Cuviosul Seraphim Rose

Martie 22, 2008

Vămile văzduhului – Cum să înţelegem vămile

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Poate că nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atât de greşit înţeles ca acest fenomen al vămilor văzduhului. Mulţi absolvenţi ai seminariilor ortodoxe moderne de astăzi sunt aplecaţi să ignore această realitate, ca pe vreo „adăugire mai târzie” la învăţătura ortodoxă, sau ca pe vreun tărâm „închipuit”, fără temelie în textele scripturistice, ori patristice, ori în realitatea duhovnicească. Astfel de studenţi sunt victimele unei educaţii raţionaliste, căreia îi lipseşte înţelegerea subtilităţilor despre lumea de dincolo, descrise adesea în scrierile scripturistice şi patristice. Întărirea prea raţionalistă a înţelesului „neabătut” al textelor şi socotirea „realistă”, sau în sens lumesc, a întâmplărilor înfăţişate în Scriptură şi în Vieţile sfinţilor au dus la amestecarea şi chiar la pierderea completă a înţelesurilor şi a experienţelor duhovniceşti care sunt adesea de cea mai mare însemnătate în izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie – care, pe de o parte a fost un intelectual modern „de mare subţirime”, iar pe de altă parte un fiu simplu şi adevărat al Bisericii – poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocşi de astăzi şi-ar putea afla calea înapoi, către adevărata predanie a ortodoxiei.

Înainte de a continua prezentarea învăţăturii episcopului Ignatie, să luăm aminte la atenţionările a doi cugetători ortodocşi, unul modern iar altul din vechime, pentru cei care pornesc la cercetarea adevărului lumii celeilalte.

În sec. al XIX-lea, Mitropolitul Macarie al Moscovei, în cuvântul său despre starea sufletelor după moarte, scrie: „Trebuie să luăm aminte că, aşa cum în general în înfăţişarea lucrurilor lumii spirituale, pentru noi cei care suntem îmbrăcaţi în trup, sunt de neocolit unele caracteristici care sunt mai mult sau mai puţin antropomorfice şi legate de simţuri – tot aşa, în chip deosebit, aceste însuşiri sunt aplicabile şi în învăţătura despre vămile prin care trece sufletul omului după ieşirea din trup. Şi de aceea omul trebuie să-şi aducă aminte cu hotărâre ce l-a învăţat îngerul pe Sf. Macarie al Alexandriei, când acesta începuse să-i povestească despre vămi: ’Socoteşte lucrurile pământeşti de aici ca pe cea mai împuţinată arătare a lucrurilor celor cereşti.’ Nu trebuie să înţelegem vămile în vreun chip material, ori să le cunoaştem prin simţuri, ci – pe cât ne stă nouă în putinţă – în sens duhovnicesc şi fără amănunte care, la feluriţi autori şi la felurite relatări ale Bisericii însăşi, sunt înfăţişate în chipuri diferite, deşi înţelesul vămilor este neschimbat, în esenţa ei.”

Unele exemple cu astfel de amănunte care nu trebuie socotite în chip „material şi prin simţuri”, sunt date de către Sf. Grigorie Dialogul în cartea a patra a Dialogurilor sale care, înfăţişează mai ales problema vieţii după moarte.

Astfel, istorisind vedenia de după moarte a unui oarecare Reparatus, care a văzut un preot păcătos ce ardea în vârful unui rug uriaş, Sf. Grigorie spune: „Rugul de lemn pe care l-a văzut Reparatus nu înseamnă că lemnul arde în iad. Asta s-a întâmplat, mai degrabă, ca să-i arate aceluia chipul viu al flăcărilor iadului, astfel încât, povestind oamenilor, să capete frică de focul cel veşnic prin asemănarea cu focul cel material cunoscut de ei” (Dialoguri , IV, 32, pag. 229-230).

Şi iarăşi, după ce Sf. Grigorie povesteşte cum un om a fost trimis înapoi după moarte din pricina unei „greşeli” – altcineva cu acelaşi nume fiind de fapt cel care fusese chemat din viaţă (asemenea cazuri sunt cunoscute şi în experienţele de „după moarte” de astăzi) – adaugă Sf. Grigorie, „Oricând se întâmplă aceasta, dreapta socotinţă va arăta că nu a fost o greşeală, ci o atenţionare. În marea Sa milostivire, Bunul Dumnezeu îngăduie unor suflete să se întoarcă în trupurile lor îndată după moarte, astfel încât priveliştea iadului să-i înveţe în cele din urmă să se înfricoşeze de pedepsele veşnice. Numai cuvintele singure nu i-ar putea face să creadă în ele” (Dialoguri , IV, 37, pag. 237).

Şi când cineva a văzut sălaşuri de aur în rai, în vedenii care au avut loc după moarte, Sf. Grigorie spune: „De bună seamă, nici un om cu bun simţ nu va socoti această vorbire în mod literal …. Întrucât răsplata slavei veşnice se câştigă prin milostenii, se pare că este cu putinţă zidirea unui sălaş veşnic din aur” (Dialoguri , IV, 37, pag. 241).

Mai târziu vom spune mai multe despre deosebirea dintre vedeniile din altă lume şi experienţele adevărate „din afara trupului” (experienţele vămilor şi multe dintre experienţele de „după moarte” de astăzi ţin de cele adevărate, în chip limpede); dar pentru noi este destul acum să socotim cu luare aminte şi cu dreaptă judecată toate experienţele din lumea cealaltă. Nici un om adâncit în învăţătura ortodoxă nu ar spune că vămile nu sunt „adevărate”, că nu sunt trăite cu adevărat de suflet după moarte.

Dar trebuie să nu uităm că aceste experienţe nu au loc în lumea materială învârtoşată în care trăim noi. Cu toate că există cu adevărat, atât timpul cât şi spaţiul, sunt foarte deosebite de înţelegerile noastre pământeşti despre timp şi spaţiu. Povestirile acestor experienţe în limbaj pământesc nu pot exprima întru totul realitatea de dincolo. Oricine citeşte în chip obişnuit literatură ortodoxă, care înfăţişează cele ce se află după moarte, va cunoaşte cum să socotească cu dreptate cele duhovniceşti arătate acolo şi amănuntele întâmplătoare care se pot spune uneori în limbaj simbolic ori imaginar. Astfel, de bună seamă, nu se află „case” ori „căsuţe” în aer, unde să se plătească „vamă”, sau unde se află „zapisuri” şi liste cu toate păcatele, ori „cântare” pentru măsurarea faptelor celor bune, şi nici „aur” cu care să se plătească „datoriile” – în toate aceste împrejurări, trebuie să înţelegem cu dreptate că aceste privelişti sunt folosite ca mijloace vii şi pilduitoare pentru a arăta cele ce trebuie să rabde sufletul în ceasul acela (al morţii n. t.). Dacă sufletul vede cu adevărat aceste privelişti în ceasul acela, din pricina obiceiului dintru toată lungimea zilelor lui de a cunoaşte adevărul duhovnicesc numai prin chipuri materiale, sau mai târziu îşi poate aduce aminte de întâmplare numai cu ajutorul acestor privelişti, sau îi este de-a dreptul cu neputinţă să spună în vreun alt chip despre cele ce s-au întâmplat – toată această problemă este de mai mică însemnătate, pe care nu au socotit-o de preţ cei ce au scris despre aceste experienţe: nici Sfinţii Părinţi, şi nici cei ce au scris Vieţile sfinţilor. Există cu adevărat o cercetare făcută de către draci, care se arată cu chip de om, dar foarte înfricoşător, care îi osândesc pentru păcate pe cei de curând plecaţi şi caută numaidecât să pună stăpânire pe trupul nematerial al sufletului, care este apucat cu hotărâre de către îngeri. Toate acestea se petrec în văzduh, deasupra noastră şi pot fi văzute de aceia ai căror ochi sunt deschişi spre lumea duhovnicească.

Să ne întoarcem acum la prezentarea învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, făcută de episcopul Ignatie.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: