Ortodoxia si Religia Viitorului – „Noua spiritualitate” fată în fată cu Crestinismul

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Prezenta cultelor orientale în Vest s-ar putea exemplifica la nesfârsit; în fiecare an apar culte noi, sau variante noi ale altora vechi. Fapt interesant, însă, este că pe lângă cultele specific religioase, se manifestă prezenta din ce în ce mai intensă, în ultimele decenii mai ales, a asa numitelor culte de constiintă (cum sunt ele numite de foarte populara revistă de stiri U. S. News and World Report, 16 Feb. 1976), culte ce se delimitează clar de orice preocupare religioasă.

Aceste grupuri de „terapie mintală” includ organizatii, precum „Erhard Seminars Training” (fondat în 1971), „Rolfing”, „Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva) si încă multe alte forme de „seminarii” (întâlniri) si „bio-răspuns” (biofeedback), care oferă cu toatele o „descătusare a tensiunilor” si o „captare a potentialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon „stiintific” de secol XX, mai mult sau mai putin plauzibil. De asemenea, se mentionează si alte miscări de „constiintă”, care sunt mai putin la modă astăzi, de la „Stiinta crestină” si „Stiinta mintală”, până la „Scientologie”.

Toate aceste miscări sunt incompatibile cu Crestinismul. Crestinii ortodocsi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatie Zen în nordul Californiei

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

În muntii împăduriti din nordul Californiei, la poalele muntelui Shasta – munte „sfânt” al vechilor triburi de amerindieni, devenit apoi centru al unor activităti si asezări oculte ce se află acum din nou în plin avânt – functionează din 1970 o „mănăstire” Zen budistă, în orasele mai mari de pe Coasta de Vest pe care se află stabilite comunităti de japonezi existaseră temple Zen si înainte de 1970, după cum existaseră si încercări de a înfiinta „mănăstiri” Zen în California; Dar „Mănăstirea Shasta” (căci despre ea este vorba) este primul succes în materie de mănăstiri în care se practică zen-ul american, (în zen budism „mânăstire” înseamnă scoala în care se pregătesc „preoti” zen, atât bărbati, cât si femei).

Ortodoxia si Religia Viitorului – Tantra Yoga în muntii din New Mexico

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Pe un platou situat la o altitudine de 2250 m înăltime în Muntii Jemez din nordul statului New Mexico s-au strâns o mie de tineri americani (cei mai multi între 20 si 25 de ani) pentru a petrece zece zile de exercitii spirituale; era perioada solstitiului de vară din iunie 1973. Se sculau la ora 4 dimineata în fiecare zi si se adunau la un loc înainte de răsăritul soarelui (înfăsurati în pături căci diminetile erau înghetate) pentru a sedea în siruri, direct pe sol, în fata unei estrade în aer liber. Ei îsi încep ziua rostind o mantra în limbaj Punjabi (varietate de sanscrită) pentru a „se încălzi” în vederea exercitiilor ce urmează.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Guru Maharaj-ji pe Astrodomul din Houston

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Până în toamna lui 1973 un număr de guru orientali din scoala mai nouă condusă de Maharishi Mahesh Yogi cu a sa meditatie transcendentală făcuseră deja în Vest un număr imens de prozeliti, devenind – desigur, pentru un foarte scurt timp – regii efemeri ai spectacolelor publicitare.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Hare Krishna la San Francisco

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

În general se poate afirma că influenta ideilor si practicilor religioase orientale asupra unui Occident odinioară crestin a atins în decada anilor ’70 proportii nemaiîntâlnite. Sub formă de culte si miscări religioase orientale (si pseudo-orientale), aceste idei au proliferat mai ales în America, tara care cu cel mult două decenii în urmă era considerată încă „provincială” (cu exceptia câtorva orase mari), datorită faptului că orizontul ei spiritual era constituit în cea mai mare parte de religiile protestantă si romano-catolică.

Cauza acestei proliferări se găseste în amara deziluzie a generatiei de după cel de-al II-lea Război Mondial, care s-a manifestat în anii 1950 prin protestele sterile si libertinismul moral al asa numitei generatii „beat”[1],  al cărei interes pentru religiile orientale pornise dintr-o nemultumire fată de „crestinism”, fiind initial o preocupare a cercurilor universitare si studentesti.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatia transcendentală

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Meditatia transcendentală

Tehnica de meditatie orientală cunoscută sub numele de „Meditatie Transcendentală” (sau pe scurt MT), a atins în putini ani un asemenea grad de popularitate, mai ales în America, si este propovăduită prin mass-media într-un mod atât de zgomotos, încât orice persoană care vrea să studieze serios curentele religioase contemporane, este tentată să o lase la o parte, considerând-o un produs supradimensionat al industriei publicitare americane. Tentatie care ar constitui o greseală, pentru că în aspectele sale de bază MT nu diferă semnificativ de Yoga sau de Zen, iar la o privire mai atentă, se dovedeste chiar a fi mai autentic „orientală”, decât oricare din formele sincretice si artificiale ale „yogăi crestine” sau „zenului crestin”.

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Zen-ul crestin”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„Zen-ul crestin”

Cartea preotului catolic irlandez William Johnston Christian Zen (Harper & Row, New York, 1971) descrie mai pe întelesul tuturor o altă practică religioasă orientală. Acest autor porneste, ca si autorul cărtii „Yoga crestină” din acelasi punct: un sentiment de adâncă nemultumire Fată de crestinismul occidental, în general, si dorinta de a-l îmbogăti cu dimensiunea unei contemplatii pierdute. „Foarte multi, pierzând legătura cu vechile forme de rugăciune, si care, în acelasi timp, nu mai sunt multumiti de pietatea trecutului, caută ceva care să satisfacă aspiratiile sufletului modern”.

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Yoga crestină”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

„Yoga crestină”

Yoga hindusă este cunoscută în Vest de mai multe decenii, ea dând nastere, mai ales în America, nenumăratelor secte si mai ales nenumăratelor forme de fizioterapii, care nu-si afirmă nici un continut religios.

Acum aproape douăzeci de ani, un călugăr francez benedictin si-a notat experientele încercate, pe când se străduia să facă din Yoga o practică crestină. Descrierile ce urmează sunt luate din cartea lui.[1]

Yoga hindusă este o practică ce presupune o viată disciplinată până la asceză, care include controlul respiratiei si anumite pozitii fizice, ce produc o stare de relaxare, stare ce favorizează efortul de meditatie. Cu ajutorul „mantrelor” si diferitelor rostiri de formule sacre se obtine o concentrare psihică mai bună.

Esentială în yoga nu este atât disciplina în sine, cât meditatia la care trebuie să se ajungă. Autorul are dreptate, atunci când scrie: „Scopurile pe care le urmăreste yoga hindusă sunt strict spirituale. A uita acest fapt si a retine doar aspectul fizic al acestei discipline străvechi, prin care să se urmărească doar frumusetea si sănătatea fizică, echivalează cu o trădare”. Trebuie însă să se stie că cel care nu urmăreste decât aspectul fizic al practicii Yoga, se predispune deja către anumite atitudini spirituale si chiar experiente, de care nici măcar nu este constient, după cum se va vedea în continuare.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatia orientala invadeaza crestinismul

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

IV. MEDITATIA ORIENTALA INVADEAZĂ CRESTINISMUL

Ca răspuns la posibilitatea „dialogului” între Crestinismul Ortodox si diferitele religii necrestine, cititorilor li s-au prezentat mărturiile a trei crestini ortodocsi, care, pe baza învătăturii ortodoxe de credintă si a propriei lor experiente, confirmă ceea ce Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna: că ortodocsii crestini nu au nicidecum „acelasi Dumnezeu”, ca si asa-zisele religii monoteiste, care nu recunosc Sfânta Treime; că dumnezeii păgânilor sunt de fapt idoli; si că experientele pe care le procură acesti „dumnezei”, cu puterile lor, sunt de natură satanică.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Minunea unui fachir si rugaciunea lui Iisus

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

III. „MINUNEA” UNUI FACHIR SI RUGĂCIUNEA LUI IISUS

De Arhimandritul Nicholas Drobyazgin

Autorul acestei mărturii, ucis prin moarte martirică în timpul regimului comunist, pe atunci proaspăt instaurat în Rusia, s-a bucurat de o carieră plină de succes în calitate de ofiter în flota imperială rusă, fiind în acelasi timp un pasionat al practicilor oculte si editor al jurnalului de ocultism Rebus.
Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfântului Serafim de Sarov, el a întreprins un pelerinaj la Sarov, în urma căruia a renuntat la cariera sa militară si la practicile sale oculte si a devenit monah. După ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar în China, India si Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare si legatii si ca staret al mai multor mânăstiri.

După 1914 s-a retras la Marea Lavră a Pesterilor Kievene (Pecerska), unde sfătuia îndelung pe multi tineri care îl căutau, cerându-i lămuriri despre ocultism si practicile oculte, si despre influenta lor asupra evenimentelor pe atunci în plină desfăsurare în Rusia. În toamna anului 1924, la o lună după ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al cărtii intitulate Magia Neagră, el a fost asasinat în chilia sa de „persoane necunoscute” dar în mod clar nu fără stirea bolsevicilor. Stiletul cu care fusese înjunghiat avea un mâner cu semnificatii oculte.

Incidentul descris în povestirea ce urmează si care dezvăluie natura unuia dintre „darurile” mediumistice întâlnite frecvent în religiile orientale, a avut loc cu putin înainte de anul 1900 si a fost consemnat în scris în jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Mânăstirea Nov – Diveyevo, N.Y.[1]