Vămile văzduhului – Vămile în Vieţile sfinţilor

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În Vieţile sfinţilor ortodocşi se află multe relatări – unele dintre ele foarte vii – despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţişare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseşte trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, aşa cum o povesteşte într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele veşnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), şi nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle şi în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care deşi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeaşi istorisire de bază a faptelor.

Vămile văzduhului – Mărturia Patristică despre vămi

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeşte despre ele atunci când zice despre creştini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Găsim această învăţătură în întreaga predanie a Bisericii din primele veacuri şi în rugăciunile bisericeşti” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).

Vămile văzduhului – Cum să înţelegem vămile

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Poate că nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atât de greşit înţeles ca acest fenomen al vămilor văzduhului. Mulţi absolvenţi ai seminariilor ortodoxe moderne de astăzi sunt aplecaţi să ignore această realitate, ca pe vreo „adăugire mai târzie” la învăţătura ortodoxă, sau ca pe vreun tărâm „închipuit”, fără temelie în textele scripturistice, ori patristice, ori în realitatea duhovnicească. Astfel de studenţi sunt victimele unei educaţii raţionaliste, căreia îi lipseşte înţelegerea subtilităţilor despre lumea de dincolo, descrise adesea în scrierile scripturistice şi patristice. Întărirea prea raţionalistă a înţelesului „neabătut” al textelor şi socotirea „realistă”, sau în sens lumesc, a întâmplărilor înfăţişate în Scriptură şi în Vieţile sfinţilor au dus la amestecarea şi chiar la pierderea completă a înţelesurilor şi a experienţelor duhovniceşti care sunt adesea de cea mai mare însemnătate în izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie – care, pe de o parte a fost un intelectual modern „de mare subţirime”, iar pe de altă parte un fiu simplu şi adevărat al Bisericii – poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocşi de astăzi şi-ar putea afla calea înapoi, către adevărata predanie a ortodoxiei.

Vămile văzduhului

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Locul în care sălăşluiesc dracii în această lume căzută, şi locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe aceştia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre.

„Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer şi pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeşte drept sălaş pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer …. Sf. Apostol Pavel îi numeşte pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), şi pe căpetenia lor o numeşte stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2).

Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră. Ei tulbură pururea toate lumea şi pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători şi împreună lucrători cu făptaşul. Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, şi îi învaţă cum să-l săvârşească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământeşti, cât şi după ieşirea sufletului din trup.

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Concluzii

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă: „Singura intrare dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura creştină şi punerea întru lucrare a nevoinţei creştine. Singura cunoaştere dreaptă a duhurilor este urcuşul duhovnicesc şi desăvârşirea creştină” (pag. 53).

Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu şi care numai de El este ştiută, vom intra fără greş în lumea duhurilor. Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute şi să putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, aşa încât, pe această temelie, când vom ieşi din trup, să ne putem număra în rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Câteva sfaturi practice

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Din cuvântarea Sfântului Antonie, care se află în Viaţa sa scrisă de Sf. Atanasie (despre care s-a pomenit deja mai sus, ca izvor de căpetenie al cunoaşterii noastre despre lucrarea dracilor), Episcopul Ignatie primeşte sfaturi lucrătoare pentru ostenitorii creştini, despre cum să se socotească aceştia pentru cunoaşterea duhurilor cu ajutorul simţurilor, dacă s-ar întâmpla ca acelea să i se arate vreunuia. Acest lucru este de cea mai mare însemnătate pentru toţi cei care doresc să ducă o viaţă duhovnicească cu adevărat creştină în zilele noastre, când (pentru pricinile pe care vom încerca să le lămurim mai jos) aflarea duhurilor cu ajutorul simţurilor a ajuns să fie cu mult mai obişnuită decât până acum.

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Primejdia legăturii cu duhurile

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Oamenilor care nu au cunoaşterea cea duhovnicească, vederea duhurilor cu ochii cei trupeşti le aduce pururi stricăciune, uneori mai mare, alteori mai mică. Aici, pe pământ, chipurile adevărului sunt amestecate cu chipuri ale minciunii (Sf. Isaac Sirul, Omilia 2 ), tot aşa cum într-o ţară binele este amestecat cu răul la un loc, tot aşa cum se întâmplă pe tărâmul alunecării îngerilor căzuţi şi al oamenilor căzuţi” (pag. 23).

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Deschiderea simţurilor

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

        „Oamenii capătă putinţa de a vedea duhurile printr-o subţiere a simţurilor, care se săvârşeşte în chip nevăzut şi nedesluşit pentru om. El numai observă că deodată a început să vadă ceea ce înainte de aceasta nu vedea, şi ceea ce alţii nu văd; şi începe să audă ceea ce înainte de aceasta nu auzea. Pentru cei care cunosc o astfel de subţiere a simţurilor în lăuntrul lor, este foarte simplu şi firesc, chiar dacă acesta este un lucru de nepriceput pentru ei şi pentru alţii. Pentru cei care nu au cunoscut o astfel de subţiere, este uimitor şi de nepriceput. În acelaşi chip, este cunoscut tuturor că oamenii se pot cufunda în somn; dar ce fel de fenomen este somnul, şi în ce chip, nevăzut nouă, trecem de la starea de veghe la starea de somn, şi la uitarea de sine – aceasta rămâne o taină pentru noi. Subţierea simţurilor prin care omul intră în legătură cu fiinţele din lumea nevăzută este numită în Sfânta Scriptură deschiderea simţurilor.

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Caderea omului

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

2. Căderea omului

„Prin cădere, atât sufletul, cât şi trupul omului s-au schimbat. În înţeles mărginit, căderea era de asemenea o moarte pentru ei. Ceea ce vedem şi numim moarte este, într-un înţeles mai profund, numai despărţirea sufletului de trup, amândouă fuseseră deja mai înainte osândite la moarte, prin moarte veşnică! Neputinţele trupului nostru, înrobirea lui faţă de lucrarea potrivnică a feluritelor materii din lumea materială, starea lui de învârtoşare, alcătuiesc urmările căderii. Din pricina căderii, trupul nostru a intrat în acelaşi rând cu trupurile animalelor; el are o viaţă care este asemenea firii lui căzute. Trupul slujeşte sufletului ca închisoare şi mormânt. Aceste cuvinte pe care le-am folosit noi sunt tari. Dar chiar şi aşa, ele nu arată în chip potrivit pogorârea trupului nostru din înălţimea stării duhovniceşti la starea trupească. Omul trebuie să se curăţească prin pocăinţă adâncă, omul trebuie să simtă cel puţin până la o anumită treaptă libertatea şi înălţimea stării duhovniceşti pentru a dobândi o înţelegere a stării de stricăciune a trupului nostru, condiţia morţii lui pricinuită de înstrăinarea de Dumnezeu.

Sălaşul din văzduh al duhurilor – Firea cea dintâi a omului

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne.