Cuviosul Seraphim Rose

Iulie 27, 2008

Pr. Andrei Kuraev despre totalitarism si New Age

„Ortodoxia pentru postmodernişti”

Pr. Savatie Bastovoi

Editura Cathisma

Bucureşti, 2007


Părintele Savatie în dialog cu părintele Andrei Kuraev:

– Chiar dacă postmoderniştii propagă individualismul, totuşi ei reprezintă o structură compactă, şi prin revistele şi programele lor pot influența conştiința maselor. Observăm chiar o „postmodernizare” a societății  contemporane, poate chiar inconştientă. Putem defini structura şi influența postmodernismului ca una sectară, deşi ateistă, totuşi sectară?

Răspuns: Explic. Din punct de vedere bisericesc este fără îndoială o sectă, fiindcă se află în afara lui Hristos şi a Bisericii Sale. Dacă ne referim la pericolele iminente de ordin social, uman, cred că anume ideologia de tip new-age va sta la baza totalitarismului sec. XXI. Ştiţi, la sfârşitul sec. XIX la fel se părea că epoca dictaturilor şi a războaielor a apus. Când a fost inventată mitraliera, mulţi afirmau că această descoperire face imposibil războiul, fiindcă o mitralieră nimiceşte un batalion în două minute. Cum să lupţi în acest caz? Asemenea idei se vehiculau la modul serios în presa timpului. Şi, desigur, se considera că progresul cultural al umanismului face imposibilă repetarea cruzimii Revoluţiei Franceze sau a dictaturii napoleoniene. Secolul XX a demonstrat că nu e aşa, şi experienţa anilor 90 ne învaţă să fim mai prudenţi. Nu putem considera că o dată căzută cortina de fier a comunismului în Europa de Est, a dispărut şi ultimul gen de totalitarism. Asemenea genuri de tragedii vor mai urma, chiar mai groaznice. De ce? În primul rând fiindcă tehnologia de control asupra vieţii a făcut un salt uriaş înainte, în al doilea rând, norocul nostru este că Stalin şi Hitler au venit pe lume înainte de răspândirea televiziunii. Dictatorii secolului XXI vor face uz de nişte tehnologii mult mai avansate, şi de aceea cruzimea forţelor totalitare ale viitorului le va întrece pe cele ale sec. XX, cu atât cu cât cruzimea stalinismului a întrecut-o pe cea a dictatorilor sec. XIX – Bismarck şi Napoleon, să zicem. Şi iată că anume această ideologie poate sta la baza acestei dictaturi a sec. XXI în Occident.

Îmi închipui că va fi o ideologie sub flamura toleranţei, fiindcă, ştiţi, new-age proclamă toleranţa, o toleranţă absolută faţă de tot. Dar aceasta este o formulă periculoasă, fiindcă poate promova intoleranţă la rândul ei. Cum anume? Să-i luăm pe reprezentanţii curentului new-age sau postmodernişti. Sunt nişte oameni cu suflet de violatori. Dacă un pictor ia un fragment de icoană şi-l introduce într-un colaj înconjurat de sticle de bere, prin aceasta, fără a se gândi prea mult, încalcă voia creatorului acelei icoane. În general, postmodernistul îşi permite să le rupă pe toate din context. Aceasta nu este oare o violare? Un predicator new-age îşi permite să rupă din context diverse idei religioase, ajungând în final la o idee în stil pur new-age – că, de fapt, toate religiile sunt una şi toate învaţă ceea ce învăţ şi eu. Şi de aceea Budha este precursorul meu, Iisus este înaintemergătorul meu. Mahomed a mers, dar n-a ajuns, Moise a înţeles, dar nu până la capăt, dar iată că eu acuşica vă explic ce-au vrut ei de fapt să spună. Din experienţa marxismului ştim deja că atunci când un curent se bazează pe precursorii săi, este unul agresiv. Această agresivitate mai întâi are loc la nivel de dialog, de idei, cultural, iar mai apoi ea se răsfrânge şi asupra oamenilor. Cel care a luat foarfecele ca să taie astfel de „ornamente” din cărţi, icoane, texte din timpuri străvechi, el va începe să-i „tundă” şi pe oameni conform gusturilor şi standardelor proprii. Ce suport avem noi creştinii ca să ne uităm cu suspiciune la toate acestea? Fiindcă noi am trecut deja experienţa unui new-age în imperiul roman, unde domina aceeaşi stare de vagabondaj contextual, de omnivoracitate. Să ne amintim. Să luăm spre exemplu Panteonul, templul tuturor zeilor din Roma, un imperiu al toleranţei faţă de diferitele culturi, dar unde creştinii au fost persecutaţi sistematic. De ce? Fiindcă refuzau să vadă lumea cu ochi străini, ei îşi apărau dreptul de a vedea lumea aşa cum o văd ei. Şi nu doreau să participe la ceremonii religioase ale zeilor străini, conştienţi de faptul că Dumnezeu e unul. Pentru aceste convingeri erau executaţi. Presimt că se apropie timpuri asemănătoare. Iată doar un singur caz, după mine absolut postmodernist. Am în vedere legea rusă despre libertatea conştiinţei, adoptată cu doi ani în urmă. Legea conţine un articol conform căruia nimeni nu poate să-l silească pe om să participe sau nu la ceremoniile religioase. Un principiu foarte judicios, nu-i aşa?

Dar gândiţi-vă ce poate însemna el. Vine la mine în biserică un krişnait, se apropie de Potir şi mă roagă să-l împărtăşesc. Eu îi zic: drăguţule, ai ceva desenat pe frunte şi nişte punguliţe în mâini, mi se pare că eşti krişnait, nu? El răspunde: da, sunt krişnait. Şi ce pofteşti? Vreau să mă împărtăşesc, să particip şi eu la tainele voastre. Poftim, îi răspund, dar mai întâi să te pocăieşti, pentru că atâta timp cât eşti krişnait, nu poţi lua parte la tainele Bisericii Ortodoxe. El zice: cum, nu mă lăsaţi să particip la slujba voastră? Da, zic, nu te las. Atunci ce poate face el? Poate să mă dea în judecată conform legii care spune că nimeni nu are dreptul să împiedice o persoană să participe la serviciul divin. Acest lucru poate lua proporţii grave. Închipuiţi-vă că statul organizează o întâlnire solemnă cu Dalai-Lama şi cere să vină toţi să-şi prezinte respectul faţă de reprezentantul acestei minunate tradiţii. Dar preoţii creştini spun: noi, desigur, compătimim poporul Tibetului pentru suferinţele lui, avem o atitudine plină de respect faţă de acest filozof, Dalai-Lama, fie el şi al XIV-lea, dar budismul ca atare nu ne trezeşte simpatii. De aceea creştinii nu trebuie să meargă să se roage şi să participe la ritualuri împreună cu budiştii şi reprezentanţii altor culte. Acest fapt poate servi drept motiv pentru ca statul să se năpustească cu toată puterea sa împotriva unor astfel de propovăduitori principiali, pe care îi va numi intoleranţi, obscurantişti, conservatori, ortodocsali etc. Era pe timpurile sovietice o anecdotă bună. Cică un lector a fost întrebat dacă va fi şi cel de-al treilea război mondial. El a răspuns: tovarăşi, al treilea război mondial nu va fi, dar va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va rămâne piatră de piatră.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: