Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatie Zen în nordul Californiei

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

În muntii împăduriti din nordul Californiei, la poalele muntelui Shasta – munte „sfânt” al vechilor triburi de amerindieni, devenit apoi centru al unor activităti si asezări oculte ce se află acum din nou în plin avânt – functionează din 1970 o „mănăstire” Zen budistă, în orasele mai mari de pe Coasta de Vest pe care se află stabilite comunităti de japonezi existaseră temple Zen si înainte de 1970, după cum existaseră si încercări de a înfiinta „mănăstiri” Zen în California; Dar „Mănăstirea Shasta” (căci despre ea este vorba) este primul succes în materie de mănăstiri în care se practică zen-ul american, (în zen budism „mânăstire” înseamnă scoala în care se pregătesc „preoti” zen, atât bărbati, cât si femei).

Ortodoxia si Religia Viitorului – Tantra Yoga în muntii din New Mexico

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Pe un platou situat la o altitudine de 2250 m înăltime în Muntii Jemez din nordul statului New Mexico s-au strâns o mie de tineri americani (cei mai multi între 20 si 25 de ani) pentru a petrece zece zile de exercitii spirituale; era perioada solstitiului de vară din iunie 1973. Se sculau la ora 4 dimineata în fiecare zi si se adunau la un loc înainte de răsăritul soarelui (înfăsurati în pături căci diminetile erau înghetate) pentru a sedea în siruri, direct pe sol, în fata unei estrade în aer liber. Ei îsi încep ziua rostind o mantra în limbaj Punjabi (varietate de sanscrită) pentru a „se încălzi” în vederea exercitiilor ce urmează.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Guru Maharaj-ji pe Astrodomul din Houston

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Până în toamna lui 1973 un număr de guru orientali din scoala mai nouă condusă de Maharishi Mahesh Yogi cu a sa meditatie transcendentală făcuseră deja în Vest un număr imens de prozeliti, devenind – desigur, pentru un foarte scurt timp – regii efemeri ai spectacolelor publicitare.

Pr. Andrei Kuraev despre totalitarism si New Age

„Ortodoxia pentru postmodernişti”

Pr. Savatie Bastovoi

Editura Cathisma

Bucureşti, 2007

Părintele Savatie în dialog cu părintele Andrei Kuraev:

– Chiar dacă postmoderniştii propagă individualismul, totuşi ei reprezintă o structură compactă, şi prin revistele şi programele lor pot influența conştiința maselor. Observăm chiar o „postmodernizare” a societății  contemporane, poate chiar inconştientă. Putem defini structura şi influența postmodernismului ca una sectară, deşi ateistă, totuşi sectară?

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre uriasa putere de iconomie a Bisericii

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006

Una este adoptarea de către Biserică, de dragul iconomiei, a unei oarecare învăţături străine şi includerea ei în dogmele Bisericii ca adevăr şi cu totul altceva este îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare şi care învaţă învăţături străine. Primul lucru este de neconceput şi niciodată nu s-a petrecut şi nici nu se va petrece, pentru că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului”, nu vistierie de rătăciri şi de erezii. Al doilea lucru însă, adică îngăduinţa arătată faţă de persoane rău slăvitoare, s-a făcut de multe ori. Întrebi de unde am cules informaţia? Din Istoria Bisericească, prea iubitule. Cerceteaz-o cu atenţie şi vei vedea dacă Biserica cunoaşte sau nu „perioade de aşteptare”. Sunt în afara adevărului cele scrise în epistola mea că Biserica, folosind iconomia, i-a suferit veacuri întregi pe rău slăvitorii latini? Au existat chiar cazuri în care îngăduinţa nu a fost temporară, ci permanentă. Biserica, părinte Teodorite, este împărăţia harului, nu tribunal corecţional, nici Curte marţială. Ca atare, ea priveşte foarte departe şi cercetează mulţi factori înainte de a hotărî. Vrei un exemplu? Nu ştii cazul Fericitului Augustin? Învăţătura lui despre „predestinaţia absolută” este pe de-a-ntregul rău slăvitoare, iar aceasta nu este singura lui greşeală. Şi cu toate acestea Biserica, luând în considerare mulţi factori, niciodată nu l-a condamnat, deşi au trecut de atunci cincisprezece veacuri. Dacă ai fi trăit atunci şi ai fi văzut îngăduinţa Bisericii faţă de învăţăturile greşite ale lui Augustin, ai fi renegat-o şi ai fi ieşit din ea. Astăzi vei găsi şi vei înşira multe îndreptăţiri pentru această poziţie a Bisericii, dar să fi trăit atunci..

Arh. Epifanie Teodoropulos – Despre tacerea ierarhilor din iconomie

Arhim. Epifanie Teodoropulos

Cele două extreme. Ecumenismul şi Stilismul

Trad.: Ieroschim. Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006

Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Atenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziţie vor avea episcopii Bisericii Greciei, care astăzi tac şi suportă nu din frică, precum susţin unii „viteji apărători ai Credinţei”, nici din pricina unei conştiinţe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii şi se gândesc cu frică la evoluţiile şi consecinţele schismelor. Episcopii Bisericii Greciei, în afară de foarte puţini, nu sunt filocatolici, nu sunt unionişti, nu sunt de acelaşi cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al Credinţei Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”.  Adică se împărtăşea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă şi suferire. De altfel, trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei şi încă unul, precum şi notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”, „Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” şi altele, de multe ori au ameninţat că vor face acţiuni publice violente împotriva cutezanţelor patriarhului. Din tăcerea Bisericii Greciei faţă de aceste situaţii nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acţiunile patriarhului.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Hare Krishna la San Francisco

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

În general se poate afirma că influenta ideilor si practicilor religioase orientale asupra unui Occident odinioară crestin a atins în decada anilor ’70 proportii nemaiîntâlnite. Sub formă de culte si miscări religioase orientale (si pseudo-orientale), aceste idei au proliferat mai ales în America, tara care cu cel mult două decenii în urmă era considerată încă „provincială” (cu exceptia câtorva orase mari), datorită faptului că orizontul ei spiritual era constituit în cea mai mare parte de religiile protestantă si romano-catolică.

Cauza acestei proliferări se găseste în amara deziluzie a generatiei de după cel de-al II-lea Război Mondial, care s-a manifestat în anii 1950 prin protestele sterile si libertinismul moral al asa numitei generatii „beat”[1],  al cărei interes pentru religiile orientale pornise dintr-o nemultumire fată de „crestinism”, fiind initial o preocupare a cercurilor universitare si studentesti.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatia transcendentală

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Meditatia transcendentală

Tehnica de meditatie orientală cunoscută sub numele de „Meditatie Transcendentală” (sau pe scurt MT), a atins în putini ani un asemenea grad de popularitate, mai ales în America, si este propovăduită prin mass-media într-un mod atât de zgomotos, încât orice persoană care vrea să studieze serios curentele religioase contemporane, este tentată să o lase la o parte, considerând-o un produs supradimensionat al industriei publicitare americane. Tentatie care ar constitui o greseală, pentru că în aspectele sale de bază MT nu diferă semnificativ de Yoga sau de Zen, iar la o privire mai atentă, se dovedeste chiar a fi mai autentic „orientală”, decât oricare din formele sincretice si artificiale ale „yogăi crestine” sau „zenului crestin”.

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Zen-ul crestin”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„Zen-ul crestin”

Cartea preotului catolic irlandez William Johnston Christian Zen (Harper & Row, New York, 1971) descrie mai pe întelesul tuturor o altă practică religioasă orientală. Acest autor porneste, ca si autorul cărtii „Yoga crestină” din acelasi punct: un sentiment de adâncă nemultumire Fată de crestinismul occidental, în general, si dorinta de a-l îmbogăti cu dimensiunea unei contemplatii pierdute. „Foarte multi, pierzând legătura cu vechile forme de rugăciune, si care, în acelasi timp, nu mai sunt multumiti de pietatea trecutului, caută ceva care să satisfacă aspiratiile sufletului modern”.

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Yoga crestină”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„Yoga crestină”

Yoga hindusă este cunoscută în Vest de mai multe decenii, ea dând nastere, mai ales în America, nenumăratelor secte si mai ales nenumăratelor forme de fizioterapii, care nu-si afirmă nici un continut religios.

Acum aproape douăzeci de ani, un călugăr francez benedictin si-a notat experientele încercate, pe când se străduia să facă din Yoga o practică crestină. Descrierile ce urmează sunt luate din cartea lui.[1]

Yoga hindusă este o practică ce presupune o viată disciplinată până la asceză, care include controlul respiratiei si anumite pozitii fizice, ce produc o stare de relaxare, stare ce favorizează efortul de meditatie. Cu ajutorul „mantrelor” si diferitelor rostiri de formule sacre se obtine o concentrare psihică mai bună.

Esentială în yoga nu este atât disciplina în sine, cât meditatia la care trebuie să se ajungă. Autorul are dreptate, atunci când scrie: „Scopurile pe care le urmăreste yoga hindusă sunt strict spirituale. A uita acest fapt si a retine doar aspectul fizic al acestei discipline străvechi, prin care să se urmărească doar frumusetea si sănătatea fizică, echivalează cu o trădare”. Trebuie însă să se stie că cel care nu urmăreste decât aspectul fizic al practicii Yoga, se predispune deja către anumite atitudini spirituale si chiar experiente, de care nici măcar nu este constient, după cum se va vedea în continuare.