Ortodoxia si Religia Viitorului – Cele sase tipuri de întâlniri extraterestre

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Dr. Hynek, care a studiat mai în amănuntime problema decât cei mai prestigiosi dintre experti, distinge sase categorii generale de fenomene OZN sau extraterestre[1].

Prima dintre ele, a „luminitelor nocturne”, este si cea mai frecvent mentionată si cea mai putin stranie dintre toate. Acestea pot fi usor asimilate cu corpuri ceresti, meteori etc. si nu sunt considerate propriu-zis OZN-uri. „Luminitele nocturne” cu adevărat ciudate (acelea care rămân „neidentificate”), cele care par manevrate în mod inteligent si nu pot fi considerate nave spatiale, sunt de cele mai multe ori reperate de mai multi martori, printre care ofiteri de politie, piloti, sau operatori ai turnurilor de control.

Ortodoxia si Religia Viitorului – Atmosfera science-fiction

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Originile acestui gen de literatură sunt îndeobste plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substantă narativă atinsă întotdeauna de „misterios” si de „ocult”. Altii o consideră precursoare a literaturii stiintifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (sotia celebrului poet), care, în cartea sa „Frankestein, or the Modern Prometheus” (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent si în româneste, n. tr.) combină stiintă fantezistă si ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri stiintifico-fantastice de atunci încoace.

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (4)

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Vestea” adusă de experienţele de „după moarte” de astăzi

Dar de ce, în cele din urmă, experienţele de „după moarte” ne împresoară atât de mult astăzi, şi care este înţelesul lor ca parte a „duhului acestor vremuri”? Cea mai limpede pricină pentru sporirea discuţiilor despre aceste experienţe de astăzi este descoperirea în ultimii ani a unor tehnici de reanimare din „moartea clinică”, fapt ce a pricinuit desimea sporită a acestui fel de experienţe, faţă de vremurile de dinainte. Fără îndoială, această explicaţie nu ajută la îndreptăţirea creşterii relatărilor de „după moarte”, dar este prea lipsit de temei să se îndreptăţească înrâurirea spirituală a acestor experienţe asupra oamenilor şi schimbarea concepţiei despre viaţa de după moarte, pe care acestea le ajută să aibă loc.

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (3)

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Teoria ocultă a cercetătorilor din zilele noastre

Teoria despre viaţa după moarte a Dr. Kubler-Ross şi a altor cercetători ai experienţelor de „după moarte” de astăzi, poate fi rezumată în câteva puncte. Trebuie să vedem că Dr. Kubler- Ross spune aceste probleme cu certitudinea cuiva care crede că a avut experienţa „lumii celeilalte”; dar oamenii de ştiinţă ca Dr. Moody, în vreme ce sunt cu mult mai atenţi şi nesiguri în ton, nu pot decât să sprijine aceeaşi teorie. Aceasta este teoria despre viaţa după moarte, care s-a răspândit în ultima parte a sec. al XX-lea şi pare „firească” fără nici o îndreptăţire, tuturor celor care cercetează problema şi care nu au o înţelegere neclintită, asupra oricărei alte teorii.

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (2)

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Legătura cu ocultismul

Tot mereu, printre cercetătorii experienţelor de „după moarte” se poate vedea o legătură, mai mult sau mai puţin limpede, cu ideile şi practicile oculte. Aici putem defini termenul „ocult” (care se referă la ceea ce este „ascuns”) ca şi cum ar fi vorba de vreo legătură a oamenilor cu duhurile şi puterile nevăzute într-un chip care este oprit de revelaţia lui Dumnezeu (vezi Levitic 19, 31; 20, 6, etc.). Această legătură poate fi căutată de oameni (ca în şedinţele de spiritism) sau pricinuită de către duhurile cele căzute (când se arată oamenilor pe neaşteptate). Opusul termenului „ocult” este „duhovnicesc” sau „religios”, care se referă la acea legătură cu Dumnezeu, împreună cu îngerii şi sfinţii Lui, care este îngăduită de Dumnezeu: pe de o parte rugăciunea omului, iar pe de altă parte lucrările cele adevărate şi dătătoare de har, ale lui Dumnezeu, ale îngerilor şi ale sfinţilor.

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (1)

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Dacă nu ascultă de Moise

şi de prooroci, nu vor

crede nici dacă ar învia

cineva dintre morţi.

– Luca 16, 31

Am văzut, de bună seamă, că experienţele de „după moarte” şi cele din „afara trupului”, despre care se vorbeşte atât de mult astăzi, sunt foarte deosebite de experienţele adevărate ale celeilalte lumi, care s-au petrecut de-a lungul veacurilor în vieţile bărbaţilor şi femeilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Mai mult, experienţele din zilele noastre au fost atât de dese şi au ajuns să fie „la modă” în ultimii ani, nu pentru că sunt „noi” cu adevărat (s-au strâns multe asemenea experienţe în Anglia secolului al XIX-lea), şi nu pentru că s-au ivit în aceşti ani mult mai des, ci mai ales pentru că mintea oamenilor din apus, şi îndeosebi a celor din America, era „pregătită” pentru acestea.

Interesul public pare a fi parte a unei urmări larg răspândite împotriva materialismului şi a necredinţei secolului al XX-lea, semn al unui interes faţă de religie cu mult mai răspândit. Ne vom întreba care ar putea fi semnificaţia acestui nou interes „religios”.

Dar mai întâi, să stabilim încă o dată ce „mărturisesc” aceste experienţe despre adevărul religiei. Cei mai mulţi cercetători par să fie de acord cu Dr. Moody, că experienţele nu adeveresc învăţătura creştină „tradiţională” asupra raiului (Viaţă după viaţă , pag. 70, 98); experienţele acelora care cred că au văzut raiul, nu-şi arată trăinicia când sunt asemănate cu adevăratele vedenii din trecut ale raiului; iar experienţele iadului sunt mai mult „sugerări” decât orice fel de dovadă a existenţei adevărate a iadului.

Experienţele creştine adevărate ale raiului – „Locul lucrărilor” raiului şi iadului

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Am văzut acum, în numeroase relatări ale Sfinţilor Părinţi cât şi în Vieţile sfinţilor, că după moarte, sufletul intră îndată în sălaşul din văzduh de sub cer, ale cărui însuşiri le-am arătat în amănunt. Am văzut, de asemenea că, după ce trupul a murit cu adevărat, iar sufletul a rupt legătura cu lucrurile cele pământeşti, înălţarea sufletului prin acest sălaş al văzduhului este descrisă ca un urcuş prin vămi, unde începe Judecata particulară, pentru a hotărî care sunt însuşirile potrivite pentru sălăşluirea sufletelor în rai. Acele suflete care se dovedesc vinovate pentru păcate nepocăite, sunt aruncate în adânc, în iad, de către duhurile cele căzute; acelea care trec biruitoare prin judecăţile vămilor, urcă slobod, purtate de către îngeri spre cer.

Ce este raiul? Unde se află el? Este raiul un loc? Se află acesta „sus”? Aşa cum se întâmplă şi cu toate problemele privitoare la viaţa după moarte, nu ar trebui să punem asemenea întrebări din simplă iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine învăţătura despre acest subiect, pe care ne-a împărtăşit-o Biserica. Şi pentru a scăpa de întunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne şi unele experienţe mediumnice chiar şi creştinilor ortodocşi.

Se întâmplă astfel că problema „localizării” raiului (şi iadului) este înţeleasă greşit în foarte mare măsură în vremurile moderne. Doar cu câţiva ani în urmă, dictatorul sovietic Hrusciov râdea de oamenii religioşi, care încă mai credeau în rai, căci el trimisese „cosmonauţi” în spaţiu şi aceia nu l-au văzut.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – Notă asupra reîncarnării

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Printre ideile oculte care sunt acum larg discutate şi sunt uneori acceptate de către cei care au experienţe „în afara trupului” şi „după moarte”, şi chiar de către oameni de ştiinţă, este reîncarnarea: că sufletul după moarte nu trece prin judecata particulară ca să sălăşluiască apoi în rai sau în iad, aşteptând învierea trupului şi Judecata de Apoi, ci (după o şedere mai lungă sau mai scurtă în „planul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un trup nou, fie al unui animal fie al unui alt om.

Această părere a fost larg răspândită în antichitatea păgână din apus, înainte de a fi înlocuită de învăţătura creştină. Dar răspândirea ei de astăzi se datoreşte în mare măsură înrâuririi hinduismului şi budismului, unde este încuviinţată în chip obişnuit. Astăzi această părere este de obicei „umanizată”, prin aceea că oamenii socotesc că în „vieţile anterioare” au fost oameni, în vreme ce există o părere mai obişnuită printre hinduşi cât şi printre budişti şi printre grecii şi romanii antici, potrivit căreia este destul de rar să dobândeşti „încarnarea” ca om, şi că majoritatea „încarnărilor” de astăzi sunt ca animale, insecte şi chiar plante.

Cei ce cred în această idee, spun că ea lămureşte toate „nedreptăţile” vieţii pământeşti, cât şi toate fricile bolnăvicioase care par să nu se lămurească în nici un chip: dacă cineva se naşte orb sau într-o stare de sărăcie, aceasta este ca o răsplată dreaptă pentru faptele omului dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, din pricina „karmei rele” a individului); dacă cuiva îi este frică de apă, aceasta este din pricina faptului că acela s-a înecat într-o „viaţă anterioară”.

Cei ce cred în reîncarnare nu au o filosofie întreagă despre originea şi menirea sufletului, şi nici un fel de mărturie  convingătoare pentru a-şi sprijini teoria; principalele lor puncte de atracţie sunt de suprafaţă: să aducă aşa-zisa „dreptate” pe pământ, să lămurească unele ascunzişuri spiritiste, şi să dea un oarecare chip „nemuririi” pentru cei care nu sunt creştini.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – Concluzii despre sălaşul din „afara trupului”

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Tot ce s-a spus aici despre experienţele „în afara trupului” este deajuns pentru a aşeza experienţele de „după moarte” de astăzi în propria lor lumină. Să prezentăm pe scurt cele ce am aflat noi:

1. Acestea sunt, în întregime şi în chip firesc, experienţe „în afara trupului”, lucru foarte cunoscut mai ales în literatura ocultă, experienţe care în ultimii ani li se întâmplă din ce în ce mai des oamenilor obişnuiţi care nu sunt deloc adânciţi în ocultism. Cu toate acestea, aceste experienţe, nu ne spun aproape nimic despre cele ce se întâmplă cu sufletul după moarte, în afară de faptul că este viu şi conştient.

Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă – „Călătoria astrală”

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Aproape toate experienţele recente de „după moarte” au fost foarte scurte; dacă ar fi fost mai îndelungate, ar fi urmat moartea adevărată. Dar în starea din „afara trupului” care nu se leagă de împrejurările din preajma morţii, este cu putinţă o experienţă mai îndelungată. Dacă această experienţă este destul de lungă, omul îşi poate părăsi mediul înconjurător şi poate intra într-o privelişte cu totul nouă – nu numai pentru o privire scurtă a unei „grădini” sau a unui „loc luminos” sau a unei „cetăţi cereşti”, ci pentru o „aventură” mai lungă în sălaşul din văzduh. „Planul astral” este în chip limpede foarte aproape de fiecare om, şi anumite experienţe hotărâtoare (sau tehnici mediumnistice) îl pot „arunca” pe om în legătură cu acel plan. Dr. Carl Jung povesteşte experienţa unuia dintre pacienţii săi, o femeie care a avut o experienţă „în afara trupului” în vreme ce trecea printr-o naştere grea. I-a văzut pe doctori şi pe surori în jurul ei, dar în spate simţea că se află o privelişte slăvită, care părea să fie hotarul unei alte dimensiuni; simţea că dacă s-ar întoarce către acea privelişte ar pleca din viaţa aceasta – dar s-a întors în trup[1].