Cuviosul Seraphim Rose

august 1, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Noua spiritualitate” fată în fată cu Crestinismul

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Prezenta cultelor orientale în Vest s-ar putea exemplifica la nesfârsit; în fiecare an apar culte noi, sau variante noi ale altora vechi. Fapt interesant, însă, este că pe lângă cultele specific religioase, se manifestă prezenta din ce în ce mai intensă, în ultimele decenii mai ales, a asa numitelor culte de constiintă (cum sunt ele numite de foarte populara revistă de stiri U. S. News and World Report, 16 Feb. 1976), culte ce se delimitează clar de orice preocupare religioasă.

Aceste grupuri de „terapie mintală” includ organizatii, precum „Erhard Seminars Training” (fondat în 1971), „Rolfing”, „Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva) si încă multe alte forme de „seminarii” (întâlniri) si „bio-răspuns” (biofeedback), care oferă cu toatele o „descătusare a tensiunilor” si o „captare a potentialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon „stiintific” de secol XX, mai mult sau mai putin plauzibil. De asemenea, se mentionează si alte miscări de „constiintă”, care sunt mai putin la modă astăzi, de la „Stiinta crestină” si „Stiinta mintală”, până la „Scientologie”.

Toate aceste miscări sunt incompatibile cu Crestinismul. Crestinii ortodocsi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele.

(more…)

iulie 31, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatie Zen în nordul Californiei

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

În muntii împăduriti din nordul Californiei, la poalele muntelui Shasta – munte „sfânt” al vechilor triburi de amerindieni, devenit apoi centru al unor activităti si asezări oculte ce se află acum din nou în plin avânt – functionează din 1970 o „mănăstire” Zen budistă, în orasele mai mari de pe Coasta de Vest pe care se află stabilite comunităti de japonezi existaseră temple Zen si înainte de 1970, după cum existaseră si încercări de a înfiinta „mănăstiri” Zen în California; Dar „Mănăstirea Shasta” (căci despre ea este vorba) este primul succes în materie de mănăstiri în care se practică zen-ul american, (în zen budism „mânăstire” înseamnă scoala în care se pregătesc „preoti” zen, atât bărbati, cât si femei).

(more…)

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.