Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 6, 2008

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (7)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

7.  Sfântul Serafim de Sarov

Până în anul 1926, Andreev citise un număr de izvoare patristice ortodoxe sub influenţa cărora a ajuns la maturitate intelectuală în ortodoxie şi vizitase o serie de mânăstiri ortodoxe, unde a văzut adevărata ortodoxie pusă în practică. „Bergson, Lossky, Askoldov: acestea sunt cele trei etape ale dezvoltării mele filosofice – filosofice însă nu religioase. Pentru această cale am avut profesori diferiţi: Episcopul Teofan Zăvorâtul, Episcopul Ignatie Briancianinov, părinţii de la Optina şi mereu vrednicul de pomenire părintele Ioan de Kronstadt – iar apoi Filocalia şi, în general, literatura patristică ortodoxă. Cu părintele Nectarie de la Optina m-am angajat într-o lungă corespondenţă, iar pe părintele Dositei îl cunoşteam personal. De două ori mă întâlnisem personal şi cu părintele Ioan de Kronstadt.  Învăţând de la aceştia metoda spirituală strict ortodoxă (dacă se poate spune aşa), mi-am fixat-o foarte bine cu ajutorul impresiilor de neuitat ale vizitelor mele la remarcabilele mânăstiri ruseşti (Valaam, Solovski, Lavra Peşterilor de la Kiev, Sarov, Diveevo, Mânăstirea Optina şi altele). Ca rezultat al acestor vizite, mi-a fost clar că trebuie să aleg între ortodoxia conservatoare a părintelui Ioan de Kronstadt şi ortodoxia „modernizată” a lui V. Soloviov şi a şcolii sale. Fără şovăire am ales prima cale.”

Ajungând la adevărata ortodoxie, în timp ce se afla într-un pelerinaj la Mânăstirea de maici Diveevo a Sfântului Serafim, Andreev a avut în sfârşit o experienţă pe care el o descrie ca „naşterea sa spirituală”. Era un obicei la Diveevo ca pelerinii să stea cel puţin 24 de ore în mănăstire şi să îndeplinească „regula” scrisă de Sf. Serafim însăşi, şi anume: să înconjoare de trei ori „canalul” Maicii Domnului (cărarea dimprejurul mânăstirii), spunând un canon special de rugăciune şi ajutându-se de şiragul de mătănii , rugându-se pentru toate rudele şi apropiaţii fiecăruia, iar în final exprimându-şi cea mai sinceră şi cea mai folositoare dorinţă, care le va fi nemijlocit  acordată după rugăciune. Andreev îşi descrie experienţa astfel: „Atunci când la sfârşitul celui de-al treilea înconjur al „canalului”, îndeplinind întreaga regulă, am vrut să îmi exprim dorinţele mele sincere, ceva s-a petrecut cu mine, fireşte, prin mila cea a mare a Sfântului Serafim. Deodată am fost cuprins de o bucurie cu totul deosebită, liniştitoare, caldă şi încântătoare –  o convingere de nezdruncinat, cu toată fiinţa mea în existenţa lui Dumnezeu şi o comuniune deplină cu El în rugăciune. Şi atunci mi-a devenit foarte limpede faptul că orice cerere pentru ceva pământesc, ar fi rugăciunea: Dumnezeule, ia de la mine şi lipeşte-mă de darul Tău minunat… Şi, în şoaptă, m-am rugat către Dumnezeu: <<O Doamne, nu-mi da nimic, ia de la mine toată prosperitatea lumească, dar nu mă lipsi de bucuria comuniunii cu Tine, sau, daca nu este cu putinţă să menţii aceasta mereu în viaţa noastră, atunci dăruieşte-mi inimii mele puterea de a-şi aminti, dă-mi posibilitatea să păstrez până la moarte amintirea acestei binecuvântate clipe a simţirii Sfântului Tău Duh!>>

A doua zi am plecat spre Sarov. Ne-am închinat la moaştele Sfântului Serafim cu mare emoţie, cu duhovnicească teamă şi evlavie. Mi-am dat seama că mă născusem spiritual cu o zi înainte la Diveevo. Totul se înnoise în jurul meu. Deunăzi nu înţelesesem un adevăr atât de simplu, şi anume că lucrurile duhovniceşti sunt cu mult mai deosebite de cele ale sufletului decât diferă acestea din urmă de cele ale trupului. Minunile de la racla Sfântului Serafim care s-au petrecut în faţa ochilor mei. Toate acestea păreau simple şi fireşti…

Întreaga mea viaţă s-a schimbat după pelerinajul la Mânăstirea Sarov. Domnul mi-a luat, conform rugăciunii mele de la „canal”, toate bunurile lumeşti, însă a păstrat în mine pentru totdeauna amintirea acelei clipe când, în bunătatea Sa nesfârşită, prin mila Preasfintei Sale Maici a lui Dumnezeu şi a rugăciunilor Sf. Serafim, mie, un păcătos, cu adevărat nemernic, mi-a fost dat să trăiesc în sine-mi adierea încântătoare, blândă, veselă şi calmă a Sfântului Duh al Domnului!”

Astfel a ajuns Andreev, după maturizarea sa intelectuală, la maturitatea duhovnicească.  El însuşi urma să descrie, mai târziu, studenţilor aceşti ani ai formării sale intelectuale ca fiind întreaga creştere de la „trup” (ştiinţă şi medicină), spre suflet (literatura şi filosofia) şi apoi spre „duh” (teologia şi adevărata ortodoxie), folosindu-se de împărţirea întreită a personalităţii umane despre care au vorbit Sfântul Serafim, Ep. Teofan Zăvorâtul şi mulţi alţi părinţi, pe baza cuvintelor Sfântului Pavel (1 Cor 2, 14-15). Prin noţiunea de „duh” bineînţeles că nu se înţelege o componentă separată a naturii omului, cum s-au gândit unii eretici, ci doar partea superioară a sufletului  unde se deschide contactul cu Dumnezeu şi cu lumea spirituală, în opoziţie cu partea inferioară a sufletului , care este ocupată cu îndeletnicirile artei şi ştiinţei, filosofiei şi culturii. Înţelegerea  – ca primă experienţă a acestei distincţii critice între suflet şi duh – urma să dea, mai târziu, învăţăturii sale o profunzime şi o precizie pe care puţini filosofi şi gânditori o ating.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: