Cuviosul Seraphim Rose

Noiembrie 2, 2008

Scrisori misionare – Mai 1970

„Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”

Editura Bunavestire, 2003

5/18 Mai 1970[1]

Te rog să mă ierţi pentru întârzierea cu care îţi scriu – am avut foarte mult de lucru! Acum legat de întrebările tale: fiul tău va fi primit prin Mirungere, iar apoi poate primi (şi este chiar de dorit, cât de des posibil) Sfânta Împărtăşanie fără a se mărturisi, până la şapte ani după care trebuie să se mărturisească de fiecare dată – o practică foarte obişnuită la o vârstă ca aceasta şi care, dacă se va întipări foarte bine încă de acum, îi va deveni mai târziu ca un principiu de nezdruncinat. Încă de la şapte ani copilul trebuie să ţină şi posturile bisericeşti, în mod special cel dinainte de Împărtăşanie – e recomandabil să începi să-l pregăteşti încă din fragedă copilărie pentru aceasta, etc. Poţi judeca tu însuţi la cât te poţi aştepta de la fiul tău.

În general, obiceiul mărturisirii în Ortodoxie este diferit, cred eu, de practica catolică prin faptul că este mai puţin legalist şi formal. Avem în comun aceleaşi şapte păcate capitale, dar spre deosebire de acestea, se pune un accent sporit pe starea de păcătoşenie continuă chiar în lucruri mărunte, fie în cuvânt, faptă, sau gând. Trebuie de asemenea să conştientizăm aceste lucruri şi să le mărturisim astfel încât să nu se atrofieze sau să se înmulţească. Nu e nevoie să intrăm în detalii sau circumstanţe nesemnificative etc., doar dacă nu ai vreo nelămurire în privinţa aceasta; vei vedea că preoţii din bisericile de mir sunt obişnuiţi cu spovedanii destul de generale, important e să mărturiseşti mai ales păcatele mai mari, să te pocăieşti pentru toate păcatele şi greşelile înaintea lui Dumnezeu, fie ele mari sau mici, şi să nu laşi nimic să-ţi îngreuieze sufletul.

Este foarte important să nu rămâi cu vreo duşmănie faţă de cineva şi se cuvine să existe până la Împărtăşanie, o iertare reciprocă între tine (mai ales din partea ta) şi cei de-aproape ai tăi (de obicei în familie). (Obişnuita replică este următoarea: „Dumnezeu va ierta; iartă-mă şi tu”).

În privinţa primei mărturisiri, cred că va fi suficient să mărturiseşti pe scurt sau în linii mari păcatele mai mari din trecut.

Despre controlul naşterilor, Biserica Ortodoxă sigur nu este aşa de „liberală” ca cea Catolică, astfel că orice fel de interferenţă în procesele naturale de reproducere, adică în zămislirea copiilor, este condamnată ca fiind păcat grav. „Pilula anticoncepţională” intră şi ea în aceeaşi categorie. Înţelepciunea omului e una, iar legea lui Dumnezeu e alta. Cât despre înfrânarea (de la împreunare) în zilele de post, aceasta face parte din acelaşi ascetism sau lepădare de sine care deosebeşte postul de mâncarea de dulce. Dragostea întru căsătorie spre naşterea de prunci nu este privită ca ceva mai rău decât ouăle sau carnea, ci viaţa pământească a omului este o pregătire pentru cea veşnică – fie ea o viaţă în căsătorie, fie prin renunţarea la aceasta – unde vom avea parte de sărbătoare veşnică, fără mâncare pământească, iar o parte a nevoinţei pe calea spre Împărăţie presupune supunerea cărnii de către duh. Sfântul Pavel vorbeşte despre soţul şi soţia care se lipsesc unul de altul (I Cor. 7, 5), iar acest fapt este tâlcuit ca referindu-se cu deosebire la pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie dar şi la alte perioade de post.

Nădăjduiesc că toate acestea nu te vor descuraja. Cred că vei înţelege că nu vin dintr-o încercare oarecare de a impune sarcini imposibile asupra oamenilor ci mai degrabă dintr-o mare evlavie pentru cele dumnezeieşti şi din necesitatea curăţiei indispensabilă înţelegerii acestor lucruri.

Cât despre atitudinea „intolerantă” a Sinodului nostru faţă de alte Biserici Ortodoxe vreau să spun următoarele: cu mulţi ani în urmă, o fată de confesiune catolică care a fost primită în Biserica noastră mi-a spus că una dintre primele ei nedumeriri a fost cea referitoare la presupusul mare contrast dintre înfricoşătoarele afirmaţii la adresa ereticilor, apostaţilor, etc. şi abordarea înţelegătoare şi iubitoare pe care a întâlnit-o adesea în convorbirile cu preoţii sau credincioşii noştri. Eu nu văd aici nici un conflict. Pentru a păzi adevărul trebuie să vorbim la modul cel direct despre cei ce se depărtează de el pentru a păzi astfel turma şi, dacă e posibil, a-i călăuzi pe cei rătăciţi. Dar Biserica îşi deschide comorile pentru fiecare suflet – cu condiţia ca el să asculte de adevăr şi să primească învăţăturile ei – iar aceste comori nu pot veni decât de la Sfântul Duh şi nu din „reinterpretarea” unora sau altora. Referitor la acele Biserici Ortodoxe care se depărtează de adevăr, trebuie să fim foarte bine înţeleşi, problema stă mai mult în atitudinea păstorilor respectivi care, cunoscând Ortodoxia, se depărtează în mod conştient de ea (de învăţătura ei) trăgând şi turma după ei. Dar, în  toate legăturile pe care le am cu susţinătorii fermi ai Ortodoxiei din Biserica noastră, pot spune cu mâna pe inimă că nu am întâlnit nici unul dintre ei care să nu manifeste o iubire creştinească pentru cei rătăciţi; dacă Patriarhul Athenagora s-ar fi pocăit de rătăcirea sa şi s-ar fi întors la Ortodoxie, cred că ar fi fost primii care l-ar fi îmbrăţişat[2] [3]. Cred că impresia contrară vine în special din partea criticii acelora a căror idee despre Biserică este foarte vagă şi care acuză râvnitorii noştri de „lipsă de iubire”, pe când ei, de fapt, se împotrivesc cu toată dreptatea apostaziei. Din păcate situaţia Bisericii Ortodoxe nu pare să se îmbunătăţească, iar poziţia Mitropoliei[4], care pare-se că s-a rupt de Biserica Sovietică, e în continuare fermă. Nu putem decât să-i  compătimim pe cei în suferinţă din Biserica Ortodoxă din Rusia, dar faptul că conducătorii acestei Biserici încearcă, dacă nu să distrugă, cel puţin să discrediteze Biserica Ortodoxă, pentru interesele şi triumful Comunismului, nu se poate să ne lase indiferenţi. Dar, chiar şi aici, noi nu încercăm să emitem judecăţi asupra lor, ci doar să le respingem minciunile şi să încercăm să-i ajutăm pe cei din URSS, pe care ei îi persecută şi îi aruncă după gratii.

Sper că nu v-am pricinuit o tulburare prea mare în „meditaţiile”[5] voastre.

Bineînţeles că nu e nimic rău în a citi Scriptura şi a cugeta asupra ei. Ar fi şi mai bine dacă aţi citi şi un comentariu asupra versetelor Scripturii – ca cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care se găsesc traduse complet în limba engleză.

Mă rog cu tot dinadinsul ca să izbândeşti în lupta împotriva ispitei Uniate[6]. Am auzit de un număr atât de  mare de catolici care au cunoscut acolo un eşec spiritual încât, chiar dacă n-aş fi ortodox, te-aş sfătui să stai departe de ea. Tragedia acestor catolici e sinonimă cu conştientizarea faptului că ei, în fond şi la urma urmei, „joacă un fel de teatru”, în sensul că au de-a face cu unele elemente ortodoxe fără a fi ortodocşi şi, în acelaşi timp, îşi pierd şi identitatea de catolici, ajungând să simtă că nu sunt nici catolici nici ortodocşi, ci un amestec straniu – sfârşind prin a deveni ortodocşi întorcându-se la Catolicismul „Vestic” sau chiar mai rău.

Sper ca acestea să-ţi răspundă pentru o vreme la întrebările tale, şi nu te teme a întreba şi altele. A învăţa (despre) credinţa ortodoxă este o sarcină de-o viaţă, iar atunci când eşti primit în Biserică poţi spune că abia ai atins marginea. Dar cred că până acum ai agonisit cele esenţiale, cu acestea putând deja naviga pe curentul de har al Bisericii.


[1] Aproape întotdeauna, părintele Serafim îşi data scrisorile folosind în primul rând calendarul iulian, urmat de data calendarului nou sau gregorian, iar în partea de sus a primei pagini a fiecărei scrisori desena o cruce simplă.

[2] Athenagora – patriarhul grec-ortodox al Constantinopolului din vremea aceea – era primul iniţiator al mişcării ecumenice; el a căutat unitatea cu Biserica Romano-catolică fără să rezolve problema serioaselor diferenţe doctrinare.

[3] „Eugen şi Gleb au publicat mai multe articole prin care arătau cum Patriarhul (Athenagora) o apucase pe căi greşite, încercând să-l aducă la adevărata Ortodoxie” [Not of This World, The Life and Teachings of FR. SERAPHIM ROSE, by Monk Damascene Christensen, Second Edition, FR. SERAPHIM ROSE FOUNDATION, 1993, p. 374 – n. tr.].

[4] Mitropolia este o schismă americană ivită în Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora care a început să se manifeste începând cu anul 1946, reuşind să dobândească recunoaşterea oficială şi statutul de Biserică autocefală, despărţindu-se în acest fel de Patriarhia Moscovei în 1974 – an în care părintele Serafim scria această scrisoare. După îndelungi negocieri cu reprezentanţii Patriarhului din Moscova, o marionetă a Guvernului Sovietic, Mitropolia s-a autointitulat „Biserica Ortodoxă a Americii” (The Orthodox Church of America), cunoscută astăzi sub numele de O.C.A.. Această autocefalie a stârnit controverse nu numai în Biserica Ortodoxă din Diaspora, ci şi în toată lumea Ortodoxă.

[5] Într-o discuţie la magazin l-am întrebat pe părintele Serafim despre meditaţie, la care eu şi soţia mea, încă sub influenţa trecutului nostru romano-catolic, luam parte în cadrul ciclului de rugăciuni de dimineaţă. Noi nu ne dăduserăm seama de faptul că viziunea Ortodoxă asupra meditaţiei este diferită faţă de cea a Bisericii Apusene. În convorbirea pe care am avut-o, părintele Serafim ne explicase că utilizarea imaginaţiei în sistemul spiritual vest-european de meditaţie (şi anume, în timpul rostirii Rozariului, a recitării drumului Crucii, or în cadrul exerciţiilor spirituale ale lui Ignaţiu de Loyola etc.) nu era compatibilă cu spiritualitatea Ortodoxă, fiind interzisă din pricina faptului că imaginaţia, care a apărut după căderea lui Adam şi a Evei, este una dintre cele mai nesemnificative funcţii ale sufletului, respectiv terenul de joacă preferat al diavolului prin care acesta înşeală (sau duce în eroare) chiar pe oamenii bine-intenţionaţi.

[6] În cele câteva săptămâni ce au precedat momentul intrării noastre în Biserică, eu şi soţia mea am fost puţin ispitiţi să intrăm în Ritul de Răsărit al Bisericii Catolice Bizantine – cunoscute şi sub numele de Uniaţie.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: