Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 25, 2008

Invierea lui Hristos in viziunea lui Carl Gustave Jung

Filed under: invatatura ortodoxa,Jung C. G. — Petre @ 5:58 pm
Tags: ,

Prof. Bogdan Ionescu

Sursa: Laurentiu Dumitru

Primordială pentru Jung este experienţa psihologică a lui Dumnezeu, sub aspectul cunoaşterii Sale. Hristos reprezintă pentru Jung un simbol al Sinelui, adică omul central, care a echilibrat în sine toate dimensiunile personalităţii sale conştiente şi inconştiente. De aceea, nu ne miră faptul că pentru Jung Învierea lui Iisus nu a fost una reală, ci a constituit un eveniment psihologic. Iisus ar reprezenta varianta eroului mitic care înviază după activitatea sa, oferind viaţă cunoştinţelor şi aspiraţiilor lui.

Jung consideră de asemenea că Iisus ar fi reprezentat unealta rabinilor de a se elibera de sub tutela romană, aşa cum doamna Annie Besant, aparţinând societăţii teosofice ar fi încercat să-l impună lumii pe Krishnamurti.

Referindu-se la mărturiile învierii, psihanalistul Jung conchide că înviaţii din morţi erau de fapt oameni neînviaţi la o nouă viaţă, una plină de spiritualitate. Prin urmare, învierile din morţi ar fi reprezentat nişte metafore ale unei profunde înnoiri religios-morale ale oamenilor acelor timpuri.

Jung îi condamnă pe creştini, că pentru a convinge oamenii de natura „divină” a lui Iisus au recurs la stratagema învierii corporale a Lui, de parcă n-ar fi avut suficientă încredere în realitatea învierii spirituale a lui Iisus.

În acest sens, Jung continuă: „este curios că creştinii au rămas atât de păgâni încât nu înţeleg existenţa spirituală în afara corporalismului, ca eveniment psihic” (C. G. Jung, „Psihanaliza fenomenelor religioase”, Ed. Aropa, 1998, p. 97). Prin urmare, învierea este un eveniment psihic.

Observăm că tendinţa lui Jung este aceea de a traduce psihologic toate evenimentele religioase nu numai creştine, ci în general. Nu o dată persoana devine parcă un mecanism, condusă de impulsurile inconştientului. În acest fel justifică Jung transformarea lui Pavel pe drumul Damascului, prin procesul enentiodromiei, termen heraclitian care desemnează faptul că orice lucru se transformă în opusul lui.

Sfântul Pavel nu a încercat să cosmetizeze adevărul învierii, altfel, nu ar mai fi rostit vorbele prin care îşi punea întreaga viaţă la dispoziţia acestui adevăr: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră…”. Un alt argument ar fi acela că Jung, prea preocupat de realităţile psihice, uită realitatea timpului. Cum s-ar manifesta sau cum am cunoaşte câte ceva despre inconştientul colectiv dacă n-am avea cu ce vorbi…? Ceea ce este de reţinut însă de la Jung este importanţa majoră acordată religiei şi lui Dumnezeu în cadrul teoriilor sale.

La drept vorbind, câţi sunt sinceri şi recunosc cu adevărat câtă nevoie au ca Dumnezeu să existe?

Anunțuri

Octombrie 6, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (7)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

7.  Sfântul Serafim de Sarov

Până în anul 1926, Andreev citise un număr de izvoare patristice ortodoxe sub influenţa cărora a ajuns la maturitate intelectuală în ortodoxie şi vizitase o serie de mânăstiri ortodoxe, unde a văzut adevărata ortodoxie pusă în practică. „Bergson, Lossky, Askoldov: acestea sunt cele trei etape ale dezvoltării mele filosofice – filosofice însă nu religioase. Pentru această cale am avut profesori diferiţi: Episcopul Teofan Zăvorâtul, Episcopul Ignatie Briancianinov, părinţii de la Optina şi mereu vrednicul de pomenire părintele Ioan de Kronstadt – iar apoi Filocalia şi, în general, literatura patristică ortodoxă. Cu părintele Nectarie de la Optina m-am angajat într-o lungă corespondenţă, iar pe părintele Dositei îl cunoşteam personal. De două ori mă întâlnisem personal şi cu părintele Ioan de Kronstadt.  Învăţând de la aceştia metoda spirituală strict ortodoxă (dacă se poate spune aşa), mi-am fixat-o foarte bine cu ajutorul impresiilor de neuitat ale vizitelor mele la remarcabilele mânăstiri ruseşti (Valaam, Solovski, Lavra Peşterilor de la Kiev, Sarov, Diveevo, Mânăstirea Optina şi altele). Ca rezultat al acestor vizite, mi-a fost clar că trebuie să aleg între ortodoxia conservatoare a părintelui Ioan de Kronstadt şi ortodoxia „modernizată” a lui V. Soloviov şi a şcolii sale. Fără şovăire am ales prima cale.”

Ajungând la adevărata ortodoxie, în timp ce se afla într-un pelerinaj la Mânăstirea de maici Diveevo a Sfântului Serafim, Andreev a avut în sfârşit o experienţă pe care el o descrie ca „naşterea sa spirituală”. Era un obicei la Diveevo ca pelerinii să stea cel puţin 24 de ore în mănăstire şi să îndeplinească „regula” scrisă de Sf. Serafim însăşi, şi anume: să înconjoare de trei ori „canalul” Maicii Domnului (cărarea dimprejurul mânăstirii), spunând un canon special de rugăciune şi ajutându-se de şiragul de mătănii , rugându-se pentru toate rudele şi apropiaţii fiecăruia, iar în final exprimându-şi cea mai sinceră şi cea mai folositoare dorinţă, care le va fi nemijlocit  acordată după rugăciune. Andreev îşi descrie experienţa astfel: „Atunci când la sfârşitul celui de-al treilea înconjur al „canalului”, îndeplinind întreaga regulă, am vrut să îmi exprim dorinţele mele sincere, ceva s-a petrecut cu mine, fireşte, prin mila cea a mare a Sfântului Serafim. Deodată am fost cuprins de o bucurie cu totul deosebită, liniştitoare, caldă şi încântătoare –  o convingere de nezdruncinat, cu toată fiinţa mea în existenţa lui Dumnezeu şi o comuniune deplină cu El în rugăciune. Şi atunci mi-a devenit foarte limpede faptul că orice cerere pentru ceva pământesc, ar fi rugăciunea: Dumnezeule, ia de la mine şi lipeşte-mă de darul Tău minunat… Şi, în şoaptă, m-am rugat către Dumnezeu: <<O Doamne, nu-mi da nimic, ia de la mine toată prosperitatea lumească, dar nu mă lipsi de bucuria comuniunii cu Tine, sau, daca nu este cu putinţă să menţii aceasta mereu în viaţa noastră, atunci dăruieşte-mi inimii mele puterea de a-şi aminti, dă-mi posibilitatea să păstrez până la moarte amintirea acestei binecuvântate clipe a simţirii Sfântului Tău Duh!>>

(more…)

Octombrie 4, 2008

Introducere la Apocalipsa Sf. Ioan – Un comentariu ortodox (3)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucuresti, 2005

Introducere – Înţelesurile literale în opoziţie cu cele simbolice şi mistice (1)

Pr. Seraphim Rose

Pornind de la acest aspect, mulţi comentatori ai Bibliei se rătăcesc, indiferent dacă aceasta se întâmplă prin înţelegerea  prea literală (cum este cazul protestanţilor fundamentalişti care cred că totul în Biblie  trebuie considerat „literal”) sau printr-o prea liberă tălmăcire (cum este cazul celor cu vederi liberale, care îndepărtează toate înţelesurile dificile, considerându-le „simbolice” sau „alegorice”). În tradiţia ortodoxă a tălmăcirii Bibliei, cele două niveluri de înţelegere, literală şi simbolică, sunt adeseori îmbinate.

Există multe fragmente care trebuie înţelese doar literal, cum sunt părţile exclusiv istorice ale Scripturii (de exemplu: „Eu, Ioan, … fost-am în insula ce se cheamă Patmos, de dragul cuvântului lui Dumnezeu şi al mărturiei lui Iisus. Am fost în duh în zi de duminică” – Apocalipsa 1, 9-10). Teoretic, fiecare aspect al unor asemenea relatări istorice poate fi verificat cu ajutorul unor mijloace precum: documente istorice timpurii, istoricii Bisericii primare, martori oculari, etc. Reprezentările metaforice, ca şi cele de tipul lucrurilor fireşti redate în imagini poetizate („soarele şi-a cunoscut apusul său” – Psalmi 103, 20) pot fi de asemenea, considerate ca făcând parte din înţelesurile literale ale Bibliei; la fel şi in situaţiile în care acţiuni şi însuşiri ale lui Dumnezeu sunt redate în termeni pământeşti sau I se atribuie membre trupeşti şi sentimente omeneşti (Dumnezeu s-a mâniat sau s-a căit sau s-a plimbat prin Rai. Astfel de înţelesuri pot fi considerate tot literare (chiar dacă nu sunt strict literale) întrucât prin ele se încearcă să se descrie realitatea aşa cum estee (pământească sau dumnezeiască) şi nu să se redea un cu totul alt înţeles.

(more…)

Septembrie 29, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (5)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

5. De la Askoldov

Andreev a învăţat de la Askoldov şi despre legătura organică, de multe ori complexă, dintre bine şi rău şi despre necesitatea de a alege în viaţa reală „binele fundamental”, chiar dacă este însoţit  de un „rău secundar”. De pildă, ordinea politică şi socială a Rusiei imperiale era un bine fundamental (pentru că se întemeia pe Dumnezeu şi pe ortodoxie), însoţit de rele secundare (defecte morale ale reprezentanţilor săi, nedreptăţi sociale, etc.), în timp ce Revoluţia, până şi în cele mai bune aspecte ale sale, a oferit un bine secundar (corectarea nedreptăţilor), însoţit fiind de un rău fundamental (răsturnarea ordinii stabilite de Dumnezeu şi instaurarea ateismului). În concepţia lui Askoldov, aceasta este cheia de înţelegere a antihristului, care va părea „bun” acelora care au pierdut ierarhia creştină a valorilor şi care nu văd lupta împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, ascunsă sub masca de „umanitarism”.

(more…)

Septembrie 1, 2008

Zece Cuvinte memorabile

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor  veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de moarte. <<Este mai târziu decât credeţi>>- aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat.‘ „

2.  „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ „

3.„Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.”  „

4.   „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”

(more…)

August 31, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Înselăciunea diavolească

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Este o problemă cheie a învătăturii ascetice a Bisericii Ortodoxe, complet absentă din lumea romano-catolico-protestantă, pe terenul căreia s-a produs miscarea „harismatică”. Astfel ne si explicăm cum o înselăciune de asemenea dimensiuni a putut să antreneze mase întregi de „crestini”, chiar dacă doar cu numele, si cum un „profet” de felul lui Nicolae Berdiaev, care vine dintr-o spiritualitate ortodoxă, poate să considere că este absolut esential ca „noua eră a Duhului Sfânt să se lipsească cu desăvârsire de viziunea ascetică asupra lumii”.
Iată cum. Viziunea ascetică ortodoxă asupra lumii este singura de natură să ofere oamenilor mijloacele de a continua să lucreze toată viata lor pentru dobândirea Duhului Sfânt, odată ce L-au primit prin Taina Sfântului Botez si a ungerii cu Sfântul si Marele Mir. Ea este singura în măsură să ne permită deosebirea duhurilor (discernământul spiritual, duhovnicesc) prin care să ne putem păzi de înselăciunea diavolească.

„Noua spiritualitate”, la care visa Berdiaev si pe care o practică de fapt „miscarea harismatică”, are o bază cu totul diferită, în lumina învătăturii ascetice ortodoxe, ea dovedindu-se a fi o fraudă. Ca atare cele două conceptii sunt radical incompatibile: ca să accepti „noua spiritualitate” a „renasterii harismatice”, trebuie să respingi mai întâi Ortodoxia. Si invers, ca să rămâi în continuare cu adevărat crestin ortodox, trebuie neapărat să respingi hotărât „renasterea harismatică”, care nu este altceva decât o ortodoxie falsificată.
Pentru a face acest lucru mai clar, vom oferi în continuare în rezumat învătătura Bisericii Ortodoxe despre înselăciunea diavolească, asa cum a formulat-o Episcopul Ignatie Briancianinov, el însusi un Părinte al Bisericii Ortodoxe din timpurile mai apropiate de noi (secolul XIX).

Există două forme principale de înselăciune diavolească. Prima si cea mai spectaculoasă dintre ele apare atunci când cineva se luptă să dobândească un înalt nivel spiritual si să se învrednicească chiar de viziuni, fără să se fi curătit în prealabil de patimi, bazându-se exclusiv pe întelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi dăruieste „viziuni” pe măsură. Exemplele abundă în Vietile Sfintilor, carte de căpătâi a învătăturii ascetice ortodoxe.

Astfel, Sfântul Nichita, episcopul Novgorodului (31 ianuarie), s-a retras în pustie nepregătit fiind si contra sfatului staretului său. Făcând astfel, nu mult după aceea a început să audă o voce rugându-se împreună cu el. Mai apoi i-a vorbit „Domnul” însusi, trimitându-i un „înger” care se ruga în locul lui si îl îndemna să citească cărti, în loc să se roage si să-i povătuiască pe cei care veneau la el pentru sfat.

Si asa a trăit o vreme, văzându-l mereu pe „înger” rugându-se lângă el, iar oamenii care îl cercetau erau coplesiti de întelepciunea lui si de „darurile Duhului Sfânt” de care părea că este plin, inclusiv de darul „profetiilor” care întotdeauna se împlineau.

Înselăciunea s-a dat pe fată doar în momentul în care părintii din mânăstire au aflat de împotrivirea lui fată de Noul Testament, căci din Vechiul Testament, pe care nu-l citise niciodată, putea cita pe de rost. Numai prin rugăciunile părintilor s-a întors monahul Nichita la pocăintă. „Minunile” au încetat, iar cel pocăit a ajuns mai târziu la măsura sfinteniei.

Tot astfel, Sfântul Isaac din Pesterile Kievului (14 februarie), care a văzut o lumină mare si în mijlocul ei pe „Hristos înconjurat de îngeri”. Fără să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, Isaac i s-a închinat si îndată diavolul a luat putere asupra lui, încingându-l într-un joc drăcesc si lăsându-l după aceea abia viu. Si acesta a ajuns mai târziu, prin pocăintă, la măsura adevăratei sfintenii.

Sunt multe cazuri în care „Hristos”, înconjurat de „îngeri”, apare unor nevoitori în vedenie, dăruindu-le puteri mari si „daruri ale Duhului Sfânt”, pentru ca apoi acesti monahi asceti înselati de diavol să cadă în nebunie sau în sinucidere.

Există însă si o formă de înselăciune diavolească mai obisnuită si mai putin spectaculoasă, care nu oferă victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate „sentimente religioase”. Aceasta se întâmplă, după cum scrie Episcopul Ignatie, „atunci când inima doreste si se străduieste să obtină bucuria cugetărilor sfinte si dumnezeiesti, nefiind încă pregătită pentru ele. Cel care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale si pe vrednicia sa, cel care nu se tine strâns de învătătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează unei alte „traditii”, pe baza căreia îsi formează propria conceptie de viată, acela este stăpânit de înselăciune diavolească”.

Aceasta este starea si conditia spirituală reală a adeptilor „renasterii harismatice”, în care ei se află chiar fără stirea lor. Vom vedea clar acest lucru examinându-le practicile si conceptia si comparându-le cu învătătura Sfintilor Părinti, punct cu punct.

(more…)

August 22, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Viziunea ortodoxă asupra lumii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Cu o astfel de atitudine – o perspectivă atât asupra lucrurilor bune cât şi a celor rele din lume – este posibil să ne formăm şi sã urmăm o concepţie de viaţă ortodoxă, adică să avem o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeşti. Există o falsă opinie, care din nefericire este larg răspândită în ziua de azi, aceea că este suficient să ai o ortodoxie limitată la lăcaşul bisericii şi la activităţile „ortodoxe” oficiale, cum ar fi rugăciunea la anumite ceasuri sau însemnarea cu Sfânta Cruce; în rest, conform acestei opinii poţi trăi ca ceilalţi, participând la viaţa şi cultura vremurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuim. Oricine a ajuns să înţeleagă adâncimea Ortodoxiei şi cât de integrală este asumarea care se cere unui creştin ortodox, iar pe de altă parte vede cerinţele totalitare pe care lumea contemporană ni le impune, îşi va da seama uşor de falsitatea acestei opinii.

(more…)

August 20, 2008

Despre conceptia de viata ortodoxa – Viaţa din zilele noastre este anormală

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Oricine priveşte viaţa contemporană din perspectiva vieţii normale pe care o duceau oamenii în vremurile de mai înainte – să zicem Rusia, sau America, sau orice altă ţară din Apusul Europei din secolul al XIX-lea nu poate să nu-şi dea seama de cât de anormală a devenit viaţa de acum. Întregul concept de autoritate şi ascultare, de decenţă şi politeţe, de comportament public şi particular – toate s-au schimbat radical, au fost răsturnate cu excepţia câtorva comunităţi – de opinii creştine de un anumit tip – care încearcă să păstreze aşa numita concepţie de viaţă – de modă veche.

Viaţa de azi poate fi caracterizată drept autonomă şi răsfăţată. Încă din fragedă vârstă copilul de azi este tratat, ca regulă generală, ca o mică zeitate în familie: capriciile îi sunt alimentate, dorinţele îndeplinite; este înconjurat de jucării, distracţii, confort; nu este pregătit şi educat după principiile stricte ale comportamentului creştin, ci este lăsat să se dezvolte pe orice cale ar vrea el să o apuce. În general este de ajuns să spună Vreau! sau Nu vreau să fac! pentru ca indulgenţii părinţi să se încline în faţa lui şi să-l lase să facă ce doreşte. Probabil aceste lucruri nu se întâmplă întotdeauna în fiecare familie, dar se întâmplă destul de des pentru a fi considerată regulă de comportament în creşterea copiilor şi chiar şi cei mai bine intenţionaţi părinţi nu scapă în întregime de sub influenţa ei. Chiar dacă părinţii încearcă să-l crească pe copil într-un mod strict, vecinii încearcă să facă altceva. Părinţii trebuie să ia în consideraţie şi aceste lucruri când îşi educă copilul.

Când un astfel de copil ajunge adult, el, în mod firesc, se înconjoară cu aceleaşi tipuri de lucruri cu care era obişnuit în copilărie: confort, distracţii, şi jucării pentru adulţi. Viaţa devine astfel o goană după distracţie. Acest cuvânt nu se afla în nici un vocabular. În Rusia secolului XIX sau în orice altă ţară serioasă civilizată, unde nimeni nu ar fi desluşit înţelesul acestui cuvânt.

(more…)

August 1, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Noua spiritualitate” fată în fată cu Crestinismul

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Prezenta cultelor orientale în Vest s-ar putea exemplifica la nesfârsit; în fiecare an apar culte noi, sau variante noi ale altora vechi. Fapt interesant, însă, este că pe lângă cultele specific religioase, se manifestă prezenta din ce în ce mai intensă, în ultimele decenii mai ales, a asa numitelor culte de constiintă (cum sunt ele numite de foarte populara revistă de stiri U. S. News and World Report, 16 Feb. 1976), culte ce se delimitează clar de orice preocupare religioasă.

Aceste grupuri de „terapie mintală” includ organizatii, precum „Erhard Seminars Training” (fondat în 1971), „Rolfing”, „Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva) si încă multe alte forme de „seminarii” (întâlniri) si „bio-răspuns” (biofeedback), care oferă cu toatele o „descătusare a tensiunilor” si o „captare a potentialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon „stiintific” de secol XX, mai mult sau mai putin plauzibil. De asemenea, se mentionează si alte miscări de „constiintă”, care sunt mai putin la modă astăzi, de la „Stiinta crestină” si „Stiinta mintală”, până la „Scientologie”.

Toate aceste miscări sunt incompatibile cu Crestinismul. Crestinii ortodocsi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele.

(more…)

Iulie 22, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Meditatia transcendentală

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Meditatia transcendentală

Tehnica de meditatie orientală cunoscută sub numele de „Meditatie Transcendentală” (sau pe scurt MT), a atins în putini ani un asemenea grad de popularitate, mai ales în America, si este propovăduită prin mass-media într-un mod atât de zgomotos, încât orice persoană care vrea să studieze serios curentele religioase contemporane, este tentată să o lase la o parte, considerând-o un produs supradimensionat al industriei publicitare americane. Tentatie care ar constitui o greseală, pentru că în aspectele sale de bază MT nu diferă semnificativ de Yoga sau de Zen, iar la o privire mai atentă, se dovedeste chiar a fi mai autentic „orientală”, decât oricare din formele sincretice si artificiale ale „yogăi crestine” sau „zenului crestin”.

(more…)

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.