Cuviosul Seraphim Rose

August 31, 2008

O convertire minunata la capataiul Cuv. Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În timpul îndelungii agonii de o săptămână a Părintelui Serafim, a fost evident pentru Părintele Gherman şi pentru alţii, că fusese într-adevăr curăţit, învingându-şi voia proprie şi oferind-o lui Dumnezeu ca o ardere de tot. Nu era acum în el nici o urmă de mânie sau răzvrătire, numai evlavie, iubire, căinţă şi păreri de rău. Odată, înainte de a-i da Sfânta Împărtăşanie, Părintele Gherman a citit Evanghelia şi apoi, ţinând cartea deasupra muribundului, a început să-l binecuvinteze cu ea. Brusc, Părintele Serafim şi-a adunat fiecare ultimă picătură de putere din trupul muribund, zdruncinat, s-a ridicat să sărute acea carte supremă care îi dăduse viaţă. Când a revenit pe pat, ochii îi erau plini de lacrimi. Oamenii de acolo plângeau cu el. Printre ei era un catehumen pe nume Martin care, ezitând anterior să facă pasul final în Biserică, a spus mai târziu că acest efort eroic al Părintelui Serafim a fost pentru el „colantul”, ştergând toate îndoielile din mintea lui. În acel moment, el a văzut că puterea lui Iisus Hristos era de neînvins chiar în faţa morţii, şi credinţa Părintelui Serafim era mai reală şi răbdătoare decât orice simplă realitate fizică.

Anunțuri

Ortodoxia si Religia Viitorului – Înselăciunea diavolească

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Este o problemă cheie a învătăturii ascetice a Bisericii Ortodoxe, complet absentă din lumea romano-catolico-protestantă, pe terenul căreia s-a produs miscarea „harismatică”. Astfel ne si explicăm cum o înselăciune de asemenea dimensiuni a putut să antreneze mase întregi de „crestini”, chiar dacă doar cu numele, si cum un „profet” de felul lui Nicolae Berdiaev, care vine dintr-o spiritualitate ortodoxă, poate să considere că este absolut esential ca „noua eră a Duhului Sfânt să se lipsească cu desăvârsire de viziunea ascetică asupra lumii”.
Iată cum. Viziunea ascetică ortodoxă asupra lumii este singura de natură să ofere oamenilor mijloacele de a continua să lucreze toată viata lor pentru dobândirea Duhului Sfânt, odată ce L-au primit prin Taina Sfântului Botez si a ungerii cu Sfântul si Marele Mir. Ea este singura în măsură să ne permită deosebirea duhurilor (discernământul spiritual, duhovnicesc) prin care să ne putem păzi de înselăciunea diavolească.

„Noua spiritualitate”, la care visa Berdiaev si pe care o practică de fapt „miscarea harismatică”, are o bază cu totul diferită, în lumina învătăturii ascetice ortodoxe, ea dovedindu-se a fi o fraudă. Ca atare cele două conceptii sunt radical incompatibile: ca să accepti „noua spiritualitate” a „renasterii harismatice”, trebuie să respingi mai întâi Ortodoxia. Si invers, ca să rămâi în continuare cu adevărat crestin ortodox, trebuie neapărat să respingi hotărât „renasterea harismatică”, care nu este altceva decât o ortodoxie falsificată.
Pentru a face acest lucru mai clar, vom oferi în continuare în rezumat învătătura Bisericii Ortodoxe despre înselăciunea diavolească, asa cum a formulat-o Episcopul Ignatie Briancianinov, el însusi un Părinte al Bisericii Ortodoxe din timpurile mai apropiate de noi (secolul XIX).

Există două forme principale de înselăciune diavolească. Prima si cea mai spectaculoasă dintre ele apare atunci când cineva se luptă să dobândească un înalt nivel spiritual si să se învrednicească chiar de viziuni, fără să se fi curătit în prealabil de patimi, bazându-se exclusiv pe întelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi dăruieste „viziuni” pe măsură. Exemplele abundă în Vietile Sfintilor, carte de căpătâi a învătăturii ascetice ortodoxe.

Astfel, Sfântul Nichita, episcopul Novgorodului (31 ianuarie), s-a retras în pustie nepregătit fiind si contra sfatului staretului său. Făcând astfel, nu mult după aceea a început să audă o voce rugându-se împreună cu el. Mai apoi i-a vorbit „Domnul” însusi, trimitându-i un „înger” care se ruga în locul lui si îl îndemna să citească cărti, în loc să se roage si să-i povătuiască pe cei care veneau la el pentru sfat.

Si asa a trăit o vreme, văzându-l mereu pe „înger” rugându-se lângă el, iar oamenii care îl cercetau erau coplesiti de întelepciunea lui si de „darurile Duhului Sfânt” de care părea că este plin, inclusiv de darul „profetiilor” care întotdeauna se împlineau.

Înselăciunea s-a dat pe fată doar în momentul în care părintii din mânăstire au aflat de împotrivirea lui fată de Noul Testament, căci din Vechiul Testament, pe care nu-l citise niciodată, putea cita pe de rost. Numai prin rugăciunile părintilor s-a întors monahul Nichita la pocăintă. „Minunile” au încetat, iar cel pocăit a ajuns mai târziu la măsura sfinteniei.

Tot astfel, Sfântul Isaac din Pesterile Kievului (14 februarie), care a văzut o lumină mare si în mijlocul ei pe „Hristos înconjurat de îngeri”. Fără să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, Isaac i s-a închinat si îndată diavolul a luat putere asupra lui, încingându-l într-un joc drăcesc si lăsându-l după aceea abia viu. Si acesta a ajuns mai târziu, prin pocăintă, la măsura adevăratei sfintenii.

Sunt multe cazuri în care „Hristos”, înconjurat de „îngeri”, apare unor nevoitori în vedenie, dăruindu-le puteri mari si „daruri ale Duhului Sfânt”, pentru ca apoi acesti monahi asceti înselati de diavol să cadă în nebunie sau în sinucidere.

Există însă si o formă de înselăciune diavolească mai obisnuită si mai putin spectaculoasă, care nu oferă victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate „sentimente religioase”. Aceasta se întâmplă, după cum scrie Episcopul Ignatie, „atunci când inima doreste si se străduieste să obtină bucuria cugetărilor sfinte si dumnezeiesti, nefiind încă pregătită pentru ele. Cel care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale si pe vrednicia sa, cel care nu se tine strâns de învătătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează unei alte „traditii”, pe baza căreia îsi formează propria conceptie de viată, acela este stăpânit de înselăciune diavolească”.

Aceasta este starea si conditia spirituală reală a adeptilor „renasterii harismatice”, în care ei se află chiar fără stirea lor. Vom vedea clar acest lucru examinându-le practicile si conceptia si comparându-le cu învătătura Sfintilor Părinti, punct cu punct.

(more…)

Despre conceptia de viata ortodoxa – Concluzii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui că azi că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

– Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.

(more…)

August 23, 2008

Despre predicile cuv. Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Esenţa acestui călugăr-preot ar putea fi găsită în predicile sale, care erau întotdeauna concise, la obiect, îndreptate spre a ne mişca inimile şi „a ne smeri” (aşa cum îi plăcea să spună) şi să ne arate ceea ce aşteaptă Hristos de la noi. Îmi amintesc prima dată când a venit în misiunea noastră de la Etna ca să slujească Sfânta Liturghie.

Dintr-un motiv pe care nu mi-l amintesc acum, Liturghia a fost la miezul nopţii. Pe când se întorcea de la Sfânta Masă ca să citească Evanghelia cu o lumânare în mână, care lumina atât Sfânta Scriptură cât şi faţa lui, m-am gândit în sinea mea: Aşa era în catacombe şi aşa este în Biserica subterană persecutată din Rusia de astăzi! În aceste predici vedeam o inimă caldă şi iubitoare, aşa cum se putea găsi oriunde în această lume rece şi o minte bine rânduită şi pătrunzătoare, născută din har iar nu din această lume întunecată. El ne îndemna:

„Mai luptă încă puţin. Poartă-ţi crucea fără să te plângi; nu te gândi că tu eşti ceva deosebit; nu-ţi justifica păcatele şi slăbiciunile, ci priveşte-te aşa cum eşti cu adevărat; şi mai ales, iubiţi-vă unul pe altul.’ Cuvintele lui Hristos. Întradevăr, Părintele Serafim nu L-a arătat pe Hristos atât prin cuvânt cât prin exemplu.”[1]

Fratele Laurenţiu, finul Părintelui Serafim, scrie că Părintele Serafim „a dat unele dintre cele mai inspirate predici care s-au rostit vreodată în limba engleză.” Sfatul său constant era:

„Acuză-te. Nu te îndreptăţi niciodată. Dacă trebuie, sau crezi că trebuie, cedează unei slăbiciuni, apoi fii sigur că recunoşti că este o slăbiciune şi un păcat. Dar vezi propriile tale greşeli şi nu-ţi judeca fratele!”

Eficienţa predicilor scurte, simple, ale Părintelui Serafim nu deriva din talentul oratoric, ci numai din faptul că porneau din vistieria inimii sale – o vistierie cu care a fost răsplătit după o luptă îndelungată, continuă, de a dobândi virtuţile. Din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34).

Părintele Serafim a transmis mai departe cuvintele Sf. Macarie cel Mare:

„Când cei care sunt bogaţi întru Duhul Sfânt şi au într-adevăr bogăţia cea cerească şi lucrarea Duhului întru ei, spun oricui cuvântul adevărului … şi nu este bogăţia lor, nu este comoara lor ce se află în lăuntrul lor când vorbesc şi nici nu este de la ei că bucură sufletele celor ce aud cuvântul cel duhovnicesc …. Dar unul care este sărac şi nu are bogăţia lui Hristos în sufletul său … chiar dacă doreşte să vorbească cuvântul adevărului şi să-i veselească pe unii din cei care aud cuvântul şi totuşi nu are în lăuntrul său cuvântul lui Dumnezeu întru putere şi adevăr ci numai îl repetă din memorie şi împrumută cuvinte din diferite părţi ale Scripturii, sau ceea ce au auzit de la oameni duhovniceşti şi care relatează şi învaţă şi pe alţii aceasta – vezi, el pare că veseleşte pe alţii … dar după ce a trecut prin asta, fiecare cuvânt se duce înapoi la izvorul de unde a fost luat şi omul însuşi rămâne din nou gol şi neputincios …. Pentru acest motiv ar trebui să cerem de la Dumnezeu cu frângere de inimă şi cu credinţă, ca El să ne dea îngăduinţă să găsim această bogăţie, vistieria cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, în puterea şi lucrarea cea adevărată a Duhului. În felul acesta, găsindu-L mai întâi pe Domnul în noi înşine spre folosul şi mântuirea şi viaţa cea veşnică, putem apoi să-i folosim şi pe alţii după puterea noastră şi prilejul cel bun, apropiind de Hristos comoara cea din lăuntru.”[2]


[1] Părintele Alexei Young, „Pentru că sufletul lui L-a mulţumit pe Domnul”, America Ortodoxă, (aug. – sept. 1982), p. 1.

[2] „Omilii duhovniceşti ale Sf. Macarie cel Mare”, în Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Îndrumător al vieţii duhovniceşti, p. 161-162.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Mediumismul „crestin”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Un studiu foarte atent si obiectiv asupra fenomenului „vorbirii în limbi” l-a realizat pastorul luteran german Dr. Kurt Koch (The Strife of Tongues – Gâlceava Limbilor). După ce a examinat sute de cazuri de manifestare a acestui „dar”, el a ajuns la concluzia, bazată pe argumente scripturistice, că doar patru din aceste cazuri ar putea fi cele descrise în Faptele Apostolilor, dar că nici măcar de acestea patru nu putea fi sigur.

Desigur, în lumina traditiei patristice a Bisericii lui Hristos dintotdeauna, crestinul ortodox nu ar avea astfel de dubii. Cu posibila exceptie a celor patru cazuri, însă, Dr. Koch a identificat un număr de cazuri neîndoielnice de posesiune demonică, „vorbirea în limbi” fiind de fapt „un dar” întâlnit în mod obisnuit la demonizati. Dar cheia întregii miscări o găsim în concluziile finale ale Dr. Koch.

El arată că miscarea „limbilor” nu e nicidecum o „renastere”, căci lipseste cu desăvârsire din ea orice constiintă a păcătoseniei personale si orice urmă de pocăintă. Ceea ce constatăm, în schimb, este o subliniată preocupare de a câstiga puteri si experiente noi. Deci fenomenul limbilor nu este cel descris în Fapte si nici nu poate fi asimilat (în cele mai multe din cazuri) cu o posedare demonică propriu-zisă; el este mai curând „… si probabil în 95% din cazuri, un fenomen mediumistic, de natură spiritistă” (Koch, p. 35).

Dar ce este un „medium”? Medium-ul este persoana dotată cu o anumită sensibilitate psihică ce îi permite să se transforme într-un fel de vehicul sau mijloc de manifestare a unor forte sau fiinte invizibile, caz în care, după mărturia Staretului Ambrozie de la Optina[1] avem de-a face cu duhuri rele si nicidecum cu „sufletele mortilor”, asa cum cred spiritistii. Darurile mediumistice apar aproape în toate religiile necrestine: clarviziunea, hipnoza, vindecările „miraculoase”, aparitia si disparitia obiectelor sau deplasarea lor dintr-un loc în altul etc.

(more…)

August 22, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Viziunea ortodoxă asupra lumii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Cu o astfel de atitudine – o perspectivă atât asupra lucrurilor bune cât şi a celor rele din lume – este posibil să ne formăm şi sã urmăm o concepţie de viaţă ortodoxă, adică să avem o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeşti. Există o falsă opinie, care din nefericire este larg răspândită în ziua de azi, aceea că este suficient să ai o ortodoxie limitată la lăcaşul bisericii şi la activităţile „ortodoxe” oficiale, cum ar fi rugăciunea la anumite ceasuri sau însemnarea cu Sfânta Cruce; în rest, conform acestei opinii poţi trăi ca ceilalţi, participând la viaţa şi cultura vremurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuim. Oricine a ajuns să înţeleagă adâncimea Ortodoxiei şi cât de integrală este asumarea care se cere unui creştin ortodox, iar pe de altă parte vede cerinţele totalitare pe care lumea contemporană ni le impune, îşi va da seama uşor de falsitatea acestei opinii.

(more…)

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Vorbirea în limbi”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Dacă studiem cu atentie toate afirmatiile „miscării harismatice”, descoperim că această miscare seamănă foarte bine cu multe miscări sectare din trecut, prin aceea că se bazează, mai ales, sau chiar exclusiv pe exagerarea oarecum bizară a unei singure laturi doctrinare sau a unei singure practici religioase. De data aceasta se exagerează un aspect specific, aspect pe care sectantii timpurilor trecute nu l-au considerat asa de esential. Este vorba de vorbirea în limbi.

Potrivit constitutiei diferitelor secte penticostale, „botezul cu Duhul Sfânt al credinciosilor este dovedit cu semnul imediat, concret si vizibil al vorbirii în alte limbi” (Sherill, p. 79). Si nu numai că acesta este primul semn al convertirii la o sectă sau orientare penticostală: potrivit celor mai autorizate surse penticostale, această practică trebuie neapărat mentinută, altfel „duhul” se poate pierde. Căci spune David Du Plessis: „Practica rugăciunii în limbi trebuie continuată si sporită în viata particulară a celor care sunt botezati în Duhul; fără ea celelalte manifestări ale Duhului, fie nu mai apar, fie încetează cu desăvârsire” (Du Plessis, p. 89).

(more…)

August 21, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Ce putem face

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Mai exact, ce putem face pentru a dobândi această trezire, acest discernământ şi cum poate el rodi în sufletele noastre? Voi încerca să răspund la această întrebare în două părţi: în prima – referindu-mă la conştientizarea lumii din jurul nostru, care, ca niciodată în istoria creştinismului, a devenit un duşman consecvent; iar în a doua – referindu-mă la conştientizarea Ortodoxiei, pe care mă tem că majoritatea o cunosc mult mai puţin decât ar trebui; mult mai puţin decât trebuie să o cunoaştem dacă dorim să o păstrăm. Mai întâi, întrucât vrem sau nu ne aflăm în lume (iar efectele acesteia se simt foarte puternic chiar şi în locuri retrase cum este mânăstirea noastră de aici), trebuie să ne împotrivim ei şi ispitelor ei în mod onest şi realist, dar fără a ceda; în special trebuie să-i pregătim pe tineri pentru ispitele ce le vor înfrunta.

Trebuie să înţelegem că lumea din jurul nostru rareori ajută şi de cele mai multe ori stânjeneşte educarea copilului în adevăratul spirit ortodox. Trebuie să fim zilnic pregătiţi pentru a contracara influenţa lumii pe baza principiilor unei educaţii creştine înţelepte.

Aceasta înseamnă că tot ceea ce un copil învaţă la şcoală trebuie în mod constant controlat şi îndreptat în casă. Nu putem considera că tot ceea ce va învaţă la şcoală este pur şi simplu ceva bun şi lumesc şi că nu are nici o legătură cu educaţia lui ortodoxă. El poate învăţa meserii folositoare sau alte lucruri (deşi multe şcoli americane eşuează lamentabil şi sub acest aspect; mulţi profesori ne spun că tot ceea ce pot face este să-i ţină pe copii cuminţi în clasă chiar şi fără a-i învăţa nimic), dar chiar dacă învaţă ceva vor fi şi multe concepţii şi filosofii greşite.

(more…)

Ortodoxia si Religia Viitorului – Spiritul „ecumenist” al „Renasterii Harismatice”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Desi are rădăcini încă în secolul trecut, Miscarea Penticostală modernă datează exact din ajunul Anului Nou 1900, la ora 7 seara. De câtăva vreme, preotul metodist Charles Parham din Topeka, statul Kansas, necăjit de ineficienta vădită a misiunii sale, începuse să studieze intensiv Noul Testament împreună cu un grup de studenti, cu scopul de a afla secretul puterii Apostolice. În final, studentii au dedus că acest secret constă în „vorbirea în limbi”, care, credeau ei, însoteste întotdeauna în Faptele Apostolilor primirea Duhului Sfânt.

(more…)

August 20, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Două moduri greşite de apropiere de viaţa spirituală

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Dar, cineva ar putea zice, ce au toate acestea de a face cu noi, care încercăm să ducem, pe cât ne stă în putinţă, o viaţă creştină ortodoxă sobră? Multe are, într-adevăr, de a face cu noi. Trebuie să înţelegem că lumea din jurul nostru, anormală cum este, este locul unde ne începem viaţa creştină. Indiferent de ce facem cu viaţa noastră, indiferent de adevăratul conţinut creştin pe care i-l dăm, totuşi încă are ceva din amprenta generaţiei eu în ea şi trebuie să fim destul de smeriţi pentru a vedea acest lucru.

(more…)

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.