Cuviosul Seraphim Rose

August 20, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Două moduri greşite de apropiere de viaţa spirituală

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Dar, cineva ar putea zice, ce au toate acestea de a face cu noi, care încercăm să ducem, pe cât ne stă în putinţă, o viaţă creştină ortodoxă sobră? Multe are, într-adevăr, de a face cu noi. Trebuie să înţelegem că lumea din jurul nostru, anormală cum este, este locul unde ne începem viaţa creştină. Indiferent de ce facem cu viaţa noastră, indiferent de adevăratul conţinut creştin pe care i-l dăm, totuşi încă are ceva din amprenta generaţiei eu în ea şi trebuie să fim destul de smeriţi pentru a vedea acest lucru.

De aici trebuie să începem. Există două moduri greşite de a te apropia de viaţa din jurul nostru, căi pe care mulţi păşesc de obicei azi, gândind că, într-un fel, aceste lucruri ar trebui să le facă un creştin ortodox.

Un mod de apropiere – cel mai obişnuit – este pur şi simplu de a merge în pasul vremii: să te adaptezi la muzica rock, la gusturile şi curentele moderne şi la întregul ritm al vieţii moderne. De cele mai multe ori părinţii de modă veche vor avea foarte puţin contact cu această viaţă şi vor continua să-şi ducă viaţa mai mult sau mai puţin separat, dar se vor bucura să-şi vadă copiii urmând ultima modă şi vor crede că acest lucru este lipsit de primejdii.

Această cale este un dezastru total pentru viaţa creştină; este moartea sufletului. Unii încă mai pot duce o viaţă respectabilă în afara lumii, fără să lupte împotriva spiritului vremii, dar sunt morţi sau pe moarte; şi cel mai trist lucru dintre toate – copiii le vor plăti preţul cu numeroase boli şi tulburări psihice şi spirituale care sunt din ce în ce mai frecvente. Una dintre membrii conducători sectei sinucigaşe, care a sfârşit atât de tragic în Jonestown cu patru ani în urmă, era fiica cea mică a unui preot ortodox grec; grupuri sataniste de rock precum Kiss – Kids in Satan’s Service – sunt alcătuite din tineri ruşi foşti ortodocşi; cea mai mare parte a comunităţii templului satanic din San Francisco, conform unui recent studiu sociologic, este format din tineri ortodocşi. Acestea sunt doar câteva cazuri zguduitoare; majoritatea tinerilor ortodocşi nu merg chiar atât de departe – ci doar se integrează lumii anti-creştine din jurul lor şi încetează să mai fi exemple de trăire creştină pentru cei din jurul lor. Este rău aşa. Creştinul trebuie să fie diferit de lume, cu atât mai mult diferit de lumea ciudată şi anormală de astăzi şi acesta trebuie să fie unul din lucrurile de bază pe care trebuie să le ştie, ca parte a educaţiei creştine.

Altă apropiere greşită şi la extrema opusă este aceea care ar putea fi numită falsă spiritualitate. O dată cu accesul relativ uşor datorat traducerilor cărţilor ortodoxe despre viaţa duhovnicească şi a răspândirii vocabularului ortodox despre lupta duhovnicească, se poate observa o creştere a celor care vorbesc despre isihasm, despre rugăciunea inimii, despre viaţa ascetică, despre stări înalte de rugăciune şi de teologia înaltă a unor Sfinţi Părinţi precum: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Grigorie Sinaitul. Este foarte bine să fii conştient de adevărata înălţime a vieţii spirituale ortodoxe şi să ai evlavie la marii sfinţi care s-au împărtăşit de ea; dar dacă nu vom cugeta într-un mod foarte realist şi foarte smerit la cât de departe suntem cu toţii astăzi de viaţa isihastă şi cât de puţin pregătiţi suntem pentru a o urma, interesul nostru faţă de ea nu va fi decât o altă expresie a egoismului nostru, a universului nostru de artificial. The me-generation goes hesychast! („Generaţia-eu se apucă de isihasm”) – aceasta încearcă să facă unii; dar în realitate ei numai adaugă un nou joc numit isihasm la atracţiile Disneyland-ului.

Există cărţi cu acest subiect care sunt foarte cunoscute. Chiar romano-catolicii sunt foarte prinşi de acest curent, sub influenţa ortodoxă, ei înşişi influenţând pe alţi ortodocşi la rândul lor; de exemplu: preotul iezuit George Maloney, care scrie tot felul de cărţi pe acest subiect şi traduce din Sfântul Macarie cel Mare şi din Sfântul Simeon Noul Teolog şi încearcă să-i facă pe oameni să devină isihaşti în viaţa de zi cu zi. Ei au tot felul de influenţe, de obicei carismatice; se presupune că oamenii ar fi inspiraţi şi îşi însuşesc toate tipurile de disciplină ascetică pe care le dau Sfinţii Părinţi, care depăşeau cu mult nivelul la care ne aflăm noi acum.

Acesta este un lucru foarte neserios. Mai este şi o doamnă, Chaterine de Hueck Doherty (care de fapt s-a născut în Rusia şi a devenit romano-catolică), care scrie cărţi despre viaţa pustnicească şi despre liniştire şi toate aceste lucruri încearcă să le promoveze precum o reclamă pentru o nouă bomboană. Este, bineînţeles, ceva lipsit de seriozitate şi este un semn foarte tragic al vremurilor noastre. Aceste lucruri înalte sunt folosite de oameni care nu le înţeleg. Pentru unii oameni poate fi doar un obicei sau un mod de a-şi pierde vremea, dar pentru alţii, care o iau în serios, poate fi o mare tragedie.

Ei cred despre sine că duc o viaţă foarte înaltă, când, în realitate, nu şi-au rezolvat nici măcar problemele interioare. Vreau să subliniez că ambele căi trebuie evitate – atât lumescul cât şi supraduhovnicia – dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem o perspectivă realistă asupra cerinţelor legitime ale lumii sau că ar trebui să încetăm a mai urma sfaturile marilor Părinţi isihaşti ori a mai folosi rugăciunea inimii în funcţie de situaţie şi după puterea noastră. Să fie însă la nivelul nostru. Ideea, absolut necesară pentru supravieţuirea noastră ca ortodocşi astăzi, este că trebuie să înţelegem condiţia noastră de creştini ortodocşi în ziua de azi; trebuie să înţelegem profund vremurile în care trăim, cât de puţin cunoaştem şi trăim de fapt Ortodoxia, cât de departe suntem nu numai de sfinţii din vremurile de demult, ci chiar de creştinii obişnuiţi de acum o sută de ani sau chiar de cei din generaţia trecută şi cât de mult trebuie să ne smerim pentru a supravieţui ca şi creştini ortodocşi astăzi.

1 comentariu »

  1. o opinie curata ca aceasta n-am mai intalnit de mult Dumnezeu sa va binecuvinteze mi-ati dat un mare ajutor

    Comentariu de emil andrei — Noiembrie 1, 2011 @ 1:23 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: