Scopul Apocalipsei şi modul în care i-a fost dată lui Ioan (2)

„Apocalipsa Sfântului Ioan. Un Comentariu Ortodox”

De Arhiepiscop Averchie Tauşev

Editura Sophia, Bucureşti

1, 5-6 şi prin sângele Său ne-a dezlegat din păcatele noastre şi ne-a făcut pe noi împăraţi, preoţi Dumnezeului şi Tatălui Său, Lui fie-I slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Desigur, împărăţia şi preoţia nu trebuie înţelese aici în sensul propriu, ci în sensul în care Dumnezeu a făgăduit prin profeţi aceste lucruri poporului ales (Ieşire, al 19, 6), adică El ne-a făcut pe noi, adevăraţii credincioşi, cel mai bun şi cel mai sfânt popor între popoare, după cum şi preotul sau împăratul sunt consideraţi a fi astfel în mijlocul oricărui popor.

1, 7 Iată, El vine cu norii, şi fiece ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au împuns; şi din pricina Lui se vor tângui toate se minţiile pământului.

Aici este descrisă cea de-a doua venire a lui Hristos întru slavă în deplin acord cu descrierea ei din Evanghelii (compară Matei 24, 30 şi 22, 31; Marcu 13, 26; Luca 21, 27; vezi şi Ioan 19, 37). După salutarea din primele versete Sfântul Apostol vorbeşte de îndată în acest verset despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi Judecata finală, pentru a pune în evidenţă subiectul principal al acestei cărţi. El face acest lucru pentru a-i pregăti pe cititori să accepte marea şi înfricoşătoarea revelaţie pe care a primit-o în legătură cu acest subiect.

1, 7-8 Da! Amin! Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel-ce-Este, Cel-ce-Era şi Cel-ce-Vine, Atottiitorul.

Pentru a confirma caracterul ireversibil şi inevitabil al producerii celei de-a doua veniri şi a Judecăţii finale, Sfantul Apostol adaugă de la sine: Da! Amin!, apoi dovedeşte adevărul celor afirmate arătându-L pe Cel ce este Alfa si Omega, începutul şi sfârşitul a tot ceea ce există. Domnul Iisus Hristos este singurul care nu are început şi nici sfârşit, fiind cauza tuturor celor existen­te. El este sfârşitul şi scopul către care tind toate.

2, 9 Eu, Ioan, fratele vostru şi împreuna cu voi părtaş la necazul şi la împărăţia şi la răbdarea întru Iisus, fost-am în insula care se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturisirea lui Iisus.

Cât despre mijloacele prin care i-a fost dată revelaţia, Sfântul Ioan menţionează mai întâi locul unde învrednicit s-o primească, adică insula Patmos, una dintre insulele Sporade din Marea Egee: un loc pustiu şi stâncos cu o circumferinţă de 40 de mile, situat între insula Icaria şi capul Milet, puţin locuită din pricina lipsei de apă, climei neprimitoare şi solului arid. 0 peş­teră dintr-un anumit munte este cunoscută până astăzi ca fiind locul primirii revelaţiei de către Sfântul Ioan, Acolo se află şi o mică mânăstire greacă numită Mă­năstirea Apocalipsei.

În acest verset este menţionat şi timpul în care Sfântul Ioan a primit Apocalipsa, atunci când el a fost în el în insula Patmos, după cum însuşi afirmă, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus, adică din pricina dorinţei sale arzătoare de a-L vesti pe Iisus Hristos. Persecuţia cea mai aprigă împotriva creştinilor din secolul I a avut loc în timpul împăratului Nero. Tradiţia mărturiseşte că Sfântul Ioan a fost aruncat atunci în­tr-un cazan cu ulei fierbinte, din care a ieşit neatins şi întărit în puteri. Expresia necaz, potrivit sensului originar grec al cuvântului, înseamnă aici suferinţa datorata persecuţiei şi torturilor, echivalentă cu „mucenicia”