Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 17, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (11)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

11. Un autor şi conferenţiar remarcabil

Dintre scrierile teologice ale lui Andreev se poate cita în special lucrarea Teologia morală creştin ortodoxă, în care face cunoscute principiile generale ale conduite creştine potrivit învăţăturii patristice, cu adeziune riguroasă la ierarhia ortodoxă a valorilor,  conform căreia conduita morală este complet dependentă de principiile religioase, neputând fi despărţită de acestea pentru a forma o „morala autonomă”. De asemenea, el a dedicat nenumărate articole Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, comparând cinstirea ei ortodoxă cu ideile protestante şi romano-catolice şi descriind sărbătoarea lui prefe­rată – Sărbătoarea Buneivestiri.

Poate că cele mai profunde dintre scrierile lui Andreeyt sunt cele dedicate literaturii ruse. Lucra­rea sa Schiţe ale istoriei literaturii ruse din secolul al XlX-lea este o colecţie de eseuri unice în critica li­terară. Acestea sunt scrise prin prisma unei di­mensiuni şi înţelepciuni teologice, a unei integri­tăţi filosofice şi a unei perspicacităţi psihologice, care nu se regăsesc laolaltă la nici un alt gânditor. Eseul despre V. Soloviov din această colecţie este o adevărată capodoperă, care analizează în mod sen­sibil aceste „experienţe spirituale” ale filosofului religios şi le arată, pe baza scrierilor patristice ortodoxe, a fi exemple clasice de „prelest” – de amă­gire spirituală. Fără să-şi piardă simpatia pentru Soloviov, Andreev foloseşte acest articol pentru a aşeza într-o opoziţie clară creştinismul „renovat” al lui Soloviov şi al adepţilor săi cu ortodoxia „con­servatoare” a Sfinţilor Părinţi. „Renovatorii” au acuzat Biserica Rusă, mai ales în ultimele două se­cole, că se află într-o stare de „inerţie” (sau, după cuvintele renovatorilor mai recenţi, că se află în „captivitate apuseană”) şi că este oarbă în faţa mulţimii de sfinţi asceţi şi mărturisitori, pe care acea Biserică i-a creat tocmai în aceste secole. „Noi nu avem nevoie de nici un fel de „renaşteri” ale creştinismului, nici de o „nouă conştiinţă religioa­să de sine”, căci creştinismul ortodox nu a murit niciodată şi nici nu poate muri vreodată, pentru că nu există nici o conştiinţă religioasă „nouă” care să conducă la „mântuire”[1]!

(more…)

Anunțuri

Octombrie 6, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (7)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

7.  Sfântul Serafim de Sarov

Până în anul 1926, Andreev citise un număr de izvoare patristice ortodoxe sub influenţa cărora a ajuns la maturitate intelectuală în ortodoxie şi vizitase o serie de mânăstiri ortodoxe, unde a văzut adevărata ortodoxie pusă în practică. „Bergson, Lossky, Askoldov: acestea sunt cele trei etape ale dezvoltării mele filosofice – filosofice însă nu religioase. Pentru această cale am avut profesori diferiţi: Episcopul Teofan Zăvorâtul, Episcopul Ignatie Briancianinov, părinţii de la Optina şi mereu vrednicul de pomenire părintele Ioan de Kronstadt – iar apoi Filocalia şi, în general, literatura patristică ortodoxă. Cu părintele Nectarie de la Optina m-am angajat într-o lungă corespondenţă, iar pe părintele Dositei îl cunoşteam personal. De două ori mă întâlnisem personal şi cu părintele Ioan de Kronstadt.  Învăţând de la aceştia metoda spirituală strict ortodoxă (dacă se poate spune aşa), mi-am fixat-o foarte bine cu ajutorul impresiilor de neuitat ale vizitelor mele la remarcabilele mânăstiri ruseşti (Valaam, Solovski, Lavra Peşterilor de la Kiev, Sarov, Diveevo, Mânăstirea Optina şi altele). Ca rezultat al acestor vizite, mi-a fost clar că trebuie să aleg între ortodoxia conservatoare a părintelui Ioan de Kronstadt şi ortodoxia „modernizată” a lui V. Soloviov şi a şcolii sale. Fără şovăire am ales prima cale.”

Ajungând la adevărata ortodoxie, în timp ce se afla într-un pelerinaj la Mânăstirea de maici Diveevo a Sfântului Serafim, Andreev a avut în sfârşit o experienţă pe care el o descrie ca „naşterea sa spirituală”. Era un obicei la Diveevo ca pelerinii să stea cel puţin 24 de ore în mănăstire şi să îndeplinească „regula” scrisă de Sf. Serafim însăşi, şi anume: să înconjoare de trei ori „canalul” Maicii Domnului (cărarea dimprejurul mânăstirii), spunând un canon special de rugăciune şi ajutându-se de şiragul de mătănii , rugându-se pentru toate rudele şi apropiaţii fiecăruia, iar în final exprimându-şi cea mai sinceră şi cea mai folositoare dorinţă, care le va fi nemijlocit  acordată după rugăciune. Andreev îşi descrie experienţa astfel: „Atunci când la sfârşitul celui de-al treilea înconjur al „canalului”, îndeplinind întreaga regulă, am vrut să îmi exprim dorinţele mele sincere, ceva s-a petrecut cu mine, fireşte, prin mila cea a mare a Sfântului Serafim. Deodată am fost cuprins de o bucurie cu totul deosebită, liniştitoare, caldă şi încântătoare –  o convingere de nezdruncinat, cu toată fiinţa mea în existenţa lui Dumnezeu şi o comuniune deplină cu El în rugăciune. Şi atunci mi-a devenit foarte limpede faptul că orice cerere pentru ceva pământesc, ar fi rugăciunea: Dumnezeule, ia de la mine şi lipeşte-mă de darul Tău minunat… Şi, în şoaptă, m-am rugat către Dumnezeu: <<O Doamne, nu-mi da nimic, ia de la mine toată prosperitatea lumească, dar nu mă lipsi de bucuria comuniunii cu Tine, sau, daca nu este cu putinţă să menţii aceasta mereu în viaţa noastră, atunci dăruieşte-mi inimii mele puterea de a-şi aminti, dă-mi posibilitatea să păstrez până la moarte amintirea acestei binecuvântate clipe a simţirii Sfântului Tău Duh!>>

(more…)

Septembrie 25, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (4)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

4. Universitatea din Sorbona

În primii ani ai regimului sovietic, Andreev a studiat şi literatura la Universitatea din Petersburg. Într-adevăr, interesul său pentru psihiatrie fusese trezit la început de adâncimile sufletului omenesc, pe care le-a descoperit în romanele lui Dostoievski. Până şi în literatură căuta, înainte de toate, adevărul.

Forţa şi profunzimea intelectuală a anilor de studenţia ai lui Andreev sunt într-adevăr uimitoare. Evident, fiind un om genial, el a primit în aceşti ani trei doctorate; câţiva ani mai târziu urma să adauge un al patrulea: teologia.

Din punct de vedere filosofic, Andreev a devenit în acest moment ţinta influenţei lui N. Lossky, unul dintre cei mai renumiţi filosofi ruşi ai timpului, un „idealist” şi un „intuiţionist” (dar destul de „liberal” în ortodoxia sa), care l-a adus pe Andreev puţin mai aproape de propriile sale rădăcini ortodoxe. Însă cel mai important eveniment al vieţii sale intelectuale  a fost întâlnirea, la Universitatea din Petersburg, în 1919, cu S.A. Askoldov, filosoful rus care îi fusese descris de Bergson la Paris.

(more…)

Septembrie 24, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (3)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

3. Filosofia

În această privinţă, din nou nu este greu de înţeles cursul dezvoltării intelectuale a lui Andreev. Tânărul „revoluţionar” şi-a lărgit orizontul intelectual prin contactul cu unele dintre principalele  minţi ştiinţifice şi filosofice ale Europei şi a făcut acelaşi salt „de la marxism la idealism”, pe care l-au făcut atunci Bulgakov, Berdiaev şi alţi membri celebri ai intelectualităţii ruse. Filosofia lui Bergson era o reacţie împotriva ateismului şi materialismului secolului al XIX-lea care se străduia să atingă o realitate superioară prin intermediul „intuiţiei”, folosindu-se de filosofia ştiinţifică, pe atunci la modă, cu scopul de a crea o nouă filozofie a „evoluţiei creatoare”, care este văzută în lume ca o realitatea în continuă schimbare tinzând mereu să de depăşească. Dumnezeu Însuşi, potrivit lui Bergson, este în continuă mişcare şi schimbare, iar lumile pe care El le creează se află într-un proces continuu de „evoluţie”, fiinţele inferioare fiind transformate în fiinţe superioare, practic fără nici o limită în valul ascendent al acestui proces ireversibil: „Există un centru din care lumile pornesc precum rachetele într-un spectacol de artificii… Dumnezeu, astfel conceput, nu are nimic din ceea ce este deja făcut; El este viaţă neîntreruptă, acţiune, libertate… Toate fiinţele vii rămân unite şi toate se supun acestei energii. Animalul se ridică deasupra plantei, omul se ridică deasupra regnului animal şi întreaga umanitate în timp şi spaţiu este o armată uriaşă galopând alături, înaintea şi în urma fiecăruia dintre noi, într-o şarjă copleşitoare, capabilă să învingă orice rezistenţă şi să scape de cele mai dificile obstacole, poate chiar de moarte”.

O asemenea filosofie trebuie să fi fost cu adevărat ispititoare pentru un „filosof” de douăzeci de ani, abia devenit conştient de insuficienţa unei filosofii materialiste şi de prostia cumplită a ateismului, însă nefiind încă pregătit să vadă o altă cale de ieşire din criza filosofiei europene moderne în afară de un iraţionalism romantic şi neclar. Filosofia lui Bergson nu a lăsat o urmă adâncă în concepţia matură despre lume a lui Andreev; a fost mai degrabă, o etapă importantă a asimilării celei mai „bune înţelepciuni” moderne, care l-a făcut capabil mai târziu să fie un apologet strălucit al înţelepciunii superioare a ortodoxiei. Contemporanul său mai în vârstă, Berdiaev, nu a părăsit niciodată această etapă imatură de „idealism romantic”, însă Andreev a avansat pas cu pas de-a lungul unei căi care urma să conducă la adevărata ortodoxie.

(more…)

Septembrie 22, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (2)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

2. Tinereţea necoaptă

Ivan Mihailovici Andreevski (Andreev fiind pseudonimul său literar) s-a născut pe 14 martie 1894[1], din părinţi înstăriţi, în oraşul Sankt Petersburg, unde a şi urmat şcoala primară. A avut cel puţin un frate şi o soră (poeta Maria Şkapskaia). Este limpede faptul că a fost crescut în evlavia ortodoxă (de două ori s-a întâlnit cu Sfântul Ioan de Kronstadt), dar în adolescenţa târzie a intrat într-o perioadă de „revoltă”. Concepţia sa, la încheierea şcolii secundare, poate fi observată în următoarea relatare a unei persoane care l-a cunoscut atunci, doctorul Nicolae Sergheev (scrisoare personală, din 7 februarie 1977).

„Ivan Mihailovici a venit în clasa a şasea la Liceul Vvedenski între anii 1911-1912; unde fusese  înainte de asta nu ştiu. S-a aşezat la două locuri distanţă de mine; era un elev destul de bun… Am cântat în corul bisericii noastre, dar nu l-am văzut  niciodată pe I.M. în biserică. În clasa a şaptea, parcă prin noiembrie 1912, am fost cu toţii uluiţi când am aflat din ziare că un grup revoluţionar fusese descoperit în şcoala noastră şi în Liceul Wideman. Din grup făcea parte  I.M. şi un elev dintr-o clasă mai mare. În camera celui din urmă fuseseră găsite proclamaţii şi o maşină şapirografică (acest elev s-a sinucis). După aceasta nu l-am mai văzut pe I.M. în liceu. Pot să scriu doar ce s-a spus: a fost un proces; membrii grupului au fost luaţi sub protecţia milionarului Shact şi trimişi să studieze în Elveţia”.

De aceea, începutul căii spirituale şi intelectuale ale lui Andreev este clar: era un tânăr neevlavios şi un revoluţionar extrem de serios, cum erau şi alţii în Rusia, la începutul secolului al XX-lea.

Se pare că şi-a terminat studiile în Elveţia, iar apoi auzim de el la Paris. „În 1914, eram tânăr student al Universităţii din Sorbona şi aveam dreptul să asist la prelegerile de la College de France. Acolo i-am ascultat pe Lalande şi pe Bergson”. A asistat şi la prelegerile lui Emile Durkheim, Levy – Bruel şi alţi filosofi şi oameni de ştiinţă importanţi din acea vreme şi şi-a terminat studiile în cadrul Facultăţii de Filozofie de la Universitatea din Sorbona. Cel mai mult s-a aflat sub influenţa lui Bergson: „Bergson conferenţia cu inspiraţie, improviza, gândea cu voce tare, crea de la catedră şi stăpânea minţile tinerei generaţii, mai ales a ruşilor. Eu mă aflam printre aceştia.”


[1] A fost numit după unul dintre cei patruzeci de mucenici din Sevastia şi a fost foarte mândru de acest lucru. A purtat în mod conştient şi cu vrednicie numele unui martir.

Septembrie 20, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (1)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

1. Intelectualitatea rusă

În zorii secolului al XX-lea, clasa intelectuală rusă – intelectualitatea – rătăcise departe de rădă­cinile creştin ortodoxe ale vieţii tradiţionale ruse. începuturile promiţătoare de la jumătatea secolu­lui al XX-lea ale unei filosofii adevărate, capabile să înfrunte provocarea ideilor apusene, (Kireevski, Homiakov) au avut puţini adepţi. Cu câteva excepţii (cum este Constantin Leontiev), intelec­tualitatea rusă din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a îndepărtat foarte mult de Biserica Ortodoxă, întorcându-se  din ce în ce mai mult spre ideile revoluţionare apusene, ce au culminat cu materialismul şi marxismul. Reacţia firească îm­potriva acestui materialism de la finele secolului al XX-lea nu a luat o formă ortodoxă. Puternica filozofie religioasă a lui Vladimir Soloviov i-a determinat pe mulţi să se întoarcă la o religie de clasă – dar la o religie „liberă” şi nu la ortodoxia tradiţiei ruse şi bizantine. Prin urmare, „renaşterea” religioasă rusă a începutului de secol XX a fost străină de Ortodoxie; a fost un curent al „liberei gândiri” religioase, care a pregătit terenul pentru „reconstrucţie” în Rusia şi pentru „liberalism” religios în diasporă.

(more…)

August 31, 2008

O convertire minunata la capataiul Cuv. Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În timpul îndelungii agonii de o săptămână a Părintelui Serafim, a fost evident pentru Părintele Gherman şi pentru alţii, că fusese într-adevăr curăţit, învingându-şi voia proprie şi oferind-o lui Dumnezeu ca o ardere de tot. Nu era acum în el nici o urmă de mânie sau răzvrătire, numai evlavie, iubire, căinţă şi păreri de rău. Odată, înainte de a-i da Sfânta Împărtăşanie, Părintele Gherman a citit Evanghelia şi apoi, ţinând cartea deasupra muribundului, a început să-l binecuvinteze cu ea. Brusc, Părintele Serafim şi-a adunat fiecare ultimă picătură de putere din trupul muribund, zdruncinat, s-a ridicat să sărute acea carte supremă care îi dăduse viaţă. Când a revenit pe pat, ochii îi erau plini de lacrimi. Oamenii de acolo plângeau cu el. Printre ei era un catehumen pe nume Martin care, ezitând anterior să facă pasul final în Biserică, a spus mai târziu că acest efort eroic al Părintelui Serafim a fost pentru el „colantul”, ştergând toate îndoielile din mintea lui. În acel moment, el a văzut că puterea lui Iisus Hristos era de neînvins chiar în faţa morţii, şi credinţa Părintelui Serafim era mai reală şi răbdătoare decât orice simplă realitate fizică.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.