Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 18, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (12)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

12. Un om cu suflet mare

Atât în toate scrierile, cât şi în viaţa sa, Andreev era un om cu suflet mare. Suferea teribil din cauza nivelului scăzut al calităţii Bisericii şi al conştiinţei morale din timpurile noastre, şi în Uni­unea Sovietică, şi în lumea liberă. Poate că anii lui creatori ar fi fost şi mai fructuoşi dacă nu ar fi fost împiedicat de sentimentul că doar câtorva oameni pare să le pese cu adevărat de Dumnezeu, de ortodo­xie şi de aproapele. Un singur articol (publicat ca un apendice la lucrarea sa Teologia Morala) ne dez­văluie cu precădere grija profund creştină, care pare să fi dispărut cu adevărat de pe faţa pământului.

(more…)

Anunțuri

Octombrie 17, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (11)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

11. Un autor şi conferenţiar remarcabil

Dintre scrierile teologice ale lui Andreev se poate cita în special lucrarea Teologia morală creştin ortodoxă, în care face cunoscute principiile generale ale conduite creştine potrivit învăţăturii patristice, cu adeziune riguroasă la ierarhia ortodoxă a valorilor,  conform căreia conduita morală este complet dependentă de principiile religioase, neputând fi despărţită de acestea pentru a forma o „morala autonomă”. De asemenea, el a dedicat nenumărate articole Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, comparând cinstirea ei ortodoxă cu ideile protestante şi romano-catolice şi descriind sărbătoarea lui prefe­rată – Sărbătoarea Buneivestiri.

Poate că cele mai profunde dintre scrierile lui Andreeyt sunt cele dedicate literaturii ruse. Lucra­rea sa Schiţe ale istoriei literaturii ruse din secolul al XlX-lea este o colecţie de eseuri unice în critica li­terară. Acestea sunt scrise prin prisma unei di­mensiuni şi înţelepciuni teologice, a unei integri­tăţi filosofice şi a unei perspicacităţi psihologice, care nu se regăsesc laolaltă la nici un alt gânditor. Eseul despre V. Soloviov din această colecţie este o adevărată capodoperă, care analizează în mod sen­sibil aceste „experienţe spirituale” ale filosofului religios şi le arată, pe baza scrierilor patristice ortodoxe, a fi exemple clasice de „prelest” – de amă­gire spirituală. Fără să-şi piardă simpatia pentru Soloviov, Andreev foloseşte acest articol pentru a aşeza într-o opoziţie clară creştinismul „renovat” al lui Soloviov şi al adepţilor săi cu ortodoxia „con­servatoare” a Sfinţilor Părinţi. „Renovatorii” au acuzat Biserica Rusă, mai ales în ultimele două se­cole, că se află într-o stare de „inerţie” (sau, după cuvintele renovatorilor mai recenţi, că se află în „captivitate apuseană”) şi că este oarbă în faţa mulţimii de sfinţi asceţi şi mărturisitori, pe care acea Biserică i-a creat tocmai în aceste secole. „Noi nu avem nevoie de nici un fel de „renaşteri” ale creştinismului, nici de o „nouă conştiinţă religioa­să de sine”, căci creştinismul ortodox nu a murit niciodată şi nici nu poate muri vreodată, pentru că nu există nici o conştiinţă religioasă „nouă” care să conducă la „mântuire”[1]!

(more…)

Octombrie 15, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (10)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

10. Un adevărat om de ştiinţă

Toate scrierile lui Andreev fi reflectă pregătirea filosofică, însă cel mai bine a utilizat gândirea filosofică în articolele despre scopurile şi limitele ştiinţei. Înşişi savanţii bine pregătiţi sunt rareori ca­pabili să privească departe, dincolo de specialitatea tea lor, cu scopul de a plasa ştiinţa într-un context filosofic mai larg şi mai profund, iar cei care încearcă să evalueze ştiinţa din punctul de vedetei teologiei sau al filosofiei academice sunt, de multe ori, prea vagi şi imprecişi în concluziile lor. Totuşi Andreev, fiind bine pregătit atât ca om de şti­inţă, cat şi ca filosof – şi la fel de bine şi ca teolog – s-a aflat într-o poziţie unică şi extrem de avanta­joasă in ceea ce priveşte cercetarea din perspectiva cea mai potrivită a celor trei domenii de cunoaştere. Articolul său „Adevărul creştin şi cunoaşterea ştiinţifică” defineşte strălucit domeniile şi metodele acestor două tipuri de cunoaştere şi evidenţiază faptul că nu poate|exista nici un fel  conflict între ştiinţa adevărată şi creştinismul ade­vărat „Numai din cauza cunoştinţelor superfici­ale a contradicţiile false între credinţă şi cu­noaştere, între religie şi ştiinţă. Printr-o cunoaşte­re aprofundată, aceste false contradicţii dispar fără nici o urmă…  O educaţie filosofică şi ştiinţifi­că profundă şi clară nu numai că nu împiedică, ci face mai accesibilă credinţa în Dumnezeu, pentru că întregul arsenal al realizărilor autentice ale gân­dirii ştiinţifico-filosofice se constituie într-un ma­terial apologetic care susţine credinţa religioasă. Mai mult, cunoaşterea sinceră are adeseori o şan­să metodică de deconspirare a deformărilor cre­dinţei şi de demascare a superstiţiilor, fie ele reli­gioase, fie ştiinţifico-filosofice”

În cazul lui Andreev, cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică a fost extrem de valoroasă în apărarea creştinismului ortodox împotriva adversarilor săi contemporani. În manualul Apologetica creştin-ortodoxă, el încearcă să ofere „o bază pentru o concep­ţie ortodoxă organic unitară despre lume”. În aceas­tă carte utilizează la maximum datele ştiinţifice, însă nu le supraestimează valoarea, fiind conştient de faptul că „în folosirea datelor ştiinţifice este necesară foarte multă atenţie pentru a nu deveni captivat peste măsură numai de dovada ştiinţifică, aşa cum fac romano-catolicii, având în vedere fap­tul că toate ştiinţele oferă doar o cunoaştere ipote­tică şi momentană, în timp ce obiectul Apologeticii îl constituie,veşnicul şi statornicul adevăr”. Rezistă de asemenea, şi tentaţiei de supra-accentuare a criticării concepţiilor anticreştine „la care sunt expuşi apologeţii creştini neexperimentaţi”, obser­vând că Apologetica „n-ar trebui să-şi irosească eforturile cu critica meschină a sofismelor mărgi­nite şi subiective”, ci ar trebui să accentueze „chi­pul strălucitor al adevărului creştin” prezentat într-un mod foarte inteligibil, care „convinge mai bine decât cele mai exacte dovezi logice”. Fidela acestor principii cartea are un ton calm şi mode­rat, este generoasă în scopul său (folosindu-se la maximum de surse non-ortodoxe când acestea sunt relevante) şi destul de clară în concluziile sale, chiar şi în domeniile pe care unii apologeţi ortodocşi, mai slab pregătiţi ştiinţific, ar prefera să le lase neclare sau vagi. Astfel, de pildă, el nu evită problema „evo­luţiei”, unde discută originea omului şi ajunge la concluzii, pe baza mărturiei patristice şi ştiintifice, foarte diferite de credinţa sa din tinereţe în evoluţionismul lui Bergson: „strămoşii de origine animală ai omenirii există doar în invenţia darwiniştilor lor; nu există nicăieri în natură şi nici n-au existat a vreodată… Este imposibil să negi faptul că omul există doar de vreo 8000 de ani”. Criticarea „uniformismului” ştiinţific şi ideea despre „evoluţia legilor naturii” a oferit material pentru o mai atentă cercetare patristică a unora dintre chestiunile im­portante ridicate de teoria evoluţiei.

Într-un mod foarte interesant, Apologetica creştin ortodoxă a penetrat Cortina de Fier şi a fost folosită  de preotul moscovit Dimitrie Dudko în predicile cătrie enoriaşi, în anul 1974 (conferinţe publicate limba engleză sub titlul: Our Hope – Speranţa noastră, Crestwood, N.Y., 1977) – dovedind astfel valoarea sa apologetică în Rusia Sovietică actuală. Părin­tele Dimitrie, insistent în tonul său moral, în accentuarea importanţei suferinţei şi în capacitatea sa de a ajunge rapid la esenţa unei probleme intelectuale, se aseamănă cu Andreev, dar îi lipseşte precizia în privinţa problemelor bisericeşti, pe care Andreev a dobândit-o prin experienţa de catacombă. În ciuda faptului că părintele Dimitrie citează cartea sa mult mai pe larg din Andreev decât din oricare altă sursă şi că îi citează numele şi titlul şi data pu­blicării Apologeticii creştin-ortodoxe – totuşi traducă­torul (care dă informaţii în notele de subsol, practic despre toţi ceilalţi scriitori menţionaţi) nu dă nici o informaţie despre cine ar putea fi „I.M. Andreev”. Un comentariu trist, dar simptomatic despre vre­murile noastre: una dintre cele mai profunde minţi ruse ale secolului este un nume „necunoscut” eru­diţiei – şi asta tocmai din cauza faptului că el s-a lepădat de înţelepciunea acestei lumi şi a ales calei-ortodoxiei adevărate, „conservatoare”.

Octombrie 14, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (9)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

9. Un apologet modern

In America, Andreev a fost un participant ac­tiv, atât în viaţa Bisericii, cât şi în cea a societăţilor ştiinţifice şi savante. A fost director al Societăţii Pirogov (o organizaţie a medicilor ruşi din Statele Unite), unde ţinea în mod regulat alocuţiuni pe subiecte medicale, şi a activat în Societatea Litera­ră „Puşkin”. Andreev a fost editor al revistei anu­ale St. Vladimir Calendar, unde a publicat atât pro­priile articole teologice şi filosofice, cât şi pe ale multor altora, în apărarea adevăratei ortodoxii şi dovedind cu documente originea şi istoria Biseri­cii de Catacombă din Rusia. In fiecare an, de săr­bătoarea Sfântului Vladimir, când ruşi de pe tot cuprinsul răsăritului Statelor Unite veneau în pe­lerinaj la Biserica Comemorativă, Andreev ţinea alocuţiuni înflăcărate despre ortodoxia adevărată,  despre combaterea secularizării şi a ateismului, despre viitoarea înviere a Rusiei ortodoxe şi a principiilor monarhiei ortodoxe (fără de care el considera că viitorul Rusiei nu poate fi conceput).

I.M. Andreev nu este uşor de clasificat ca un       simplu gânditor ortodox. Potrivit celor patru doctorate ale sale, el a fost medic şi psihiatru, istoric literar, filosof şi teolog calificat. Scrierile lui Andreev dezvăluie elementele tuturor acestor întrepătrunderi intelectuale şi tocmai aceasta le dă o calitate şi         o valoare unice.

(more…)

Octombrie 8, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (8)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

8.  Cosmologia de Catacombă

În 1926 Andreev atingea maturitatea filosofică şi religioasă în 1927 a început perioada sa de grea încercare.  În anul următor, Mitropolitul Serghie şi-a publicat infama „Declaraţie”, iar credincioşii ortodocşi s-au împărţit în două tabere. Andreev, împreună cu cei mai mulţi din cercul său de prieteni – Askoldov, părintele Teodor Andreev, părintele Serghei Tikhomirov şi părintele Pavel Florensky – au protestat împotriva „Declaraţiei” şi s-au alăturat opoziţiei din care s-a format actuala Biserică de Catacombă. În această alegere critică s-a confirmat înţelepciunea şi dreapta formare spirituală a lui Andreev.

Acţiunile lui Andreev, care a protestat la început împotriva „Declaraţiei”, iar după aceea a fost întemniţat (la Solovksi, din 1929 până în 1931) şi exilat pentru concepţiile sale religioase, sunt descrise în unele din articolele sale. În timpul anilor `30 a participat activ la mişcarea de catacombă „Josephite” în timp ce lucra ca medic sau ca psihiatru, de câte ori avea ocazia să o facă. Este ştiut faptul că a participat la slujbele părintelui Ismail Rojdestvenski şi că a fost pentru o vreme fiul lui duhovnicesc. Chiar înainte de cel de-al doilea război mondial, Andreev era medicul-şef al Spitalului Psihiatric Regional din Novgorod. Când nemţii au avansat, el se afla în zona ocupată, iar când s-au retras, a plecat în Germania, stabilindu-se până la urmă (în 1950) la Mânăstirea Sfânta Treime de lângă Jordanville, New York. Aici s-a înscris la facultatea Institutului Sfânta Treime, care, în timpul său, aduna unele dintre cele mai remarcabile minţi ale diasporei ruse, alcătuind un adevărat grup de gânditori ruşi tradiţionalişti fără seamăn în întreaga lume ortodoxă, aceasta datorându-se în mare parte atât profunzimii şi rafinamentului gândirii lor în teologie, filozofie şi literatură, cât şi integrităţii şi echilibrului concepţiei lor despre situaţia actuală din Biserică.

(more…)

Octombrie 6, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (7)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

7.  Sfântul Serafim de Sarov

Până în anul 1926, Andreev citise un număr de izvoare patristice ortodoxe sub influenţa cărora a ajuns la maturitate intelectuală în ortodoxie şi vizitase o serie de mânăstiri ortodoxe, unde a văzut adevărata ortodoxie pusă în practică. „Bergson, Lossky, Askoldov: acestea sunt cele trei etape ale dezvoltării mele filosofice – filosofice însă nu religioase. Pentru această cale am avut profesori diferiţi: Episcopul Teofan Zăvorâtul, Episcopul Ignatie Briancianinov, părinţii de la Optina şi mereu vrednicul de pomenire părintele Ioan de Kronstadt – iar apoi Filocalia şi, în general, literatura patristică ortodoxă. Cu părintele Nectarie de la Optina m-am angajat într-o lungă corespondenţă, iar pe părintele Dositei îl cunoşteam personal. De două ori mă întâlnisem personal şi cu părintele Ioan de Kronstadt.  Învăţând de la aceştia metoda spirituală strict ortodoxă (dacă se poate spune aşa), mi-am fixat-o foarte bine cu ajutorul impresiilor de neuitat ale vizitelor mele la remarcabilele mânăstiri ruseşti (Valaam, Solovski, Lavra Peşterilor de la Kiev, Sarov, Diveevo, Mânăstirea Optina şi altele). Ca rezultat al acestor vizite, mi-a fost clar că trebuie să aleg între ortodoxia conservatoare a părintelui Ioan de Kronstadt şi ortodoxia „modernizată” a lui V. Soloviov şi a şcolii sale. Fără şovăire am ales prima cale.”

Ajungând la adevărata ortodoxie, în timp ce se afla într-un pelerinaj la Mânăstirea de maici Diveevo a Sfântului Serafim, Andreev a avut în sfârşit o experienţă pe care el o descrie ca „naşterea sa spirituală”. Era un obicei la Diveevo ca pelerinii să stea cel puţin 24 de ore în mănăstire şi să îndeplinească „regula” scrisă de Sf. Serafim însăşi, şi anume: să înconjoare de trei ori „canalul” Maicii Domnului (cărarea dimprejurul mânăstirii), spunând un canon special de rugăciune şi ajutându-se de şiragul de mătănii , rugându-se pentru toate rudele şi apropiaţii fiecăruia, iar în final exprimându-şi cea mai sinceră şi cea mai folositoare dorinţă, care le va fi nemijlocit  acordată după rugăciune. Andreev îşi descrie experienţa astfel: „Atunci când la sfârşitul celui de-al treilea înconjur al „canalului”, îndeplinind întreaga regulă, am vrut să îmi exprim dorinţele mele sincere, ceva s-a petrecut cu mine, fireşte, prin mila cea a mare a Sfântului Serafim. Deodată am fost cuprins de o bucurie cu totul deosebită, liniştitoare, caldă şi încântătoare –  o convingere de nezdruncinat, cu toată fiinţa mea în existenţa lui Dumnezeu şi o comuniune deplină cu El în rugăciune. Şi atunci mi-a devenit foarte limpede faptul că orice cerere pentru ceva pământesc, ar fi rugăciunea: Dumnezeule, ia de la mine şi lipeşte-mă de darul Tău minunat… Şi, în şoaptă, m-am rugat către Dumnezeu: <<O Doamne, nu-mi da nimic, ia de la mine toată prosperitatea lumească, dar nu mă lipsi de bucuria comuniunii cu Tine, sau, daca nu este cu putinţă să menţii aceasta mereu în viaţa noastră, atunci dăruieşte-mi inimii mele puterea de a-şi aminti, dă-mi posibilitatea să păstrez până la moarte amintirea acestei binecuvântate clipe a simţirii Sfântului Tău Duh!>>

(more…)

Octombrie 1, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (6)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

6. Părintele Martir Teodor Andreev

Askoldov a fost cel care i-a făcut cunoscută lui Andreev prima dintre cele mai stricte influenţe „bisericeşti” din viaţa sa intelectuală şi spirituală, profesorul (mai târziu, preotul) Teodor K. Andreev, al cărui nume de familie urma să şi-l ia din respect profund pentru el.  Iată cum descrie Andreev prima sa impresie despre în legătură cu acest tânăr profesor strălucit: „Între anii 1921-1922, profesorul T.K. Andreev ţinea uneori prelegeri sau, mai frecvent, dezbateri. Foarte frapantă a fost conferinţa sa de la „Casa oamenilor de ştiinţă” de după prelegerea profesorului N. Lossky, din 1921, cu titlul „Despre natura satanicului”, când tânărul profesor, cu o convingere vastă şi cu o erudiţie vastă, l-a criticat pe renumitul filosof Lossky citind, cum s-ar spune o contra-prelegere pe tema „Originii răului”. Aceasta era, poate prima ciocnire clară de care Andreev avea parte în anii săi de maturitate, între înţelepciunea lumii, pe care el o tot urmase până atunci, şi înţelepciunea Bisericii, care începea acum să-i cuprindă mintea şi sufletul.

(more…)

Septembrie 29, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (5)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

5. De la Askoldov

Andreev a învăţat de la Askoldov şi despre legătura organică, de multe ori complexă, dintre bine şi rău şi despre necesitatea de a alege în viaţa reală „binele fundamental”, chiar dacă este însoţit  de un „rău secundar”. De pildă, ordinea politică şi socială a Rusiei imperiale era un bine fundamental (pentru că se întemeia pe Dumnezeu şi pe ortodoxie), însoţit de rele secundare (defecte morale ale reprezentanţilor săi, nedreptăţi sociale, etc.), în timp ce Revoluţia, până şi în cele mai bune aspecte ale sale, a oferit un bine secundar (corectarea nedreptăţilor), însoţit fiind de un rău fundamental (răsturnarea ordinii stabilite de Dumnezeu şi instaurarea ateismului). În concepţia lui Askoldov, aceasta este cheia de înţelegere a antihristului, care va părea „bun” acelora care au pierdut ierarhia creştină a valorilor şi care nu văd lupta împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, ascunsă sub masca de „umanitarism”.

(more…)

Septembrie 25, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (4)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

4. Universitatea din Sorbona

În primii ani ai regimului sovietic, Andreev a studiat şi literatura la Universitatea din Petersburg. Într-adevăr, interesul său pentru psihiatrie fusese trezit la început de adâncimile sufletului omenesc, pe care le-a descoperit în romanele lui Dostoievski. Până şi în literatură căuta, înainte de toate, adevărul.

Forţa şi profunzimea intelectuală a anilor de studenţia ai lui Andreev sunt într-adevăr uimitoare. Evident, fiind un om genial, el a primit în aceşti ani trei doctorate; câţiva ani mai târziu urma să adauge un al patrulea: teologia.

Din punct de vedere filosofic, Andreev a devenit în acest moment ţinta influenţei lui N. Lossky, unul dintre cei mai renumiţi filosofi ruşi ai timpului, un „idealist” şi un „intuiţionist” (dar destul de „liberal” în ortodoxia sa), care l-a adus pe Andreev puţin mai aproape de propriile sale rădăcini ortodoxe. Însă cel mai important eveniment al vieţii sale intelectuale  a fost întâlnirea, la Universitatea din Petersburg, în 1919, cu S.A. Askoldov, filosoful rus care îi fusese descris de Bergson la Paris.

(more…)

Septembrie 24, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (3)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

3. Filosofia

În această privinţă, din nou nu este greu de înţeles cursul dezvoltării intelectuale a lui Andreev. Tânărul „revoluţionar” şi-a lărgit orizontul intelectual prin contactul cu unele dintre principalele  minţi ştiinţifice şi filosofice ale Europei şi a făcut acelaşi salt „de la marxism la idealism”, pe care l-au făcut atunci Bulgakov, Berdiaev şi alţi membri celebri ai intelectualităţii ruse. Filosofia lui Bergson era o reacţie împotriva ateismului şi materialismului secolului al XIX-lea care se străduia să atingă o realitate superioară prin intermediul „intuiţiei”, folosindu-se de filosofia ştiinţifică, pe atunci la modă, cu scopul de a crea o nouă filozofie a „evoluţiei creatoare”, care este văzută în lume ca o realitatea în continuă schimbare tinzând mereu să de depăşească. Dumnezeu Însuşi, potrivit lui Bergson, este în continuă mişcare şi schimbare, iar lumile pe care El le creează se află într-un proces continuu de „evoluţie”, fiinţele inferioare fiind transformate în fiinţe superioare, practic fără nici o limită în valul ascendent al acestui proces ireversibil: „Există un centru din care lumile pornesc precum rachetele într-un spectacol de artificii… Dumnezeu, astfel conceput, nu are nimic din ceea ce este deja făcut; El este viaţă neîntreruptă, acţiune, libertate… Toate fiinţele vii rămân unite şi toate se supun acestei energii. Animalul se ridică deasupra plantei, omul se ridică deasupra regnului animal şi întreaga umanitate în timp şi spaţiu este o armată uriaşă galopând alături, înaintea şi în urma fiecăruia dintre noi, într-o şarjă copleşitoare, capabilă să învingă orice rezistenţă şi să scape de cele mai dificile obstacole, poate chiar de moarte”.

O asemenea filosofie trebuie să fi fost cu adevărat ispititoare pentru un „filosof” de douăzeci de ani, abia devenit conştient de insuficienţa unei filosofii materialiste şi de prostia cumplită a ateismului, însă nefiind încă pregătit să vadă o altă cale de ieşire din criza filosofiei europene moderne în afară de un iraţionalism romantic şi neclar. Filosofia lui Bergson nu a lăsat o urmă adâncă în concepţia matură despre lume a lui Andreev; a fost mai degrabă, o etapă importantă a asimilării celei mai „bune înţelepciuni” moderne, care l-a făcut capabil mai târziu să fie un apologet strălucit al înţelepciunii superioare a ortodoxiei. Contemporanul său mai în vârstă, Berdiaev, nu a părăsit niciodată această etapă imatură de „idealism romantic”, însă Andreev a avansat pas cu pas de-a lungul unei căi care urma să conducă la adevărata ortodoxie.

(more…)

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.