Cuviosul Seraphim Rose

Martie 1, 2009

Cele sase zile ale Facerii – De ce Şase Zile?

Cuv. Seraphim Rose

Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

L-am citat deja pe Sfântul Efrem Sirul care afirmă că „nu este îngăduit a zice că ceea ce pare, potrivit celor istorisite [în Cartea Facerii], a fi fost zidit în şase zile, a fost zidit într-o singură clipă”. Sfinţii Părinţi se ţin cu multă fi­delitate de textul Facerii: când textul spune „zi”, ei socotesc că nu este îngă­duit a înţelege o perioadă de lungime nedeterminată, căci lucrările ziditoare ale lui Dumnezeu sunt imediate; dar la fel de neîngăduit li se pare faptul de a socoti aceste Şase Zile doar un artificiu literar spre a exprima o zidire ce ar fi avut loc toată dintr-o dată. Deşi fiecare lucrare ziditoare este imediată, în­treaga zidire constă dintr-o înșiruire ordonată a lucrărilor ziditoare. Sfântul Grigorie Teologul scrie:

„Zilelor [facerii] li se adaugă o anume întâietate, doime, treime, şi tot aşa, până la a şaptea zi de odihnă de la lucru, împărţindu-se prin aceste zile toată zidirea, tocmită cu rânduială de legi negrăite, dar nu alcătuită într-o clipă, de către Cuvântul cel Atotputernic, pentru Care a gândi ori a grăi înseamnă totodată a săvârşi fapta. Faptul că omul s-a ivit ultimul în lume, cinstit cu lucrarea mâinii şi cu chipul lui Dumnezeu, nu este câtuşi de puţin neaşteptat; căci pentru el, ca pentru un împărat, trebuia pregătit sălaşul împărătesc, şi numai atunci avea să fie adus în el împăratul, însoţit de toate făpturile.”

În acelaşi sens scrie şi Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Nu putea oare dreapta Lui cea atotputernică şi nesfârşita Lui înţelep­ciune să aducă la fiinţare pe toate şi într-o singură zi ? Dar ce spun eu o singură zi ? Putea să le aducă într-o clipită ! Dar pentru că Dumnezeu n-a adus la fiinţare pentru trebuinţa Lui nimic din cele ce sunt – căci El n-are nevoie de nimic, fiind desăvârşit, ci a făcut totul din pricina iubirii Sale de oameni şi a bunătăţii Lui – pentru aceea le creează treptat, iar prin gura fericitului proroc ne învaţă lămurit despre cele ce s-au făcut, pentru ca, ştiindu-le bine, să nu cădem în greşalele celor ce judecă mânaţi de gânduri omeneşti. […] Dar pentru ce, dacă omul este mai de preţ decât toate, a fost făcut pe urmă ? Pentru o pricină foarte dreaptă. După cum atunci când are să vină un împărat într-un oraş este nevoie să meargă înainte însoţitorii şi toţi ceilalţi ca să pregătească palatul împărătesc, şi aşa intră împăratul în palat, în acelaşi chip şi acum, vrând Dumnezeu să-1 pună pe om peste toate cele de pe pământ ca împărat şi stăpânitor, i-a zi­dit mai întâi această locuinţă frumoasă, lumea; şi, numai după ce a fost gata totul, 1-a adus pe om ca să o stăpânească.”

Sfântul Grigorie al Nyssei repetă aceeaşi învăţătură, cum că omul, ca împărat, a apărut doar după ce i s-a pregătit domnia; dar şi el are o altă tâlcuire, mai tainică, a înșiruirii celor Şase Zile, pe care unii au încercat să o in­terpreteze ca pe o înfăţişare a teoriei evoluţiei. Să cercetăm deci îndeaproape această învăţătură. El scrie:

„Scriptura istoriseşte că în legătură cu facerea omului Dumnezeu a fo­losit o anumită cale şi a urmat o anumită ordine. Căci, după ce a fost al­cătuit universul fizic, ne spune Scriptura, omul nu s-a ivit îndată pe pă­mânt, ci înainte de el au fost zidite fiinţele necuvântătoare, iar înainte de ele au fost aduse la viaţă plantele. Prin această ordine cred că Scriptura a vrut să ne arate că puterea dătătoare de viaţă s-a amestecat cu natura ma­terială în chip treptat: mai întâi s-a îmbrăcat cu cele lipsite de simţuri, apoi înaintează spre fiinţele simţitoare, şi la urmă se înalţă spre firea cu­getătoare şi cuvântătoare. […] Zidirea omului este istorisită la sfârşit, fiindcă el recapitulează şi cuprinde în sine toate însușirile specifice de viaţă, atât ale plantelor, cât şi ale necuvântătoarelor. Căci şi omul se hră­neşte şi creşte ca şi plantele – la ele putându-se vedea cum îşi sug hrana prin rădăcini, scoţând-o în fructe şi frunze – dar, în acelaşi timp, el se lasă slujit şi de simţuri, ca şi vietăţile necuvântătoare. Însă gândirea şi raţiunea sunt însușiri aparte, neamestecate cu cele ale firii văzute… Puterea cuge­tătoare a sufletului nu se poate desfăşura în viaţa trupească decât numai prin mijlocirea simţurilor. Dar, fiindcă simţurile au existat mai înainte în natura fiinţelor necugetătoare, în chip necesar sufletul nostru, unindu-se cu trupul, se uneşte şi cu cele legate de trup, adică cu simţurile; iată dar toate acele fenomene lăuntrice pe care le numim «patimi».” La sfârşitul unei alte descrieri, dintr-o altă carte, Sfântul Grigorie încheie: „Iar faptul că Scriptura ne istoriseşte că omul a fost creat în urma tutu­ror celorlalte făpturi înseamnă că legiuitorul [Moisi] nu s-a gândit la altce­va decât la o învăţătură adâncă despre suflet, socotind că ceea ce e desă­vârşit vine la urmă, după trebuincioasa înșiruire în rânduiala lucrurilor…

Am putea deci socoti că firea pare a urca în trepte – vreau să zic feluritele însușiri ale vieţii – de la formele cele mai joase la cele desăvârşite.” Acesta e unul dintre foarte puţinele pasaje din scrierile Sfinţilor Părinţi pe care cei care cred în cosmogonia evoluţionistă le socotesc a fi apropiate de părerile lor. El vorbeşte de o „urcare în trepte… de la formele cele mai joase la cele desăvârşite” şi afirmă că omul „participă” oarecum la viaţa zidirii inferioare. Dar teoria evoluţionistă asupra originilor cere mult mai mult de­cât aceste păreri generale, necontestate de nimeni. Teoria evoluţiei cere ca omul să fie un descendent al creaţiei inferioare, să fi „evoluat” din ea. într-unui din cursurile viitoare vom cerceta mai îndeaproape ce anume spun Părinţii despre obârşia omului. Aici vom spune doar că Sfântul Grigorie nu numai că nu spune nimic care să arate că ar crede în astfel de păreri, dar alte păreri ale sale sunt chiar opuse. Astfel, el este de acord cu ceilalţi Părinţi care au scris despre Cartea Facerii că zidirea lui Dumnezeu are loc dintr-o dată; chiar în acelaşi tratat el spune că „toate vârfurile şi colinele, şi toate colţurile şi povârnişurile, şi toate vâlcelele erau presărate cu verdeaţă şi cu tot felul de copaci care, cu toate că abia de curând se înălţaseră din pământ, totuşi crescuseră până la cea mai deplină frumuseţe”, şi că „zidirea, ca să zic aşa, e săvârşită fără zăbavă de către puterea dumnezeiască, existând din­tr-o dată la porunca Sa.”

În continuare, Sfântul Grigorie afirmă explicit că motivul pentru care firea omenească are legătură cu zidirea inferioară este faptul că împărtăşeşte cu ea aceeaşi fire simţitoare; căci provine, într-adevăr, din acelaşi pământ din care s-au ivit şi făpturile inferioare. A susţine că acest fapt înseamnă că omul „se trage” din făpturile necugetătoare este o adăugire cu totul neînte­meiată la ceea ce a vrut să spună Sfântul; în acest caz ar trebui, într-adevăr, ca omul (împreună cu animalele) să se tragă şi din făpturile vegetale, întru­cât are în sine câte ceva şi din firea lor. Dar teoria evoluţiei nu învaţă că ani­malele au „evoluat” din plante, ci că cele două regnuri sunt ramuri separate şi paralele dintr-un strămoş primitiv comun.

Deci „urcarea în trepte” a Sfântului Grigorie nu arată nicidecum descen­denţa cronologică a omului din plante şi animale, ci arată doar înrudirea lui cu făpturile inferioare, împărtăşind felul de hrănire şi firea simţitoare a aces­tora, însușiri pe care toate făpturile născute pe pământ le au, în măsura în care le-au fost date de Dumnezeu. El nu descrie istoria omului, ci firea lui.

Vom vedea în continuare mai amănunţit ce anume credea Sfântul Grigorie despre „amestecul firilor” implicat de teoria evoluţiei.

Februarie 7, 2009

Cum să citim „Cartea Facerii” – Tâlcuiri literale sau tâlcuiri simbolice?

Cuv. Seraphim Rose

Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”

Editura Sophia, Bucureşti, 2006


Problema e o mare piatra de poticnire pentru noi, oamenii moderni, cres­cuţi cu o educaţie şi concepţie „ştiinţifică”, care ne-a sărăcit priceperea tâl­curilor simbolice ale textelor. Ca urmare, prea adeseori tragem concluzii pri­pite: dacă există vreun sens simbolic al unei imagini din Scriptură (de pildă, pomul cunoştinţei binelui şi răului), suntem foarte înclinaţi să spunem „este doar un simbol”; cea mai slabă indicaţie asupra unui sens figurat sau meta­foric ne face adeseori să eliminăm sensul literal. Uneori, o astfel de atitudine poate duce chiar la judecăţi pripite asupra unor întregi fragmente sau cărţi ale Scripturii: dacă există elemente simbolice sau figurate, de pildă în relata­rea Facerii despre Grădina Edenului, tragem cu uşurinţă concluzia că întrea­ga relatare este un „simbol” sau o „alegorie”.

Cheia noastră pentru înţelegerea Facerii este următoarea: cum anume au înţeles Sfinţii Părinţi problema aceasta, atât în particular, în ceea ce priveşte pasajele separate, cât şi în general, în ceea ce priveşte cartea ca întreg ?

Să luăm câteva exemple.

1. Sfântul Macarie cel Mare din Egipt, unul dintre sfinţii cu o foarte înaltă viaţă duhovnicească şi care nu poate fi bănuit de păreri prea literale asupra Scripturii, scrie despre Facere 3, 24: „Raiul s-a închis, iar Heruvimului celui cu sabia de foc i s-a dat poruncă să oprească intrarea omului în el; acest fapt, care atunci s-a întâmplat în chip văzut, se întâmplă şi acum în fiecare suflet în chip nevăzut”.

2. Sfântul Grigorie Teologul, renumit pentru tâlcuirile sale adânc duhov­niceşti ale Scripturii, spune despre pomul cunoştinţei binelui şi răului: „Po­mul acela, pe cât îmi pare, era contemplaţia, la care numai cei ce au ajuns la deplinătatea deprinderii pot pătrunde fără primejdie”. Înseamnă oare că so­cotea pomul doar un simbol, iar nu şi un pom în sens literal? În scrierile sale nu pare a ne da un răspuns la întrebare, dar o face un alt mare Sfânt Pă­rinte (căci, atunci când ne învaţă învăţătura ortodoxă, iar nu părerile lor personale, toţi marii Părinţi sunt de acord unii cu alţii, şi chiar ajută a se tâlcui unul pe altul). Sfântul Grigorie Palama, Părintele isihast din veacul al patrusprezecelea, tâlcuieşte acest pasaj:

„Grigorie supranumit Teologul a numit «contemplaţie» pomul cunoş­tinţei binelui şi răului. […] Dar, pentru aceasta, ea n-a fost pentru el plăsmuire şi simbol inconsistent. Căci şi pe Moise şi pe Ilie îi declară dumne­zeiescul Maxim «simboale», pe unul al judecăţii şi pe celălalt al proniei. A făcut aceasta oare pentru că nu erau ei prezenţi cu adevărat, ci au fost plăsmuiţi şi ei în chip «simbolic» ?”

3. Acestea sunt interpretări particulare. în ceea ce priveşte abordările generale ale naturii „literale” ori „simbolice” a textului Facerii, să cercetăm cuvintele altor câtorva Sfinţi Părinţi care au scris tâlcuiri la Cartea Facerii.In Hexaimeronul său, Sfântul Vasile cel Mare scrie:

„Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că apa de care vorbeşte Scriptura nu e apă, ci altceva, de altă natură, şi interpretează cuvintele plantă şi peşte cum li se pare lor. […] Eu când aud că Scriptura zice iarbă, înţeleg iarbă; când aud plantă, peşte, fiară, dobitoc, pe toate le înţeleg aşa cum sunt spuse. Nu mă ruşinez de Evan­ghelie (Rom. 1, 16). […] Mi se pare însă că cei care nu înţeleg lucrul acesta, adică cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea Scripturii o vrednicie închipuită, punând pe seama ei propriile idei, schimbând sensul cuvintelor Scripturii cu folosirea unui limbaj figurat, înseamnă însă să te faci mai înţelept decât cuvintele Duhului când, în chip de interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale. Deci să fie înţeleasă Scriptura aşa cum a fost scrisă !”

4. Sfântul Efrem Sirul ne spune la fel în Tâlcuire la Cartea Facerii:

„Nimenea să nu creadă că zidirea cea de Şase Zile este o alegorie; tot aşa, nu este îngăduit a zice că ceea ce pare, potrivit celor istorisite, a fi fost zidit în şase zile, a fost zidit într-o singură clipă, şi, de asemenea, că unele nume înfăţişate în acea istorisire fie nu înseamnă nimic, fie înseam­nă altceva. Dimpotrivă, trebuie să ştim că întocmai cum cerul şi pământul ce s-au zidit întru început sunt chiar cerul şi pământul, iar nu altceva ce s-ar înţelege sub numele de cer şi pământ, tot aşa orice altceva se zice a fi fost zidit şi tocmit cu rânduială după zidirea cerului şi a pământului nu sunt numiri goale, ci însăşi fiinţa firilor zidite corespunde puterii numelor acestora.

5. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind anume despre râurile Raiului, scrie:

„Dar poate că cei care vor să vorbească după a lor înţelepciune nu în­găduie iarăşi ca aceste râuri să fie râuri, nici apele să fie ape. ci caută să convingă pe cei care vor să-şi dea lor spre ascultare auzul, ca să-şi închi­puie cu totul altceva. Noi însă, rogu-vă, să nu dăm ascultare acestora, ci să ne astupăm urechile la glasul lor, să dăm crezare cuvintelor dumneze­ieştii Scripturi, urmând spusele ei; să ne străduim să punem în sufletele noastre învăţăturile cele sănătoase.”

Iată deci că Sfinţii Părinţi se confruntau şi ei cu această problemă în vre­mea lor, în veacul al patrulea. Erau o mulţime de oameni ce tâlcuiau textul Facerii ca pe o alegorie, luând-o razna cu tâlcuirile simbolice şi tăgăduind orice sens literal – mai ales primelor trei capitole, pe care le vom cerceta. De-aceea Sfinţii Părinţi şi-au făcut o datorie din a spune că textul are un sens literal, şi trebuie să înţelegem exact care este acela.

Ne putem da seama deci că Sfinţii Părinţi ce au scris despre Facere au fost în general destul de „literali” în tâlcuirea textului, chiar dacă în multe cazuri admiteau şi un înţeles simbolic sau duhovnicesc. Există, de bună sea­mă, în Scriptură metafore evidente, pe care nici un om cu mintea întreagă nu s-ar gândi să le ia „literal”. De pildă, în Psalmul 103 se spune: soarele şi-a cunoscut apusul său. în deplin respect faţă de text, nu este nevoie să credem că soarele are conştiinţă şi „cunoaşte” literal când urmează să asfinţească; este vorba doar de un procedeu firesc în limbajul poetic, care nu pune pe ni­meni în încurcătură.

Există însă şi un important tip de afirmaţii în Scriptură – iar în Cartea Facerii, sunt o mulţime de exemple – despre care Sfinţii Părinţi ne spun ex­plicit să nu le înţelegem în mod literal. Sunt afirmaţii antropomorfice despre Dumnezeu, ca şi cum El ar fi un om care merge, vorbeşte, se mânie etc. Toate aceste afirmaţii trebuie înţelese „cu dumnezeiască cuviinţă” – adică întemeindu-ne pe ceea ce ştim din învăţătura ortodoxă, că Dumnezeu este curat duhovnicesc, fără mădulare trupeşti, iar faptele Sale sunt descrise în Scriptură aşa cum ne apar nouă. Părinţii sunt foarte grijulii în această pri­vinţă de-a lungul textului Facerii. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

„Iar când auzi, iubite, că a sădit Dumnezeu Rai în Eden către Răsărit, înţelege cu dumnezeiască cuviinţă cuvântul «a sădit», înţelege că «a po­runcit». Crede cele ce spune mai departe Scriptura, crede că Raiul a fost făcut în locul în care a spus Scriptura.”

Cât despre informaţia „ştiinţifică” din Cartea Facerii – căci vorbind de­spre facerea lumii pe care o cunoaştem, nu are cum să nu cuprindă şi o oare­care informaţie ştiinţifică – contrar părerii obişnuite, ea nu are nimic „depă­şit”. Este adevărat că observaţiile ei sunt făcute toate aşa cum se văd de pe pământ şi cu referire la omenire; dar ele nu avansează nici o învăţătură anu­me – de pildă, despre natura corpurilor cereşti sau despre mişcările lor rela­tive – deci cartea poate fi citită de fiecare generaţie şi înţeleasă în lumina propriei cunoaşteri ştiinţifice. Descoperirea, în ultimele veacuri, a vastităţii spaţiului şi imensităţii multora dintre corpurile sale cereşti nu face decât să adauge măreţie în minţile noastre la simpla istorisire a Facerii.

Desigur, când Sfinţii Părinţi vorbesc despre Facere, ei încearcă să o ilus­treze cu exemple luate din ştiinţa naturală a vremii lor; la fel facem şi noi as­tăzi. Tot acest material ilustrativ este deschis criticii ştiinţifice, şi, în parte este într-adevăr depăşit. Dar textul însuşi al Facerii nu este atins de aceste critici, şi nu putem decât să ne uimim cât de proaspăt şi în pas cu vremea este el pentru fiecare nouă generaţie. Iar tâlcuirea teologică a Sfinţilor Pă­rinţi asupra textului împărtăşeşte aceleaşi calităţi.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.