Cuviosul Seraphim Rose

August 22, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Viziunea ortodoxă asupra lumii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Cu o astfel de atitudine – o perspectivă atât asupra lucrurilor bune cât şi a celor rele din lume – este posibil să ne formăm şi sã urmăm o concepţie de viaţă ortodoxă, adică să avem o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeşti. Există o falsă opinie, care din nefericire este larg răspândită în ziua de azi, aceea că este suficient să ai o ortodoxie limitată la lăcaşul bisericii şi la activităţile „ortodoxe” oficiale, cum ar fi rugăciunea la anumite ceasuri sau însemnarea cu Sfânta Cruce; în rest, conform acestei opinii poţi trăi ca ceilalţi, participând la viaţa şi cultura vremurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuim. Oricine a ajuns să înţeleagă adâncimea Ortodoxiei şi cât de integrală este asumarea care se cere unui creştin ortodox, iar pe de altă parte vede cerinţele totalitare pe care lumea contemporană ni le impune, îşi va da seama uşor de falsitatea acestei opinii.

Ori eşti ortodox în fiecare clipă a zilei, în fiecare situaţie a vieţii, ori nu eşti deloc ortodox. Ortodoxia noastră nu se manifestă doar în concepţiile religioase, ci în fiecare lucru pe care îl facem sau îl spunem.

Mulţi dintre noi nu suntem conştienţi de responsabilitatea creştină pe care o avem în latura aparent lumească a vieţii noastre. Persoana care are o adevărată concepţie creştin-ortodoxă trăieşte fiecare clipă a vieţii sale ca ortodox. De aceea ne punem întrebarea: Cum putem noi hrăni şi aplica această concepţie ortodoxă în viaţa noastră de zi cu zi!

Prima şi cea mai evidentă cale este de a fi în contact permanent cu tot ceea ce Biserica ne dă spre luminare şi mântuire: Slujbele bisericeşti şi Sfintele Taine, Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, scrierile Sfinţilor Părinţi. Bineînţeles, fiecare trebuie să citească acele cărţi care sunt la nivelul său de înţelegere şi să folosească învăţătura Bisericii în situaţiile proprii ale vieţii sale; apoi ne vor putea călăuzi şi pe noi şi ne vor putea ajuta să ne schimbăm într-un mod creştin.

Dar, deseori, aceste izvoare creştine fundamentale nu au un efect total asupra noastră, sau nu au nici un efect asupra noastră, deoarece nu avem o atitudine creştină potrivită faţă de ele şi faţă de viaţa pe care ele ar trebui să o inspire. Permiteţi-mi să spun aici un cuvânt despre atitudinea pe care trebuie să o avem dacă dorim să ne folosim cu adevărat de ele şi dacă vrem să ne fie începutul unei concepţii de viaţă ortodoxe. Mai înainte de toate, hrana duhovnicească creştină, prin însăşi natura sa, este ceva viu şi hrănitor; dacă atitudinea noastră faţă de ea este mai degrabă academică sau cărturărească, vom da greş în a obţine foloasele pe care aceasta ar trebui să ni le dea. De aceea, dacă citim cărţi ortodoxe sau suntem interesaţi de ortodoxie doar pentru a fi mai informaţi sau pentru a ne făli cu cunoştinţele noastre în faţa celorlalţi, nu am înţeles nimic; dacă învăţăm din poruncile lui Dumnezeu şi din canoanele Bisericii doar ca să fim „corecţi” şi să judecăm „incorectitudinea” celorlalţi. Aceste lucruri nu trebuie doar să ne influenţeze ideile, ci trebuie să ne atingă în mod direct sufletul şi să ne schimbe viaţa. În orice vreme de mari crize în cursul vieţii umane – cum sunt chiar vremurile critice cu care ne confruntăm în lumea liberă – cei ce se vor întemeia pe cunoaşterea exterioară, pe legi şi canoane şi pe corectitudine, nu vor fi în stare să reziste. Cei puternici vor fi aceia cărora educaţia ortodoxă le-a imprimat o trăire cu adevărat creştină, care au Ortodoxia în inimă şi sunt capabili să atingă şi inimile celorlalţi.

Nimic nu este mai tragic decât să vezi pe cineva crescut în Ortodoxie, care cunoaşte câte ceva din Catehism, care a citit din Vieţile Sfinţilor, care are o idee generală despre ce vrea Ortodoxia, înţelege ceva din slujbele bisericeşti, dar nu înţelege ce se întâmplă în jurul lui şi îi oferă copilului această viaţă împărţită în două categorii: una, cea urmată de majoritatea oamenilor, iar cealaltă-cum trăieşte ortodoxul Duminica sau când citeşte ceva texte ortodoxe. Când un copil este astfel crescut este puţin probabil că va alege calea ortodoxă; aceasta va fi o foarte mică parte a vieţii lui, deoarece viaţa contemporană este prea atractivă, prea mulţi oameni se integrează ei, este într-o măsură prea mare o mare parte a realităţii de azi, dacă nu a fost cu adevărat învăţat cum să se apropie de ea, cum să se păzească de efectele ei negative şi cum să se folosească de lucrurile frumoase care se află în lume.

De aceea, atitudinea noastră, chiar din acest moment, trebuie să fie realistă şi normală. Adică trebuie să fie aplicată circumstanţelor reale ale vieţii, nu trebuie să fie un produs al fanteziei, al evadării şi al refuzului de a ne confrunta cu lucrurile de cele mai multe ori neplăcute ale lumii din jurul nostru. O Ortodoxie care este prea înaltă şi prea în nori, o Ortodoxie de seră, nu ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi…..

Lumea noastră este destul de crudă şi răneşte sufletele cu duritatea ei; trebuie mai întâi să răspundem cu o înţelegere şi cu o dragoste creştinească realistă, lăsând isihasmul şi formele avansate de rugăciune celor capabili să le primească. De asemenea, atitudinea noastră nu trebuie să fie ego-centrică, ci trebuie să iasă în întâmpinarea celor care îl caută pe Dumnezeu şi caută o viaţă dumnezeiască.

În zilele noastre, unde se înfiripă o comunitate ortodoxă, există ispita de a o transforma într-un club al mulţumirii de sine şi al gustării plăcerilor virtuţilor şi realizărilor noastre ortodoxe: frumuseţea lăcaşului de cult şi a podoabelor, splendoarea slujbelor, chiar şi puritatea doctrinei. Dar adevărata viaţă creştină, chiar încă din timpul Apostolilor, a fost întotdeauna inseparabilă de transmiterea ei celorlalţi. O ortodoxie vie, tocmai prin faptul că e vie, luminează şi celorlalţi şi nu mai este nevoie să deschizi şi un departament de misiune în acest scop; viaţa adevăratului creştinism se comunică şi fără aceasta. Dacă Ortodoxia noastră este ceva ce ţinem doar pentru noi şi ne mândrim cu ea, atunci suntem morţi şi îngropaţi – aceasta este exact starea multor parohii ortodoxe de azi, chiar şi a acelora care au un număr considerabil de tineri, dacă ei nu aprofundează credinţa.

Nu este suficient să spui că tinerii merg la biserică. Trebuie să întrebăm ce primesc aceştia în biserică, ce duc cu ei mai departe şi, dacă nu fac din Ortodoxie o parte a întregii lor vieţi, atunci este cu adevărat insuficient să spui că ei se duc la biserică. Astfel, atitudinea noastră trebuie să fie iubitoare şi iertătoare.

Există un fel de duritate care s-a strecurat în viaţa ortodoxă de azi: Acel om este eretic, nu te apropia de el; Acela este ortodox, se spune, dar nu poţi fi cu adevărat sigur; Acela este evident un spion. Nimeni nu va nega că Biserica este înconjurată de duşmani azi, sau că există oameni care se îngrămădesc să profite de încrederea noastră. Dar aceasta se întâmplă din vremea Apostolilor, iar viaţa creştină a avut întotdeauna un factor de risc în practicarea ei.

Dar chiar şi atunci când se profită de pe urma noastră şi trebuie să ne luăm anumite precauţii în această privinţă, tot nu putem renunţa la atitudinea noastră principială de iubire şi încredere, fără de care pierdem însăşi temelia vieţii noastre creştine. Lumea care nu îl are pe Hristos este neîncrezătoare şi rece, dar creştinii, din contră, trebuie să fie iubitori şi deschişi, altfel vom pierde sarea lui Hristos din noi şi vom deveni asemeni lumii, buni doar pentru a fi aruncaţi în stradă şi călcaţi în picioare.

Puţină smerenie ne-ar ajuta să fim mai generoşi şi mai iertători. Ne place să judecăm pe alţii pentru ciudăţeniile comportamentului lor; le spunem lunatici sau pocăiţi. Este drept că trebuie să fim atenţi la oamenii cu adevărat deplasaţi care pot face mult rău Bisericii. Dar ce creştin ortodox serios nu este în zilele noastre puţin nebun. Nu ne potrivim în ordinea lumii de azi; dacă o facem în lumea de azi, nu suntem creştini serioşi. Adevăratul creştin de azi nu se poate simţi acasă în lume; el nu se poate simţi şi nu poate fi perceput de alţii decât ca un „nebun”.

Doar pentru că ţii în viaţă idealul creştin, sau că te-ai botezat ca adult, sau pentru că să te rogi serios este suficient pentru a fi internat într-un ospiciu în Uniunea Sovietică şi în multe alte ţări, iar aceste ţări reprezintă modelul pentru restul lumii. De aceea nu trebuie să ne temem a fi consideraţi puţin nebuni de către lume şi trebuie să continuăm a practica iubirea şi iertarea creştină pe care lumea nu le va înţelege vreodată, dar de care inima ei are nevoie şi chiar tânjeşte pentru ele.

În cele din urmă, atitudinea noastră creştină trebuie să fie, în lipsa unui cuvânt mai bun, inocentă. În ziua de azi lumea pune mare valoare pe sofisticare, pe înţelepciunea lumească, pe „profesionalism”. Ortodoxia nu pune valoare pe aceste calităţi; acestea ucid sufletul creştin. Şi totuşi, aceste tendinţe se strecoară consecvent în Biserică şi în vieţile noastre. Cât de des nu auzim în special pe convertiţii entuziaşti exprimându-şi dorinţa de a se duce la marile centre ale Ortodoxiei, la catedrale şi mănăstiri, unde se strângeau odinioară mii de credincioşi şi peste tot se vorbeşte de probleme bisericeşti şi oricine poate să-şi dea seama cât de importantă este, până la urmă, Ortodoxia. Ortodoxia aceasta este doar o picătură într-un ocean, când priveşti întreaga societate, dar în aceste mari catedrale şi mănăstiri se strâng atâţia oameni, încât pare că Ortodoxia este într-adevăr ceva important.

Şi cât de des nu îi vedem pe aceeaşi oameni într-o stare jalnică după ce şi-au împlinit dorinţa, întorcându-se de la „marile centre ale Ortodoxiei” morocănoşi şi nesatisfăcuţi, plini de bârfe şi critică bisericească, nerăbdători mai înainte de toate de a fi „corecţi” şi „cuviincioşi” şi cu o perspectivă lumească asupra politicii bisericeşti.

Într-un cuvânt, şi-au pierdut inocenţa, nelumescul lor, fiind fascinaţi de partea lumească a vieţii bisericeşti. În diferite forme, aceasta ne ispiteşte pe toţi şi trebuie să luptăm împotriva ei prin a nu ne permite să supraevaluăm lucrurile exterioare ale Bisericii, ci întotdeauna să ne întoarcem către unicul lucru necesar: Hristos şi mântuirea sufletelor noastre din această generaţie rea. Nu trebuie să ignorăm ce se petrece în lume şi în Biserică – de fapt chiar pentru noi înşine trebuie să ştim aceste lucruri – dar cunoştinţele noastre trebuie să fie practice şi simple, nu sofisticate şi lumeşti.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: