Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (6)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

6. Părintele Martir Teodor Andreev

Askoldov a fost cel care i-a făcut cunoscută lui Andreev prima dintre cele mai stricte influenţe „bisericeşti” din viaţa sa intelectuală şi spirituală, profesorul (mai târziu, preotul) Teodor K. Andreev, al cărui nume de familie urma să şi-l ia din respect profund pentru el.  Iată cum descrie Andreev prima sa impresie despre în legătură cu acest tânăr profesor strălucit: „Între anii 1921-1922, profesorul T.K. Andreev ţinea uneori prelegeri sau, mai frecvent, dezbateri. Foarte frapantă a fost conferinţa sa de la „Casa oamenilor de ştiinţă” de după prelegerea profesorului N. Lossky, din 1921, cu titlul „Despre natura satanicului”, când tânărul profesor, cu o convingere vastă şi cu o erudiţie vastă, l-a criticat pe renumitul filosof Lossky citind, cum s-ar spune o contra-prelegere pe tema „Originii răului”. Aceasta era, poate prima ciocnire clară de care Andreev avea parte în anii săi de maturitate, între înţelepciunea lumii, pe care el o tot urmase până atunci, şi înţelepciunea Bisericii, care începea acum să-i cuprindă mintea şi sufletul.

Experienţele creştine adevărate ale raiului – „Locul lucrărilor” raiului şi iadului

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Am văzut acum, în numeroase relatări ale Sfinţilor Părinţi cât şi în Vieţile sfinţilor, că după moarte, sufletul intră îndată în sălaşul din văzduh de sub cer, ale cărui însuşiri le-am arătat în amănunt. Am văzut, de asemenea că, după ce trupul a murit cu adevărat, iar sufletul a rupt legătura cu lucrurile cele pământeşti, înălţarea sufletului prin acest sălaş al văzduhului este descrisă ca un urcuş prin vămi, unde începe Judecata particulară, pentru a hotărî care sunt însuşirile potrivite pentru sălăşluirea sufletelor în rai. Acele suflete care se dovedesc vinovate pentru păcate nepocăite, sunt aruncate în adânc, în iad, de către duhurile cele căzute; acelea care trec biruitoare prin judecăţile vămilor, urcă slobod, purtate de către îngeri spre cer.

Ce este raiul? Unde se află el? Este raiul un loc? Se află acesta „sus”? Aşa cum se întâmplă şi cu toate problemele privitoare la viaţa după moarte, nu ar trebui să punem asemenea întrebări din simplă iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine învăţătura despre acest subiect, pe care ne-a împărtăşit-o Biserica. Şi pentru a scăpa de întunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne şi unele experienţe mediumnice chiar şi creştinilor ortodocşi.

Se întâmplă astfel că problema „localizării” raiului (şi iadului) este înţeleasă greşit în foarte mare măsură în vremurile moderne. Doar cu câţiva ani în urmă, dictatorul sovietic Hrusciov râdea de oamenii religioşi, care încă mai credeau în rai, căci el trimisese „cosmonauţi” în spaţiu şi aceia nu l-au văzut.