De ce trebuie să cercetăm „Cartea Facerii” ?

Cuv. Seraphim Rose

Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

De ce oare trebuie cercetată o carte precum Cartea Facerii ? De ce nu pu­tem să ne ocupăm doar de mântuirea sufletelor noastre, în loc să ne gândim la lucruri de felul: cum anume va arăta lumea la sfârşit, sau cum anume era la început ? Putem da de bucluc – s-ar putea să apară Carl Sagan şi să ne ia la rost[1]. Nu e mai sigur să ne ocupăm doar de rostirea rugăciunilor, fără a cugeta la aceste subiecte copleşitoare ? Pentru ce să ne mai gândim la aceste lucruri îndepărtate, când ar fi mai bine să ne gândim la mântuirea noastră ?

Am auzit şi eu asemenea fraze. Ca răspuns, putem spune întâi de toate că există o legătură directă între felul cum ne purtăm şi felul în care credem despre obârşia omului. Părintele Gheorghe Calciu, adresându-se în mod pu­blic tinerilor ce trăiau sub comunism în România, spunea: „Vi s-a spus că vă trageţi din maimuţe, că sunteţi animale ce trebuie dresate”[2]. Acesta poate fi un lucru extrem de puternic: „Ştiinţa demonstrează că suntem doar animale; haideţi deci să mergem şi să aruncăm în aer o biserică”[3].

În al doilea rând, Cartea Facerii este o parte a Scripturii, iar Dumnezeu ne-a dat Scripturile pentru mântuirea noastră. Suntem datori să cunoaştem înţelesul Scripturilor prin întregul tâlcuirilor Sfinţilor Părinţi. Părinţii au vorbit despre Cartea Facerii în biserică; toate tâlcuirile erau, de fapt, omilii rostite în biserică, căci Cartea Facerii se citeşte în biserică în toate zilele de peste săptămână din timpul Postului Mare. Marii Părinţi ce au făcut acest lucru au fost Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Omiliile lor au fost consemnate stenografie de către oamenii ce le ascultau în biserică, ca să le poată citi şi alţii. Deci citirea acelor texte era socotită a fi parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor ce mer­geau la biserică. Astăzi am cam pierdut această idee. Iată de ce istorisirea din Facere sau din Apocalipsă a devenit întrucâtva un tărâm foarte mis­terios. Subiectele lor ne sperie, dar Părinţii vorbeau despre ele.

În sfârşit (şi acesta este lucrul principal), creştinismul nostru este o reli­gie ce ne spune ce anume urmează să facem în viaţa veşnică. Ne pregăteşte adică pentru ceva veşnic, nu pentru lumea aceasta. Dacă ne gândim doar la lumea aceasta, orizontul nostru rămâne foarte mărginit, fără să ştim ce ur­mează după moarte, de unde venim, unde ne ducem şi care e ţelul vieţii noastre. Când vorbim despre începutul lucrurilor sau despre sfârşitul lor, aflăm care este de fapt rostul vieţii noastre.

---

[1] Într-o scrisoare din 1981 Părintele Serafim vorbeşte despre serialul TV Cosmos al lui Carl Sagan şi de cartea cu acelaşi nume: „Unul dintre abonaţii noştri tocmai ne-a trimis o tăietură din ziar despre acest lucru, ce pare să facă mare vâlvă acum, şi pare a fi tipic pentru felul cum evoluţia e predicată azi ca o dogmă şi aproape ca o religie”, (n. ed.)

[2] În perioada când Părintele Serafim ţinea această conferinţă, Părintele Gheorghe Calciu (n. 1927) era în închisoare pentru a fi rostit nişte predici adresate tinerilor. Insuflat de eroismul Părintelui Calciu şi mişcat de cuvintele sale, Părintele Serafim i-a publicat mai târziu predicile în revista The Orthodox Word. În 1997 ele au fost publicate în volum de către Frăţia Sf. Gherman sub titlul Christ is Calling You! (Hristos te cheamă!). Citatul de mai sus se află la p. 27 a acelui volum; alte comentarii semnificative despre evoluţie se gă­sesc la pp. 33-34, 152 şi 154. (n. ed.)

[3] Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) a făcut o observaţie asemănătoare într-una din convorbirile sale duhovniceşti: „Filosoful englez Darwin a creat un adevărat sistem, după care viaţa este lupta pentru existenţă, lupta celui tare împotriva celui slab, unde cei biruiţi sunt sortiţi nimicirii. […] Ea pune început unei filosofii sălbatice, iar cei ce ajung a crede în ea nu se vor gândi de două ori dacă să omoare un om, să se năpustească asupra unei femei ori să-şi jefuiască cel mai apropiat prieten – şi vor face toate acestea liniştiţi, având deplina recunoaştere a dreptului lor de a săvârşi acele nelegiuiri” (Stareţul Varsanufie de la Optina, carte apărută la editura Frăţiei Sf. Gherman din Alaska). (n. ed.)

Despre conceptia de viata ortodoxa – Concluzii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui că azi că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

– Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.

De ce trebuie sa cercetam „Cartea Facerii”?

Cuv. Seraphim Rose
Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

De ce oare trebuie cercetată o carte precum Cartea Facerii ? De ce nu pu­tem să ne ocupăm doar de mântuirea sufletelor noastre, în loc să ne gândim la lucruri de felul: cum anume va arăta lumea la sfârşit, sau cum anume era la început ? Putem da de bucluc – s-ar putea să apară Carl Sagan şi să ne ia la rost[1]. Nu e mai sigur să ne ocupăm doar de rostirea rugăciunilor, fără a cugeta la aceste subiecte copleşitoare ? Pentru ce să ne mai gândim la aceste lucruri îndepărtate, când ar fi mai bine să ne gândim la mântuirea noastră ?