Cuviosul Seraphim Rose

August 23, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Mediumismul „crestin”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Un studiu foarte atent si obiectiv asupra fenomenului „vorbirii în limbi” l-a realizat pastorul luteran german Dr. Kurt Koch (The Strife of Tongues – Gâlceava Limbilor). După ce a examinat sute de cazuri de manifestare a acestui „dar”, el a ajuns la concluzia, bazată pe argumente scripturistice, că doar patru din aceste cazuri ar putea fi cele descrise în Faptele Apostolilor, dar că nici măcar de acestea patru nu putea fi sigur.

Desigur, în lumina traditiei patristice a Bisericii lui Hristos dintotdeauna, crestinul ortodox nu ar avea astfel de dubii. Cu posibila exceptie a celor patru cazuri, însă, Dr. Koch a identificat un număr de cazuri neîndoielnice de posesiune demonică, „vorbirea în limbi” fiind de fapt „un dar” întâlnit în mod obisnuit la demonizati. Dar cheia întregii miscări o găsim în concluziile finale ale Dr. Koch.

El arată că miscarea „limbilor” nu e nicidecum o „renastere”, căci lipseste cu desăvârsire din ea orice constiintă a păcătoseniei personale si orice urmă de pocăintă. Ceea ce constatăm, în schimb, este o subliniată preocupare de a câstiga puteri si experiente noi. Deci fenomenul limbilor nu este cel descris în Fapte si nici nu poate fi asimilat (în cele mai multe din cazuri) cu o posedare demonică propriu-zisă; el este mai curând „… si probabil în 95% din cazuri, un fenomen mediumistic, de natură spiritistă” (Koch, p. 35).

Dar ce este un „medium”? Medium-ul este persoana dotată cu o anumită sensibilitate psihică ce îi permite să se transforme într-un fel de vehicul sau mijloc de manifestare a unor forte sau fiinte invizibile, caz în care, după mărturia Staretului Ambrozie de la Optina[1] avem de-a face cu duhuri rele si nicidecum cu „sufletele mortilor”, asa cum cred spiritistii. Darurile mediumistice apar aproape în toate religiile necrestine: clarviziunea, hipnoza, vindecările „miraculoase”, aparitia si disparitia obiectelor sau deplasarea lor dintr-un loc în altul etc.

Se stie că asemenea daruri au si Sfintii Bisericii Ortodoxe, dar diferenta între ei si spiritisti este imensă. În timp ce darul crestin al vindecărilor, de exemplu, este oferit de Dumnezeu ca răspuns direct la rugăciunea fierbinte, mai ales a unui om plăcut lui Dumnezeu, a unui drept sau a unui sfânt (Iacob 5,16), si, de asemenea la contactul cu obiecte sfintite, prin darul lui Dumnezeu (aghiazma, icoane, sfinte moaste etc., vezi Fapte 19, 12; II Regi 13, 21), vindecările mediumistice, ca toate fenomenele ce tin de ocult, sunt obtinute cu ajutorul unor tehnici foarte precise si în anumite conditii psihice, care se pot cultiva si folosi prin exercitiu, neavând nici o legătură cu sfintenia sau interventia lui Dumnezeu.

Capacitatea mediumistică este, fie o mostenire genetică, fie se obtine prin transfer, la contactul cu persoana care o posedă, fie pur si simplu prin lectura cărtilor oculte.[2]Foarte multi sunt mediumii care declară că puterile lor nu sunt câtusi de putin supranaturale, ci că ele izvorăsc din niste potente naturale ale omului, despre care însă se cunoaste foarte putin. Într-o oarecare măsură lucrul este fără îndoială adevărat. Dar tot atât de adevărat este faptul că zona din care provin aceste puteri este tocmai zona spiritelor căzute, care folosesc prilejul oferit de oamenii ce intră singuri si de bunăvoie în ea, pentru a-i atrage mai strâns în plasele lor, nezgârcindu-se în acest scop cu dăruirea de puteri miraculoase si vedenii, tinta finală fiind distrugerea irevocabilă a acestor nefericite suflete. Dar oricare ar fi explicatiile diferitelor fenomene mediumistice, Dumnezeu a interzis răspicat omenirii, cum citim în Sfânta Scriptură, orice contact cu zona ocultă: Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător. Nici descântător, nici chemător-de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu mortii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru această urâciune îi izgoneste Domnul Dumnezeul de la fata Sa. (Deut. 18,10- 12; vezi si Lev. 20,6).

În practică, dorinta de a dobândi puteri sau experiente mediumistice este incompatibilă cu orientarea crestină fundamentală în directia mântuirii sufletului. Aceasta nu înseamnă că nu există „crestini” implicati în fenomene mediumistice, deseori în mod inconstient, după cum vom vedea în cele ce urmează. Dar acesti crestini nu sunt crestini adevărati, crestinismul lor este unul „de tip nou”, adică un „nu crestinism” de felul celui propovăduit de Nicolae Berdiaev, care va fi discutat si el în cele ce urmează.

Dr. Koch, chiar de pe pozitiile sale protestante, are dreptate când spune: „Viata religioasă a persoanei nu este nicidecum afectată de ocultism sau de spiritism. Căci spiritismul este, într-o măsură foarte largă, o miscare „religioasă”. Diavolul nu ne ia religiozitatea… Este însă o mare diferentă între a fi religios si a te naste din nou din Duhul iui Dumnezeu. Si este trist să constatăm că cei mai multi dintre crestini de astăzi, indiferent de denominatiune, sunt mai curând oameni „religiosi”, decât crestini adevărati”.[3]

Forma cea mai cunoscută de mediumism printre contemporanii nostri din Vest este sedinta de spiritism. În cadrul ei se stabilesc contacte cu anumite forte care produc efecte observabile, cum ar fi ciocănituri, voci, forme diverse de comunicare, precum scrierea automată, vorbirea în limbi necunoscute, miscarea obiectelor, aparitii de mâini si chipuri „umane” care pot fi uneori fotografiate. Aceste efecte se obtin cu ajutorul unor tehnici si atitudini prestabilite ale celor prezenti, referitor la care vom cita mai jos dintr-un manual de referintă în domeniu.[4]

1. Pasivitatea: „Activitatea unui spirit este direct proportională cu gradul de pasivitate sau „sumisiune” pe care le găseste la persoana sensibilă, sau medium”. „Calitatea de medium … se poate obtine, prin exercitiu sustinut, de către oricine se abandonează constient si deliberat, cu trupul si vointa, cu facultătile psihice si intelectuale controlului unui duh satanic, care îl invadează”.

2. Solidaritatea de credintă: Toti cei de fată trebuie să aibă „o atitudine mintală de simpatie fată de medium”; fenomenul spiritist este „facilitat de o anumită simpatie ce rezultă din armonia de idei, de vederi si sentimente ce există între experimentatori si medium. Când această atitudine de simpatie si armonie lipseste, sau când mediumul nu-i abandonează total vointa, atunci sedinta de spiritism a „cercului” respectiv esuează”. De asemenea, „numărul experimentatorilor care participă la o astfel de sedintă este de mare importantă. Dacă el este prea mare, el poate dăuna armoniei atât de necesare succesului”.

3. Toti cei prezenti „se prind cu mâinile pentru a forma asa numitul cerc magnetic. Prin intermediul acestui circuit închis, fiecare membru contribuie cu o anumită cantitate de energie, care se comunică colectiv mediumului”. Totusi „cercul magnetic” nu este necesar decât pentru mediumii mai slab dotati. Madame Blavatsky, fondatoarea „teozofiei” moderne, ea însăsi un medium, dispretui mai târziu această tehnică rudimentară de spiritism, când avu ocazia să întâlnească mediumii cu mult mai puternici din Orient, categorie căreia îi apartine si fachirul descris în cap. III.

4. „Atât de necesara atmosferă spiritistă se creează prin mijloace artificiale, cum ar fi. cântări, muzica în surdină, si chiar rugăciuni”. Evident, toată această tehnică nu face decât să sublinieze caracterul destul de rudimentar al unei astfel de sedinte, care de altfel rareori dă rezultate spectaculoase.

Există forme mult mai subtile, dintre care unele îsi spun chiar „crestine”. Este suficient să luăm exemplul tehnicilor de „vindecare prin credintă” ale lui Oral Roberts (care înainte de a fi intrat în Biserica Metodistă a fost pastor al sectei „Sfinteniei Penticostale”), care vindecă în mod „miraculos” prin intermediul unui „cerc magnetic” compus din persoane ce se află în comuniune de sentimente, pasivitate si armonie de „credintă” si care împreună îsi pun mâinile pe televizor în timp ce Oral Roberts levitează; te poti vindeca chiar bând pur si simplu un pahar cu apă care a stat pe televizor si deci a absorbit fluxul energiilor satanice mediumistice astfel create. Dar asemenea vindecări, ca si cele produse în spiritism si magie au în timp consecinte dure: boli psihice, dementă.[5]

Una din caracteristicile fundamentale ale actiunilor demonice este aceea că ele imită constant lucrarea lui Dumnezeu. Asa se face că cei cu daruri mediumistice sunt convinsi că rămân buni crestini si că darurile lor provin de la Duhul Sfânt. Iată punctul în care asemănarea dintre aceste practici mediumistice si cele ce se manifestă în „renasterea harismatică” devine izbitoare. Iată ce ne permite să tragem concluzia că aceasta din urmă este, în esenta ei, o formă de mediumism.

Intr-adevăr, ceea ce frapează în compararea celor două fenomene, este că cerintele de bază ale unei sedinte de spiritism se regăsesc toate în cadrul adunărilor de rugăciune „harismatică”, câtă vreme nici una dintre ele nu se află în aceeasi formă sau în acelasi grad de intensitate în cultul public al Bisericii Ortodoxe.

1. „Pasivitatea” sedintelor de spiritism corespunde stării care, în limbaj „harismatic”, se numeste un fel de abandon, care înseamnă în mare măsură disponibilizarea întregului nostru subconstient… Tot ceea ce putem face este să ne abandonăm în întregime: cu trup, minte, si chiar cu limba, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să aibă posesiune deplină asupra noastră… De abia atunci suntem cu adevărat pregătiti: când barierele vointei si constientului au fost îndepărtate si Dumnezeu se miscă cu putere prin întreaga noastră fiintă” (Williams, pp. 62-63).

Această atitudine „spirituală” este o lucrare cu totul satanică si nu are nimic de-a face cu Crestinismul. Ea este mai curând caracteristică Zen-Budismului, „misticismului” extrem-oriental, hipnozei, si spiritismului. Această pasivitate exagerată este cu totul străină de spiritualitatea ortodoxă, fiind în schimb extrem de propice si constituind chiar o invitatie pentru actiunile demonice. Un observator devotat al întrunirilor penticostale notează că, în timpul desfăsurării lor, cei care interpretează sau vorbesc în limbi „par că intră literalmente în transă” (Sherill, p. 87). În unele comunităti „harismatice” această pasivitate este atât de pronuntată, încât elementele de organizare, cum ar fi ordinea de desfăsurare a slujbelor, sunt complet abolite, fiecare făcând absolut ceea ce îi dictează „spiritul”.

2. Hotărât că este vorba de o „solidaritate de credintă” – nu doar simpla comuniune a credintei crestine si nădejdea mântuirii, ci mai ales o unanimitate în dorinta de a vedea că se produce fenomenul harismatic. Aceasta este esenta tuturor adunărilor de rugăciune „harismatică”. Această solidaritate este încă si mai intensă atunci când are loc un „botez în Duhul Sfânt”, ce se încheie de obicei într-o cameră separată si în prezenta unui număr restrâns de persoane, initiate deja în această „taină”. Este suficient ca o singură persoană să aibă gânduri negative cu privire la ceea ce se întâmplă, pentru ca „botezul” să nu mai aibă loc – în exact acelasi mod în care rugăciunile preotului ortodox descrise mai sus au fost suficiente pentru a risipi vrăjitoria fachirului din Ceylon.

3. „Circuitul magnetic” spiritist este echivalentul „punerii mâinilor” de la întrunirile penticostale, care este întotdeauna executată de cei care la rândul lor au trecut ei însisi prin experienta „botezului” vorbirii în limbi si care servesc, după mărturia chiar a penticostalilor, drept „canale ale Duhului Sfânt” (Williams, p. 64); „canale” sunt numiti si mediumii din sedintele de spiritism.

4. Atmosfera „harismatică”, ca si cea spiritistă, se induce cu ajutorul intonării anumitor imnuri si rugăciuni cu rol de sugestionare, de asemenea prin bătăi din palme; toate acestea duc la „un efect de intensă excitare psihică” (Sherill, p. 23).

S-ar putea obiecta că toate aceste asemănări dintre fenomenele mediumistice si cele penticostale nu sunt decât simple coincidente; dar, pentru a ne lămuri, nu ne rămâne decât să vedem care este natura „spiritului” ce se comunică prin „canalele” penticostale. Natura lui reiese clar din mărturiile celor care au simtit această experientă pe propria lor piele: „Cei din grup au format un cerc mai strâns în jurul meu. Parcă formau cu corpurile, lor o pâlnie prin care se concentra tot fluxul „spiritului” care pulsa în cameră. Asa cum sedeam acolo, îl simteam cum se scurge prin mine” (Sherill, p. 122).

La o întâlnire penticostalo-catolică: „cine intra acolo era practic doborât la pământ de formidabila si vizibila prezentă a lui Dumnezeu!” (Ranaghan, p. 79). (A se compara cu atmosfera „vibrantă” din cadrul unor anumite ritualuri păgâne sau hinduiste; vezi mai sus, cap. Locuri si practici hinduiste).

Iată relatarea unei alte experiente „baptismale”: „Îmi dădeam seama că Domnul se afla în cameră si că se apropie de mine. Eu nu-L vedeam, dar m-am simtit împins de la spate. Si am căzut la podea, dar parcă as fi plutit…” (Logos Journal, nov-dec, 1971, p. 47). Există multe alte exemple similare, pe care le vom discuta mai jos, în cadrul manifestărilor fizice ale experientelor „harismatice”. Ceea ce este cert, este că numai de manifestări ale Duhului Sfânt nu poate fi vorba!

În acest moment, însă, să nu pierdem din vedere caracteristica esentială a vorbirii în limbi „harismatice”: aceea că ea nu este doar un fenomen initial care mai apoi dispare, după ce „botezul” s-a încheiat; ci, că trebuie să continuie (atât în public cât si în particular) si să devină „un ingredient de bază” al vietii religioase, căci în caz contrar „darul Duhului” poate să înceteze.

Un autor „harismatic” presbiterian vorbeste despre functia specifică a acestei practici ca „pregătire” a întâlnirii „harismatice” propriu-zise: „deseori grupul se întâlneste cu putină vreme mai înainte de ora fixată pentru a se ruga în Duhul (adică în limbi). În felul acesta se intensifica senzatia prezentei si lucrării lui Dumnezeu în adunare”. Si iar: „Am descoperit că rugăciunea mentală în Duhul pe parcursul întâlnirii ne ajută să ne mentinem într-o deschidere fată de prezenta lui Dumnezeu…”, căci, „după ce te obisnuiesti cu rugăciunea cu voce tare în Duhul… devine posibil ca respiratia ta, miscându-se prin coardele vocale, să pună în evidentă chiar suflarea Duhului, si astfel rugăciunea poate continua la fel de puternic în interior, mental” (Williams, p. 31).
Să ne amintim, de asemenea, că vorbirea în limbi poate fi declansată si prin „sunete tăcute cu gura” – ceea ce ne conduce inevitabil la concluzia că vorbirea „harismatică” în limbi nu este deloc un „dar”, ci o tehnică care se dobândeste la rândul ei prin alte tehnici si prin care se declansează încă alte „daruri ale Duhului”, cu conditia ca cei interesati să continue s-o practice si să o cultive.

De fapt realizarea esentială si de bază a Miscării Penticostale contemporane aceasta este: descoperirea unei noi tehnici mediumistice de dobândire si mentinere a unei stări psihice în care obtinerea „darurilor” miraculoase devine un lucru obisnuit. Si dacă acest lucru este adevărat, atunci definitia „harismatică” a „punerii mâinilor” – ca fiind „simpla slujire din partea uneia sau mai multor persoane care constituie canale ale Duhului Sfânt pentru cei care nu au fost încă binecuvântati cu acest dar”, ceremonie „la care este important ca cei care slujesc să fi fost ei însisi miscati de Duhul Sfânt” (Williams, p. 64), descrie tocmai transferul calitătilor (darurilor) mediumistice de la cei care le-au dobândit deja si sunt ei însisi mediumi, la ceilalti care încă nu le posedă. „Botezul cu Duhul Sfânt” devine astfel initiere mediumistă.

Deci, „renasterea harismatică” nu este altceva decât o miscare mediumistă, ceea ce clarifică toate punctele care rămân obscure, dacă o privim ca pe o miscare crestină. Ea apare în America, tară în care spiritismul se născuse cu cincizeci de ani mai înainte, într-un climat psihologic foarte asemănător celui de acum: o pietate protestantă ucisă de rationalism si coplesită brusc de experienta reală a unor „puteri” invizibile care nu pot fi explicate pe cale ratională sau stiintifică.

Miscarea are succes răsunător tocmai in tările cu puternice traditii în activitătile mediumistice si de spiritism: în primul rând America si Marea Britanie; apoi Brazilia, Japonia, Filipinele si Africa. Timp de peste 1900 de ani, după vremea în care a trăit Sfântul Apostol Pavel, nu aflăm nici urmă de „vorbire în limbi” în tările fie numai si nominal crestine. Iar dacă totusi aceasta se manifestă, atunci nu este decât un fenomen pasager cu coloratură de isterie; aceasta tocmai până în secolul al XX-lea, când apare Miscarea Penticostală, după cum subliniază un cunoscut istoric al fenomenelor de „entuziasm” religios[6].

Deci, dacă aceste fenomene lipsesc aproape cu desăvârsire din lumea si epoca crestină, ele constituie în schimb regulă în religiile primitive si reapar în fortă în secolul XX, printre spiritistii, mediumii si demonizatii zilelor noastre. Formulele în care se „interpretează” si se „profetizează” în cadrul serviciilor „harismatice” sunt vagi si stereotipe, lipsind orice continut specific profetic sau crestin. Doctrina este în întregime subordonată practicii. Sloganul repetat la nesfârsit de „harismatici”, în a cărui capcană, după cum ne amintim, cad si victimele hinduismului, este magica formulă „Merge!”.

Nu mai poate rămâne nici o îndoială că „renasterea harismatică”, sub aspectul manifestărilor ei, este mult mai apropiată de spiritism si de religiile necrestine, decât de Crestinismul Ortodox. Dar exemplele nu se opresc aici.

În afară de cărtile Dr. Koch nu am citat până acum decât mărturiile celor favorabili „renasterii harismatice”, care au vorbit convinsi fiind că se referă la lucrările Duhului Sfânt.

Dar să-i ascultăm acum si pe cei care au părăsit miscarea „harismatică”, sau au refuzat să i se alăture, pentru că au simtit că „duhul care o animă nu este Duhul Sfânt”.

1. „Un tânăr din Leicester (Anglia) povesteste următoarele: Prietenul lui si cu el se convertiseră de câtiva ani, când într-o zi au fost invitati la întâlnirea unui grup de vorbitori în limbi. Atmosfera întrunirii i-a prins si ulterior s-au rugat ca să primească noua binecuvântare si botezul în Duhul Sfânt.

După o rugăciune intensă au simtit cum ceva fierbinte se înstăpâneste peste ei. Simteau o exaltare interioară. Timp de câteva săptămâni si-au trăit cu entuziasm senzatiile, ale căror valuri însă cu timpul au început să scadă. Tânărul a remarcat în schimb că îi pierduse orice dorintă de a mai citi Biblia si de a se mai ruga.

Analizându-si experienta în lumina Scripturii, si-a dat seama că nu este de la Dumnezeu. Întorcându-se, s-a pocăit si a dat toată întâmplarea pe fată… Prietenul lui însă a continuat să frecventeze cercul „limbilor”, ceea ce practic l-a distrus. La ora actuală nici nu-l mai preocupă ideea de a vietui ca un crestin” (Koch, p. 28).

2. Doi pastori protestanti s-au dus la o adunare de rugăciune „harismatică” ce avea loc într-o biserică presbiteriană din Hollywood. „Mai înainte am căzut amândoi de acord ca, de îndată ce vom auzi pe primul ins vorbind în limbi, să ne rugăm amândoi cam asa: „Doamne, dacă acest dar este de la Tine, binecuvântează pe fratele, iar dacă nu este, fă-l să înceteze si să nu mai poată vorbi în limbi în prezenta noastră”.

Întrunirea s-a deschis cu rugăciunea unui tânăr, după care toti au putut începe să se roage. O femeie a început să se roage într-o limbă străină, fluent si fără nici o ezitare. Nimeni nu a tradus. Părintele B. si cu mine am început să ne rugăm în taină asa cum conveniserăm. Si ce s-a întâmplat? Nu a mai vorbit nimeni în limbi, desi în grupul acela toti, cu exceptia unui arhitect, vorbeau curent în limbi necunoscute”. (Koch, p. 15). Să nu pierdem din vedere că, în lipsa solidaritătii de credintă de tip mediumistic, fenomenul nu se manifestă.

3. „O femeie din San Diego, California, a venit la mine să-mi ceară sfatul. Mi-a povestit ce lucru îngrozitor i s-a întâmplat cu ocazia unei activităti misionare purtate de un membru al miscării „limbilor”. S-a dus si ea la întrunirile lui în care acesta vorbea de necesitatea vorbirii în limbi si odată după cuvântare a rămas mai la urmă, îngăduind ca respectivul să-i pună mâinile pe crestetul ei spre a o boteza în Duhul si întru vorbirea în limbi. În clipa aceea a căzut la pământ inconstientă.

Când si-a revenit, era pe jos si gura i se misca automat, deschizându-i-se si închizându-i-se, fără să poată scoate însă nici un sunet. Era înspăimântată. În jurul ei stăteau în picioare un grup de adepti ai evanghelistului aceluia care exclamau: „O, soră, ce minunat ai vorbit în limbi! Acum ai cu adevărat în tine pe Duhul Sfânt”. Victima acestui asa-zis botez s-a vindecat până la urmă si nu s-a mai dus niciodată la astfel de întruniri. Când a venit la mine pentru sfat, încă mai suferea de pe urma efectelor acestui „botez spiritual” (Koch, p. 26).

4. Un crestin ortodox din California povesteste despre întâlnirea pe care a avut-o cu un pastor „plin de duh”, aderent împreună cu reprezentanti de frunte catolici, protestanti si penticostali, la platforma comună a „renasterii harismatice”, a vorbit în limbi timp de cinci ore si a folosit toate artificiile (psihologice, hipnotice, de „punerea mâinilor”) pentru a induce în cei prezenti dorinta de a primi „botezul Duhului”. A fost o scenă penibilă si îngrozitoare.

Când si-a pus mâinile peste prietena noastră, ea a început să scoată niste sunete guturale, să geamă, să plângă si să tipe. Misionarul era foarte încântat de toate acestea. Zicea că fata suferă pentru ceilalti si că se roagă pentru ei. Când si-a „pus mâinile” pe capul meu, am avut presentimentul unui rău real, palpabil. In „limbile” lui se amestecau totusi si cuvinte în engleză: „Ai darul profetiei, o simt. Deschide-ti doar gura si se va rosti de la sine. De ce blochezi Duhul si nu-l lasi să vorbească?” Cu mila si ajutorul lui Dumnezeu mi-am tinut gura închisă, căci sunt sigur că dacă as fi vorbit, altcineva s-ar fi auzit prin mine” (comunicare personală).

5. Cititorii revistei „The Orthodox Word” (Cuvântul ortodox) îsi amintesc de „privegherea” organizată de Arhidioceza siriană antiohiană a New York-ului, la conventia sa de la Chicago, din august 1970, la care, după ce s-a creat o atmosferă paroxistică de sentimentalism si emotie, unii tineri au început să „depună mărturie” despre cum îi miscă pe ei „duhul”. Dar multe alte persoane care s-au aflat acolo au relatat după aceea că atmosfera era „apăsătoare si plină de presimtiri rele”, „paralizantă si malefică” si că numai cu rugăciunile Sf. Herman al Alaskăi, a cărui icoană se afla în acea încăpere, s-a putut risipi acea atmosferă si o dată cu ea întreaga adunare (O.W., 1970, nr. 4-5, pp.196-199).

Există numeroase alte cazuri de oameni care si-au pierdut astfel orice interes pentru rugăciune, lecturi din Sfânta Scriptură si pentru crestinism în general si care au ajuns chiar să creadă, după cum nu s-a sfiit să mărturisească un tânăr student, că „nici măcar nu va mai avea nevoie să citească Biblia. Dumnezeu Tatăl Însusi va veni si va vorbi cu el în persoană” (Koch, p. 29).

Vom avea ocazia să cităm încă mărturiile multora care continuă să creadă că nu e nimic negativ sau rău în experientele „harismatice”, al căror sens nu vom întârzia să-l analizăm. Oricum, fără să tragem concluzii definitive cu privire la natura exactă a „duhului” care provoacă fenomenele „harismatice” si, pe baza probelor evidentiate până acum, putem să fim de acord cu Dr. Koch, fără teamă că gresim, asupra următorului aspect:

„Miscarea vorbirii în limbi este expresia unei conditii psihice delirante în cadrul căreia apar manifestări demonice” (Koch, p. 47). Ceea ce vrea să spună că această miscare este cu sigurantă „delirantă”, prin aceea că se lasă dominată de un „spirit” care nu este Duhul Sfânt. Nu este demonică în sine sau în intentiile sale (asa cum neîndoielnic sunt satanismul si ocultismul contemporan), ci prin natura ei ea disponibilizează si deschide pe oameni spre a accepta manifestarea unor forte în mod evident demonice, a căror prezentă s-a simtit deslusit în numeroase astfel de ocazii.

Referitor la natura exactă a „limbilor” care se vorbesc astăzi, nu se poate da un răspuns simplu. Ceea ce stim sigur, este că în miscările penticostale, ca si în spiritism, atât elementele de fraudă, cât si cele de sugestie joacă un rol nu putin important; ele sunt folosite în cercurile „harismatice” pentru a crea o presiune psihică de natură să forteze fenomenele să apară.

Iată ce spune membrul „Miscării lui Iisus”, o sectă predominant penticostală: „vorbirea mea în limbi era pur si simplu o chestie emotională în care nu făceam altceva decât să bălmăjesc niste cuvinte”.

Iar altul recunoaste cinstit: „Când am intrat prima dată în secta aceea, cei de acolo mi-au spus că (vorbirea în limbi) era o chestie care pur si simplu trebuia făcută. Asa că m-am rugat s-o pot face, si n-am reusit decât să mă iau după ei si să-i imit, asa încât să creadă că am primit si eu darul” (Ortega, p. 49). Deci nu putine dintre presupusele „limbi” sunt fără îndoială neautentice, sau în cel mai bun caz produsul autosugestiei sau al unei stări emotionale de cvasiisterie.

Pe de altă parte, cazuri de vorbiri penticostale în limbi neînvătate anterior există, si sunt bine documentate (Sherill, pp. 90-95); este atestat de asemenea că multi vorbitori „în limbi” nu au aspect isteric deloc, ci dimpotrivă, o fac cu calm, sigurantă si naturalete. S-a mai constatat de asemenea faptul neobisnuit al fenomenului corelativ de „cântare în limbi”, în care „spiritul” inspira si linia melodică pe care multi o armonizează cu vocile lor, producându-se un efect „având în el ceva vrăjitoresc dar în acelasi timp extraordinar de frumos” ‘(Sherill, p. 118), „de neimaginat si neverosimil sub aspect uman” (Williams, p. 33).

Iată că explicatiile „vorbirii în limbi” contemporane nu par a fi doar de natură emotional – psihologică. Dacă acest fenomen nu este produs prin lucrarea Duhului Sfânt – si faptul este demonstrat din abundentă – atunci el, ca manifestare „supranaturală”, nu poate fi decât produsul unui dar provenind de la un alt fel de duh.

Pentru a-l identifica mai cu precizie si pentru a întelege mai deplin miscarea „harismatică”, nu doar ca fenomen, ci si ca „spiritualitate”, va trebui să studiem mai cu atentie sursele traditiei patristice ortodoxe. Va trebui în primul rând să ne raportăm la traditia ortodoxă ascetică, la care ne-am mai referit deja în capitolele anterioare, când încercam să întelegem atractia exercitată de hinduism. Era vorba acolo de conceptul de înselăciune diavolească.


[1] V. P. Bykov, Tikhie Priyuty, Moscova, 1913, pp. 168-170 N. ed.

[2] Vezi Kurt Koch, Occult Bondage and Deliverance, – Relatia de legătură si de transfer în ocultism – Kregel Publications, Grand Rapids, Mich. , 1970, pp. 168- 170

[3] Kurt Koch, Between Christ and Satan – Între Hristos si Satan – Kregefi Publications, 1962, p. 124. Împreună cu Occult Bondage, această carte a Dr. Koch confirma in mod remarcabil, pe baza unui material faptic înregistrat în acest secol, aproape toate manifestările mediumistice, magice, vrăjitoresti etc., pe care le găsim si în Sfânta Scriptură si in Vietile Sfintilor Bisericii Ortodoxe; sursa tuturor acestor manifestări este desigur diavolul. Cititorul ortodox ar avea de corectat doar putine dintre interpretările Dr. Koch (N. ed.)

[4] Simon A. Blackmore, S. J., Spiritism: Facts and Frauds – Spiritismul: Fals si Realitate -, Benziger Bros., New York, 1924, Cap. IV, „Mediumii” pp. 89-105 passim (N. ed.)

[5] Despre Oral Roberts vezi Kurt Koch, Occult Bondage pp. 52- 5 (N. ed.)

[6] Ronald A. Knox, Enthusiasm, A. Chapter in the History of Religion – Entuziasmul, capitol al Istoriei Religiilor, Oxford, Galaxy Book, 1961, pp. 550-551

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: