătut” al textelor şi socotirea „realistă”, sau în sens lumesc, a întâmplărilor înfăţişate în Scriptură şi în Vieţile sfinţilor au dus la amestecarea şi chiar la pierderea completă a înţelesurilor şi a experienţelor duhovniceşti care sunt adesea de cea mai mare însemnătate în izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie – care, pe de o parte a fost un intelectual modern „de mare subţirime”, iar pe de altă parte un fiu simplu şi adevărat al Bisericii – poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocşi de astăzi şi-ar putea afla calea înapoi, către adevărata predanie a ortodoxiei.

Vămile văzduhului

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Locul în care sălăşluiesc dracii în această lume căzută, şi locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe aceştia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre.

„Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer şi pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeşte drept sălaş pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer …. Sf. Apostol Pavel îi numeşte pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), şi pe căpetenia lor o numeşte stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2).

Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră. Ei tulbură pururea toate lumea şi pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători şi împreună lucrători cu făptaşul. Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, şi îi învaţă cum să-l săvârşească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământeşti, cât şi după ieşirea sufletului din trup.

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Concluzii

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă: „Singura intrare dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura creştină şi punerea întru lucrare a nevoinţei creştine. Singura cunoaştere dreaptă a duhurilor este urcuşul duhovnicesc şi desăvârşirea creştină” (pag. 53).

Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu şi care numai de El este ştiută, vom intra fără greş în lumea duhurilor. Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute şi să putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, aşa încât, pe această temelie, când vom ieşi din trup, să ne putem număra în rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).