Cuviosul Seraphim Rose

Ianuarie 17, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Intrebari (1)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Întrebare: Daca demonii apar precum îngerii și spun lucruri pe care le-ar spune îngerii, atunci cum poate cineva sa distingă adevărul?

Răspuns: Iată o intrebare foarte buna. Trebuie sa te smeresti; trebuie sa doresti adevarul lui Dumnezeu si nu sa umbli dupa „experiente”. Desigur, as spune, sa devii crestin ortodox și sa urmezi intreaga disciplina care indruma viata crestina.

Aceasta ajuta, dar nu este o garantie, pentru ca poti sa fii inselat chiar daca esti crestin ortodox. Parintii Bisericii dau sfaturi in cuvinte esentiale. De exemplu, ei spun sa nu te increzi, daca iti apare cineva ca un inger de lumina. Daca Dumnezeu doreste sa iti apara și tu Il respingi, nu te va judeca deoarece, daca vrea intr-adevar sa-ti transmita un mesaj, va reveni și va gasi El o cale s-o faca. De fapt, El iti apreciaza neincrederea daca o ai pentru ca nu vrei sa cazi in capcana.

Cei aflati intr-un stadiu duhovnicesc mai avansat, cu mai multa experienta in acest domeniu, folosesc alte modalitati. Avem un exemplu din viata Sfantului Antonie cel Mare care-i vedea tot timpul pe demoni.

Când a fost intrebat cum poate deosebi duhurile, el a raspuns: „Când apare un inger, ma simt foarte linistit, iar daca apare un demon, chiar daca arata ca un inger, simt o tulburare”. Totusi, acest mod de a discerne este foarte periculos pentru incepatori pentru ca te poti simti foarte linistit și in prezenta demonilor daca nu esti experimentat.

Raspunsul fundamental la aceasta intrebare este, o spun din nou, sa intri in disciplina Bisericii ortodoxe. Citind despre intamplari ca cea a Sfantului Nichita și vazandu-i chiar pe demoni cum se manifesta, de multe ori, poti sa respingi instantaneu o inselaciune doar cunoscând modul lor caracteristic de a incerca sa pacaleasca.

Intrebare: Ati putea sa ne vorbiti despre doctrina ortodoxa cu privire la Duhul Sfant si, in relatie cu acesta, daca este prezent Duhul Sfant in tainele crestine neortodoxe?

Raspuns: Sfantul Duh a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos in ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile de la Invierea sa și la zece zile de la Inaltarea Sa la cer, pentru a ramane cu Biserica până la sfarsitul veacurilor. Din punct de vedere istoric, acolo a intemeiat El Biserica.

In timpurile moderne, exista cazuri in care oamenii au cautat sa gasesca aceasta Biserica pe cale istorica. Avem ca exemplu intreaga istorie a Bisericii din Uganda. In anii 1920, doi seminaristi din Uganda studiau intr-un seminar anglican și au inceput sa observe ca invatatura predata nu semana cu invatatura despre care citeau la Parintii din vechime. Atunci au inceput sa creada ca Romano-catolicismul trebuie sa fie raspunsul – ca acesta trebuie sa fie biserica straveche. Cautand ei „Biserica cea veche și adevarata” (asa o numisera), s-au dus sa studieze intr-un seminar Romano-catolic și iarasi au vazut ca invatatura pe care o primeau era diferita de cea a Parintilor Bisericii. Fireste, au inceput sa se intrebe: „Daca adevarul poate fi schimbat astfel, atunci unde este adevarul lui Hristos?” Apoi, au auzit despre credinta ortodoxa si au incercat pe toate caile sa o afle. Mai intai au gasit pe cineva care-si spunea ortodox și le-a prezentat ceea ce numea el taine, dar era doar un sarlatan. Când un avocat grec le-a spus ca era ceva „ciudat” cu omul acela, si-au dat seama, s-au cait, si-au schimbat gandul și au inceput sa caute din nou. Primul episcop ortodox pe care l-au intalnit nu era unul prea bun și le-a spus:

„O, nu va necajiti. Toate religiile sunt la fel; intoarceti-va la anglicani!” dar ei nu sau lasat descurajati de aceasta. In cele din urma, au gasit un episcop ortodox care ia invatat ceea ce trebuia sa-i invete și au devenit ortodocsi.

Astazi Biserica se raspandeste in Africa: in Uganda, Kenya, Zair, Tanzania și asa mai departe. Avem chiar inregistrari cu slujbele lor care sunt foarte impresionante. Din muzica bizantina greaca, pe care au preluat-o fără a incerca sa o modifice (doar ca o canta in felul lor, in limba lor), a iesit la iveala o cantare ireprosabila, cu o incantatoare savoare africana locala. Au facut din cantarea bizantina acelasi lucru pe care grecii l-au facut când au preluat cantarea ebraica.

Asadar, acesti africani au explorat istoria și au aflat ca exista o Biserica ce coboara direct de la Hristos si invata ceea ce se invata in vremurile vechi: Biserica Ortodoxa. Din perspectiva istorica, poti vedea de asemenea, ca celelalte Biserici sau abatut de la ea: mai intai Romano-catolicismul, in secolul al XI-lea, când problema privind pozitia Papei in Biserica a atins punctul culminant, iar Papa a respins raspunsul ortodox, tragand Apusul dupa sine.

Pana astazi, Duhul Sfant lucreaza in Biserica Ortodoxa. In practicile celor mai multe dintre grupurile protestante din Occident arareori se mai pomeneste de taine, astfel incat nu puteti cauta cu adevarat harul Duhului Sfant in ceva ce nu e considerat Sfanta Taina nici de catre insisi adeptii practicanti. Desigur, romanocatolicii și alte cateva grupuri considera ca au Taine. Dar eu va spun ca adevaratele Sfinte Taine, in sensul in care le-a instituit Hristos, sunt de gasit doar in Biserica Ortodoxa.

Cat despre cei care, folosind denumirea de Taina, incearca sa profite cum pot de ea – este o chestiune intre sufletul lor și Dumnezeu si orice va voi Dumnezeu sa-i faca acelui suflet este treaba Lui. S-ar putea sa nu fie doar o problema psihologica; nu stiu, Dumnezeu hotaraste. Dar intelesurile instituite de El in Biserica s-au transmis pana astazi in Biserica Ortodoxa. De fapt, istoric puteti vedea ca facem aceleasi lucruri care se faceau in Biserica primara. Filip, de exemplu, l-a luat pe eunuc in rau și l-a botezat, fără doar și poate, in acelasi mod in care o facem și noi: trei scufundari in numele Tatalui și al Fiului și al Sfantului Duh. Iata de ce Ortodoxia este cunoscuta ca fiind „de moda veche”. Noi pastram cu buna-stiinta vechile modalitati, asa cum ne-au fost transmise de Hristos, de Apostoli și de primii Parinti ai Biserici.

Septembrie 18, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Religia Viitorului

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Pentru starea spirituală a umanitătii contemporane este profund semnificativ faptul că experientele „harismatice” si de „meditatie” prind din ce în ce mai mult teren printre „crestini”. Acesti asa-zisi crestini sunt indubitabil sub influente religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului si trăirii duhovnicesti a adevăratului Crestinism, singura cauză a fenomenului prin care un lucru atât de străin Crestinismului ca meditatia extrem orientală poate să pună stăpânire pe sufletele crestinilor.

Existenta centrată pe sine si care nu urmăreste altceva decât autosatisfactia, este atât de generalizată în viata „crestinilor” zilelor noastre, încât acestia practic nu mai au acces la întelegerea unei spiritualităti autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totusi actiuni în vederea unei „vieti spirituale”, o fac ca pe o altă formă de autosatisfactie. . Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al miscării „harismatice”, cât si al diferitelor forme de „meditatie crestină”: toate promit (si acordă imediat) experiente si „simtiri de multumire” si „pace”.

Dar acesta nu este câtusi de putin idealul crestin, a cărui definitie esentială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului si a patimilor. „Multumirea” si „pacea” propovăduite de miscările „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înselăciunii diavolesti, al multumirii de sine, ceea ce înseamnă moarte pentru o viată duhovnicească orientată spre Dumnezeu.

Toate aceste forme de „meditatie crestină”, majoritatea de provenientă păgână orientală, operează exclusiv la nivelul psihic si nu au absolut nimic în comun cu trăirea crestină. Trăirea crestină constă din a lupta până la sânge împotriva patimilor, pentru dobândirea vesnicei Împărătii ceresti, care nu se poate instaura desăvârsit decât la sfârsitul acestei lumi temporale. Iar adevăratul luptător crestin nu-si slăbeste vigilenta si nu-si află linistea, nici măcar atunci când pregustă din binecuvântările vesnice, ce i-ar putea fi dăruite încă din această viată. Pe când religiile orientale, cărora Împărătia cerurilor nu le-a fost descoperită, luptă pentru a obtine simple stări psihice, care încep si sfârsesc în viata de aici.

(more…)

August 22, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Vorbirea în limbi”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Dacă studiem cu atentie toate afirmatiile „miscării harismatice”, descoperim că această miscare seamănă foarte bine cu multe miscări sectare din trecut, prin aceea că se bazează, mai ales, sau chiar exclusiv pe exagerarea oarecum bizară a unei singure laturi doctrinare sau a unei singure practici religioase. De data aceasta se exagerează un aspect specific, aspect pe care sectantii timpurilor trecute nu l-au considerat asa de esential. Este vorba de vorbirea în limbi.

Potrivit constitutiei diferitelor secte penticostale, „botezul cu Duhul Sfânt al credinciosilor este dovedit cu semnul imediat, concret si vizibil al vorbirii în alte limbi” (Sherill, p. 79). Si nu numai că acesta este primul semn al convertirii la o sectă sau orientare penticostală: potrivit celor mai autorizate surse penticostale, această practică trebuie neapărat mentinută, altfel „duhul” se poate pierde. Căci spune David Du Plessis: „Practica rugăciunii în limbi trebuie continuată si sporită în viata particulară a celor care sunt botezati în Duhul; fără ea celelalte manifestări ale Duhului, fie nu mai apar, fie încetează cu desăvârsire” (Du Plessis, p. 89).

(more…)

August 21, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Spiritul „ecumenist” al „Renasterii Harismatice”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Desi are rădăcini încă în secolul trecut, Miscarea Penticostală modernă datează exact din ajunul Anului Nou 1900, la ora 7 seara. De câtăva vreme, preotul metodist Charles Parham din Topeka, statul Kansas, necăjit de ineficienta vădită a misiunii sale, începuse să studieze intensiv Noul Testament împreună cu un grup de studenti, cu scopul de a afla secretul puterii Apostolice. În final, studentii au dedus că acest secret constă în „vorbirea în limbi”, care, credeau ei, însoteste întotdeauna în Faptele Apostolilor primirea Duhului Sfânt.

(more…)

August 20, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Renasterea harismatica

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Biserica Ortodoxă Greacă. El îi ceru părintelui episcopalian Driscoll să se roage ca să coboare Duhul Sfânt si în Biserica lor, asa cum coborâse în Biserica Catolică. În timp ce părintele Driscoll se ruga, Costa Deir plângea în microfon. După rugăciune urmă un lung mesaj în limbi si o interpretare la fel de lungă prin care eram înstiintati că rugăciunile fuseseră auzite si că Duhul Sfânt va sufla cu putere si va trezi Biserica Ortodoxă Greacă… În acest răstimp era atâta plânset si strigare în jurul meu, încât am început să mă retrag, nemairezistând din punt de vedere nervos… Si totusi m-am auzit spunând un lucru surprinzător: „Într-o bună zi, când toată lumea va sti că Duhul miscă Biserica Ortodoxă Greacă, să tinem minte că ne-am aflat aici în momentul în care a început”[1].

Sase luni după evenimentul descris mai sus (care a avut loc la o întâlnre „harismatică” interconfesională la Seattle), comunitatea crestinilor ortodocsi începu într-adevăr să afle că „duhul harismatic” se miscă în Biserica Ortodoxă Greacă. Părintele Stephanou în revista Logos consemnează acest eveniment, care începuse să se manifeste deja într-un număr de parohii grecesti si siriene din America si acum se împânzea peste tot, fiind activ promovat de Părintele Eusebius.

După ce cititorul va parcurge descrierea acestui „duh” în paginile care urmează, descrierile apartinând reprezentantilor de frunte ai acestei miscări, el va vedea cum a pătruns acesta în lumea ortodoxă tocmai prin propaganda acerbă a unor astfel de „crestini interconfesionalisti”.

O concluzie se desprinde cu sigurantă din relatarea de mai sus: spectaculoasa „renastere harismatică” la care suntem în prezent martori nu este atât un fenomen incontestabil de hiper-emotionalism si revivalism protestant, cat. mai ales rezultatul lucrării unui „duh” care poate fi invocat si care poate face „minuni”. Întrebarea la care ne vom strădui să răspundem în paginile ce urmează este următoarea: ce sau cine este acest duh?

Noi suntem avertizati, în calitatea noastră de crestini ortodocsi, că nu numai Dumnezeu are puterea de a face minuni, ci si diavolul. Si el e capabil de „minuni” prin care de fapt imită virtual oricare dintre minunile autentice ale lui Dumnezeu. Ne vom strădui deci în paginile ce urmează să cercăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu (1 Ioan 4, 1).

Vom începe cu o scurtă incursiune istorică, dat fiind că „renasterea harismatică” a pătruns în lumea ortodoxă prin confesiunile protestantă si catolică, care la rândul lor au primit-o de la sectele penticostale.


[1] * Pat-King, in Logos Journal. sept. – oct. , 1971, p. 50. Acest „‘jurnal harismatic international” nu trebuie confundat cu revista Logos a părintelui E. Stephanou (N. ed.)

Iulie 25, 2008

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre uriasa putere de iconomie a Bisericii

Filed under: calea imparateasca,ecumenism,Teologie — Petre @ 7:37 am
Tags: ,

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006

Una este adoptarea de către Biserică, de dragul iconomiei, a unei oarecare învăţături străine şi includerea ei în dogmele Bisericii ca adevăr şi cu totul altceva este îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare şi care învaţă învăţături străine. Primul lucru este de neconceput şi niciodată nu s-a petrecut şi nici nu se va petrece, pentru că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”, nu vistierie de rătăciri şi de erezii. Al doilea lucru însă, adică îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare, s-a făcut de multe ori. Întrebi de unde am cules informaţia? Din Istoria Bisericească, prea iubitule. Cerceteaz-o cu atenţie şi vei vedea dacă Biserica cunoaşte sau nu „perioade de aşteptare”. Sunt în afara adevărului cele scrise în epistola mea că Biserica, folosind iconomia, i-a suferit veacuri întregi pe rău slăvitorii latini? Au existat chiar cazuri în care îngăduinţa nu a fost temporară, ci permanentă. Biserica, părinte Teodorite, este împărăţia harului, nu tribunal corecţional, nici Curte marţială. Ca atare, ea priveşte foarte departe şi cercetează mulţi factori înainte de a hotărî. Vrei un exemplu? Nu ştii cazul Fericitului Augustin? Învăţătura lui despre „predestinaţia absolută” este pe de-a-ntregul rău slăvitoare, iar aceasta nu este singura lui greşeală. Şi cu toate acestea Biserica, luând în considerare mulţi factori, niciodată nu l-a condamnat, deşi au trecut de atunci cincisprezece veacuri. Dacă ai fi trăit atunci şi ai fi văzut îngăduinţa Bisericii faţă de învăţăturile greşite ale lui Augustin, ai fi renegat-o şi ai fi ieşit din ea. Astăzi vei găsi şi vei înşira multe îndreptăţiri pentru această poziţie a Bisericii, dar să fi trăit atunci.. (more…)

Iulie 24, 2008

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre tacerea ierarhilor din iconomie

Filed under: calea imparateasca,ecumenism,Teologie — Petre @ 6:22 am
Tags: ,

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006


Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Atenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziţie vor avea episcopii Bisericii Greciei, care astăzi tac şi suportă nu din frică, precum susţin unii „viteji apărători ai Credinţei”, nici din pricina unei conştiinţe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii şi se gândesc cu frică la evoluţiile şi consecinţele schismelor. Episcopii Bisericii Greciei, în afară de foarte puţini, nu sunt filocatolici, nu sunt unionişti, nu sunt de acelaşi cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al Credinţei Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”.  Adică se împărtăşea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă şi suferire. De altfel, trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei şi încă unul, precum şi notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”, „Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” şi altele, de multe ori au ameninţat că vor face acţiuni publice violente împotriva cutezanţelor patriarhului. Din tăcerea Bisericii Greciei faţă de aceste situaţii nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acţiunile patriarhului.

Iulie 11, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Minunea unui fachir si rugaciunea lui Iisus

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


III. „MINUNEA” UNUI FACHIR SI RUGĂCIUNEA LUI IISUS


De Arhimandritul Nicholas Drobyazgin


Autorul acestei mărturii, ucis prin moarte martirică în timpul regimului comunist, pe atunci proaspăt instaurat în Rusia, s-a bucurat de o carieră plină de succes în calitate de ofiter în flota imperială rusă, fiind în acelasi timp un pasionat al practicilor oculte si editor al jurnalului de ocultism Rebus.
Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfântului Serafim de Sarov, el a întreprins un pelerinaj la Sarov, în urma căruia a renuntat la cariera sa militară si la practicile sale oculte si a devenit monah. După ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar în China, India si Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare si legatii si ca staret al mai multor mânăstiri.


După 1914 s-a retras la Marea Lavră a Pesterilor Kievene (Pecerska), unde sfătuia îndelung pe multi tineri care îl căutau, cerându-i lămuriri despre ocultism si practicile oculte, si despre influenta lor asupra evenimentelor pe atunci în plină desfăsurare în Rusia. În toamna anului 1924, la o lună după ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al cărtii intitulate Magia Neagră, el a fost asasinat în chilia sa de „persoane necunoscute” dar în mod clar nu fără stirea bolsevicilor. Stiletul cu care fusese înjunghiat avea un mâner cu semnificatii oculte.


Incidentul descris în povestirea ce urmează si care dezvăluie natura unuia dintre „darurile” mediumistice întâlnite frecvent în religiile orientale, a avut loc cu putin înainte de anul 1900 si a fost consemnat în scris în jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Mânăstirea Nov – Diveyevo, N.Y.[1]
(more…)

Iunie 27, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Scopul Hinduismului: „Religia Universală”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


5. Scopul Hinduismului: „Religia Universală”


Nu mi-a venit să cred când am văzut ce avans colosal căpătase hinduismul pe teritoriul credintei crestine în timpul cât eu o abandonasem. Eu am descoperit toate aceste schimbări fără efort, tocmai pentru faptul că în toti acesti douăzeci de ani am fost practic izolată din punct de vedere intelectual de restul lumii, pentru că mă subordonasem filtru totul gurului meu. Trebuia să respect cu strictete toate prescriptiile lui, indiferent cât de severe, fără înteles sau absurde mi se păreau. Printre ele se afla si interzicerea de a citi cărti cu continut crestin sau de a sta de vorbă cu crestinii, în pofida vorbăriei lor despre adevărul religiilor, swamii stiu că Hristos este dusmanul lor de neînvins.
(more…)

Iunie 22, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Războiul dogmelor

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


2. Războiul dogmelor


Crestinismul contemporan este luptat pe viată si pe moarte de către un dusman invizibil. Metoda lui este de a ucide, dacă îi stă în puteri, înainte de a-si declara numele. Acest dusman este hinduismul, iar războiul care se dă acum este un război al dogmelor.


La începutul secolului când s-au înfiintat primele societăti Vedanta în Statele Unite, preocuparea lor imediată a fost aceea de a lansa convingerea că nu există nici o diferentă reală între hinduism si Crestinism. Mai mult. Nu numai că ele nu se află în conflict, dar un bun crestin va deveni încă si mai bun, dacă va studia cu sârguintă si va practica Vedanta. De abia atunci va ajunge el la adevărata întelegere a Crestinismului.
(more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.