Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (5)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

5. De la Askoldov

Andreev a învăţat de la Askoldov şi despre legătura organică, de multe ori complexă, dintre bine şi rău şi despre necesitatea de a alege în viaţa reală „binele fundamental”, chiar dacă este însoţit  de un „rău secundar”. De pildă, ordinea politică şi socială a Rusiei imperiale era un bine fundamental (pentru că se întemeia pe Dumnezeu şi pe ortodoxie), însoţit de rele secundare (defecte morale ale reprezentanţilor săi, nedreptăţi sociale, etc.), în timp ce Revoluţia, până şi în cele mai bune aspecte ale sale, a oferit un bine secundar (corectarea nedreptăţilor), însoţit fiind de un rău fundamental (răsturnarea ordinii stabilite de Dumnezeu şi instaurarea ateismului). În concepţia lui Askoldov, aceasta este cheia de înţelegere a antihristului, care va părea „bun” acelora care au pierdut ierarhia creştină a valorilor şi care nu văd lupta împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, ascunsă sub masca de „umanitarism”.

Despre conceptia de viata ortodoxa – introducere

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Înainte de a-mi începe cuvântul aş dori să spun două-trei lucruri despre importanţa faptului de a avea o concepţie de viaţă ortodoxă şi de ce este mai greu să ţi-o formezi în zilele de azi decât în secolele trecute.

În secolele trecute – de exemplu în Rusia secolului XIX – concepţia de viaţă ortodoxă era o parte importantă a trăirii ortodoxe şi era sprijinită de mediul respectiv. Nici nu era nevoie să vorbeşti de ea ca de un lucru aparte – trăiai Ortodoxia în armonie cu societatea ortodoxă în care te aflai şi îţi dobândeai o concepţie de viaţă ortodoxă de la Biserică şi din societate.

În multe ţări conducerea mărturisea Ortodoxia, ce era centrul vieţii publice, iar conducătorul însuşi era cel dintâi laic ortodox, având responsabilitatea de a da exemplu creştin tuturor supuşilor săi. Toate oraşele aveau biserici ortodoxe şi în multe dintre ele se slujea zilnic, dimineaţa şi seara. Existau mănăstiri în toate marile oraşe, în târguri, în afara oraşelor şi la ţară, în pustie şi în sălbăticie. În Rusia se aflau mai bine de 1000 de mănăstiri organizate oficial, fără să socotim numeroasele sihăstrii. Călugăria era un model general acceptat de vieţuire. De fapt, majoritatea familiilor aveau în mănăstire o soră sau un frate, un unchi, bunic sau văr care era călugăr sau maică, pentru a nu mai vorbi despre alte exemple de viaţă ortodoxă, precum cel al pelerinilor care mergeau din mănăstire în mănăstire sau al nebunilor pentru Hristos. Pe toată calea vieţii întâlneai dreptcredincioşi creştini al căror centru era, bineînţeles, călugăria.

Tradiţiile ortodoxe făceau şi ele parte din viaţa de zi cu zi. Majoritatea cărţilor citite erau ortodoxe. Viaţa zilnică era grea pentru majoritatea oamenilor; trebuiau să muncească din greu pentru a supravieţui, speranţa de viaţă nu era ridicată, moartea era o realitate frecventă şi toate acestea întăreau învăţătura Bisericii despre realitatea şi apropierea vieţii de apoi.

A trăi o viaţă ortodoxă în aceste circumstanţe era acelaşi lucru cu a avea o concepţie de viaţă ortodoxă şi era, de altfel, foarte puţină nevoie să se vorbească despre un astfel de lucru.

Astăzi, pe de altă parte, toate acestea s-au schimbat. Ortodoxia noastră este o mică insulă în mijlocul unei lumi care operează cu principii total diferite şi în fiecare zi aceste principii se schimbă cu altele mai rele, înstrăinându-ne tot mai mult de dreapta credinţă. Mulţi oameni sunt tentaţi să-şi împartă viaţa lor în două secvenţe foarte distincte: viaţa cotidiană pe care o petrecem la serviciu, cu prieteni lumeşti, cu treburile noastre lumeşti şi Ortodoxia, în cadrul căreia ne manifestăm Duminica şi cu alte ocazii, în timpul săptămânii, când avem timp pentru ea. Dar o concepţie de viaţă a unei astfel de persoane, dacă o observi mai atent, este de multe ori o ciudată combinaţie între valorile creştine şi valorile lumeşti, valori incompatibile care nu se pot amesteca.

Scopul acestui cuvânt este de a înţelege cum oamenii care trăiesc în zilele noastre pot face primii paşi către o concepţie de viaţă unitară, către o concepţie de viaţă ortodoxă. Ortodoxia este trăire. Dacă nu trăim Ortodoxia, pur şi simplu nu suntem ortodocşi, indiferent de convingerile formale pe care le putem avea. Existenţa în lumea noastră contemporană a devenit foarte artificială, foarte nesigură, foarte confuză. Ortodoxia, este drept, are o viaţă proprie, care nu este însă foarte depărtată de viaţa din jurul ei, astfel încât viaţa unui creştin ortodox, şi nu doar a celor cu numele, ci şi a trăitorilor, nu poate decât să reflecte lumea într-un anumit fel. Un anumit gen de nesiguranţă, de dezorientare a pătruns şi în viaţa ortodoxă a vremurilor noastre. În acest cuvânt vom încerca să aruncăm o privire asupra vieţii lumii contemporane şi apoi asupra trăirii ortodoxe, pentru a vedea cum ne putem îndeplini mai bine datoria creştină de a duce o viaţă care nu e a lumii acesteia în aceste vremuri destul de grele şi de a păstra astăzi o perspectivă creştină ortodoxă asupra întregii vieţi, percepţie care ne va ajuta să supravieţuim timpurilor acestora cu credinţa noastră întreagă.

Pr. Andrei Kuraev despre totalitarism si New Age

„Ortodoxia pentru postmodernişti”

Pr. Savatie Bastovoi

Editura Cathisma

Bucureşti, 2007

Părintele Savatie în dialog cu părintele Andrei Kuraev:

– Chiar dacă postmoderniştii propagă individualismul, totuşi ei reprezintă o structură compactă, şi prin revistele şi programele lor pot influența conştiința maselor. Observăm chiar o „postmodernizare” a societății  contemporane, poate chiar inconştientă. Putem defini structura şi influența postmodernismului ca una sectară, deşi ateistă, totuşi sectară?

Biserica Rusiei condamna asasinarea tarului Nicolae al II-lea

Sursa: Ziarul Lumina

Biserica Ortodoxa a Rusiei considera ca Statul rus trebuie sa evalueze, din punct de vedere moral, situatia tarului Nicolae al II-lea si a familiei sale, asasinati pe 17 iulie 1918, acum cand se implinesc 90 de ani de la evenimentul care a pus capat domniei tariste in Rusia, informeaza Interfax. „Pana cand Statul rus nu va declara ca asasinatul ultimului tar al Rusiei si al familiei sale a fost o crima, pana cand cei care au facut aceasta nu vor fi condamnati, chiar daca va fi o chestiune simbolica, daca nu isi va usura constiinta de greselile din istoria sa, Rusia nu va evolua”, a declarat directorul Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, pr. Vsevolod Chaplin. Acesta a mai declarat ca este impotriva manifestarilor publice dedicate memoriei tarului Nicolae al II-lea, atat timp cat situatia acestuia nu este clarificata de autoritatile din Rusia. „Oamenii se sprijina pe ideea ca botezul sterge orice pacat, dar uitam ca mostenim pacatele natiunii in care traim”, a mai spus pr. Chaplin.

Rusia trebuie sa condamne greselile din istoria proprie

Mai mult decat atat, preotul rus a declarat ca este convins ca ranile provocate poporului rus de uciderea in public de catre bolsevici a tarului Nicolae al II-lea, trebuie vindecate cat mai curand. Faptul ca exista oameni in Rusia care declara ca nu este nevoie ca numele tarului Nicolae sa fie onorat si ca nu este necesar ca actul bolsevicilor sa fie condamnat, este o dovada ca poporul rus nu este constient inca de greselile trecutului, care trebuie condamnate. „Poate ca exista alte lucruri mai importante din istorie pe care trebuie sa le condamne Rusia. Dar nimic nu motiveaza activitatea terorii rosii”, a spus pr. Chaplin. Reprezentantul Patriarhiei Moscovei a tinut sa mentioneze, la finalul declaratiei sale, ca societatea rusa se afla in fata unei noi provocari, aceea de a raspunde la cat mai multe intrebari legate de istoria ei, „lucru care va determina nasterea mai multor intrebari, ca de exemplu, cum sa incerci sa repari moral ceea ce au facut organizatiile criminale”.

Semnele vremurilor – a cincea parte

5. RĂSTURNAREA EGALITĂŢII CREŞTINE/PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CREŞTINE

Cuv. Seraphim Rose

Circulă acum o idee care pune stăpânire pe mulţi oameni: aşa-numita idee a emancipării/eliberării femeii[1]. Aceasta a luat forma preoteselor din Biserica Anglicană, dar si în Biserica Catolică, care se află în pregătiri. Desigur ca dacă priviţi cu seriozitate aceste lucruri, aşezându – vǎ undeva si cazând pe gânduri, si mai ales dacă veţi citi ceea ce spune Apostolul Pavel despre femei, toate problemele se vor risipi. E foarte clar ca aceasta e tot un fel de idee nebunească din cele noi. Dar este la fel de interesant sa privim mult mai profund la ea si sa vedem de unde vine – de ce a fost cu putinţǎ o asemenea idee, care este natura ei si ce se află în spatele ei? – căci dacă veţi pricepe meşteşugul diavolului, veţi fi puţin mai bine pregǎtiţi pentru a lupta împotriva lui.