Cuviosul Seraphim Rose

Ianuarie 19, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Intrebari (3) – Despre apocalipsa

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Intrebare: Seara trecuta ati vorbit despre Apocalipsa. Ati putea sa ne faceti un rezumat?

Raspuns: Am analizat evenimentele care au loc astazi ca pe semne ale sfarsitului și am vorbit despre atitudinea crestina pe care trebuie sa o avem fata de sfarsit. Nu trebuie sa calculam anii sau cine este „Imparatului Sudului” sau „Imparatul Nordului” și asa mai departe, ci trebuie sa mergem mult mai adanc.

Toti Apostolii au scris in Epistolele lor ca, pentru pregatirea personala și mai intai de toate pentru cea duhovniceasca, este necesar sa ne gandim ca Hristos este aproape. Daca ne aflam in aceasta stare de asteptare a lui Hristos Cel ce vine la noi in sens duhovnicesc – fie in sufletele noastre prin har, fie in momentul mortii noastre – atunci problema legata de momentul venirii sale fizice pe acest pamant, la sfarsitul lumii, nu ne va mai tulbura in asa masura incat sa urmam vreo noua secta, care se duce sa astepte ziua pe varf de munte. Nu stim ziua, nici ceasul; primordiala este pregatirea duhovniceasca.

Vremurile noastre sunt, oricum, atât de pline de ceea ce putem numi evenimente „apocaliptice”, incat trebuie sa tinem seama de ele. Domnul nostru spune ca, desi nu stim ziua, nici ceasul, trebuie sa luam exemplu de la sicomor caci, atunci când frunzele lui sunt verzi, stim ca vara este aproape. In acelasi fel, când toate aceste lucruri incep sa se intample – când devine posibil sa existe un singur guvern mondial, când Evanghelia este predicata la toate popoarele, când apar atatea curente spirituale care sunt evident inselatoare – sunt semne clare ca ceva foarte important este gata sa se intample și ca este foarte probabil sa fie in legatura cu sfarsitul lumii.

Ca sa fim pregatiti duhovniceste, este foarte instructiv pentru noi sa citim marturiile despre ce li se intampla oamenilor in inchisorile comuniste. Asemenea relatari ne arata ca, indiferent ce se poate intampla – chiar daca suntem sub insusi antihrist și ne aflam intr-o inchisoare, putem supravietui deoarece il avem pe Hristos. Vietile mucenicilor au fost dintotdeauna o sursa de instruire și zidire, si chiar astazi sunt oameni martirizati, de la care putem invata.

Anunțuri

Noiembrie 1, 2008

Scopul Apocalipsei şi modul în care i-a fost dată lui Ioan (2)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucureşti


1, 5-6 şi prin sângele Său ne-a dezlegat din păcatele noastre şi ne-a făcut pe noi împăraţi, preoţi Dumnezeului şi Tatălui Său, Lui fie-I slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Desigur, împărăţia şi preoţia nu trebuie înţelese aici în sensul propriu, ci în sensul în care Dumnezeu a făgăduit prin profeţi aceste lucruri poporului ales (Ieşire, al 19, 6), adică El ne-a făcut pe noi, adevăraţii credincioşi, cel mai bun şi cel mai sfânt popor între popoare, după cum şi preotul sau împăratul sunt consideraţi a fi astfel în mijlocul oricărui popor.

1, 7 Iată, El vine cu norii, şi fiece ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au împuns; şi din pricina Lui se vor tângui toate se minţiile pământului.

Aici este descrisă cea de-a doua venire a lui Hristos întru slavă în deplin acord cu descrierea ei din Evanghelii (compară Matei 24, 30 şi 22, 31; Marcu 13, 26; Luca 21, 27; vezi şi Ioan 19, 37). După salutarea din primele versete Sfântul Apostol vorbeşte de îndată în acest verset despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi Judecata finală, pentru a pune în evidenţă subiectul principal al acestei cărţi. El face acest lucru pentru a-i pregăti pe cititori să accepte marea şi înfricoşătoarea revelaţie pe care a primit-o în legătură cu acest subiect.

1, 7-8 Da! Amin! Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel-ce-Este, Cel-ce-Era şi Cel-ce-Vine, Atottiitorul.

Pentru a confirma caracterul ireversibil şi inevitabil al producerii celei de-a doua veniri şi a Judecăţii finale, Sfantul Apostol adaugă de la sine: Da! Amin!, apoi dovedeşte adevărul celor afirmate arătându-L pe Cel ce este Alfa si Omega, începutul şi sfârşitul a tot ceea ce există. Domnul Iisus Hristos este singurul care nu are început şi nici sfârşit, fiind cauza tuturor celor existen­te. El este sfârşitul şi scopul către care tind toate.

2, 9 Eu, Ioan, fratele vostru şi împreuna cu voi părtaş la necazul şi la împărăţia şi la răbdarea întru Iisus, fost-am în insula care se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturisirea lui Iisus.

Cât despre mijloacele prin care i-a fost dată revelaţia, Sfântul Ioan menţionează mai întâi locul unde învrednicit s-o primească, adică insula Patmos, una dintre insulele Sporade din Marea Egee: un loc pustiu şi stâncos cu o circumferinţă de 40 de mile, situat între insula Icaria şi capul Milet, puţin locuită din pricina lipsei de apă, climei neprimitoare şi solului arid. 0 peş­teră dintr-un anumit munte este cunoscută până astăzi ca fiind locul primirii revelaţiei de către Sfântul Ioan, Acolo se află şi o mică mânăstire greacă numită Mă­năstirea Apocalipsei.

În acest verset este menţionat şi timpul în care Sfântul Ioan a primit Apocalipsa, atunci când el a fost în el în insula Patmos, după cum însuşi afirmă, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus, adică din pricina dorinţei sale arzătoare de a-L vesti pe Iisus Hristos. Persecuţia cea mai aprigă împotriva creştinilor din secolul I a avut loc în timpul împăratului Nero. Tradiţia mărturiseşte că Sfântul Ioan a fost aruncat atunci în­tr-un cazan cu ulei fierbinte, din care a ieşit neatins şi întărit în puteri. Expresia necaz, potrivit sensului originar grec al cuvântului, înseamnă aici suferinţa datorata persecuţiei şi torturilor, echivalentă cu „mucenicia”

Octombrie 25, 2008

Scopul Apocalipsei şi modul în care i-a fost dată lui Ioan (1)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucureşti


1 Descoperirea lui Iisus Hristos pe care Dumnezeu i-a dat-o pentru ca sa le arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând.

Aceste cuvinte arată în mod clar caracterul şi scopul Apocalipsei – de carte profetică. Prin aceasta, Apocalipsa se deosebeşte esenţial de celelalte cărţi ale Noului Testament, al căror conţinut este mai cu seamă unul de educaţie a credinţei şi moralei. Importanţa Apocalipsei este evidentă aici prin faptul că este rezultatul revelaţiei directe şi al poruncii date sfântului apostol de către în­suşi Capul Bisericii, Domnul Iisus Hristos. Expresia „în curând” indică faptul că profeţiile Apocalipsei în­cep să se împlinească tocmai atunci, imediat după ce cartea a fost scrisă, şi, de asemenea, că „o mie de ani sunt ca o zi” (II Petru 3, 8 ) înaintea lui Dumnezeu. Expresia Apocalipsei care se referă la revelaţia lui Iisus Hristos, „pe care Dumnezeu I-a dat-o”, trebuie pusă pe seama naturii umane a lui Hristos, întrucât El în­suşi vorbea despre Sine în timpul vieţii Sale pământeşti ca despre unul care nu ştia nimic (Marcu 13, 32) şi care primeşte descoperiri de la Tatăl (Ioan 5, 20)

1, 1-2 Şi El, prin trimiterea îngerului Său, i-a destăinuit-o robului său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, pe toate câte le-a văzut.

1,3 Fericit este cel care citeşte şi cei ce ascultă cuvântul acestei profeţii si păstrează cele scrise într-însa!; pentru că vremea e aproape.

Cartea Apocalipsei are, prin urmare, o importanţă nu numai din punct de vedere profetic, ci şi moral Semnificaţia acestor cuvinte este următoarea: fericit este acela cart, citind această carte, se va pregăti pe sine prin viaţa sa şi faptele credinţei pentru eternitate, în­trucât trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare dintre noi

(more…)

Octombrie 11, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (4)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere – Înţelesurile literale în opoziţie cu cele simbolice şi mistice (2)

Pr. Seraphim Rose

Tâlcuirea tuturor acestor reprezentări simbolice – într-un mod accesibil în prezent, înainte ca toate profeţiile sa se împlinească – ne este oferită de textul comentariului. Vom face acum ultimile recomandări pentru pregătirea şi prevenirea cititorului.

1.     Nu trebuie să fie prea categorici sau peste măsură de limitaţi în interpretarea dată de noi acestor reprezentări simbolic şi viziuni. Multe dintre simbolurile Apocalipsei sunt atât de cuprinzătoare în aplicarea lor practică încât nici o formulare literară obişnuită nu le poate reda. Cel cu o experienţă şi o cunoaştere mai bogată va vedea mai mult decât cel lipsit de ele. De asemenea, pe măsură ce istoria se va apropia de sfârşit, semnificaţia acestor simboluri se va limpezi. Arhiepiscopul Averchie însuşi remarca faptul că unor simboluri încă nu li se poate de interpretare, în timp ce altora (cum ar fi „lăcustele” şi „caii” din capitolul 9) se hazardează, pe baza experienţei războaielor secolului XX, să le dea o tâlcuire.

2.     Trebuie să fim atenţi la deosebirea fragmentelor care fac referire la realităţile lumii pământeşti căzute şi a celor care referire la cea cerească. Tâlcuirile greşite ale Apocalipsei confundă invariabil aceste două realităţi, încercând să aplice viziunile profetice legate de lumea cerească (unde boala şi întristarea vor înceta, unde moartea nu există şi
„leopardul se va odihni împreună cu iedul” – Isaia 11,6) lumii acesteia pământeşti. Aceasta este greşeala cea mai gravă a interpretării hiliaste, predominantă în rândul protestanţilor, care consideră mia de ani din capitolul 20 drept o perioadă istorică „cerească” si aplică profeţiile Vechiului Testament Ierusalimului pământesc şi nu Ierusalimului ceresc al vecului viitor.

(more…)

Octombrie 4, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (3)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere – Înţelesurile literale în opoziţie cu cele simbolice şi mistice (1)

Pr. Seraphim Rose

Pornind de la acest aspect, mulţi comentatori ai Bibliei se rătăcesc, indiferent dacă aceasta se întâmplă prin înţelegerea  prea literală (cum este cazul protestanţilor fundamentalişti care cred că totul în Biblie  trebuie considerat „literal”) sau printr-o prea liberă tălmăcire (cum este cazul celor cu vederi liberale, care îndepărtează toate înţelesurile dificile, considerându-le „simbolice” sau „alegorice”). În tradiţia ortodoxă a tălmăcirii Bibliei, cele două niveluri de înţelegere, literală şi simbolică, sunt adeseori îmbinate.

Există multe fragmente care trebuie înţelese doar literal, cum sunt părţile exclusiv istorice ale Scripturii (de exemplu: „Eu, Ioan, … fost-am în insula ce se cheamă Patmos, de dragul cuvântului lui Dumnezeu şi al mărturiei lui Iisus. Am fost în duh în zi de duminică” – Apocalipsa 1, 9-10). Teoretic, fiecare aspect al unor asemenea relatări istorice poate fi verificat cu ajutorul unor mijloace precum: documente istorice timpurii, istoricii Bisericii primare, martori oculari, etc. Reprezentările metaforice, ca şi cele de tipul lucrurilor fireşti redate în imagini poetizate („soarele şi-a cunoscut apusul său” – Psalmi 103, 20) pot fi de asemenea, considerate ca făcând parte din înţelesurile literale ale Bibliei; la fel şi in situaţiile în care acţiuni şi însuşiri ale lui Dumnezeu sunt redate în termeni pământeşti sau I se atribuie membre trupeşti şi sentimente omeneşti (Dumnezeu s-a mâniat sau s-a căit sau s-a plimbat prin Rai. Astfel de înţelesuri pot fi considerate tot literare (chiar dacă nu sunt strict literale) întrucât prin ele se încearcă să se descrie realitatea aşa cum estee (pământească sau dumnezeiască) şi nu să se redea un cu totul alt înţeles.

(more…)

Septembrie 29, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (5)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

5. De la Askoldov

Andreev a învăţat de la Askoldov şi despre legătura organică, de multe ori complexă, dintre bine şi rău şi despre necesitatea de a alege în viaţa reală „binele fundamental”, chiar dacă este însoţit  de un „rău secundar”. De pildă, ordinea politică şi socială a Rusiei imperiale era un bine fundamental (pentru că se întemeia pe Dumnezeu şi pe ortodoxie), însoţit de rele secundare (defecte morale ale reprezentanţilor săi, nedreptăţi sociale, etc.), în timp ce Revoluţia, până şi în cele mai bune aspecte ale sale, a oferit un bine secundar (corectarea nedreptăţilor), însoţit fiind de un rău fundamental (răsturnarea ordinii stabilite de Dumnezeu şi instaurarea ateismului). În concepţia lui Askoldov, aceasta este cheia de înţelegere a antihristului, care va părea „bun” acelora care au pierdut ierarhia creştină a valorilor şi care nu văd lupta împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, ascunsă sub masca de „umanitarism”.

(more…)

Septembrie 28, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (2)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere

Pr. Seraphim Rose

Reprezentările şi simbolurile dificile ale Apocalipsei sunt foarte bine analizate în comentariul demn de încredere al Arhiepiscopului Averchie, care a considerat ca prim izvor al studiului său un comentariu din secolul al V-lea al Sf. Andrei de Cezareea, care la rândul lui cuprinde  primele comentarii patristice despre această carte (unele dintre acestea nu se mai păstrează). De asemenea în abordarea acestei cărţi ne vor fi de folos şi câteva reguli de bază care se utilizează în interpretarea Sfintei Scripturi.

1.     În unele cazuri, Scriptura însăşi ne tâlcuieşte reprezentările dificile. Spre exemplu, în Apocalipsa, când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat în prima vedenie în mijlocul a şapte sfeşnice de aur având în mâna sa dreaptă şapte stele, El Însuşi îi lămureşte Sfântului Ioan înţelesul acestor  două imagini simbolice. În mod asemănător, îngerii care i s-au arătat profetului Daniel i-au tâlcuit unele simboluri din viziunea sa (Daneil 7, 16-27; 8 16-26 etc); aceste simboluri sunt legate şi de conţinutul apocalipsei.

(more…)

Septembrie 27, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (1)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere

Pr. Seraphim Rose

Vremurile noastre , mai mult ca oricare alte vremuri anterioare, sunt „apocaliptice”. În plan politic a devenit un lucru comun să se vorbească despre posibilitatea  distrugerii unei ţări întregi sau chiar a lumii întregi, indiferent dacă s-ar realiza prin arme nucleare sau prin consecinţele dezastroase ale modernităţii: poluarea, experimentele chimice şi biologice şi altele asemenea.

Aşadar, nu este deloc surprinzător că Apocalipsa este cartea către care se îndreaptă atenţia. Totuşi, interesul faţă de ea este unul superficial, cum este şi cazul cărţii lui Hal Lindsay, The Late Great Planet Earth, foarte răspândită în prezent (peste 10 milioane au fost vândute în Statele Unite). Cineva interesat de starea politică a lumii, care este şi credincios adevărului biblic, rămâne la o primă vedere impresionat de modul în care toate „se potrivesc”, iar profeţiile Apocalipsei par să fie aplicate perfect zilelor noastre. Asocierile se fac pe baza personajelor şi simbolurilor scripturistice: „împăratul de la miazăzi”, „împăratul de la miazănoapte”, „Gog şi Magog”, şi multe altele, iar întâmplările din Scriptură legate de aceste nume sunt atribuite istoriei contemporane şi proiecţiilor ei în  viitor privind situaţia Rusiei, Chinei, Europei, Israelului şi a ţărilor arabe etc. În astfel de cărţi găsim expresii precum: „fii atent la ce va face Rusia”, „priveşte Iranul”, „a zecea naţiune se alătură Pieţei Comune” din Europa, etc. Toate acestea pot fi incitante, chiar ameţitoare în acea agonie a suspansului creat de următorul eveniment apocaliptic care se va împlini.

Însă cartea Apocalipsei nu trebuie citită în acest fel. S-ar putea ca unele interpretări  să fie corecte, iar altele să fie rodul imaginaţiei înfierbântate, dar această atitudine este una de suprafaţă, care nu ajută la mântuirea sufletului. Trebuie să abordăm într-un mod cu totul diferit profeţia biblică şi mai cu seamă cartea Apocalipsei.

Septembrie 14, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Renasterea Harismatica un semn al vremurilor (1)

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„Până la sfârsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pământ alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar în vremurile din urmă, cei care într-adevăr Îl vor sluji pe Dumnezeu cu credintă, o vor face reusind să se ascundă de oameni, în mijlocul cărora nu se vor mai lucra semne si minuni dumnezeiesti ca în ziua de azi., Acei alesi ai vremurilor din urmă îsi vor lucra mântuirea din mijlocul lumii si ascunsi de ea, în smerenie, iar în Împărătia Cerurilor ei vor fi mai mari decât Părintii făcători de minuni din vechime. Căci în acele timpuri nimeni nu va mai lucra semne minunate în fata ochilor oamenilor, care să încălzească inimile lor de focul dumnezeiesc si să-i îndemne pe calea anevoioasă a mântuirii. Multi dintre oameni, stăpâniti fiind de duhul necurat al nestiintei vor cădea în prăpastie, rătăcind pe calea cea largă pe care multi merg”.

Profetia Sf. Nifon de Constantiana, din insula Cipru

A. O „Cincizecime fără Hristos”

Pentru crestinii ortodocsi fenomenul contemporan al „vorbirii în limbi” este si el un „semn”; dar nu este semnul începutului Evangheliei mântuirii pentru toate popoarele, ci semn al sfârsitului ei. Crestinului ortodox cu mintea trează nu-i va veni greu să le dea dreptate apologetilor „miscării harismatice”, care vestesc că „noua revărsare a duhului aduce cu sine sfârsitul acestui veac”[1]. Dar Duhul grăieste lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credintă, luând aminte la duhurile cele înselătoare si la învătăturile demonilor (I Tim. 4,1).

De asemenea mai stim că sunt duhuri diavolesti, făcătoare de semne si care se duc la împăratii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atottiitorul (Apoc. 16,14).

Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne spun limpede că duhul vremurilor de pe urmă nu va fi unul de „renastere spirituală” si de „revărsare a Sfântului Duh”, ci dimpotrivă. Că vom avea de-a face cu o apostazie aproape generalizată, având forme atât de subtile, încât până si cei alesi vor fi în pericol să fie înselati. Că dreapta credintă crestină aproape va dispărea de pe fata pământului, cum citim în Sfânta Evanghelie: Dar Fiul Omului când va veni, va găsi oare credintă pe pământ? (Luca 18,8). Satan este cel care va fi dezlegat în vremurile din urmă (Apoc. 20,3), în scopul celei mai mari si mai de pe urmă revărsări a răului pe pământ.

„Miscarea harismatică”, produs al unei lumi lipsite de Taine si de har, al unei lumi ce însetează după „semn”, fără să fie în stare „să deosebească duhurile” prin care se fac aceste semne, este ea însăsi un „semn” al lumii apostaziate în care trăim. Cât despre miscarea ecumenică, ea rămâne în continuare o miscare a „intentiilor” si a „faptelor bune”, ce emană dintr-un umanitarism anemic si lipsit de substantă. Ce se va întâmpla, însă, atunci când lui i se va alătura o miscare care să aibă cu adevărat „putere”?

Când miscărea ecumenică va fi cu adevărat însotită de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase (II Tes. 2,9), atunci va mai fi cineva capabil să i se opună? Căci „miscarea harismatică”, la ora actuală, devine salvarea unui ecumenism împotmolit, în scopul de a-l împinge spre telul final. Iar acest tel, adică „refundamentarea Bisericii lui Hristos”, după cum am văzut, nu este unul de natură „crestină”. Aceasta este doar o fază în atingerea adevăratului scop, care este cu mult mai larg: instaurarea unei „unităti spirituale” a tuturor religiilor pe pământ, care să înglobeze întreaga omenire.

Cu toate acestea, următorii „renasterii harismatice” sunt convinsi că experienta lor este „crestină”; cel mai adesea sunt oameni pe care nu-i interesează ocultismul sau religiile orientale. Oameni care, fără îndoială, privesc cu indignare faptul că am comparat, pe parcursul acestei cărti, „renasterea harismatică” cu spiritismul. Este adevărat că, din punct de vedere religios, „renasterea harismatică” se află oarecum pe o treaptă superioară spiritismului, care este produsul celui mai grosolan tip de superstitie si credulitate.

Este, de asemenea, adevărat că tehnicile ei sunt întrucâtva mai rafinate iar senzatiile finale sunt mai bogate si mai usor de obtinut. Si că întreaga ideologie a „miscării harismatice” îi conferă aparenta de a fi crestină – nu ortodoxă, e drept, ci una care nu este prea departe de fundamentalismul protestant, cu un adaus de culoare „ecumenică”.
Dar noi am văzut până acum că experienta „harismatică” si, mai ales, punctul ei central constituit de „botezul Duhului Sfânt” este, în cea mai mare parte, dacă nu chiar în întregime, o experientă de tip păgân, mai înrudită cu fenomenele de posedare diavolească, decât cu orice trăire care s-ar putea numi „crestină”.

Ne este, de asemenea, cunoscut că penticostalismul s-a ivit la periferia unui crestinism sectar, care nu mai păstrează aproape nimic din atitudinile si credinta specific si autentic crestine si că el a fost de fapt „descoperit” ca rezultat al unui experiment, la care crestinii însisi nu au avut nici o contributie. Până de curând însă nu a fost posibilă găsirea unei dovezi clare care să ateste caracterul eminamente necrestin al „trăirilor harrismatice”.

Această dovadă însă acum s-a găsit chiar în scrierile unui apologet „harismatic”. El ne informează că „botezul Duhului Sfânt” poate într-adevăr să aibă loc si fără participarea lui Hristos.

Acest scriitor ne relatează cazul unei persoane care primise „botezul”, care vorbea deja în limbi si care încuraja pe oricine să dorească si să caute acest botez. El afirmă în acelasi timp că nu avusese nevoie de pocăintă în timpul experientei sale, si că nu numai că nu a fost despătimit de obiceiurile păcătoase, dar că nici nu simtea nevoia sau dorinta să renunte la ele.

Iar scriitorul concluzionează: „O cincizecime fară pocăintă – o cincizecime fără Hristos – iată ce nivel de trăire ating unii dintre noi astăzi… Acestia sunt oameni care au auzit că vorbirea în limbi există si, dorind să se identifice cu această experientă de înaltă tinută, ei caută persoana care să-si pună mâinile pe capetele lor si astfel să obtină conectarea la adevărata cunoastere usor, repede si bine, fără a mai fi nevoie de Hristos si de Crucea Lui”.
Totusi autorul afirmă că vorbireâ în limbi este, fără îndoială, „consecinta initială sau confirmarea botezului cu Duhul Sfânt”[2].

Cei convinsi că „miscarea harismatică” este de fapt de natură crestină, nu fac. altceva decât să se bazeze pe o prejudecată. Ei pornesc de la început de la ideea că vor avea de-a face cu „ceva” crestin. Dar dacă o astfel de experientă este si la îndemâna celor care caută senzatii înăltătoare, ieftine si usoare, atunci înseamnă că nu există nici o legătură între astfel de experimente si Hristos.

Însăsi posibilitatea unei „Cincizecimi fără Hristos” arată clar că experienta „harismatică” în sine nu are nici o legătură cu notiunea de crestin. Acesti „crestini”, adesea sinceri si plini de intentii bune, nu fac altceva decât să proiecteze asupra acestei experiente un continut si o semnificatie crestină pe care de fapt ea nu o are.

Nu este acesta deja numitorul comun al unei „experiente spirituale” care este atât de necesar pentru noua religie a lumii? Nu este acest numitor comun poate chiar cheia „unitătii spirituale” a omenirii pe care miscarea ecumenică a căutat-o până acum fără succes?


[1] Pr. Eusebius Stephanou în Logos, April, 1972, p.3

[2] Harry Lunn, Logos Journal, Nov, Dec, 1971, pp. 44, 47

August 31, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Concluzii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui că azi că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

– Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.

(more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.