Cuviosul Seraphim Rose

Martie 27, 2008

Vămile văzduhului – Vămile în Vieţile sfinţilor

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În Vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţişare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseşte trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, aşa cum o povesteşte într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), şi nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle şi în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care deşi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeaşi istorisire de bază a faptelor.

În relatarea soldatului Taxiot, de pildă (Vieţile sfinţilor , 28 martie), se povesteşte că el s-a întors la viaţă după şase ore petrecute în mormânt şi a povestit despre următoarea experienţă trăită:

„Când am murit, am văzut arătându-se înaintea mea nişte etiopieni. Înfăţişarea lor era înfricoşătoare; când îi vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am văzut doi tineri minunaţi, şi sufletul meu a sărit în braţele lor. Am început să urcăm încet spre înălţimi, ca într-un zbor, şi am ajuns la vămile care păzesc urcuşul şi opresc sufletul fiecărui om. Fiecare vamă cerceta un păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria; fiecare păcat îşi are vameşii săi în văzduh. Şi am văzut că îngerii ţineau toate faptele mele bune într-un cufăr mic; scoţându-le afară, le cântăreau cu faptele mele cele rele. Aşa am trecut de toate vămile. Iar când ne apropiam de porţile raiului, am ajuns la vama păcatului trupesc. Cei care păzesc calea acolo, m-au oprit şi mi-au arătat toate păcatele trupeşti, săvârşite din copilăria mea până acum. Îngerii care mă duceau, au zis: ’Toate păcatele pe care le-ai săvârşit în cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru că te-ai pocăit pentru ele.’ La aceasta, potrivnicii mei au răspuns: ’Dar când ai plecat din cetate, în sat, ai săvârşit adulter cu femeia unui ţăran.’ Îngerii, auzind aceasta şi neaflând nici o faptă bună care ar fi putut ierta păcatul meu, m-au lăsat şi au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, şi suflând peste măsură asupra mea, m-au aruncat jos, la pământ. Pământul s-a crăpat şi am fost azvârlit acolo jos, prin povârnişuri strâmte, cu duhori spurcate, către temniţa iadului, de sub pământ.” (Sfârşitul acestei Vieţi, îl puteţi citi în limba engleză, în Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 169- 171. Vezi şi Vietile sfinţilor, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Huşilor, 1995, pag. 402 – 404.).

Episcopul Ignatie mai dă şi alte experienţe ale vămilor din Vieţile altor sfinţi: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a văzut multe suflete urcând-se prin vămi (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. al VII-lea, Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat(sec. al VII-lea, Prolog, 13 martie), şi Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).

Episcopul Ignatie nu cunoştea multe dintre izvoarele ortodoxe timpurii din apus, care nu au fost traduse niciodată în limba greacă sau rusă; şi acestea cuprind multe descrieri ale vămilor. Numele de „vămi” se pare că se mărgineşte la izvoarele răsăritene, dar cele ce sunt înfăţişate în izvoarele apusene suntasemenea. Sfântul Columba, de pildă, întemeietorul mânăstirii de pe insula Iona din Scoţia († 597), a văzut de multe ori în viaţa sa războiul diavolilor din văzduh, pentru sufletele de curând plecate. Sf. Adamnan († 704) povesteşte despre acestea în Viaţa Sf. Columba; iată o întâmplare: Sf. Columba şi-a chemat într-o zi călugării şi le-a spus: „Să-i ajutăm acum prin rugăciune pe călugării Stareţului Comgell, care se îneacă în lacul Calf, în ceasul acesta; căci iată, chiar acum ei se luptă în văzduh cu puterile vrăjmaşe care încearcă să înşface şi să ducă departe sufletul unui străin care se îneacă împreună cu ei.” Apoi, după rugăciune, a spus: „Mulţumiţi-I lui Hristos, pentru că acum sfinţii îngeri au întâmpinat aceste suflete curate şi l-au slobozit pe acel străin şi i-au mântuit întru slavă, de dracii fioroşi.”

Sf. Bonifatie, „apostol anglo-saxon al germanilor” din sec. al VIII-lea, prezintă într-una dintre scrisorile sale, istorisirea pe care i-a dat-o un călugăr al Mânăstirii Wenlock, care a murit şi apoi a venit din nou la viaţă, după câteva ore. „Îngerii de o strălucire atât de minunată l-au purtat în sus, pe când pleca din trup, că el nici nu putea să se uite la ei … M-au dus în sus, sus de tot, în înaltul văzduhului …, a continuat el. Mai târziu, a povestit că în locul şi în vremea cât s-a aflat în afara trupului, s-a adunat în locul unde era el, o mare mulţime de suflete, care şi-au părăsit trupurile, şi se gândise că era o mulţime cu mult mai mare de suflete decât socotea el că alcătuia întreaga suflare omenească de pe pământ. A mai zis că era o mulţime de duhuri diavoleşti, dimpreună cu un cor slăvit de îngeri mai înalţi. Şi a zis că duhurile cele ticăloase şi sfinţii îngeri au avut război aprig pentru sufletele ieşite din trupuri, dracii aducând asupra lor povara păcatelor lor, îngerii uşurând povara şi aducând îndreptăţiri pentru acelea. Şi-a auzit toate păcatele pe care le săvârşise din copilărie şi scăpase din vedere să le spună la spovedanie, ori le uitase, ori nu le cunoscuse ca păcate. Duhurile rele strigau la el, osândindu-l necruţător … Toate cele câte le făcuse în toate zilele vieţii lui şi nu purtase de grijă să le mărturisească şi multe câte nu le cunoscuse că sunt păcate, toate acelea erau acum rostite cu strigăt mare către el, cu cuvinte înfricoşătoare. În acelaşi chip, duhurile cele rele adevereau patimile, osândind şi purtând mărturie, numind ceasul şi locul pentru fiecare păcat, au adus mărturiile pentru faptele cele rele … Şi astfel, pentru toate păcatele lui adunate şi socotite, vrăjmaşii aceia de demult au hotărât că este vinovat şi l-au tras fără milă la judecata lor. Pe de altă parte,” a zis el, „puţinele fapte bune, lipsite de însemnătate, pe care le-am spus, au vorbit cu nevrednicie şi neputincios în apărarea mea … Iar îngerii, în iubirea lor fără de margini, m-au apărat şi m-au sprijinit, în vreme ce faptele cele bune, mult sporite, mi s-au părut cu mult mai mari şi mai minunate decât dacă s-ar fi săvârşit numai cu puterile mele.”

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: