Cuviosul Seraphim Rose

Iunie 22, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Războiul dogmelor

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


2. Războiul dogmelor


Crestinismul contemporan este luptat pe viată si pe moarte de către un dusman invizibil. Metoda lui este de a ucide, dacă îi stă în puteri, înainte de a-si declara numele. Acest dusman este hinduismul, iar războiul care se dă acum este un război al dogmelor.


La începutul secolului când s-au înfiintat primele societăti Vedanta în Statele Unite, preocuparea lor imediată a fost aceea de a lansa convingerea că nu există nici o diferentă reală între hinduism si Crestinism. Mai mult. Nu numai că ele nu se află în conflict, dar un bun crestin va deveni încă si mai bun, dacă va studia cu sârguintă si va practica Vedanta. De abia atunci va ajunge el la adevărata întelegere a Crestinismului.


În primele lor conferinte, swami-i încercau să arate că simbolurile fundamentale ale Crestinismului – Logosul si Crucea -, îsi au de fapt originea în India. Si că acele idei caracteristice hinduismului precum reîncarnarea, transmigratia sufletului si samadhi (fenomenul de transă) se găsesc de fapt si în Sfintele Scripturi, atunci când ele sunt interpretate corect.


Cu această momeală au fost prinsi multi crestini bine intentionati dar rău îndrumati. Deci prima preocupare a fost aceea de a lupta pentru discreditarea dogmelor asa-zis „înguste” si „sectare”, si pentru acreditarea unei religii „stiintifice”, care să se bazeze pe studiul comparativ al tuturor religiilor. Accentul initial a căzut întotdeauna pe ideea că nu există nici un element de separatie între cele două religii. Totul este unul. Diferentele sunt superficiale, iluzorii, relative, nicidecum reale. Acestea sunt ideile conferintelor publicate la începutul anilor 1900. Iar astăzi pericolul în care ne aflăm este cu atât mai mare cu cât ele au avut atunci un succes colosal.


Într-adevăr, în limbajul nostru cotidian cuvintele „dogmă” si „dogmatic” au conotatii puternic peiorative si chiar negative. Iar această atitudine plină de dispret în modul folosirii lor nu putea să apartină celor care stiau că ele înseamnă ceea ce are Biserica mai sfânt. Oricum, odată împământenită această conotatie negativă, cei mai timizi, cărora nu le place niciodată să facă notă discordantă cu ceea ce este în general acceptat, au început si ei să folosească termeni precum „dogme rigide”, expresie depăsită, dar care indică atitudinea negativă a autorului fată de ele. Atitudinea aceasta a fost indusă în mod viclean, de criticii cu „vederi largi”, care, fie nu stiau că dogmele expun esenta Crestinismului, fie nu agreau Crestinismul.


În consecintă, tendinta ulterioară a multor crestini de a bate în retragere în fata acuzatiei de dogmatism a constituit un avantaj real pentru hinduisti.


Lucrul incredibil este că putini îsi dau seama că dogma crestină nu poate fi răsturnată, decât de un sistem opus de dogme. Or, cele două religii, crestină si hinduistă, nu au cum să se „îmbine” si să se „îmbogătească” reciproc, pentru că ele sunt radical opuse.


Dacă credinciosii sunt lămuriti să renunte la dogmele lor crestine sau să si le modifice – ceea ce tactic este mult mai inteligent -, astfel încât să aibă si ei un crestinism mai modern sau mai „universal”, atunci ei au pierdut tot, pentru că tăria lor, ca si a hinduistilor, provine din dogme. Iar dogmele hinduse sunt o respingere directă a dogmelor crestine. Ceea ce ne conduce la următoarea concluzie uluitoare: Ceea ce ortodocsii crestini cred că este rău, hindusii cred că este bine, si invers: ceea ce hindusii cred că este bine, crestinii cred că este rău!


Iar adevărata luptă aici stă: că ceea ce constituie cel mai mare păcat pentru crestin este cea mai mare realizare a hindusului. Acest păcat recunoscut întotdeauna ca fiind cel mai mare, din care ies toate celelalte, este mândria. Iar prototipul ei este Lucifer, care spune: Ridica-mă-voi în Ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza tronul meu! Sui-mă-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preaînalt voi fi (Isaia 14,13-14). Iar la niveluri subordonate, tot mândria este cea care transformă până si calitătile omului în păcate. Dar pentru hindus, în general, si mai cu seamă pentru advaitin sau vedantin, cel mai mare „păcat” este acela să nu crezi în propriul tău „sine” si în „umanitate”, ca în însusi Dumnezeu. Iată ce spune Swami Vivekananda, cel mai mare apologist modern al filozofiei Vedanta: „Voi încă nu întelegeti India! Noi indienii suntem de fapt închinători ai Omului! Dumnezeul nostru este Omul! Iar doctrina mukti (a mântuirii) este următoarea: „Omul trebuie să devină divin prin înfăptuirea în sine a Divinului”.


Este deci limpede pentru oricine vrea să vadă că Hinduismul si Crestinismul, în esenta lor dogmatică, se află într-un conflict ireductibil ce priveste aspecte fundamentale, precum natura dumnezeiască si natura umană si scopul vietii omului pe pământ.


Dar dacă cei ce-si spun crestini acceptă propaganda hinduistă, conform căreia nu se dă de fapt nici o bătălie, că diferentele dintre crestinism si hinduism sunt de suprafată si n-au legătură cu realitatea, atunci idei inamice Crestinismului au cale liberă să se desfăsoare în interiorul său si el pierde bătălia, fără să-si dea seama măcar că bătălia a si avut loc. Iar rezultatul este dezastruos, căci puterea de corupere spirituală a hinduismului este de neimaginat.


În propriul meu caz, în ciuda educatiei destul de solide pe care am primit-o la mănăstire, cei douăzeci de ani de hinduism au reusit să mă aducă până în pragul iubirii răului. Vedeti, în India, „Dumnezeu” este adorat si ca Rău, în persoanei zeitei Kali. Voi vorbi despre ea în sectiunea următoare care se referă la practicile hinduiste.


Si de fapt închinarea la rău constituie telul final al Hinduismului. Mărturisesc aceasta din proprie experientă, ca una ce m-am închinat zeitei Kali, atât în India cât si în America. Din experienta personală am cunoscut că, cu ea, care este Satan, nu este de glumit. Dacă renuntăm la închinarea la Dumnezeul Cel viu, locul Lui nu are cum să rămână gol.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: