Cuviosul Seraphim Rose

Ianuarie 20, 2009

Cuv. Serafim: Corectitudinea si concentrarea pe semnele exterioare ne pot pierde

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

Părintele Serafim mai observa cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: „Este la modă acum să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi <<înapoi la Părinți>>. Dar nici acestea nu ne vor mântui – sunt lucruri care țin de cele exterioare. Ele pot fi de folos, dacă sunt folosite cum se cuvine, dar dacă devin o patimă, cel dintâi lucru după care tânjeşti, atunci devin exterioare şi nu duc la Hristos, ci la Antihrist”.

Părintele Serafim era una cu prorocul veacului al XlX-lea, Sf. Ignatie Briancianinov, când învăţa că numai cei ce simt împărăţia Iui Dumnezeu în inimile lor vor fi în stare să recunoască adevărata fire a lui Antihrist atunci când va veni.

Dimpotrivă, afirma Părintele Serafim, „«super-ortodocşii» de azi pot uşor să-i cadă pradă lui Antihrist”. în unele locuri a spus şi cum se poate întâmpla aceasta: „Vladimir Soloviov, în «Scurtă povestire despre Antihrist», sugera cu ingeniozitate că Antihrist, pentru a-i atrage de partea lui pe ortodocşii conservatori, va deschide un muzeu cu toate antichităţile creştine. Probabil că până şi reprezentările lui Antihrist însuşi (Apoc. 13, 14) vor fi în cel mai curat stil bizantin, iar acest gând ar trebui să ne facă să ne trezim. Antihrist trebuie înţeles ca un fenomen duhovnicesc. De ce vor dori toţi cei din lumea întreagă să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea chiar să semene a creştinism, de vreme ce «Antihrist» în­seamnă cel ce este «în loc de Hristos» sau seamănă cu Hristos” .

In particular, Părintele Serafim vedea în nejustificatele atacuri „ortodoxe” la adresa Fericitului Augustin semnul externalismului ce va conduce la acceptarea lui Antihrist. Învăţăturile hiper-raţionaliste ale Fericitului Augustin (faţă de care Părintele Serafim însuşi se recunoştea a nu fi un mare admirator), nu reprezintă decât aspectul extern, intelectual, al unui om cu o inimă vădit ortodoxă. După cum scria Părintele Serafim într-o scrisoare, „principalul şi singuru1 lucru plăcut şi ortodox al său este simţământul ortodox, evlavia şi dragostea de Hristos ce ies la iveală aşa de puternic în lucrările sale nedogmatice, precum Mărturisirile (iar Părinţii ruşi îndrăgesc şi Solilocviile). A-l distruge pe Augustin, aşa cum încearcă s-o facă criticii de azi, înseamnă să ajuţi de asemenea la distru­gerea acestei evlavii şi iubiri de Hristos. […] în ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual» decât de orice greşeli pe care le-ai putea găsi la Augustin. Simt în aceste inimi reci o pregătire pentru lu­area lui Antihrist (a cărui imitare a lui Hristos trebuie să se întindă şi la «teolo­gia corectă»!); simt la Augustin dragostea lui Hristos”.

Septembrie 1, 2008

Zece Cuvinte memorabile

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor  veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de moarte. <<Este mai târziu decât credeţi>>- aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat.‘ „

2.  „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ „

3.„Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.”  „

4.   „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”

(more…)

August 22, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Viziunea ortodoxă asupra lumii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Cu o astfel de atitudine – o perspectivă atât asupra lucrurilor bune cât şi a celor rele din lume – este posibil să ne formăm şi sã urmăm o concepţie de viaţă ortodoxă, adică să avem o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeşti. Există o falsă opinie, care din nefericire este larg răspândită în ziua de azi, aceea că este suficient să ai o ortodoxie limitată la lăcaşul bisericii şi la activităţile „ortodoxe” oficiale, cum ar fi rugăciunea la anumite ceasuri sau însemnarea cu Sfânta Cruce; în rest, conform acestei opinii poţi trăi ca ceilalţi, participând la viaţa şi cultura vremurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuim. Oricine a ajuns să înţeleagă adâncimea Ortodoxiei şi cât de integrală este asumarea care se cere unui creştin ortodox, iar pe de altă parte vede cerinţele totalitare pe care lumea contemporană ni le impune, îşi va da seama uşor de falsitatea acestei opinii.

(more…)

Iulie 15, 2008

Sa nu ne afirmam ortodoxia calcand in picioare pe altii

Din cartea Ieromonahului Damaschin,

„Viaţa şi lucrǎrile Pr. Serafim Rose”

Editia Sophia, Bucureşti, 2005


Crescând în creştinismul ortodox până când credința devenise însăşi substanța întregii sale ființe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alții. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:


Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi să-țin câteva sfaturi:


1.                 Să nu-ți îngădui să rămâi cantonat în aspectul exterior al Ortodoxiei – fie că e vorba de splendidele slujbe bisericeşti (acea „high church”) de care ai fost atras în copilărie, de rânduiala din afară (post, metanii, etc), de „corectitudinea” după canoane, etc. Toate acestea sunt bune şi de folos, dar dacă le acorzi o importanță exagerată, o sa ai parte de necazuri şi încercări. Tu vii la ortodoxie ca să-L primeşti pe Hristos, şi nu ai voie să uiți niciodată acest lucru.
(more…)

Februarie 20, 2008

Doua scrisori despre boala corectitudinii II

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

 

Se pare că avertizarea Părintelui Serafim n-a fost luată în considerare. Opt luni mai târziu, după cum se temuse Părintele Serafim, fiul şi-a părăsit tatăl, nemaiputând să trăiască sub opresiunea unei astfel de „corectitudini” reci. „Trebuie să admit un sentiment de uşurare acum că el este plecat,” a scris omul părinţilor.

Părintele Serafim i-a răspuns la scrisoare:
Ce pot să spun? Te-am pierdut ca părinte duhovnicesc, necomunicându-ţi măcar abecedarul de bază al vieţii duhovniceşti creştine. În anul care a trecut ai mers din rău în mai rău, înstrăinându-te chiar mai mult decât înainte, prin comportarea ta necreştină … comunitatea ortodoxă, preoţii care vin în vizită şi chiar propriul tău fiu – care reprezintă în mare măsură ceea ce i-ai făcut lui, aparent mai mult inconştient. Acuzaţia pentru toate acestea cade în mod cinstit pe umerii tăi. Nu te porţi creştineşte cu nici unul dintre oamenii aceştia şi pari total inconştient de faptul ….
(more…)

Doua scrisori despre boala corectitudinii

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Părintele Serafim avea un fiu duhovnicesc pe care l-a văzut căzând în acest exemplu clasic de „convertit nebun” care crede că el „ştie mai bine” decât toţi. Într-un mic paraclis de misiune pe care îl construise în fundul curţii, acest om voia ca enoriaşii să cânte la strană, în loc să se cânte „partitura” de către un cor, separat. În Duminica Rusaliilor, el a avut o confruntare în biserică cu o rusoaică care voia să se cânte partitura.

El a scris Părintelui Serafim: „Astfel i-am spus direct că eu nu am construit un paraclis pentru a se continua greşeala în spatele curţii mele ….” În scrisoarea către Părintele Serafim, el a ridiculizat ideea că o persoană putea să asiste la o Liturghie în timp ce corul cânta şi a zis că asta era „la fel cu a merge să vizitezi pe cineva în casa lui şi a-ţi petrece timpul acolo cu nasul într-o revistă”. „În nici un caz nu vreau să mă compromit cu această problemă,” a declarat el.

În principiu, Părintele Serafim a fost de acord cu fiul său duhovnicesc că era de preferat cântarea enoriaşilor, dar ceea ce l-a afectat mai tare a fost atitudinea omului. „Aveţi grijă!” i-a scris el:

(more…)

Februarie 17, 2008

Om al intelegerii ce mustrat-a fariseii zilelor noastre

Din cartea, „Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”,Editura Bunavestire, 2003

După cum zic Părinţii, extremele de ambele părţi
sunt la fel de v
ătămătoare. (Trebuie) sa mergem pe calea
împ
ărătească, evitând extremele de ambele părţi.

Sfântul Ioan Cassian – Convorbiri 11

Scrierile teologice ale părintelui Serafim au în centrul lor
învăţătura patristică despre “calea împărătească”. El a observat
faptul ca cei convertiţi din rândul americanilor erau înclinaţi sa
caute o “formulă” de viaţă spirituală, care prea adesea îi ducea
la o “corectitudine” fariseică. Pe de altă parte, cei “născuţi”
ortodocşi, devin foarte uşor căldicei si ecumenişti.

Un episcop pe Stil Vechi din Grecia ne-a scris cât de multă vătămare a fost adusă Bisericii Ortodoxe din Grecia de către ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci când oamenii citează canoanele, Părinţii sau tipicul pentru a dovedi ca sunt „corecţi”, si ca toţi ceilalţi sunt în eroare. Corectitudinea poate deveni realmente o „boală” atunci când este administrată fără dragoste, fără toleranţă si fără conştiinţa propriilor defecte de percepţie. O asemenea „corectitudine” nu poate produce decât schisme continue, iar în cele din urmă nu va face decât sa ajute Mişcarea Ecumenic şi prin slăbirea mărturiei Ortodoxiei sănătoase.

Ceea ce e izbitor printre ortodocşii de azi – fapt care ne va urmări si în anii 1980 – este duhul lumesc prin care Ortodoxia îşi pierde savoarea, duh care se manifestă în Mişcarea ecumenică, împreună cu reacţia împotriva ei, care adesea este exagerată, numai din pricină că acelaşi duh lumesc este prezent în ea.

Învăţătura si viaţa noastră creştină trebuie sa fie de asa natură încât sa ne permită cunoaşterea adevăratului Hristos si recunoasterea falsului Hristos (Antihristul) în momentul când acesta va veni. Nu cunoasterea teoretică sau „corectitudinea” ne vor oferi această înţelepciune. Vladimir Soloviov, în parabola lui despre Antihrist, a avut o viziune extraordinară atunci când nota faptul ca Antihristul va construi pentru ortodocşi un muzeu cu toate antichităţile bizantine posibile, numai pentru a fi acceptat.

(more…)

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.