Cuviosul Seraphim Rose

Iulie 21, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Zen-ul crestin”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


„Zen-ul crestin”


Cartea preotului catolic irlandez William Johnston Christian Zen (Harper & Row, New York, 1971) descrie mai pe întelesul tuturor o altă practică religioasă orientală. Acest autor porneste, ca si autorul cărtii „Yoga crestină” din acelasi punct: un sentiment de adâncă nemultumire Fată de crestinismul occidental, în general, si dorinta de a-l îmbogăti cu dimensiunea unei contemplatii pierdute. „Foarte multi, pierzând legătura cu vechile forme de rugăciune, si care, în acelasi timp, nu mai sunt multumiti de pietatea trecutului, caută ceva care să satisfacă aspiratiile sufletului modern”.


„Contactul cu spiritualitatea Zen… a deschis noi căi, descoperindu-mi că există în crestinism posibilităti la care nici nu visasem”. O persoană poate „să practice Zen-ul ca pe o modalitate de a-si lărgi si adânci propria credintă crestină”.


Tehnica zen-ului japonez este foarte asemănătoare cu yoga indiană – din care de fapt si derivă -, desi este cu mult mai simplă. Este vorba tot de o postură corporală (dar lipseste varietatea posturilor fizice din yoga), de o tehnică a respiratiei, de repetarea unei formule „sacre” după dorintă, precum si alte mici detalii caracteristice zen-ului.


Scopul lor este, însă, identic cu cel din yoga: Părăsirea gândirii rationale si atingerea unei stări de liniste si de meditatie calmă. Pozitia sezând „împiedică ratiunea discursivă si gândirea” si facilitează „coborârea în centrul propriei fiinte, printr-o contemplare tăcută si lipsită de imagini”. Senzatia astfel obtinută este asemănătoare aceleia de pe urma consumului de droguri, căci „persoanele care au folosit sau folosesc droguri înteleg întrucâtva natura experientelor Zen, fiind sensibilizati asupra faptului că în mintea omenească există adâncimi demne de explorat”.


Toate acestea nu împiedică deschiderea „către o nouă abordare a lui Hristos, mai putin dualistă si mai apropiată de conceptia religioasă orientală”. Chiar si cel mai începător în meditatia Zen are posibilitatea să atingă „o senzatie de comuniune si să aibă sentimentul unei prezente supranaturale”, împreună cu savoarea unei „tăceri mistice”; prin Zen, starea de contemplatie, care până acum le era rezervată doar câtorva „mistici” initiati, este „lărgită”, astfel, încât „cu totii au viziuni si ajung la „samadhi” (iluminare).


Autorul cărtii „Christian Zen” vorbeste de o înnoire a crestinismului afirmând că experientele care duc la ea pot fi avute de oricine, fie el crestin sau necrestin. „Cred că există un sentiment esential al iluminării, care nu este nici crestin nici budist, ci pur si simplu omenesc”.


Si cu adevărat, la o Conventie pe temele meditatiei Zen, care a avut loc lângă Kyoto, „lucrul surprizător a fost absenta desăvârsită a unei credinte comune, care să-i unească pe cei prezenti. Pe nimeni nu părea să intereseze câtusi de putin ce credea sau ce nu credea celălalt si nimeni, din câte pot să-mi amintesc, nu a pomenit nici măcar o singură dată numele lui Dumnezeu”.


Acest tip de meditatie agnostică prezintă mari avantaje din perspectiva scopurilor „misionare”, pentru că „poate fi acceptabilă si pentru cei care nu (mai) au credintă, dar au o constiintă încărcată sau le e teamă că Dumnezeu a murit. Astfel de oameni nu au niciodată nimic împotrivă să stea jos si să respire adânc. Pentru ei această „meditatie” reprezintă o căutare, si mi-am dat scama că …cei ce caută astfel, găsesc până la urmă pe Dumnezeu. Nu pe Dumnezeul antropomorfic pe care l-au respins, ci fiinta infinită în care trăim, ne miscăm si suntem”.


Experienta de „iluminare” descrisă mai sus este deci esential aceeasi cu experientele „cosmice” întâlnite în samanism si în multe alte religii păgâne. „Eu însumi sunt convins că se află zăgăzuite în noi torente nesfârsite de bucurie, care pot fi eliberate prin meditatie, care uneori izbucnesc cu o fortă ce ne umple fiinta de o bucurie atât de extraordinară, încât nici nu ne dăm prea bine seama de unde ne vine”.


Autorul chiar a fost surprins să constate că experientele Zen sunt foarte asemănătoare cu cele penticostale, ceea ce l-a hotărât să primească „Botezul Duhului” la una din „întâlnirile harismatice”. După care a concluzionat: „Revenind la adunarea penticostală, mi se pare că punerea mâinilor, rugăciunile fratilor, ajutoarele lor către ceilalti, toate acestea constituie forte capabile să elibereze potentialul uman de iluminare psihică, mai ales în cazul persoanei care practică cu perseverentă meditatia zazen”.


Natura experientei penticostale sau „harismatice” va fi examinată în capitolul sapte al acestei cărti.
Modul si motivele pentru care Ortodoxia respinge aceste practici sunt aceleasi ca si în cazul yogăi asa-zis crestine. Deosebirea între „Zenul crestin” si „Yoga crestină” este că, primul este mai popular si nu atât de ezoteric ca cea de-a doua. Iar persoanele capabile să afirme că experientele agnostic-păgâne, de tip Zen, pot constitui „baza unei reînnoiri mistice crestine”, sunt cu totul străine de adevărata si marea traditie patristică ortodoxă, care presupune o credintă arzătoare, convingeri adevărate si luptă intensă ascetică.


Vedem însă cum acest autor ignorant al traditiei filocalice nu ezită să târască Filocalia si „marile scoli ale Ortodoxiei” în paginile cărtii sale, zicând că si ele ajută la obtinerea unei stări de „liniste si pace contemplativă” si că sunt tot atâtea exemple de „practici Zen din interiorul traditiei crestine”. El recomandă chiar si rostirea rugăciunii lui Iisus în timpul meditatiei Zen, pentru cei care doresc.


Dar această ignorantă devine cu deosebire periculoasă atunci când ea se sălăsluieste în cineva chemat să instruiască pe altii si care, la cursurile sale, recomandă studentilor săi să experimenteze „misticismul sezând în pozitie zazen, timp de patruzeci de minute în fiecare seară”.


Toate acestea se întâmplă pentru că trăim vremuri când proorocul mincinos se află si în persoana câte unui ins bine intentionat dar ignorant, care, cu convingerea că luptă pentru fericirea aproapelui, nu face altceva decât să-l împingă la dezastrul psihic si spiritual.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: