Cuv. Seraphim Rose
Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
Problema e o mare piatra de poticnire pentru noi, oamenii moderni, crescuţi cu o educaţie şi concepţie „ştiinţifică”, care ne-a sărăcit priceperea tâlcurilor simbolice ale textelor. Ca urmare, prea adeseori tragem concluzii pripite: dacă există vreun sens simbolic al unei imagini din Scriptură (de pildă, pomul cunoştinţei binelui şi răului), suntem foarte înclinaţi să spunem „este doar un simbol”; cea mai slabă indicaţie asupra unui sens figurat sau metaforic ne face adeseori să eliminăm sensul literal. Uneori, o astfel de atitudine poate duce chiar la judecăţi pripite asupra unor întregi fragmente sau cărţi ale Scripturii: dacă există elemente simbolice sau figurate, de pildă în relatarea Facerii despre Grădina Edenului, tragem cu uşurinţă concluzia că întreaga relatare este un „simbol” sau o „alegorie”.
Cheia noastră pentru înţelegerea Facerii este următoarea: cum anume au înţeles Sfinţii Părinţi problema aceasta, atât în particular, în ceea ce priveşte pasajele separate, cât şi în general, în ceea ce priveşte cartea ca întreg ?
Să luăm câteva exemple.
1. Sfântul Macarie cel Mare din Egipt, unul dintre sfinţii cu o foarte înaltă viaţă duhovnicească şi care nu poate fi bănuit de păreri prea literale asupra Scripturii, scrie despre Facere 3, 24: „Raiul s-a închis, iar Heruvimului celui cu sabia de foc i s-a dat poruncă să oprească intrarea omului în el; acest fapt, care atunci s-a întâmplat în chip văzut, se întâmplă şi acum în fiecare suflet în chip nevăzut”.
2. Sfântul Grigorie Teologul, renumit pentru tâlcuirile sale adânc duhovniceşti ale Scripturii, spune despre pomul cunoştinţei binelui şi răului: „Pomul acela, pe cât îmi pare, era contemplaţia, la care numai cei ce au ajuns la deplinătatea deprinderii pot pătrunde fără primejdie”. Înseamnă oare că socotea pomul doar un simbol, iar nu şi un pom în sens literal? În scrierile sale nu pare a ne da un răspuns la întrebare, dar o face un alt mare Sfânt Părinte (căci, atunci când ne învaţă învăţătura ortodoxă, iar nu părerile lor personale, toţi marii Părinţi sunt de acord unii cu alţii, şi chiar ajută a se tâlcui unul pe altul). Sfântul Grigorie Palama, Părintele isihast din veacul al patrusprezecelea, tâlcuieşte acest pasaj:
„Grigorie supranumit Teologul a numit «contemplaţie» pomul cunoştinţei binelui şi răului. […] Dar, pentru aceasta, ea n-a fost pentru el plăsmuire şi simbol inconsistent. Căci şi pe Moise şi pe Ilie îi declară dumnezeiescul Maxim «simboale», pe unul al judecăţii şi pe celălalt al proniei. A făcut aceasta oare pentru că nu erau ei prezenţi cu adevărat, ci au fost plăsmuiţi şi ei în chip «simbolic» ?”
3. Acestea sunt interpretări particulare. în ceea ce priveşte abordările generale ale naturii „literale” ori „simbolice” a textului Facerii, să cercetăm cuvintele altor câtorva Sfinţi Părinţi care au scris tâlcuiri la Cartea Facerii.In Hexaimeronul său, Sfântul Vasile cel Mare scrie:
„Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că apa de care vorbeşte Scriptura nu e apă, ci altceva, de altă natură, şi interpretează cuvintele plantă şi peşte cum li se pare lor. […] Eu când aud că Scriptura zice iarbă, înţeleg iarbă; când aud plantă, peşte, fiară, dobitoc, pe toate le înţeleg aşa cum sunt spuse. Nu mă ruşinez de Evanghelie (Rom. 1, 16). […] Mi se pare însă că cei care nu înţeleg lucrul acesta, adică cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea Scripturii o vrednicie închipuită, punând pe seama ei propriile idei, schimbând sensul cuvintelor Scripturii cu folosirea unui limbaj figurat, înseamnă însă să te faci mai înţelept decât cuvintele Duhului când, în chip de interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale. Deci să fie înţeleasă Scriptura aşa cum a fost scrisă !”
4. Sfântul Efrem Sirul ne spune la fel în Tâlcuire la Cartea Facerii:
„Nimenea să nu creadă că zidirea cea de Şase Zile este o alegorie; tot aşa, nu este îngăduit a zice că ceea ce pare, potrivit celor istorisite, a fi fost zidit în şase zile, a fost zidit într-o singură clipă, şi, de asemenea, că unele nume înfăţişate în acea istorisire fie nu înseamnă nimic, fie înseamnă altceva. Dimpotrivă, trebuie să ştim că întocmai cum cerul şi pământul ce s-au zidit întru început sunt chiar cerul şi pământul, iar nu altceva ce s-ar înţelege sub numele de cer şi pământ, tot aşa orice altceva se zice a fi fost zidit şi tocmit cu rânduială după zidirea cerului şi a pământului nu sunt numiri goale, ci însăşi fiinţa firilor zidite corespunde puterii numelor acestora.
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind anume despre râurile Raiului, scrie:
„Dar poate că cei care vor să vorbească după a lor înţelepciune nu îngăduie iarăşi ca aceste râuri să fie râuri, nici apele să fie ape. ci caută să convingă pe cei care vor să-şi dea lor spre ascultare auzul, ca să-şi închipuie cu totul altceva. Noi însă, rogu-vă, să nu dăm ascultare acestora, ci să ne astupăm urechile la glasul lor, să dăm crezare cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, urmând spusele ei; să ne străduim să punem în sufletele noastre învăţăturile cele sănătoase.”
Iată deci că Sfinţii Părinţi se confruntau şi ei cu această problemă în vremea lor, în veacul al patrulea. Erau o mulţime de oameni ce tâlcuiau textul Facerii ca pe o alegorie, luând-o razna cu tâlcuirile simbolice şi tăgăduind orice sens literal – mai ales primelor trei capitole, pe care le vom cerceta. De-aceea Sfinţii Părinţi şi-au făcut o datorie din a spune că textul are un sens literal, şi trebuie să înţelegem exact care este acela.
Ne putem da seama deci că Sfinţii Părinţi ce au scris despre Facere au fost în general destul de „literali” în tâlcuirea textului, chiar dacă în multe cazuri admiteau şi un înţeles simbolic sau duhovnicesc. Există, de bună seamă, în Scriptură metafore evidente, pe care nici un om cu mintea întreagă nu s-ar gândi să le ia „literal”. De pildă, în Psalmul 103 se spune: soarele şi-a cunoscut apusul său. în deplin respect faţă de text, nu este nevoie să credem că soarele are conştiinţă şi „cunoaşte” literal când urmează să asfinţească; este vorba doar de un procedeu firesc în limbajul poetic, care nu pune pe nimeni în încurcătură.
Există însă şi un important tip de afirmaţii în Scriptură – iar în Cartea Facerii, sunt o mulţime de exemple – despre care Sfinţii Părinţi ne spun explicit să nu le înţelegem în mod literal. Sunt afirmaţii antropomorfice despre Dumnezeu, ca şi cum El ar fi un om care merge, vorbeşte, se mânie etc. Toate aceste afirmaţii trebuie înţelese „cu dumnezeiască cuviinţă” – adică întemeindu-ne pe ceea ce ştim din învăţătura ortodoxă, că Dumnezeu este curat duhovnicesc, fără mădulare trupeşti, iar faptele Sale sunt descrise în Scriptură aşa cum ne apar nouă. Părinţii sunt foarte grijulii în această privinţă de-a lungul textului Facerii. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur zice:
„Iar când auzi, iubite, că a sădit Dumnezeu Rai în Eden către Răsărit, înţelege cu dumnezeiască cuviinţă cuvântul «a sădit», înţelege că «a poruncit». Crede cele ce spune mai departe Scriptura, crede că Raiul a fost făcut în locul în care a spus Scriptura.”
Cât despre informaţia „ştiinţifică” din Cartea Facerii – căci vorbind despre facerea lumii pe care o cunoaştem, nu are cum să nu cuprindă şi o oarecare informaţie ştiinţifică – contrar părerii obişnuite, ea nu are nimic „depăşit”. Este adevărat că observaţiile ei sunt făcute toate aşa cum se văd de pe pământ şi cu referire la omenire; dar ele nu avansează nici o învăţătură anume – de pildă, despre natura corpurilor cereşti sau despre mişcările lor relative – deci cartea poate fi citită de fiecare generaţie şi înţeleasă în lumina propriei cunoaşteri ştiinţifice. Descoperirea, în ultimele veacuri, a vastităţii spaţiului şi imensităţii multora dintre corpurile sale cereşti nu face decât să adauge măreţie în minţile noastre la simpla istorisire a Facerii.
Desigur, când Sfinţii Părinţi vorbesc despre Facere, ei încearcă să o ilustreze cu exemple luate din ştiinţa naturală a vremii lor; la fel facem şi noi astăzi. Tot acest material ilustrativ este deschis criticii ştiinţifice, şi, în parte este într-adevăr depăşit. Dar textul însuşi al Facerii nu este atins de aceste critici, şi nu putem decât să ne uimim cât de proaspăt şi în pas cu vremea este el pentru fiecare nouă generaţie. Iar tâlcuirea teologică a Sfinţilor Părinţi asupra textului împărtăşeşte aceleaşi calităţi.