Experienţele creştine adevărate ale raiului – „Locul lucrărilor” raiului şi iadului

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Am văzut acum, în numeroase relatări ale Sfinţilor Părinţi cât şi în Vieţile sfinţilor, că după moarte, sufletul intră îndată în sălaşul din văzduh de sub cer, ale cărui însuşiri le-am arătat în amănunt. Am văzut, de asemenea că, după ce trupul a murit cu adevărat, iar sufletul a rupt legătura cu lucrurile cele pământeşti, înălţarea sufletului prin acest sălaş al văzduhului este descrisă ca un urcuş prin vămi, unde începe Judecata particulară, pentru a hotărî care sunt însuşirile potrivite pentru sălăşluirea sufletelor în rai. Acele suflete care se dovedesc vinovate pentru păcate nepocăite, sunt aruncate în adânc, în iad, de către duhurile cele căzute; acelea care trec biruitoare prin judecăţile vămilor, urcă slobod, purtate de către îngeri spre cer.

Ce este raiul? Unde se află el? Este raiul un loc? Se află acesta „sus”? Aşa cum se întâmplă şi cu toate problemele privitoare la viaţa după moarte, nu ar trebui să punem asemenea întrebări din simplă iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine învăţătura despre acest subiect, pe care ne-a împărtăşit-o Biserica. Şi pentru a scăpa de întunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne şi unele experienţe mediumnice chiar şi creştinilor ortodocşi.

Se întâmplă astfel că problema „localizării” raiului (şi iadului) este înţeleasă greşit în foarte mare măsură în vremurile moderne. Doar cu câţiva ani în urmă, dictatorul sovietic Hrusciov râdea de oamenii religioşi, care încă mai credeau în rai, căci el trimisese „cosmonauţi” în spaţiu şi aceia nu l-au văzut.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – Scrierile lui Emanuel Swedenborg

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Un alt text ocult pe care îl cercetează cercetătorii, poate fi înţeles mai bine, pentru că este din vremurile noastre moderne. Este de mentalitate apuseană, şi se vede că este creştin. Scrierile vizionarului Emanuel Swedenborg (1688-1772) prezintă vedenii dintr-o altă lume, care au început să i se arate la mijlocul vieţii. Înainte de a începe să aibă vedenii, el era un intelectual obişnuit din Europa veacului al XVIII-lea, care cunoştea curent multe limbi. Erudit, om de ştiinţă şi inventator, activ în viaţa publică, ca reprezentant oficial al industriei miniere suedeze şi membru al Casei aristocraţilor – pe scurt, era un „om universal” de la începutul veacului ştiinţei, când încă mai era cu putinţă ca un om să stăpânească aproape toate cunoştinţele veacului său. A scris cam 150 de lucrări ştiinţifice, unele dintre ele (cum ar fi tratatul de anatomie în 4 volume, Creierul ), depăşind cu mult veacul său.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – Introducere

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Cercetătorii experienţelor trăite „după moarte” din zilele noastre, se îndreaptă aproape în întregime către desluşirea acestora, către acel fel de literatură care pretinde că se bizuie pe experienţa trăită în „afara trupului”: literatura ocultă de veacuri, din Cărţile morţilor, egipteană şi tibetană, până la iniţiatorii şi maeştrii oculţi din zilele noastre. Pe de altă parte, nici măcar unul dintre aceşti cercetători nu dau atenţie învăţăturii creştine despre viaţa de după moarte sau izvoarelor scripturistice ori patristice pe care se bazează. Ce înseamnă aceasta?

Vămile văzduhului – Învăţătura episcopului Teofan Zăvorâtul despre vămile văzduhului

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Episcopul Ignatie Brianceaninov a fost apărătorul de frunte al învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, din Rusia secolului al XIX-lea, când necredincioşii şi moderniştii începeau deja să o ia în râs. Dar nici Episcopul Teofan Zăvorâtul nu a fost un apărător mai puţin hotărât al acestei învăţături, pe care a socotit-o ca parte a învăţăturii ortodoxe despre războiul nevăzut sau a luptei duhovniceşti împotriva dracilor. Iată ce spune el despre vămi, în comentariul său la versetul 80 al Psalmului 118:

Vămile văzduhului – Vămile: o piatră de încercare a adevăratei experienţe de după moarte

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Tot ce s-a arătat în acest capitol este, de bună seamă, altceva decât „revederile rapide ale faptelor trecute” (flashbacks) ale vieţii, care sunt povestite astăzi atât de des în experienţele trăite „după moarte”. Acestea din urmă – care se arată adesea şi înainte de moarte – nu au nimic de la Dumnezeu, nu au nici o legătură cu judecata. Se pare că acestea sunt mai degrabă o experienţă psihologică, o revedere a vieţii cuiva dimpreună cu cercetarea conştiinţei proprii. Lipsa judecăţii şi chiar „simţul umorului” pe care mulţi au observat-o în fiinţa nevăzută, care stă de faţă la „revederile rapide ale faptelor trecute”, reprezintă, mai înainte de toate, o oglindire a cumplitei lipse de preţuire pe care o au majoritatea oamenilor din lumea apuseană, cu privire la viaţă şi moarte. Şi de aceea chiar şi hinduşii din India cea „înapoiată” au experienţe ale morţii mai înfricoşătoare decât majoritatea celor din apus: chiar fără luminarea adevărată a creştinismului, ei au păstrat o purtare mai curată faţă de viaţă decât o au majoritatea oamenilor din apusul uşor „post-creştin”.

Vămile văzduhului – Judecata particulară

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În teologia dogmatică ortodoxă, trecerea prin vămile văzduhului este o parte a judecăţii particulare, prin mijlocirea căreia se hotărăşte soarta sufletului până la judecata cea de obşte. Atât judecata particulară, cât şi judecata cea de obşte sunt săvârşite de către îngeri, care slujesc drept lucrători ai dreptăţii lui Dumnezeu: La sfârşitul veacurilor vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc (Matei 13, 49).

Vămile văzduhului – Experienţele vămilor trăite înainte de moarte

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Astfel, se poate vedea din numeroase exemple, cât este de nelipsită pentru suflet experienţa întâlnirii cu dracii vămilor văzduhului după moarte. Totuşi, această experienţă trăită nu se mărgineşte numai la cele ce se petrec după moarte. Am văzut mai sus că experienţa vămilor pe care a avut-o Sf. Antonie cel Mare a fost o experienţă „în afara trupului”, pe când se afla la rugăciune. La fel şi Sf. Ioan Scărarul povesteşte o întâmplare petrecută cu un călugăr înainte de moartea sa.

„Cu o zi înainte de moarte, a intrat în extaz şi, cu ochii deschişi, a privit în stânga şi în dreapta patului său şi, ca şi cum ar fi fost chemat de cineva să dea socoteală, a strigat în auzul tuturor celor de faţă şi a zis: ‘Da, este adevărat; dar pentru aceea am postit mulţi ani.’ Şi apoi iarăşi: ‘Da, este foarte adevărat, dar am vărsat lacrimi pentru aceea şi le-am slujit fraţilor.’ Şi iarăşi: ‘Nu, voi mă defăimaţi.’ Şi uneori mai spunea: ‘Da, este adevărat. Da, nu ştiu ce să spun despre asta. Dar Dumnezeu este milostiv.’ Şi era cu adevărat o privelişte cumplită şi înfricoşătoare – această chinuire nevăzută şi nemiloasă. Dar cel mai cumplit a fost că era osândit pentru cele ce nu le făcuse. Ce uimitor! Despre câteva dintre păcatele sale, pustnicul a zis: ‘Nu ştiu ce să spun despre asta’, deşi fusese călugăr vreme de aproape patruzeci de ani şi avusese darul lacrimilor … Şi în vreme ce era astfel chemat să dea socoteală, era scos din trup, lăsându-ne fără să cunoaştem cum a fost judecata, ori sfârşitul, ori osânda, ori cum s-a sfârşit judecata.”

Vămile văzduhului – O experienţă a vămilor din zilele noastre

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Răspunsul obişnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată„.

Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea liniştit în fulgi mari. Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, şi în general diferenţa dintre temperatura din cameră şi cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult şi se arăta înaintea ochilor noştri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricoşare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârşit …

Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, şi nu ştiu cât a durat urcuşul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedesluşită, mai apoi ţipete şi un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.

Duhurile rele! – am înţeles îndată şi am socotit aceasta neobişnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult aş fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă!

Vămile văzduhului – Vămile în Vieţile sfinţilor

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În Vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţişare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseşte trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, aşa cum o povesteşte într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), şi nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle şi în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care deşi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeaşi istorisire de bază a faptelor.

Vămile văzduhului – Mărturia Patristică despre vămi

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre ele atunci când zice despre creştini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Găsim această învăţătură în întreaga predanie a Bisericii din primele veacuri şi în rugăciunile bisericeşti” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).