Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (10)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

10. Un adevărat om de ştiinţă

Toate scrierile lui Andreev fi reflectă pregătirea filosofică, însă cel mai bine a utilizat gândirea filosofică în articolele despre scopurile şi limitele ştiinţei. Înşişi savanţii bine pregătiţi sunt rareori ca­pabili să privească departe, dincolo de specialitatea tea lor, cu scopul de a plasa ştiinţa într-un context filosofic mai larg şi mai profund, iar cei care încearcă să evalueze ştiinţa din punctul de vedetei teologiei sau al filosofiei academice sunt, de multe ori, prea vagi şi imprecişi în concluziile lor. Totuşi Andreev, fiind bine pregătit atât ca om de şti­inţă, cat şi ca filosof – şi la fel de bine şi ca teolog – s-a aflat într-o poziţie unică şi extrem de avanta­joasă in ceea ce priveşte cercetarea din perspectiva cea mai potrivită a celor trei domenii de cunoaştere. Articolul său „Adevărul creştin şi cunoaşterea ştiinţifică” defineşte strălucit domeniile şi metodele acestor două tipuri de cunoaştere şi evidenţiază faptul că nu poate|exista nici un fel  conflict între ştiinţa adevărată şi creştinismul ade­vărat „Numai din cauza cunoştinţelor superfici­ale a contradicţiile false între credinţă şi cu­noaştere, între religie şi ştiinţă. Printr-o cunoaşte­re aprofundată, aceste false contradicţii dispar fără nici o urmă…  O educaţie filosofică şi ştiinţifi­că profundă şi clară nu numai că nu împiedică, ci face mai accesibilă credinţa în Dumnezeu, pentru că întregul arsenal al realizărilor autentice ale gân­dirii ştiinţifico-filosofice se constituie într-un ma­terial apologetic care susţine credinţa religioasă. Mai mult, cunoaşterea sinceră are adeseori o şan­să metodică de deconspirare a deformărilor cre­dinţei şi de demascare a superstiţiilor, fie ele reli­gioase, fie ştiinţifico-filosofice”

În cazul lui Andreev, cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică a fost extrem de valoroasă în apărarea creştinismului ortodox împotriva adversarilor săi contemporani. În manualul Apologetica creştin-ortodoxă, el încearcă să ofere „o bază pentru o concep­ţie ortodoxă organic unitară despre lume”. În aceas­tă carte utilizează la maximum datele ştiinţifice, însă nu le supraestimează valoarea, fiind conştient de faptul că „în folosirea datelor ştiinţifice este necesară foarte multă atenţie pentru a nu deveni captivat peste măsură numai de dovada ştiinţifică, aşa cum fac romano-catolicii, având în vedere fap­tul că toate ştiinţele oferă doar o cunoaştere ipote­tică şi momentană, în timp ce obiectul Apologeticii îl constituie,veşnicul şi statornicul adevăr”. Rezistă de asemenea, şi tentaţiei de supra-accentuare a criticării concepţiilor anticreştine „la care sunt expuşi apologeţii creştini neexperimentaţi”, obser­vând că Apologetica „n-ar trebui să-şi irosească eforturile cu critica meschină a sofismelor mărgi­nite şi subiective”, ci ar trebui să accentueze „chi­pul strălucitor al adevărului creştin” prezentat într-un mod foarte inteligibil, care „convinge mai bine decât cele mai exacte dovezi logice”. Fidela acestor principii cartea are un ton calm şi mode­rat, este generoasă în scopul său (folosindu-se la maximum de surse non-ortodoxe când acestea sunt relevante) şi destul de clară în concluziile sale, chiar şi în domeniile pe care unii apologeţi ortodocşi, mai slab pregătiţi ştiinţific, ar prefera să le lase neclare sau vagi. Astfel, de pildă, el nu evită problema „evo­luţiei”, unde discută originea omului şi ajunge la concluzii, pe baza mărturiei patristice şi ştiintifice, foarte diferite de credinţa sa din tinereţe în evoluţionismul lui Bergson: „strămoşii de origine animală ai omenirii există doar în invenţia darwiniştilor lor; nu există nicăieri în natură şi nici n-au existat a vreodată… Este imposibil să negi faptul că omul există doar de vreo 8000 de ani”. Criticarea „uniformismului” ştiinţific şi ideea despre „evoluţia legilor naturii” a oferit material pentru o mai atentă cercetare patristică a unora dintre chestiunile im­portante ridicate de teoria evoluţiei.

Într-un mod foarte interesant, Apologetica creştin ortodoxă a penetrat Cortina de Fier şi a fost folosită  de preotul moscovit Dimitrie Dudko în predicile cătrie enoriaşi, în anul 1974 (conferinţe publicate limba engleză sub titlul: Our Hope – Speranţa noastră, Crestwood, N.Y., 1977) – dovedind astfel valoarea sa apologetică în Rusia Sovietică actuală. Părin­tele Dimitrie, insistent în tonul său moral, în accentuarea importanţei suferinţei şi în capacitatea sa de a ajunge rapid la esenţa unei probleme intelectuale, se aseamănă cu Andreev, dar îi lipseşte precizia în privinţa problemelor bisericeşti, pe care Andreev a dobândit-o prin experienţa de catacombă. În ciuda faptului că părintele Dimitrie citează cartea sa mult mai pe larg din Andreev decât din oricare altă sursă şi că îi citează numele şi titlul şi data pu­blicării Apologeticii creştin-ortodoxe – totuşi traducă­torul (care dă informaţii în notele de subsol, practic despre toţi ceilalţi scriitori menţionaţi) nu dă nici o informaţie despre cine ar putea fi „I.M. Andreev”. Un comentariu trist, dar simptomatic despre vre­murile noastre: una dintre cele mai profunde minţi ruse ale secolului este un nume „necunoscut” eru­diţiei – şi asta tocmai din cauza faptului că el s-a lepădat de înţelepciunea acestei lumi şi a ales calei-ortodoxiei adevărate, „conservatoare”.