Scrisori misionare – Mai 1970

„Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”

Editura Bunavestire, 2003

5/18 Mai 1970^[1]

Te rog să mă ierţi pentru întârzierea cu care îţi scriu – am avut foarte mult de lucru! Acum legat de întrebările tale: fiul tău va fi primit prin Mirungere, iar apoi poate primi (şi este chiar de dorit, cât de des posibil) Sfânta Împărtăşanie fără a se mărturisi, până la şapte ani după care trebuie să se mărturisească de fiecare dată – o practică foarte obişnuită la o vârstă ca aceasta şi care, dacă se va întipări foarte bine încă de acum, îi va deveni mai târziu ca un principiu de nezdruncinat. Încă de la şapte ani copilul trebuie să ţină şi posturile bisericeşti, în mod special cel dinainte de Împărtăşanie – e recomandabil să începi să-l pregăteşti încă din fragedă copilărie pentru aceasta, etc. Poţi judeca tu însuţi la cât te poţi aştepta de la fiul tău.

În general, obiceiul mărturisirii în Ortodoxie este diferit, cred eu, de practica catolică prin faptul că este mai puţin legalist şi formal. Avem în comun aceleaşi şapte păcate capitale, dar spre deosebire de acestea, se pune un accent sporit pe starea de păcătoşenie continuă chiar în lucruri mărunte, fie în cuvânt, faptă, sau gând. Trebuie de asemenea să conştientizăm aceste lucruri şi să le mărturisim astfel încât să nu se atrofieze sau să se înmulţească. Nu e nevoie să intrăm în detalii sau circumstanţe nesemnificative etc., doar dacă nu ai vreo nelămurire în privinţa aceasta; vei vedea că preoţii din bisericile de mir sunt obişnuiţi cu spovedanii destul de generale, important e să mărturiseşti mai ales păcatele mai mari, să te pocăieşti pentru toate păcatele şi greşelile înaintea lui Dumnezeu, fie ele mari sau mici, şi să nu laşi nimic să-ţi îngreuieze sufletul.

Este foarte important să nu rămâi cu vreo duşmănie faţă de cineva şi se cuvine să existe până la Împărtăşanie, o iertare reciprocă între tine (mai ales din partea ta) şi cei de-aproape ai tăi (de obicei în familie). (Obişnuita replică este următoarea: „Dumnezeu va ierta; iartă-mă şi tu”).

În privinţa primei mărturisiri, cred că va fi suficient să mărturiseşti pe scurt sau în linii mari păcatele mai mari din trecut.

Despre controlul naşterilor, Biserica Ortodoxă sigur nu este aşa de „liberală” ca cea Catolică, astfel că orice fel de interferenţă în procesele naturale de reproducere, adică în zămislirea copiilor, este condamnată ca fiind păcat grav. „Pilula anticoncepţională” intră şi ea în aceeaşi categorie. Înţelepciunea omului e una, iar legea lui Dumnezeu e alta. Cât despre înfrânarea (de la împreunare) în zilele de post, aceasta face parte din acelaşi ascetism sau lepădare de sine care deosebeşte postul de mâncarea de dulce. Dragostea întru căsătorie spre naşterea de prunci nu este privită ca ceva mai rău decât ouăle sau carnea, ci viaţa pământească a omului este o pregătire pentru cea veşnică – fie ea o viaţă în căsătorie, fie prin renunţarea la aceasta – unde vom avea parte de sărbătoare veşnică, fără mâncare pământească, iar o parte a nevoinţei pe calea spre Împărăţie presupune supunerea cărnii de către duh. Sfântul Pavel vorbeşte despre soţul şi soţia care se lipsesc unul de altul (I Cor. 7, 5), iar acest fapt este tâlcuit ca referindu-se cu deosebire la pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie dar şi la alte perioade de post.

Scrisori misionare – Mai 1971

„Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”,

Editura Bunavestire, 2003

15/28 Mai 1971

Bucuraţi-vă întru Domnul! Îmi face plăcere să aud din nou de voi. Ne vom bucura dacă vă vom putea vedea Miercuri, 9 Iunie, ori în altă zi din săptămâna aceea, atunci când vă va conveni cel mai bine.

În Biserica Ortodoxă nu este interzis să te rogi la Sfinţi „necanonizaţi”^[1]. De fapt, canonizarea oferă doar un statut oficial la ceea ce deja există neoficial: oamenii se roagă unui sfânt înainte ca Biserica, în cele din urmă, să-i stabilească un cult general, moment în care i se stabileşte o slujbă, o icoană etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere să se roage pentru noi oricărui creştin plecat dintre noi, aşa cum obişnuim să cerem rugăciunea creştinilor ortodocşi în viaţă – pentru că toţi sunt vii în Hristos; cu atât mai mult cineva a cărui viaţă sfântă sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel că el poate auzi rugăciunile noastre, mijlocind pentru noi. De aceea, dacă eşti inspirat să faci aşa, roagă-te cu toată încrederea Ieromartirului Serafim. De fapt, nu e nimic rău în a decupa fotografia lui şi a o pune între icoanele tale – dar nu într-un loc central, ci undeva deoparte, pe la marginea colţişorului tău de rugăciune, cum s-ar spune. Au fost mulţi oameni care au făcut astfel cu imagini reprezentând pe Sfântul Ioan de Kronstadt şi Sfântul Herman cu mult înainte ca ei să fie canonizaţi.

Om al intelegerii ce mustrat-a fariseii zilelor noastre

Din cartea, „Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”,Editura Bunavestire, 2003

După cum zic Părinţii, extremele de ambele părţi
sunt la fel de vătămătoare. (Trebuie) sa mergem pe calea
împărătească, evitând extremele de ambele părţi.

Sfântul Ioan Cassian – Convorbiri 11

Scrierile teologice ale părintelui Serafim au în centrul lor
învăţătura patristică despre “calea împărătească”. El a observat
faptul ca cei convertiţi din rândul americanilor erau înclinaţi sa
caute o “formulă” de viaţă spirituală, care prea adesea îi ducea
la o “corectitudine” fariseică. Pe de altă parte, cei “născuţi”
ortodocşi, devin foarte uşor căldicei si ecumenişti.

Un episcop pe Stil Vechi din Grecia ne-a scris cât de multă vătămare a fost adusă Bisericii Ortodoxe din Grecia de către ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci când oamenii citează canoanele, Părinţii sau tipicul pentru a dovedi ca sunt „corecţi”, si ca toţi ceilalţi sunt în eroare. Corectitudinea poate deveni realmente o „boală” atunci când este administrată fără dragoste, fără toleranţă si fără conştiinţa propriilor defecte de percepţie. O asemenea „corectitudine” nu poate produce decât schisme continue, iar în cele din urmă nu va face decât sa ajute Mişcarea Ecumenic şi prin slăbirea mărturiei Ortodoxiei sănătoase.

…

Ceea ce e izbitor printre ortodocşii de azi – fapt care ne va urmări si în anii 1980 – este duhul lumesc prin care Ortodoxia îşi pierde savoarea, duh care se manifestă în Mişcarea ecumenică, împreună cu reacţia împotriva ei, care adesea este exagerată, numai din pricină că acelaşi duh lumesc este prezent în ea.

…

Învăţătura si viaţa noastră creştină trebuie sa fie de asa natură încât sa ne permită cunoaşterea adevăratului Hristos si recunoasterea falsului Hristos (Antihristul) în momentul când acesta va veni. Nu cunoasterea teoretică sau „corectitudinea” ne vor oferi această înţelepciune. Vladimir Soloviov, în parabola lui despre Antihrist, a avut o viziune extraordinară atunci când nota faptul ca Antihristul va construi pentru ortodocşi un muzeu cu toate antichităţile bizantine posibile, numai pentru a fi acceptat.