Cuviosul Seraphim Rose

August 23, 2008

Despre predicile cuv. Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Esenţa acestui călugăr-preot ar putea fi găsită în predicile sale, care erau întotdeauna concise, la obiect, îndreptate spre a ne mişca inimile şi „a ne smeri” (aşa cum îi plăcea să spună) şi să ne arate ceea ce aşteaptă Hristos de la noi. Îmi amintesc prima dată când a venit în misiunea noastră de la Etna ca să slujească Sfânta Liturghie.

Dintr-un motiv pe care nu mi-l amintesc acum, Liturghia a fost la miezul nopţii. Pe când se întorcea de la Sfânta Masă ca să citească Evanghelia cu o lumânare în mână, care lumina atât Sfânta Scriptură cât şi faţa lui, m-am gândit în sinea mea: Aşa era în catacombe şi aşa este în Biserica subterană persecutată din Rusia de astăzi! În aceste predici vedeam o inimă caldă şi iubitoare, aşa cum se putea găsi oriunde în această lume rece şi o minte bine rânduită şi pătrunzătoare, născută din har iar nu din această lume întunecată. El ne îndemna:

„Mai luptă încă puţin. Poartă-ţi crucea fără să te plângi; nu te gândi că tu eşti ceva deosebit; nu-ţi justifica păcatele şi slăbiciunile, ci priveşte-te aşa cum eşti cu adevărat; şi mai ales, iubiţi-vă unul pe altul.’ Cuvintele lui Hristos. Întradevăr, Părintele Serafim nu L-a arătat pe Hristos atât prin cuvânt cât prin exemplu.”[1]

Fratele Laurenţiu, finul Părintelui Serafim, scrie că Părintele Serafim „a dat unele dintre cele mai inspirate predici care s-au rostit vreodată în limba engleză.” Sfatul său constant era:

„Acuză-te. Nu te îndreptăţi niciodată. Dacă trebuie, sau crezi că trebuie, cedează unei slăbiciuni, apoi fii sigur că recunoşti că este o slăbiciune şi un păcat. Dar vezi propriile tale greşeli şi nu-ţi judeca fratele!”

Eficienţa predicilor scurte, simple, ale Părintelui Serafim nu deriva din talentul oratoric, ci numai din faptul că porneau din vistieria inimii sale – o vistierie cu care a fost răsplătit după o luptă îndelungată, continuă, de a dobândi virtuţile. Din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34).

Părintele Serafim a transmis mai departe cuvintele Sf. Macarie cel Mare:

„Când cei care sunt bogaţi întru Duhul Sfânt şi au într-adevăr bogăţia cea cerească şi lucrarea Duhului întru ei, spun oricui cuvântul adevărului … şi nu este bogăţia lor, nu este comoara lor ce se află în lăuntrul lor când vorbesc şi nici nu este de la ei că bucură sufletele celor ce aud cuvântul cel duhovnicesc …. Dar unul care este sărac şi nu are bogăţia lui Hristos în sufletul său … chiar dacă doreşte să vorbească cuvântul adevărului şi să-i veselească pe unii din cei care aud cuvântul şi totuşi nu are în lăuntrul său cuvântul lui Dumnezeu întru putere şi adevăr ci numai îl repetă din memorie şi împrumută cuvinte din diferite părţi ale Scripturii, sau ceea ce au auzit de la oameni duhovniceşti şi care relatează şi învaţă şi pe alţii aceasta – vezi, el pare că veseleşte pe alţii … dar după ce a trecut prin asta, fiecare cuvânt se duce înapoi la izvorul de unde a fost luat şi omul însuşi rămâne din nou gol şi neputincios …. Pentru acest motiv ar trebui să cerem de la Dumnezeu cu frângere de inimă şi cu credinţă, ca El să ne dea îngăduinţă să găsim această bogăţie, vistieria cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, în puterea şi lucrarea cea adevărată a Duhului. În felul acesta, găsindu-L mai întâi pe Domnul în noi înşine spre folosul şi mântuirea şi viaţa cea veşnică, putem apoi să-i folosim şi pe alţii după puterea noastră şi prilejul cel bun, apropiind de Hristos comoara cea din lăuntru.”[2]


[1] Părintele Alexei Young, „Pentru că sufletul lui L-a mulţumit pe Domnul”, America Ortodoxă, (aug. – sept. 1982), p. 1.

[2] „Omilii duhovniceşti ale Sf. Macarie cel Mare”, în Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Îndrumător al vieţii duhovniceşti, p. 161-162.

Anunțuri

Aprilie 23, 2008

A fi crestin inseamna a fi rastignit

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu


Referindu-se la cei „singuratici” care „suferă profund de răul epocii moderne”, Eugene Rose se număra printre aceia, de bună seamă. El îşi socotea viaţa sa în lume ca un fel de răstignire pe cruce. Iată un pasaj foarte grăitor din jurnalul său:


„Noi, creştinii, să nu ne aşteptăm la altceva decât la răstignire. Căci a fi creştin, atât acum cât şi de când a venit Hristos pe pământ, înseamnă a fi răstignit. Viaţa Lui este exemplu – şi atenţionare – pentru noi toţi. Trebuie să ne răstignim în chip personal, mistic; căci numai suferinţa pe cruce este singura cale către înviere. Dacă vrem să înviem întru Hristos, trebuie mai întâi să ne umilim împreună cu El – chiar până la treapta cea mai de jos, chinuiţi şi scuipaţi de lumea neînţelegătoare.

(more…)

Martie 2, 2008

Iubirea de aproapele


Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Creştinul îşi iubeşte aproapele pentru că vede în el pe omul creat după chipul lui Dumnezeu şi cheamă la desăvârşire şi viaţă veşnică în Dumnezeu; asemenea iubire nu este omenească ci dumnezeiască, văzând în oameni nu stricăciune pământească ci nemurire cerească.

Serafim Rose
„Christian Love”, scris în septembrie 1963

Un tânăr ortodox convertit, care a vizitat magazinul de câteva ori îşi aminteşte: „Nu pot să spun că merg ca să-l cunosc [pe Eugene] foarte bine. El nu era niciodată prea vorbăreţ şi părea introspectiv. Poate că era şi un fel de timiditate. Dar eu îmi amintesc că era mereu ocupat. Întotdeauna avea ceva de făcut. Fie că se îngrijea de treburile librăriei, cântând ciclul zilnic de slujbe în fiecare dimineaţă şi seară la strană, în Catedrala de alături, fie că lucra la ceva pentru Cuvântul ortodox, Eugene întotdeauna trudea.”

Tăcerea, modestia şi seriozitatea demnă a lui Eugene l-au făcut pe Gleb să-l acuze uneori în glumă, că este un „peşte rece” sau un „american fără suflet”, atât de diferit de rusul pasionat şi expansiv. Totuşi, în primii ani ai existenţei obştii, lui Gleb i s-a dat să afle ce suflet măreţ avea de fapt prietenul său interiorizat.

(more…)

Februarie 23, 2008

In imbratisarea Tatalui

Filed under: marturii,Viata Cuv. Serafim Rose — Petre @ 2:08 pm
Tags: ,

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Nu poţi să nu priveşti toată prostia modernă ca ultima
„cădere” a omului, o imitaţie a păcatului celui dintâi
om creat la scara întregii lumi – dorinţa de a fi
asemenea lui Dumnezeu, de a şti totul. Şi cine poate şti
de ce Dumnezeu îngăduie aceasta – doar din pricină că
la sfârşit, ca şi la început, ne vom întâlni cu El. Nu
există nici o „pricină” pentru căderea Fiului Risipitor –
şi totuşi cât de mare a fost bucuria reîntoarecerii sale.
Poate că până la urmă Dumnezeu a „îngăduit”
existenţa epocii moderne pentru bucuria primirii
păcătoşilor care se vor pocăi la sfârşitul ei.
– Eugene Rose, 18 ianuarie, 1961

Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu
mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl
către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi
şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în
picioarele lui …. Căci acest fiu al meu mort era şi a
înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se
veselească.
– Luca 15, 21, 22, 24

Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul.
– Psalmul 33, 8

Prietenul lui Gleb (Gleb Podmoşenski cu care Eugene Rose a întemeiat mai târziu Frăţia Sf. Gherman al Alaskăi), Dimitri, şi-a ţinut promisiunea şi l-a vizitat des pe Eugene. De origine franco-rusă, Dimitri se trăgea dintr-o ramură a nobilimii franceze. Fusese crescut în Lima, Peru, cunoştea multe limbi străine, şi vorbea engleza cu accent francez.

Deşi îi curgea sânge albastru prin vene, primise o pioasă educaţie creştină, de la evlavioasa sa mamă rusoaică, Svetlana Romanovna. Credinţa curată a lui Dimitri a fost un exemplu pentru Eugene. El avea nevoie de acest firesc al vieţii creştin ortodoxe, de care fusese lipsit în copilărie şi pe care nu l-a putut înlocui prin mijloace pur intelectuale. A păstrat o strânsă legătură prin scrisori cu Dimitri până la sfârşitul vieţii şi mai ales cu Svetlana, care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în Mânăstirea de maici New Diveyevo, a Părintelui Adrian.

Gleb, Dimitri şi cercul lor de prieteni, au fost ultimul impuls de care avea nevoie Eugene pentru a păşi în sânul Bisericii. Teama de a fi lovit de mulţumirea unei „deşertăciuni bisericeşti” provinciale i-a fost risipită de contactul cu tineri, care, doreau ca şi el, să slujească ortodoxia ca adevăr universal şi nu doar ca o religie etnică.

(more…)

Februarie 15, 2008

Un om carte se jertfea total pentru Dumnezeu

Filed under: marturii — Petre @ 9:12 am
Tags: ,

 

 

John, student la University of California, Santa Cruz

        Era prima dată când îl întâlnisem pe Părintele Serafim. Nu eram botezat, nici măcar catehumen atunci, căci învăţasem despre ortodoxie numai o lună, de la unul dintre cursanţii cursului ‘Religiile lumii în Statele Unite’. Stăteam în faţa colegiului, când a sosit Părintele Serafim într-o camionetă veche, decapotabilă. La început s-a uitat la mine uimit şi necomunicativ, avea părul lung şi o barbă sură extrem de lungă. Dar deodată s-a apropiat de mine şi a zis, ‘Hristos a înviat!’ şi apoi m-a sărutat de trei ori în manieră ortodoxă – un obicei care era pentru mine atunci destul de nou şi de curios.

(more…)

Februarie 7, 2008

O vindecare minunata

Filed under: marturii,minune — Petre @ 9:18 am
Tags: , ,
Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Nu mult după moartea Părintelui Serafim, s-a descoperit că Matuşka Părintelui Alexei Young, Susan, avea o tumoare în gât. După mai multe investigaţii, sau confirmat temerile cele mai reale: tumoarea era cancer malign. Doctorii nu i-au dat nici o nădejde. Peste tot, oamenii au început să se roage lui Dumnezeu pentru ea şi Părintele Alexei i-a miruit gâtul cu ulei de la candela mormântului Părintele Serafim. La 6 decembrie 1982, o enoriaşă a Părintelui Alexei, Martha Nichols, a scris mânăstirii:

(more…)

Februarie 2, 2008

Un om care a stiut sa sufere

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005

PĂRINTELE SERAFIM ROSE este cunoscut şi iubit astăzi în întreaga Rusie. Oricare om din Rusia, care cunoaşte cele despre credinţa sa strămoşească – creştinismul ortodox – cunoaşte numele Părintelui Serafim. Cei de acolo spun, cărţile sale schimbă vieţile oamenilor.

Un ortodox american convertit, care a petrecut de curând câteva luni în Rusia, a scris: „Când făceam cunoştinţă cu ruşi, întotdeauna, după ce aflau că sunt american, mă întrebau cu emoţie: ‘L-aţi cunoscut pe Părintele Serafim Rose?’ Este un lucru minunat că aproape toată lumea ştie de el, chiar şi copiii. Ei îl socotesc pe Părintele Serafim, scrierile sale şi înţelepciunea vieţii sale în Hristos, ca fiind esenţial pentru învierea Rusiei Sfinte din zilele noastre.”

(more…)

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.