Cuviosul Seraphim Rose

Ianuarie 19, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Intrebari (3) – Despre apocalipsa

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Intrebare: Seara trecuta ati vorbit despre Apocalipsa. Ati putea sa ne faceti un rezumat?

Raspuns: Am analizat evenimentele care au loc astazi ca pe semne ale sfarsitului și am vorbit despre atitudinea crestina pe care trebuie sa o avem fata de sfarsit. Nu trebuie sa calculam anii sau cine este „Imparatului Sudului” sau „Imparatul Nordului” și asa mai departe, ci trebuie sa mergem mult mai adanc.

Toti Apostolii au scris in Epistolele lor ca, pentru pregatirea personala și mai intai de toate pentru cea duhovniceasca, este necesar sa ne gandim ca Hristos este aproape. Daca ne aflam in aceasta stare de asteptare a lui Hristos Cel ce vine la noi in sens duhovnicesc – fie in sufletele noastre prin har, fie in momentul mortii noastre – atunci problema legata de momentul venirii sale fizice pe acest pamant, la sfarsitul lumii, nu ne va mai tulbura in asa masura incat sa urmam vreo noua secta, care se duce sa astepte ziua pe varf de munte. Nu stim ziua, nici ceasul; primordiala este pregatirea duhovniceasca.

Vremurile noastre sunt, oricum, atât de pline de ceea ce putem numi evenimente „apocaliptice”, incat trebuie sa tinem seama de ele. Domnul nostru spune ca, desi nu stim ziua, nici ceasul, trebuie sa luam exemplu de la sicomor caci, atunci când frunzele lui sunt verzi, stim ca vara este aproape. In acelasi fel, când toate aceste lucruri incep sa se intample – când devine posibil sa existe un singur guvern mondial, când Evanghelia este predicata la toate popoarele, când apar atatea curente spirituale care sunt evident inselatoare – sunt semne clare ca ceva foarte important este gata sa se intample și ca este foarte probabil sa fie in legatura cu sfarsitul lumii.

Ca sa fim pregatiti duhovniceste, este foarte instructiv pentru noi sa citim marturiile despre ce li se intampla oamenilor in inchisorile comuniste. Asemenea relatari ne arata ca, indiferent ce se poate intampla – chiar daca suntem sub insusi antihrist și ne aflam intr-o inchisoare, putem supravietui deoarece il avem pe Hristos. Vietile mucenicilor au fost dintotdeauna o sursa de instruire și zidire, si chiar astazi sunt oameni martirizati, de la care putem invata.

Anunțuri

Ianuarie 18, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Intrebari (2)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Intrebare: Vorbiti-ne despre atitudinea ortodoxa fata de religiile necrestine.

Raspuns: Hristos a venit sa lumineze omenirea. Exista numeroase religii in afara revelatiei Sale printre ai caror adepti nu sunt doar practictanti ai unui cult demonic, ci și suflete sincere care incearca sa ajunga cu adevarat la Dumnezeu.

Vreau sa spun ca, inainte ca oamenii sa auda de Hristos, aceste religii, atat  cat pot ele, au fost bune, dar ele nu pot duce la atingerea adevaratului tel. Telul este viata vesnica si Imparatia Cerurilor și Dumnezeu a venit in trup pentru a ne deshide aceasta cale. De aceea, crestinismul este adevarat. Facând comparatii, se pot gasi diferite elemente de adevar și in celelalte religii, elemente care, de multe ori, sunt foarte profunde, dar ele nu deschid cerurile. Numai când Hristos a venit pe pamant și a spus talharului: Astazi vei fi cu mine in Rai, s-au deschis cu adevarat cerurile pentru oameni.

Intrebare: Asadar, oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevar?

Raspuns: Cei ce n-au auzit niciodata de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu sa-i judece. Nici in Vechiul Testament nu auzisera oamenii de Hristos, dar El a venit și le-a predicat in iad. Și Sfantul Ioan Botezatorul a ajuns inaintea lui Hristos in iad si, credem noi, a predicat ca Hristos va veni acolo ca sa-i elibereze pe toti cei care doreau sa fie eliberati, care doreau sa creada in El. Asa ca Dumnezeu poate dezvalui adevarul celor ce n-au avut niciodata sansa sa-l auda: adica celor care n-au respins Evanghelia, ci doar nu au auzit de ea. Dar odata ce am acceptat revelatia devenim, bineinteles, mult mai responsabili. O persoana care accepta revelatia lui Dumnezeu-intrupat și apoi nu traieste in conformitate cu ea este mai rea decat orice preot pagan sau ceva asemanator.

Intrebare: Ceea ce nu prea stiu eu si, probabil multi alti oameni nu stiu este: care sunt diferentele si asemanarile concrete dintre, sa zicem, Biserica Ortodoxa Rusa și Biserica Romano-catolica in ceea ce priveste diferitele doctrine și idei despre Sfanta Treime sau despre casatoria preotilor?

Raspuns: Exista multe diferente mici, dar exista, cred eu, o diferenta principala, legata tocmai de Sfantul Duh, pe care o voi explica. Biserica lui Hristos este ceea care ofera oamenilor harul. Ori in Apus, când Roma s-a rupt de aceasta Biserica, harul s-a pierdut de fapt (poate ca unii oameni l-au mai aflat, ocazional, ici-colo, dar, pentru intreaga lor Biserica, harul a fost taiat). Consider ca Romanocatolicismul modern este o incercare de a inlocui harul pierdut cu geniul omenesc.

De aceea, pentru a raspunde la intrebarea „Unde este adevarul?”, Biserica Romano-Catolica il face pe papa „infailibil”. Sunt unii care se uita la Biserica noastra Ortodoxa și spun: „Este imposibil ca oamenii sa afle adevarul aici. Daca spuneti ca nu credeti nici in Papa, nici in Episcop, nu mai exista nici un fel de garantie. Nu credeti nici macar in Scripturi precum protestantii care le considera cuvantul absolut, <infailibil>. Daca exista controverse, unde este ultimul cuvant?”

Iar noi spunem ca Duhul Sfant se descopera pe Sine Insusi. Aceasta se intampla mai ales atunci când se aduna Episcopii in Sinod, dar chiar și atunci poate fi un fals Sinod. Cineva ar mai putea spune: „Nu exista nici o speranta!” Noi raspundem insa ca Sfantul Duh conduce Biserica și El nu-si va calca fagaduinta fata de Biserica. Daca n-ati dobandit convingerea ca asa stau lucrurile, atunci veti nascoci lucruri de genul: Biblie infailibila, Papa infailibil. De asemenea, puteti tranforma randuielile ortodoxe – cum au facut romano-catolicii – intr-un fel de „lege”, astfel incat totul sa fie frumos precizat: daca incalci aceasta lege, mergi la duhovnic, primesti penitenta cutare și vei fi iarasi perfect „restabilit”. Ortodoxia nu crede astfel. De aici și toata fantezia cu indulgentele, care este o pervertire a ideii de pocainta in ceva cu desavarsire juridic. Daca te pocaiesti, ca talharul de pe cruce, poti fi mantuit in momentul acela.

Ortodoxia pune accent pe acest aspect al relatiei dintre suflet și Dumnezeu, iar toate Sfintele Taine si disciplina Bisericii sunt doar cai de impacare a unui suflet cu Dumnezeu: aceasta este intreaga noastra credinta. In Biserica Romana, până de curand, când lucrurile au inceput sa se destrame, accentul a fost pus mai degraba pe respectarea unui intreg set de legi si, in modul acesta, pe apropierea „corecta” – in sensul juridic al cuvantului – de Dumnezeu, modalitate care este o substituire a Sfantului Duh.

Intrebare: Ne-ati putea spune ceva concret despre anglicanism, deoarece exista o anumita similitudine intre acesta și ceea ce ati spus despre romano catolicii, care afirma ca Papa este infailibil, și protestantii, care afirma ca Biblia este infailibila? Eu imi inchipui anglicanismul ca pe o incercare de a tine in echilibru aceste doua pareri, desi Dumneavoastra puteti afirma, realizez aceasta, ca, din punct de vedere istoric, el este rupt de Biserica primara.

Raspuns: In multe cazuri anglicanii se straduiesc din greu, dar ei pornesc de foarte departe. Când vii la Dumnezeu, nu poti doar „sa chibzuiesti” despre El sau sa „nascocesti un sistem”. Trebuie sa intri in legatura vie cu harul Sau. De aceea, raspunsul pentru anglicanism este ca trebuie sa intre in legatura cu Biserica.

Intrebare: Biserica Ortodoxa recomanda inca postul și respecta toate traditiile cu privire la Postul Mare?

Raspuns: Da, exista o disciplina definita cu privire la post, exact ca in timpurile vechi, care ni s-a transmis din cele mai vechi timpuri ale istoriei Bisericii. Stim din Didahii (Invataturile celor Doisprezece Apostoli) ca in primul secol se postea miercurea și vinerea.

Ianuarie 17, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Intrebari (1)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Întrebare: Daca demonii apar precum îngerii și spun lucruri pe care le-ar spune îngerii, atunci cum poate cineva sa distingă adevărul?

Răspuns: Iată o intrebare foarte buna. Trebuie sa te smeresti; trebuie sa doresti adevarul lui Dumnezeu si nu sa umbli dupa „experiente”. Desigur, as spune, sa devii crestin ortodox și sa urmezi intreaga disciplina care indruma viata crestina.

Aceasta ajuta, dar nu este o garantie, pentru ca poti sa fii inselat chiar daca esti crestin ortodox. Parintii Bisericii dau sfaturi in cuvinte esentiale. De exemplu, ei spun sa nu te increzi, daca iti apare cineva ca un inger de lumina. Daca Dumnezeu doreste sa iti apara și tu Il respingi, nu te va judeca deoarece, daca vrea intr-adevar sa-ti transmita un mesaj, va reveni și va gasi El o cale s-o faca. De fapt, El iti apreciaza neincrederea daca o ai pentru ca nu vrei sa cazi in capcana.

Cei aflati intr-un stadiu duhovnicesc mai avansat, cu mai multa experienta in acest domeniu, folosesc alte modalitati. Avem un exemplu din viata Sfantului Antonie cel Mare care-i vedea tot timpul pe demoni.

Când a fost intrebat cum poate deosebi duhurile, el a raspuns: „Când apare un inger, ma simt foarte linistit, iar daca apare un demon, chiar daca arata ca un inger, simt o tulburare”. Totusi, acest mod de a discerne este foarte periculos pentru incepatori pentru ca te poti simti foarte linistit și in prezenta demonilor daca nu esti experimentat.

Raspunsul fundamental la aceasta intrebare este, o spun din nou, sa intri in disciplina Bisericii ortodoxe. Citind despre intamplari ca cea a Sfantului Nichita și vazandu-i chiar pe demoni cum se manifesta, de multe ori, poti sa respingi instantaneu o inselaciune doar cunoscând modul lor caracteristic de a incerca sa pacaleasca.

Intrebare: Ati putea sa ne vorbiti despre doctrina ortodoxa cu privire la Duhul Sfant si, in relatie cu acesta, daca este prezent Duhul Sfant in tainele crestine neortodoxe?

Raspuns: Sfantul Duh a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos in ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile de la Invierea sa și la zece zile de la Inaltarea Sa la cer, pentru a ramane cu Biserica până la sfarsitul veacurilor. Din punct de vedere istoric, acolo a intemeiat El Biserica.

In timpurile moderne, exista cazuri in care oamenii au cautat sa gasesca aceasta Biserica pe cale istorica. Avem ca exemplu intreaga istorie a Bisericii din Uganda. In anii 1920, doi seminaristi din Uganda studiau intr-un seminar anglican și au inceput sa observe ca invatatura predata nu semana cu invatatura despre care citeau la Parintii din vechime. Atunci au inceput sa creada ca Romano-catolicismul trebuie sa fie raspunsul – ca acesta trebuie sa fie biserica straveche. Cautand ei „Biserica cea veche și adevarata” (asa o numisera), s-au dus sa studieze intr-un seminar Romano-catolic și iarasi au vazut ca invatatura pe care o primeau era diferita de cea a Parintilor Bisericii. Fireste, au inceput sa se intrebe: „Daca adevarul poate fi schimbat astfel, atunci unde este adevarul lui Hristos?” Apoi, au auzit despre credinta ortodoxa si au incercat pe toate caile sa o afle. Mai intai au gasit pe cineva care-si spunea ortodox și le-a prezentat ceea ce numea el taine, dar era doar un sarlatan. Când un avocat grec le-a spus ca era ceva „ciudat” cu omul acela, si-au dat seama, s-au cait, si-au schimbat gandul și au inceput sa caute din nou. Primul episcop ortodox pe care l-au intalnit nu era unul prea bun și le-a spus:

„O, nu va necajiti. Toate religiile sunt la fel; intoarceti-va la anglicani!” dar ei nu sau lasat descurajati de aceasta. In cele din urma, au gasit un episcop ortodox care ia invatat ceea ce trebuia sa-i invete și au devenit ortodocsi.

Astazi Biserica se raspandeste in Africa: in Uganda, Kenya, Zair, Tanzania și asa mai departe. Avem chiar inregistrari cu slujbele lor care sunt foarte impresionante. Din muzica bizantina greaca, pe care au preluat-o fără a incerca sa o modifice (doar ca o canta in felul lor, in limba lor), a iesit la iveala o cantare ireprosabila, cu o incantatoare savoare africana locala. Au facut din cantarea bizantina acelasi lucru pe care grecii l-au facut când au preluat cantarea ebraica.

Asadar, acesti africani au explorat istoria și au aflat ca exista o Biserica ce coboara direct de la Hristos si invata ceea ce se invata in vremurile vechi: Biserica Ortodoxa. Din perspectiva istorica, poti vedea de asemenea, ca celelalte Biserici sau abatut de la ea: mai intai Romano-catolicismul, in secolul al XI-lea, când problema privind pozitia Papei in Biserica a atins punctul culminant, iar Papa a respins raspunsul ortodox, tragand Apusul dupa sine.

Pana astazi, Duhul Sfant lucreaza in Biserica Ortodoxa. In practicile celor mai multe dintre grupurile protestante din Occident arareori se mai pomeneste de taine, astfel incat nu puteti cauta cu adevarat harul Duhului Sfant in ceva ce nu e considerat Sfanta Taina nici de catre insisi adeptii practicanti. Desigur, romanocatolicii și alte cateva grupuri considera ca au Taine. Dar eu va spun ca adevaratele Sfinte Taine, in sensul in care le-a instituit Hristos, sunt de gasit doar in Biserica Ortodoxa.

Cat despre cei care, folosind denumirea de Taina, incearca sa profite cum pot de ea – este o chestiune intre sufletul lor și Dumnezeu si orice va voi Dumnezeu sa-i faca acelui suflet este treaba Lui. S-ar putea sa nu fie doar o problema psihologica; nu stiu, Dumnezeu hotaraste. Dar intelesurile instituite de El in Biserica s-au transmis pana astazi in Biserica Ortodoxa. De fapt, istoric puteti vedea ca facem aceleasi lucruri care se faceau in Biserica primara. Filip, de exemplu, l-a luat pe eunuc in rau și l-a botezat, fără doar și poate, in acelasi mod in care o facem și noi: trei scufundari in numele Tatalui și al Fiului și al Sfantului Duh. Iata de ce Ortodoxia este cunoscuta ca fiind „de moda veche”. Noi pastram cu buna-stiinta vechile modalitati, asa cum ne-au fost transmise de Hristos, de Apostoli și de primii Parinti ai Biserici.

Ianuarie 8, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Concluzii

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Experiența acestui om, Iuri Maskov, ne arata foarte concret cum Se descoperă Dumnezeu. Se întâmpla ceva in inima; si, deși suferința ajuta aceasta transformare, nu exista metode infailibile pentru a ajunge la ea. De exemplu, in ultimii șaizeci de ani s-a publicat multa literatura din Rusia despre oameni aflați in suferința, care nu s-au convertit. In limba engleza exista o carte foarte interesanta, scrisa de un rus pe nume Marcenko, cu titlul My testimony (Marturia mea).

Marcenko era doar un om onest care n-a putut sa suporte sentimentul înspăimântător ca in Rusia Sovietica totul este fals, ca toata lumea te minte. Ca urmare, a spus adevărul si, din aceasta cauza, a fost trimis in lagăr. Autoritățile l-au supus interogatoriilor obișnuite și au ținut sa-i spună: „Daca iți menții ideile, chiar daca ieși afara, vei reveni aici. De ce sa nu te schimbi și sa faci ce fac toți ceilalți?”

„Nu pot, a răspuns el, sunt un om cinstit!” Privindu-i pe credincioși, a ajuns la concluzia ca ei erau singurii oameni fericiți din lagărele de concentrare, de vreme ce spuneau: „Sufăr pentru Hristos” și acceptau ce li se întâmpla. „Nu pot sa fiu nici ca ei, spunea el, deoarece eu nu cred in Hristos”. In felul acesta a ajuns atât de stăpânit de furie, încât atunci când îi vedea pe gardieni îi venea sa-i strivească cu ușile. Când a ieșit din închisoare, s-a umplut de amărăciune și a vrut sa-si ucidă toți asupritorii. Știa ca se va întoarce înapoi in lagăr. Si, intr-adevăr, după ce a scris cartea, a fost trimis înapoi.

Vedem astfel ca, in cazul lui Marcenko, inima nu s-a înmuiat, ci i-a rămas de piatra. Desigur, inima este ceva foarte complicat și poate ca, intr-o zi, el se va schimba. Mărturia lui ne arata ca nu putem trimite un om intr-un lagăr de concentrare și sa spunem: „așa îl vom face creștin”. Unii devin creștini, alții nu.

Când convertirea are loc, procesul revelației apare intr-un mod foarte simplu; o persoana este in nevoie, suferă și atunci, cumva, se deschide o alta lume. Cu cat ești mai in suferința și in dificultăți si ești „disperat” după Dumnezeu, cu atât mai mult El iți vine in ajutor, Se dezvăluie Cine este și iți arata calea de ieșire.

Iată de ce nu trebuie sa căutam lucruri spectaculoase, precum minunile. Din întâmplarea cu Sfântul Nichita, relatata mai sus, știm ca aceasta este cea mai rea cale de apropiere (de Dumnezeu, n. red.) si duce la înșelare. Calea cea dreapta se afla in inima care încearcă sa se smerească și știe doar ca suferă și ca trebuie sa existe cumva un adevăr mai înalt care nu numai ca o poate ajuta in acesta suferința, dar o și poate aduce intr-o cu totul alta dimensiune. Aceasta trecere de la suferința la realitatea transcendenta reflecta viața lui Hristos, Care a murit in suferința Sa de pe Cruce, a indurat cea mai îngrozitoare și rușinoasa moarte si, apoi, spre totala nedumerire a propriilor săi Ucenici, a înviat din morți, S-a înălțat la cer, a trimis Duhul Sfânt și a pus începutul întregii istorii a Bisericii Sale.

Iată, in esența, ce doream sa va spun despre revelație in Ortodoxie. Dumneavoastră puteți pune întrebări sau sa comentați pe aceasta tema.

Ianuarie 7, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Nasterea din nou (3)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Astfel, in al doilea stadiu al renașterii spirituale descoperim ca ateismul, aplicat până la capătul lui logic, îl duce pe om in mod inevitabil la pierzare deoarece este o desavarsita invatatura a imoralității, a răului si a morții.

Un sfârșit tragic (sinucidere sau nebunie) ar fi fost si soarta mea daca, spre salvarea mea, nu s-ar fi întâmplat, la 1 septembrie 1962, cea mai mare minune din viața mea. O zi fără nici un eveniment, fără nici o sugestie din afara; reflectam in singurătate la problema mea: „a fi sau a nu fi?” Atunci, dintr-o data, am realizat ca salvarea consta in credința in Dumnezeu. Doream foarte mult sa cred in El; dar nu mă puteam minți: nu aveam credința.

Si, deodată, a venit o secunda când, pentru prima data, am văzut (ca și cum s-ar fi deschis ușa unei camere întunecoase spre o strada însorita) si, in următoarea secunda, am știut deja cu certitudine ca exista Dumnezeu și ca Dumnezeu este Iisus Hristos din Ortodoxie și nu alt Dumnezeu. Numesc acest moment cea mai mare minune pentru ca aceasta cunoștința precisa nu mi-a venit pe cale raționala (știu sigur acest lucru), ci intr-un alt mod și nu sunt capabil sa explic rațional acest moment… și astfel, printr-o asemenea minune, a început noua mea viața spirituala care m-a ajutat sa îndur alți treisprezece ani de viața in lagăre și închisori, o emigrație forțata si, nădăjduiesc, mă va ajuta sa îndur toate dificultățile vieții de emigrant.

Acest <moment de credința>, aceasta mare minune, este trăita acum in Rusia de către mii de oameni si nu numai in lagărele de concentrare și închisori. Igor Ogurtov, fondatorul Uniunii social-crestine, a ajuns la credința nu in lagăre, ci in universitate. Renașterea religioasa este un fenomen caracteristic Rusiei contemporane. Oricine este viu spiritual se întoarce, inevitabil, la Dumnezeu. și este absolut evident ca o asemenea minune salvatoare, in ciuda întregii politici comuniste, nu poate fi savarsita decât de Atotputernicul Dumnezeu, Care n-a parasit poporul rus in îngrozitoarele sale suferințe și in totala lui lipsa de apărare in fata atator dușmani”[1].


[1] La Renaissance Russe, 1978, no. 4, pp. 12-17.

Ianuarie 3, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Nasterea din nou (2)


„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Mai departe, Iuri își povestește viața: „M-am născut in sângerosul an 1937, in satul Klisev, la treizeci de mile depărtare de Moscova… Tatăl meu, fierar de meserie, a murit in război și nu mi-l amintesc; mama, care a profesat diferite meserii, cred ca era indiferenta religios. Bunica, intr-adevăr, era religioasa”. (De fapt, in Rusia, vei vedea aproape pretutindeni o bunica sau o mama religioasa ce-si aduce familia înapoi la credința.) „…dar bunica, fiind analfabeta, nu avea nici o autoritate in ochii mei. Desigur, am fost botezat de mic, dar in anii de școala mi-a scos cruciulița si, până la vârsta de douăzeci și cinci de ani, am fost un ateu convins. După terminarea scolii primare de șapte ani, am avut șansa sa intru la Școala Superioara de Arte și Industrie din Moscova și am studiat acolo cinci ani din șapte. Astfel, in aparenta, viața mea începuse plina de succese… Cu timpul, as fi primit diploma de artist și as fi putut lucra oriunde as fi vrut.”

Este o biografie academica tipic sovietica. In Uniunea Sovietica, cariera academica este luata foarte in serios: daca reușești, obții un „bilet de libera trecere” spre multe avantaje in viața sovietica, iar daca nu reușești, obții o slujba de genul maturator de strada.

„Dar plictisitoarea viața sovietica și lipsa de satisfacție spirituala, continua Iuri, nu mi-au dat pace si pe la sfârșitul anului 1955, când aveam nouăsprezece ani, a survenit o întâmplare, in aparenta neremarcabila, care mi-a răsturnat viața si, in final, m-a adus aici. Întâmplarea s-a petrecut înăuntrul sufletului meu și a constat in faptul ca am înțeles in ce fel de societate trăiam. In ciuda propagandei sovietice fără nici un conținut, am înțeles ca trăiam sub un regim de o absoluta nedreptate și cruzime. In vremea aceea foarte mulți studenți ajunseseră la aceeași concluzie si, cu timpul, au apărut cei care gândeau ca mine și consideram cu toții ca e datoria noastră sa le vorbim oamenilor despre aceasta descoperire și sa acționam cumva împotriva triumfului răului.” (Desigur, aici se vede tendința idealista a tinereții, care se poate observa și in lumea apuseana.) „Dar politia secreta supraveghează cu grija asupra tuturor cetățenilor din URSS și când, la 7 noiembrie 1958, (pe când aveam doar douăzeci și unu de ani), ne-am adunat ca sa hotăram apariția unei publicații secrete, șase dintre noi au fost arestați si, toți cei ce nu au retractat au primit cea mai mare pedeapsa pentru agitație anti-sovietica – fiecare cate șapte ani de lagăr de concentrare. Astfel a început o cale noua in viața mea”.

Pana aici, trebuie sa notez ca n-a fost vorba deloc de o convertire religioasa. Iuri este inca un tânăr idealist care deodată a fost „zdrobit” și trimis departe, in Gulag.

„Toți cei din lagărul eram atei și marxiști. Adică noi credeam ca marxismul in sine este o invatatura adevărata, care-i conduce pe oameni spre un viitor luminos, spre o imparatie a libertatii si dreptatii și ca, din anumite motive, criminalii moscoviți nu vor sa transpună in viața aceasta invatatura. In lagăr, aceasta idee a murit cu totul și pentru totdeauna in fiecare dintre noi”.

Nu ma voi adânci aici in problematica sau filosofia comunismului, ci doar voi preciza ca Iuri a fost redus la o stare de disperare. El si-a pierdut încrederea in ceea ce crezuse înainte datorita instruirii sale, si anume ca ideologia comunista este o invatatura idealista care aduce fericire și pace. El a văzut ca, in practica, comunismul nu era ceea ce pretindea a fi. Atunci a început sa se întâmple ceva in sufletul sau.

„As dori sa dezvălui puțin din procesul renașterii duhovnicești, spune el, ca sa puteți vedea si dumneavoastră cat de neabătut înaintează in sânul poporului rus.

Pentru ca nu doar eu și cei care erau cu mine am parcurs calea de la ateism la credința religioasa, ci este o manifestare caracteristica pentru lagărele de concentrare sovietice. Ce se întâmpla cu poporul nostru? Procesul renașterii spirituale are doua faze. Intai, vedem clar esența marxismului și ne eliberam de orice iluzie legata de el. După o analiza profunda și cuprinzătoare descoperim ca marxismul, in esența lui, este o invatatura completa a totalitarismului, care este o sclavie absoluta, și orice partid comunist din orice tara, o data ce se angajeaza in realizarea programului marxist, este constrans sa repete ceea ce au făcut și fac comuniștii moscoviți sau sa renunte la marxism și ateism și sa se autolichideze. Intelegand acest adevăr simplu, pierdem baza ideologica prin care ne opuneam sclaviei marxiste. Cădem intr-un vid spiritual care aduce după sine o și mai profunda criza”.

Mai departe, Iuri ne spune cum a început sa intre in aceasta criza profunda: „După ce am fost eliberați din lagăr (adică după șapte ani) perspectivele pe care le aveam, pe care nu le-am dori nici dușmanilor noștri, erau: ori sa revenim in lagăr și sa ramanem acolo tot restul zilelor, ori sa murim intr-o celula dintr-un spital de nebuni, ori sa fim omorați de politia secreta fără proces sau cercetări.

In aceste condiții de criza spirituala, fără nici o cale de ieșire, tasneste in noi, in mod inevitabil, întrebarea suprema pentru concepția despre lume: de ce sa mai trăiesc daca nu mai este nici o ieșire? Si, când vine acest moment inspaimantator, fiecare simte ca moartea l-a prins de beregata: daca nu vine nici un fel de răspuns spiritual, viața se sfarseste, deoarece, fără Dumnezeu, nu numai ca „totul este permis”, dar nici chiar viața nu mai are nici o valoare și nici o semnificație. Am văzut in lagăr oameni ieșindu-si din minți sau sfârșind prin a se sinucide. Eu însumi am simțit limpede ca, daca până la urma as fi ajuns la concluzia ferma și definitiva ca nu exista Dumnezeu, as fi fost obligat sa ma sinucid, de vreme ce e rușinos și nesemnificativ pentru o creatura raționala sa se tarasca intr-o viața chinuitoare și fără sens.

Astfel, in al doilea stadiu al renașterii spirituale descoperim ca ateismul, aplicat până la capătul lui logic, îl duce pe om in mod inevitabil la pierzare deoarece este o desavarsita invatatura a imoralității, a răului si a morții.

Ianuarie 2, 2009

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Nasterea din nou(1)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Acum as dori sa spun ceva despre un om mai simplu, pe nume Iuri Maskov, care-si relatează convertirea petrecuta in Rusia. A venit (in America n. red.) acum trei ani, exilat din Rusia si, deși abia trecuse de patruzeci de ani, a murit de cancer anul trecut. Cam la trei luni de la sosirea in America, a ținut o conferința in care a povestit cum a ajuns la credința: adică, despre cum i s-a revelat Dumnezeu prin suferințele sale. Fiind invitat, in 1978, sa vorbească la o conferința organizata de ruși in New Jersey, când i-a venit rândul, le-a spus celor prezenți ca, înainte de a ajunge la întrunire, nu știa ce le va spune. „Eram tulburat, a spus el, mi se părea ca nu am nimic sa va spun. Prima jumătate a vieții am fost student și a doua jumătate mi-am petrecut-o in închisori și in lagărele politice ale Gulagului. Intr-adevăr, ce as putea eu sa spun unor oameni mai educați decât mine, mai învățați și chiar mai bine informați despre evenimentele din Uniunea Sovietica?”

Aici putem vedea contrastul in raport cu ceea ce se întâmpla in Apus. Exista in Apus, este adevărat, destui oameni convertiți la Ortodoxie. De obicei, ei au o vasta cunoaștere teoretica a Ortodoxiei, dar nu si aceasta experiența a suferinței și a obligației de a „plăti pentru ceea ce obții”. Iuri însa nu vorbește din cărți, ci din propria-i experiența.

„De aceea, spune Iuri, m-am decis sa nu-mi aștern cuvântul pe hârtie, ci sa spun orice îmi va pune Dumnezeu in suflet. Apoi, in timp ce ne grăbeam sa părăsim Bridgeport, Connecticut, intr-un automobil splendid, de-a lungul extraordinarei autostrăzi tăiate prin mijlocul unei naturi luxuriante, am înțeles ca întreaga mea viața duhovniceasca chinuita din „paradisul” comunist, calea mea de la ateism si marxism la credința ortodoxa… este singura informație valoroasa care v-ar putea interesa. Viața mea este interesanta numai pentru ca este un strop din oceanul renașterii religioase din Rusia”.

Decembrie 31, 2008

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Suferinta (2)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Aici as dori sa spun un cuvânt despre cum Se descoperă Dumnezeu creștinilor din Rusia aflați in suferința chiar acum.Probabil ca ați auzit cu toții despre Alexandr Soljenițîn, un mare romancier si gânditor rus, exilat din tara in care s-a născut in anul 1975 pentru ca a mărturisit adevărul despre Rusia așa cum la văzut el. Este de aproape aceeași vârsta cu regimul comunist, așa încât nu poate fi acuzat ca ar avea prejudecați păstrate din copilărie. El a trăit o viața tipica pentru Uniunea Sovietica. Născut la un an după revoluție, si-a pierdut tatăl in primul război mondial, a studiat matematica pentru a-si găsi o profesie practica, a luptat in cel de-al doilea război mondial și a mers cu armata sovietica până in Germania. In 1945 a fost arestat pentru ca scris remarci nerespectuoase la adresa „mustaciosului” (adică Stalin) in scrisori particulare și a fost condamnat la opt ani intr-un lagăr de concentrare. După executarea acestei sentințe, in 1953, a fost deportat (ceea ce înseamnă ca n-a fost trimis chiar in închisoare, dar nici n-a fost liber sa meargă in alta parte) intr-un oraș din sudul Kazahstanului, la marginea desertului. Acolo s-a îmbolnăvit de cancer și era gata sa moara, dar a fost vindecat intr-o clinica de specialitate (despre care a scris un roman, „Pavilionul canceroșilor”). In acest loc de exil a predat matematica și fizica si, in secret, a scris romane și nuvele. După moartea lui Stalin, a urmat o scurta perioada de „dezgheț” sau de „îmblânzire” și i s-a permis sa fie liber și sa publice o carte in Rusia, in 1961. Atunci s-a descoperit ca era mai „dizident” decât i-ar fi plăcut guvernării comuniste și nu i s-a mai permis sa publice nimic. Totuși, romanele sale au început sa fie publicate in afara Rusiei. Acestea au făcut din el o celebritate extrem de suparatoare pentru autoritățile sovietice, mai ales când i s-a conferit Premiul Nobel, in 1970, și i s-a interzis sa meargă personal pentru a-i fi înmânat. In cele din urma, in 1975, a fost exilat cu forța, având doar câteva zile la dispoziție, și trimis in Germania de Vest. Soljenitin traieste acum in Vermont, unde continua sa scrie. El a vorbit Occidentului despre ceva foarte important, și anume: semnificația experimentului ateist in Rusia. El analizează acest experiment nu in primul rând din punct de vedere politic, ci dintr-o perspectiva mult mai profunda și chiar spirituala.

Intr-un fel, el este simbolul reînvierii ortodoxe contemporane din Rusia, deoarece a trecut prin mai mult de șaizeci de ani de suferința împreuna cu poporul rus și a ieșit din ea fără sa fie înfrânt. Are o credința creștina foarte puternica și un mesaj pentru lume bazat pe propria sa experiența. Monumentala sa carte, Arhipelagul Gulag, trebuie citita de oricine dorește sa inteleaga ateismul așa cum a fost el practicat in Rusia și efectul pe care-l are asupra sufletului omenesc. Soljenițîn nu este înverșunat împotriva experiențelor sale din închisoare și de după aceea, pentru ca a ieșit biruitor din ele, prin dobândirea credinței creștine. El observa ca sistemul ateist nu este ceva specific rusesc, ci o categorie universala a sufletului omenesc. O data ce ai acceptat ideea ca ateismul este adevărat și ca nu exista Dumnezeu, apoi – asa cum scrie Dostoievski in romanele sale – totul ti se pare permis: devine posibil sa faci experiențe cu tot ce ti se întâmpla, cu orice noua inspiratie, cu orice nou mod de a privi lucrurile, cu orice noua forma de societate.

Valoarea lui Soljenițîn consta in aceea ca arata cum, o data ce ateismul devine filosofia dominanta si apare ideea ca întreaga religie trebuie exterminata (ceea ce constituie centrul ideologiei comuniste), trebuie sa apară lagărele. Omul are nevoie de religie și daca aceasta este interzisa, intr-un fel sau altul, trebuie sa fie eliminat și el. De aceea, in timp ce ateismul are la baza păcatul din firea umana, sistemul de închisori de tip „Gulag” este expresia fireasca a experimentului ateist din Rusia.

Totuși aceasta este o chestiune secundara. Cea principala, despre care as dori sa vorbesc, este ceea ce i s-a întâmplat lui Soljenițîn (in sensul religios) când s-a dus la închisoare, pentru ca acolo i S-a descoperit Dumnezeu. Gulagul dezvăluie păcatul din natura umana dar, in același timp, este și punctul de pornire pentru renașterea duhovniceasca a omului. Iată ce face ca renașterea duhovniceasca constatata acum in Rusia sa fie mult mai profunda decât diversele „redesteptari spirituale” care apar in lumea libera.

Iată ce ne spune însuși Soljenițîn despre venirea sa la credința: „Mi-a fost dat ca, din anii petrecuți in închisoare, sa duc cu mine, pe spatele meu bătut, care aproape s-a frânt sub povara, aceasta experiența esențiala: cum devine ființa umana rea și cum devine buna. In tinerețe, intoxicat de succese, mă simțeam infailibil si, din aceasta cauza, eram crud (a fost sergent in armata)‚ îmbătat de putere, am fost un ucigaș și un tiran. In cele mai rele momente ale mele, eram convins ca fac bine și mă acopeream complet cu argumente sistematice, și numai când m-am întins pe paiele mucezite din închisoare, am simțit înlăuntrul meu primele semne ale binelui”.

Aici inima începe sa se înmoaie și sa devina receptiva si, astfel, are loc un fel de revelație: „Treptat mi s-a descoperit ca linia care desparte binele de rau nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecărui om – și apoi prin toate inimile omenești… Si chiar și înlăuntrul inimilor copleșite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Și chiar si in cea mai buna dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat… un colțișor de rău”.

Cat de adânca este aceasta observație fata de orice am spune noi, in Apus, bazându-se pe propria noastră experiența! Este mai adânca pentru ca se bazează pe suferința și suferința este o realitate a condiției umane și începutul adevăratei vieți duhovnicești. Insusi Hristos a venit pentru o viața de suferința si pentru Cruce; iar experiența din Rusia îi face capabili pe cei care o traiesc sa vada profund acest lucru.

Iată de ce renașterea creștina din Rusia este atât de adânca.

Decembrie 28, 2008

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Suferinta (1)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Cam in urma cu un an, intr-o călătorie cu trenul, am avut o discuție lunga cu un tânăr american. Mă întâlnise, aparent, din întâmplare (desigur, in viața nu exista întâmplare) și mi-a spus ca învăța limba rusa.

Era un căutător in domeniul religiei care fusese in tot felul de așa-zise grupări creștine, dar negăsind altceva decât ipocrizie și falsitate fusese gata sa renunțe cu totul la religie. Atunci însa a auzit ca poporul rus suferea pentru credința. Acolo unde este suferința, s-a gândit el, poate ca exista ceva autentic și nu falsitatea pe care o avem noi in America. Așa ca studia limba rusa cu scopul de a se duce in Rusia, unde spera sa întâlnească oameni cu adevărat creștini. Ca preot ortodox rus ce eram, am fost impresionat sa aud acest lucru, caci el nu văzuse niciodată un preot ortodox și nici nu participase la vreo slujba ortodoxa.

Am discutat îndelung despre religie și am văzut ca părerea lui era destul de corecta: suferința poate naște ceva sincer, in timp ce viața noastră blândă poate sa genereze foarte ușor falsitate.

In secolul patru, un mare teolog ortodox, Sfântul Grigorie de Nazianz (numit și Teologul), descria religia noastră ca „Ortodoxie a suferinței” – caci așa a fost de la început și de-a lungul întregii istorii a Bisericii.

Adepții Dumnezeului răstignit au suferit torturi și persecuții. Aproape toți Apostolii au murit ca martiri; Petru a fost răstignit cu capul in jos, Andrei a fost răstignit pe o cruce in forma de X. In primele trei secole creștine, credincioșii au fugit in catacombe și au indurat suferințe extraordinare. Intr-o atmosfera de neîncetata așteptare a morții, acolo, in catacombe s-au alcătuit sfintele slujbe ale Bisericii – pe care le celebram și astăzi intr-o forma foarte puțin schimbata fata de atunci. După perioada catacombelor a urmat lupta pentru păstrarea purității credinței, când mulți învățători au încercat sa substituie dumnezeieștile învățături revelate, date de Domnul nostru Iisus Hristos, cu opinii personale. In veacurile ce au urmat, popoarele ortodoxe au fost invadate de arabi, turci și alte popoare necreștine si, in final – in zilele noastre -, de comuniști. Comunismul, care a persecutat religia cum n-a mai făcut-o nimeni înainte, a atacat mai întâi de toate exact teritoriile ortodoxe ale Europei de Est. După cum se poate vedea, acum credința noastră este o credința a suferinței; si, in aceasta suferința, ceva continua sa ajute inima omului sa primească revelația lui Dumnezeu.

Ce ne spune astăzi Ortodoxia suferinda a Rusiei, religia suferinda pe care tânărul mai sus pomenit dorea s-o vadă? S-a revelat adevărul, in Rusia, inimilor iubitoare? După logica lumii acesteia, acolo n-ar fi nici o șansa pentru așa ceva. Comunismul a fost la putere mai bine de șaizeci de ani si, încă de la început, scopul lui a fost sa distrugă religia. La un moment dat prin anii 1930, aproape ca reușise, lăsând doar foarte puține biserici deschise. Daca invazia lui Hitler n-ar fi cerut poporului rus sa devina patriot și sa aibă și o alta speranța in viața decât cea oferita de ideologia comunista, Biserica ar fi putut fi cu desăvârșire alungata in subterane. Astăzi situația este cumva mai buna, dar se exercita încă multa presiune asupra credincioșilor. In anii 1960, in timpul lui Hrusciov, persecuția a fost reînnoita și rezultatul a fost închiderea a trei sferturi din bisericile care mai erau deschise. Acum, in afara de orașele in care merg turiștii (in Moscova sau Leningrad, de exemplu, vei vedea probabil 30-40 de biserici deschise), exista orașe mari de provincie cu biserici puține sau fără nici o biserica. Astfel, daca un credincios vrea sa-si boteze copilul, trebuie sa meargă uneori sute de kilometri.

Decembrie 26, 2008

Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului – Descoperirea (2)

„Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

Ieromonah Serafim Rose

Editura Christiana

Bucureşti, 1996

Același lucru poate fi văzut și in alt loc din Noul Testament, unde doi dintre ucenicii lui Hristos călătoreau pe drumul Emausului (Luca 24). Însuși Hristos, in chiar ziua Invierii Sale, apropiindu-Se și mergând împreună cu ei i-a întrebat de ce sunt atât de tulburați. La rândul lor, ei L-au întrebat daca nu cumva este singurul care nu știe ce s-a întâmplat in Ierusalim. Ei I-au spus ca a fost acolo un mare prooroc pe care L-au ucis și Care, apoi, ar fi inviat din morți, dar ei nu știau ce sa creadă. Atunci Hristos a început sa le deschidă inimile și sa le tâlcuiască cele spuse in Vechiul Testament ca avea sa se întâmple cu Mesia.

In tot acest timp, ucenicii nu L-au recunoscut pentru ca El nu venise la ei cu semne și minuni ca sa-i impresioneze. Mai târziu, când au ajuns la Emaus, Hristos S-a facut ca merge mai departe și ar fi plecat de la ei fără sa se lase recunoscut daca ei nu L-ar fi rugat – din simpla dragoste pentru un străin in nevoie – sa petreacă noaptea cu ei. In cele din urma, când a stat împreuna cu ei și „a frânt pâinea” asa cum o făcuse la Cina cea de Taina, li s-au deschis ochii, au cunoscut ca este Insusi Hristos și El S-a făcut nevăzut chiar in fata lor. Atunci au început sa spună unul către altul și sa-si amintească cum ardeau inimile lor pe cale, tot timpul cat a fost cu ei, desi nu-L recunoscuseră. Deci ceea ce i-a făcut sa-L recunoască până la urma a fost aceasta „aprindere a inimii” și nu faptul ca S-a făcut nevăzut in fata lor, caci așa ceva pot face și magicienii. Așadar, mai întâi de toate, nu minunile Îl dezvăluie omului pe Dumnezeu, ci ceva de la Dumnezeu care se revelează inimii pregătite pentru aceasta. Iata ce se intelege prin „aprinderea inimii” prin care cei doi ucenici au intrat in relație cu Dumnezeu Cel întrupat.

Aici vedem cum lucrează asupra omului ceea ce numim noi „revelație” sau „descoperire”: inima este mișcată și transformata de prezenta lui Dumnezeu, sau a cuiva care este plin de Duhul Sfant, sau doar de auzirea adevărului predicat despre El. Tot astfel au avut și apostolii puterea, in primele decenii de la Învierea lui Hristos, sa meargă practic in toata lumea cunoscuta de atunci – in India (si poate chiar in China), la nord, până în Rusia unde locuiau sciții, până în Britania la vest, până în Abisinia la sud – ca sa predice Evanghelia la toate neamurile.

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.