Invierea lui Hristos in viziunea lui Carl Gustave Jung

Prof. Bogdan Ionescu

Sursa: Laurentiu Dumitru

Primordială pentru Jung este experienţa psihologică a lui Dumnezeu, sub aspectul cunoaşterii Sale. Hristos reprezintă pentru Jung un simbol al Sinelui, adică omul central, care a echilibrat în sine toate dimensiunile personalităţii sale conştiente şi inconştiente. De aceea, nu ne miră faptul că pentru Jung Învierea lui Iisus nu a fost una reală, ci a constituit un eveniment psihologic. Iisus ar reprezenta varianta eroului mitic care înviază după activitatea sa, oferind viaţă cunoştinţelor şi aspiraţiilor lui.

Jung consideră de asemenea că Iisus ar fi reprezentat unealta rabinilor de a se elibera de sub tutela romană, aşa cum doamna Annie Besant, aparţinând societăţii teosofice ar fi încercat să-l impună lumii pe Krishnamurti.

Referindu-se la mărturiile învierii, psihanalistul Jung conchide că înviaţii din morţi erau de fapt oameni neînviaţi la o nouă viaţă, una plină de spiritualitate. Prin urmare, învierile din morţi ar fi reprezentat nişte metafore ale unei profunde înnoiri religios-morale ale oamenilor acelor timpuri.

Jung îi condamnă pe creştini, că pentru a convinge oamenii de natura „divină” a lui Iisus au recurs la stratagema învierii corporale a Lui, de parcă n-ar fi avut suficientă încredere în realitatea învierii spirituale a lui Iisus.

În acest sens, Jung continuă: „este curios că creştinii au rămas atât de păgâni încât nu înţeleg existenţa spirituală în afara corporalismului, ca eveniment psihic” (C. G. Jung, „Psihanaliza fenomenelor religioase”, Ed. Aropa, 1998, p. 97). Prin urmare, învierea este un eveniment psihic.

Observăm că tendinţa lui Jung este aceea de a traduce psihologic toate evenimentele religioase nu numai creştine, ci în general. Nu o dată persoana devine parcă un mecanism, condusă de impulsurile inconştientului. În acest fel justifică Jung transformarea lui Pavel pe drumul Damascului, prin procesul enentiodromiei, termen heraclitian care desemnează faptul că orice lucru se transformă în opusul lui.

Sfântul Pavel nu a încercat să cosmetizeze adevărul învierii, altfel, nu ar mai fi rostit vorbele prin care îşi punea întreaga viaţă la dispoziţia acestui adevăr: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră…”. Un alt argument ar fi acela că Jung, prea preocupat de realităţile psihice, uită realitatea timpului. Cum s-ar manifesta sau cum am cunoaşte câte ceva despre inconştientul colectiv dacă n-am avea cu ce vorbi…? Ceea ce este de reţinut însă de la Jung este importanţa majoră acordată religiei şi lui Dumnezeu în cadrul teoriilor sale.

La drept vorbind, câţi sunt sinceri şi recunosc cu adevărat câtă nevoie au ca Dumnezeu să existe?

Ortodoxia si Religia Viitorului – Perspectiva crestin-ortodoxa asupra OZN-urilor

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„SEMNE DIN CER” –  PERSPECTIVA CRESTIN-ORTODOXĂ ASUPRA OBIECTELOR ZBURĂTOARE NEIDENTIFICATE (OZN-urilor)

Deceniile care au urmat celui de al II-lea Război Mondial au fost marcate nu numai de proliferarea uluitoare a cultelor orientale (mai ales în Occident) ci si de un fenomen paralel care, desi în aparentă neavând nici o legătură cu religia, se dovedeste a fi la o privire mai atentă un semn tot atât de clar al erei „post-crestine” ca si „noua constiintă religioasă” sau cultele orientale. Acesta este fenomenul obiectelor zburătoare neidentificate”, care virtual au fost văzute în toate părtile lumii, începând cu prima „farfurie zburătoare” reperată în 1947.

Credulitatea si superstitia omenească, care sunt la fel de mult răspândite astăzi ca oricând în istoria omenirii, au făcut ca acest fenomen să fie întrucâtva asociat cu „manifestările bizare” ale diferitelor pseudo-religii contemporane. Într-o măsură nu mai mică însă, el a suscitat si interesul responsabil al unor reputati oameni de stiintă si chiar al unor echipe guvernamentale, interes ce s-a concretizat în publicarea unor studii si cărti.

Aceste investigatii nu au ajuns de fapt la niste rezultate pozitive în identificarea fizică a acestor obiecte zburătoare. Dar ipotezele cele mai noi, pe care le-au avansat cercetătorii pentru a explica fenomenele, sunt cu mult mai plauzibile decât vechile teorii de până acum.

În acelasi timp însă, aceste ipoteze de ultimă oră ne aduc în prezenta unei „granite a realului” (chiar asa se si intitulează una din lucrările stiintifice mentionate), adică la limita unei realităti psihice si spirituale pe care, oamenii de stiintă respectivi nu sunt pregătiti să o investigheze. În schimb, bogătia de informatii referitoare tocmai la această realitate, asa cum o aflăm din textele patristice si din Sfânta Scriptură, îl plasează pe observatorul crestin ortodox în pozitia privilegiată din care el are toate datele care să-i permită să evalueze aceste noi ipoteze si fenomene „OZN” în general.

Dar observatorul crestin ortodox este interesat nu atât de fenomenele ca atare, cât de mentalitatea asociată cu ele: cum interpretează oamenii în general OZN-urile si de ce? Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod se numără si celebrul psiholog elvetian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies. (Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer).

În această carte Jung abordează fenomenul în primul rând din perspectiva semnificatiei lui psihologice si religioase. Si, desi nu l-a clasat ca apartinând „realitătii obiective”, el a identificat cu toate acestea în mod just zona cunoasterii umane, căreia îi apartine. Oamenii de stiintă contemporani, chiar dacă pornesc de la latura „obiectivă” iar nu cea psihologică a problemei, sunt si ei nevoiti să apeleze la ipotezele „psihice” pentru a putea explica aceste fenomene.

În abordarea laturii religioase si psihice a fenomenelor OZN, este mai înainte de toate important pentru noi să întelegem cadrul general în limitele căruia s-au interpretat în general fenomenele OZN (de către cei care au crezut în existenta lor, desigur), încă de pe vremea primelor lor manifestări la sfârsitul anilor ’40. Ce anume erau oamenii pregătiti să vadă pe cer? Răspunsul la această întrebare se poate afla aruncând o privire rapidă asupra literaturii „stiintifico-fantastice” de mare popularitate.

Pr. Savatie – Propaganda ateistă şi anticlericală

„CÎND PIETRELE VORBESC – Biserica faţă în faţă cu propria imagine”

Editura Cathisma

Pr. Savatie Bastovoi

In curs de apariţie

Sursa: Blogul lui Laurentiu Dumitru

Societatea modernă, cea anunţată de Revoluţia Franceză, debutează prin a se declara liberă de credinţa în Dumnezeu. „Statul creştin” şi-a atras, pînă la urmă, replica „statului ateu”. Polemicile particulare dintre credincioşi şi necredincioşi sînt depăşite pentru a face loc unei adevărate politici antireligioase. Pentru prima dată un stat nu se mulţumeşte cu interzicerea religiei, oricare ar fi ea, printr-un decret sau lege, ci îşi pune problema anihilării totale a sentimentului religios[1].  În acest proces sînt angrenaţi scriitori, savanţi şi artişti, despre care avem toate motivele să credem că au ajuns celebri tocmai pentru că au slujit interesului politic al epocii. Începe epoca marilor propagande, epoca în care tiranii nu mai varsă sîngele în numele lui Dumnezeu, ci în numele poporului eliberat.

Totuşi, toată propaganda ateistă nu face decît să confirme că religiozitatea face parte din structura ontologică a omului. Oricît de inteligentă ar fi această propagandă, pentru că trebuie să recunoaştem că este inteligentă, ea nu reuşeşte decît să opună Religiei o Antireligie.

Studiind psihologia maselor, Gustave Le Bon ajunge la concluzia că societatea modernă exploateză şi readuce în atenţie mitul, în special cel al eroului şi al mîntuitorului. Jordano Bruno, Galileo Galilei, Jana D’arc, oare nu sînt mucenicii epocii noi? Iar Voltaire, Diderot, Anatol France, Karl Marx sau Lenin nu sînt oare noii „mari dascăli ai lumii”? Dar făuritorii noii „religii” merg pînă acolo încît expun „spre închinare” „moaştele” lui Lenin. Paradoxal, nu-i aşa, ca cei care neagă existenţa sufletului şi a vieţii veşnice să „înveşnicească” o grămadă de gunoi, care este trupul mort în viziunea materialistă.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – „Călătoria astrală”

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Aproape toate experienţele recente de „după moarte” au fost foarte scurte; dacă ar fi fost mai îndelungate, ar fi urmat moartea adevărată. Dar în starea din „afara trupului” care nu se leagă de împrejurările din preajma morţii, este cu putinţă o experienţă mai îndelungată. Dacă această experienţă este destul de lungă, omul îşi poate părăsi mediul înconjurător şi poate intra într-o privelişte cu totul nouă – nu numai pentru o privire scurtă a unei „grădini” sau a unui „loc luminos” sau a unei „cetăţi cereşti”, ci pentru o „aventură” mai lungă în sălaşul din văzduh. „Planul astral” este în chip limpede foarte aproape de fiecare om, şi anumite experienţe hotărâtoare (sau tehnici mediumnistice) îl pot „arunca” pe om în legătură cu acel plan. Dr. Carl Jung povesteşte experienţa unuia dintre pacienţii săi, o femeie care a avut o experienţă „în afara trupului” în vreme ce trecea printr-o naştere grea. I-a văzut pe doctori şi pe surori în jurul ei, dar în spate simţea că se află o privelişte slăvită, care părea să fie hotarul unei alte dimensiuni; simţea că dacă s-ar întoarce către acea privelişte ar pleca din viaţa aceasta – dar s-a întors în trup[1].

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – „Planul astral” al teosofiei

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Teosofia secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, care este un amestec de idei oculte occidentale şi orientale, ne învaţă în amănunt despre acest sălaş aerial, care este văzut ca fiind alcătuit dintr-un număr de „planuri astrale”. („Astral”, însemnând „de stele”, este un termen închipuit pentru a se referi la cele ce se află „deasupra pământescului”.) Potrivit unui rezumat al acestei doctrine, „planurile (astrale) cuprind sălaşurile tuturor duhurilor nemateriale, locul unde lucrează zeii şi dracii, locul în care sălăşluiesc chipurile-gând, tărâmul locuit de duhurile aeriale şi de alte elemente, şi felurime de raiuri şi iaduri cu cetele lor de îngeri şi de draci …