Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 4, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (3)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere – Înţelesurile literale în opoziţie cu cele simbolice şi mistice (1)

Pr. Seraphim Rose

Pornind de la acest aspect, mulţi comentatori ai Bibliei se rătăcesc, indiferent dacă aceasta se întâmplă prin înţelegerea  prea literală (cum este cazul protestanţilor fundamentalişti care cred că totul în Biblie  trebuie considerat „literal”) sau printr-o prea liberă tălmăcire (cum este cazul celor cu vederi liberale, care îndepărtează toate înţelesurile dificile, considerându-le „simbolice” sau „alegorice”). În tradiţia ortodoxă a tălmăcirii Bibliei, cele două niveluri de înţelegere, literală şi simbolică, sunt adeseori îmbinate.

Există multe fragmente care trebuie înţelese doar literal, cum sunt părţile exclusiv istorice ale Scripturii (de exemplu: „Eu, Ioan, … fost-am în insula ce se cheamă Patmos, de dragul cuvântului lui Dumnezeu şi al mărturiei lui Iisus. Am fost în duh în zi de duminică” – Apocalipsa 1, 9-10). Teoretic, fiecare aspect al unor asemenea relatări istorice poate fi verificat cu ajutorul unor mijloace precum: documente istorice timpurii, istoricii Bisericii primare, martori oculari, etc. Reprezentările metaforice, ca şi cele de tipul lucrurilor fireşti redate în imagini poetizate („soarele şi-a cunoscut apusul său” – Psalmi 103, 20) pot fi de asemenea, considerate ca făcând parte din înţelesurile literale ale Bibliei; la fel şi in situaţiile în care acţiuni şi însuşiri ale lui Dumnezeu sunt redate în termeni pământeşti sau I se atribuie membre trupeşti şi sentimente omeneşti (Dumnezeu s-a mâniat sau s-a căit sau s-a plimbat prin Rai. Astfel de înţelesuri pot fi considerate tot literare (chiar dacă nu sunt strict literale) întrucât prin ele se încearcă să se descrie realitatea aşa cum estee (pământească sau dumnezeiască) şi nu să se redea un cu totul alt înţeles.

(more…)

Anunțuri

Septembrie 15, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Renasterea Harismatica un semn al vremurilor (2)

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

B. „Noul Crestinism”

Fără îndoială că există persoane care se îndoiesc de faptul că „renasterea harismatică” este o formă de mediumism, însă este doar un aspect secundar modul sau mijloacele prin care se propagă „duhul” acestei „miscări harismatice”. Dar că acest „duh” nu are nimic de-a face cu Crestinismul ortodox este mai mult decât evident. Si de fapt acest „duh” se înscrie literal în „profetiile” lui Nicolae Berdiaev privitoare la „Noul Crestinism”.

(more…)

August 31, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Înselăciunea diavolească

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Este o problemă cheie a învătăturii ascetice a Bisericii Ortodoxe, complet absentă din lumea romano-catolico-protestantă, pe terenul căreia s-a produs miscarea „harismatică”. Astfel ne si explicăm cum o înselăciune de asemenea dimensiuni a putut să antreneze mase întregi de „crestini”, chiar dacă doar cu numele, si cum un „profet” de felul lui Nicolae Berdiaev, care vine dintr-o spiritualitate ortodoxă, poate să considere că este absolut esential ca „noua eră a Duhului Sfânt să se lipsească cu desăvârsire de viziunea ascetică asupra lumii”.
Iată cum. Viziunea ascetică ortodoxă asupra lumii este singura de natură să ofere oamenilor mijloacele de a continua să lucreze toată viata lor pentru dobândirea Duhului Sfânt, odată ce L-au primit prin Taina Sfântului Botez si a ungerii cu Sfântul si Marele Mir. Ea este singura în măsură să ne permită deosebirea duhurilor (discernământul spiritual, duhovnicesc) prin care să ne putem păzi de înselăciunea diavolească.

„Noua spiritualitate”, la care visa Berdiaev si pe care o practică de fapt „miscarea harismatică”, are o bază cu totul diferită, în lumina învătăturii ascetice ortodoxe, ea dovedindu-se a fi o fraudă. Ca atare cele două conceptii sunt radical incompatibile: ca să accepti „noua spiritualitate” a „renasterii harismatice”, trebuie să respingi mai întâi Ortodoxia. Si invers, ca să rămâi în continuare cu adevărat crestin ortodox, trebuie neapărat să respingi hotărât „renasterea harismatică”, care nu este altceva decât o ortodoxie falsificată.
Pentru a face acest lucru mai clar, vom oferi în continuare în rezumat învătătura Bisericii Ortodoxe despre înselăciunea diavolească, asa cum a formulat-o Episcopul Ignatie Briancianinov, el însusi un Părinte al Bisericii Ortodoxe din timpurile mai apropiate de noi (secolul XIX).

Există două forme principale de înselăciune diavolească. Prima si cea mai spectaculoasă dintre ele apare atunci când cineva se luptă să dobândească un înalt nivel spiritual si să se învrednicească chiar de viziuni, fără să se fi curătit în prealabil de patimi, bazându-se exclusiv pe întelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi dăruieste „viziuni” pe măsură. Exemplele abundă în Vietile Sfintilor, carte de căpătâi a învătăturii ascetice ortodoxe.

Astfel, Sfântul Nichita, episcopul Novgorodului (31 ianuarie), s-a retras în pustie nepregătit fiind si contra sfatului staretului său. Făcând astfel, nu mult după aceea a început să audă o voce rugându-se împreună cu el. Mai apoi i-a vorbit „Domnul” însusi, trimitându-i un „înger” care se ruga în locul lui si îl îndemna să citească cărti, în loc să se roage si să-i povătuiască pe cei care veneau la el pentru sfat.

Si asa a trăit o vreme, văzându-l mereu pe „înger” rugându-se lângă el, iar oamenii care îl cercetau erau coplesiti de întelepciunea lui si de „darurile Duhului Sfânt” de care părea că este plin, inclusiv de darul „profetiilor” care întotdeauna se împlineau.

Înselăciunea s-a dat pe fată doar în momentul în care părintii din mânăstire au aflat de împotrivirea lui fată de Noul Testament, căci din Vechiul Testament, pe care nu-l citise niciodată, putea cita pe de rost. Numai prin rugăciunile părintilor s-a întors monahul Nichita la pocăintă. „Minunile” au încetat, iar cel pocăit a ajuns mai târziu la măsura sfinteniei.

Tot astfel, Sfântul Isaac din Pesterile Kievului (14 februarie), care a văzut o lumină mare si în mijlocul ei pe „Hristos înconjurat de îngeri”. Fără să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, Isaac i s-a închinat si îndată diavolul a luat putere asupra lui, încingându-l într-un joc drăcesc si lăsându-l după aceea abia viu. Si acesta a ajuns mai târziu, prin pocăintă, la măsura adevăratei sfintenii.

Sunt multe cazuri în care „Hristos”, înconjurat de „îngeri”, apare unor nevoitori în vedenie, dăruindu-le puteri mari si „daruri ale Duhului Sfânt”, pentru ca apoi acesti monahi asceti înselati de diavol să cadă în nebunie sau în sinucidere.

Există însă si o formă de înselăciune diavolească mai obisnuită si mai putin spectaculoasă, care nu oferă victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate „sentimente religioase”. Aceasta se întâmplă, după cum scrie Episcopul Ignatie, „atunci când inima doreste si se străduieste să obtină bucuria cugetărilor sfinte si dumnezeiesti, nefiind încă pregătită pentru ele. Cel care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale si pe vrednicia sa, cel care nu se tine strâns de învătătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează unei alte „traditii”, pe baza căreia îsi formează propria conceptie de viată, acela este stăpânit de înselăciune diavolească”.

Aceasta este starea si conditia spirituală reală a adeptilor „renasterii harismatice”, în care ei se află chiar fără stirea lor. Vom vedea clar acest lucru examinându-le practicile si conceptia si comparându-le cu învătătura Sfintilor Părinti, punct cu punct.

(more…)

Iulie 25, 2008

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre uriasa putere de iconomie a Bisericii

Filed under: calea imparateasca,ecumenism,Teologie — Petre @ 7:37 am
Tags: ,

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006

Una este adoptarea de către Biserică, de dragul iconomiei, a unei oarecare învăţături străine şi includerea ei în dogmele Bisericii ca adevăr şi cu totul altceva este îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare şi care învaţă învăţături străine. Primul lucru este de neconceput şi niciodată nu s-a petrecut şi nici nu se va petrece, pentru că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”, nu vistierie de rătăciri şi de erezii. Al doilea lucru însă, adică îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare, s-a făcut de multe ori. Întrebi de unde am cules informaţia? Din Istoria Bisericească, prea iubitule. Cerceteaz-o cu atenţie şi vei vedea dacă Biserica cunoaşte sau nu „perioade de aşteptare”. Sunt în afara adevărului cele scrise în epistola mea că Biserica, folosind iconomia, i-a suferit veacuri întregi pe rău slăvitorii latini? Au existat chiar cazuri în care îngăduinţa nu a fost temporară, ci permanentă. Biserica, părinte Teodorite, este împărăţia harului, nu tribunal corecţional, nici Curte marţială. Ca atare, ea priveşte foarte departe şi cercetează mulţi factori înainte de a hotărî. Vrei un exemplu? Nu ştii cazul Fericitului Augustin? Învăţătura lui despre „predestinaţia absolută” este pe de-a-ntregul rău slăvitoare, iar aceasta nu este singura lui greşeală. Şi cu toate acestea Biserica, luând în considerare mulţi factori, niciodată nu l-a condamnat, deşi au trecut de atunci cincisprezece veacuri. Dacă ai fi trăit atunci şi ai fi văzut îngăduinţa Bisericii faţă de învăţăturile greşite ale lui Augustin, ai fi renegat-o şi ai fi ieşit din ea. Astăzi vei găsi şi vei înşira multe îndreptăţiri pentru această poziţie a Bisericii, dar să fi trăit atunci.. (more…)

Iulie 24, 2008

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre tacerea ierarhilor din iconomie

Filed under: calea imparateasca,ecumenism,Teologie — Petre @ 6:22 am
Tags: ,

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006


Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Atenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziţie vor avea episcopii Bisericii Greciei, care astăzi tac şi suportă nu din frică, precum susţin unii „viteji apărători ai Credinţei”, nici din pricina unei conştiinţe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii şi se gândesc cu frică la evoluţiile şi consecinţele schismelor. Episcopii Bisericii Greciei, în afară de foarte puţini, nu sunt filocatolici, nu sunt unionişti, nu sunt de acelaşi cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al Credinţei Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”.  Adică se împărtăşea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă şi suferire. De altfel, trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei şi încă unul, precum şi notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”, „Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” şi altele, de multe ori au ameninţat că vor face acţiuni publice violente împotriva cutezanţelor patriarhului. Din tăcerea Bisericii Greciei faţă de aceste situaţii nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acţiunile patriarhului.

Iulie 15, 2008

Sa nu ne afirmam ortodoxia calcand in picioare pe altii

Din cartea Ieromonahului Damaschin,

„Viaţa şi lucrǎrile Pr. Serafim Rose”

Editia Sophia, Bucureşti, 2005


Crescând în creştinismul ortodox până când credința devenise însăşi substanța întregii sale ființe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alții. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:


Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi să-țin câteva sfaturi:


1.                 Să nu-ți îngădui să rămâi cantonat în aspectul exterior al Ortodoxiei – fie că e vorba de splendidele slujbe bisericeşti (acea „high church”) de care ai fost atras în copilărie, de rânduiala din afară (post, metanii, etc), de „corectitudinea” după canoane, etc. Toate acestea sunt bune şi de folos, dar dacă le acorzi o importanță exagerată, o sa ai parte de necazuri şi încercări. Tu vii la ortodoxie ca să-L primeşti pe Hristos, şi nu ai voie să uiți niciodată acest lucru.
(more…)

Iulie 13, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatia orientala invadeaza crestinismul

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


IV. MEDITATIA ORIENTALA INVADEAZĂ CRESTINISMUL


Ca răspuns la posibilitatea „dialogului” între Crestinismul Ortodox si diferitele religii necrestine, cititorilor li s-au prezentat mărturiile a trei crestini ortodocsi, care, pe baza învătăturii ortodoxe de credintă si a propriei lor experiente, confirmă ceea ce Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna: că ortodocsii crestini nu au nicidecum „acelasi Dumnezeu”, ca si asa-zisele religii monoteiste, care nu recunosc Sfânta Treime; că dumnezeii păgânilor sunt de fapt idoli; si că experientele pe care le procură acesti „dumnezei”, cu puterile lor, sunt de natură satanică.
(more…)

Iunie 27, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Scopul Hinduismului: „Religia Universală”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


5. Scopul Hinduismului: „Religia Universală”


Nu mi-a venit să cred când am văzut ce avans colosal căpătase hinduismul pe teritoriul credintei crestine în timpul cât eu o abandonasem. Eu am descoperit toate aceste schimbări fără efort, tocmai pentru faptul că în toti acesti douăzeci de ani am fost practic izolată din punct de vedere intelectual de restul lumii, pentru că mă subordonasem filtru totul gurului meu. Trebuia să respect cu strictete toate prescriptiile lui, indiferent cât de severe, fără înteles sau absurde mi se păreau. Printre ele se afla si interzicerea de a citi cărti cu continut crestin sau de a sta de vorbă cu crestinii, în pofida vorbăriei lor despre adevărul religiilor, swamii stiu că Hristos este dusmanul lor de neînvins.
(more…)

Iunie 22, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Războiul dogmelor

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


2. Războiul dogmelor


Crestinismul contemporan este luptat pe viată si pe moarte de către un dusman invizibil. Metoda lui este de a ucide, dacă îi stă în puteri, înainte de a-si declara numele. Acest dusman este hinduismul, iar războiul care se dă acum este un război al dogmelor.


La începutul secolului când s-au înfiintat primele societăti Vedanta în Statele Unite, preocuparea lor imediată a fost aceea de a lansa convingerea că nu există nici o diferentă reală între hinduism si Crestinism. Mai mult. Nu numai că ele nu se află în conflict, dar un bun crestin va deveni încă si mai bun, dacă va studia cu sârguintă si va practica Vedanta. De abia atunci va ajunge el la adevărata întelegere a Crestinismului.
(more…)

Iunie 16, 2008

Pr. Savatie – De la ateism la ecumenism

„CÎND PIETRELE VORBESC – Biserica faţă în faţă cu propria imagine”

Editura Cathisma

Pr. Savatie Bastovoi

In curs de apariţie

Sursa: Blogul lui Laurentiu Dumitru


Unirea statelor europene pare să atragă după sine şi unirea religiilor aflate pînă acum în discordie. Diverşi ziarişti cu ifose de luminători ai norodului se arată nedumeriţi cum de ierarhia bisericească nu poate înţelege o problemă pe care ei au înţeles-o atît de repede şi atît de uşor. Oare nu este clar că toate religiile sînt la fel şi nu există decît forme diferite de manifestare? Ce tot atîta vorbă despre ritualuri şi dogme, de parcă am fi în Evul Mediu? N-ar fi mai bine să fie o singură religie, să înceteze odată neînţelegerile astea fără rost?


Sigur că ar fi mai bine să fie o singură religie, o singură monedă, o singură limbă şi un singur sex. Ce bine ar fi să tacă toţi şi să nu se mai contrazică atîta. Ce bine ar fi să propună Parlamentul European un proiect de Religie pe care să-l voteze odată şi pentru toţi. Vai, ce bine ar fi! Să nu mai fie atîtea icoane şi atîtea cruci. Să fie peste tot numai steluţe, roşii, galbene, ne e tot una, numai să nu mai fie cruci. Să fluture steluţele pe toate steagurile, pe toate casele, pe toate tricourile. Să simtă toţi că libertatea a venit. Să ne zbenguim ca nişte mieluşei sub cerul libertăţii înstelate.
(more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.