Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse (9)

„Teologie Apologetică ortodoxă”

Ivan Mihailovici Andreev

Editura Sophia, Bucureşti,2003

Un adevărat convertit ortodox din rândul intelectualităţii ruse

de părintele Serafim Rose

9. Un apologet modern

In America, Andreev a fost un participant ac­tiv, atât în viaţa Bisericii, cât şi în cea a societăţilor ştiinţifice şi savante. A fost director al Societăţii Pirogov (o organizaţie a medicilor ruşi din Statele Unite), unde ţinea în mod regulat alocuţiuni pe subiecte medicale, şi a activat în Societatea Litera­ră „Puşkin”. Andreev a fost editor al revistei anu­ale St. Vladimir Calendar, unde a publicat atât pro­priile articole teologice şi filosofice, cât şi pe ale multor altora, în apărarea adevăratei ortodoxii şi dovedind cu documente originea şi istoria Biseri­cii de Catacombă din Rusia. In fiecare an, de săr­bătoarea Sfântului Vladimir, când ruşi de pe tot cuprinsul răsăritului Statelor Unite veneau în pe­lerinaj la Biserica Comemorativă, Andreev ţinea alocuţiuni înflăcărate despre ortodoxia adevărată,  despre combaterea secularizării şi a ateismului, despre viitoarea înviere a Rusiei ortodoxe şi a principiilor monarhiei ortodoxe (fără de care el considera că viitorul Rusiei nu poate fi conceput).

I.M. Andreev nu este uşor de clasificat ca un       simplu gânditor ortodox. Potrivit celor patru doctorate ale sale, el a fost medic şi psihiatru, istoric literar, filosof şi teolog calificat. Scrierile lui Andreev dezvăluie elementele tuturor acestor întrepătrunderi intelectuale şi tocmai aceasta le dă o calitate şi         o valoare unice.

Firul central al învăţăturii sale ortodoxe este apărea ortodoxiei adevărate. Aceasta însemna, evident, o apărare a adevăratei Biserici Ortodoxe (de Catacombă) a Rusiei. Apăra Biserica de Catacombă la un nivel foarte înalt, întotdeauna pe temeiuri teologice şi duhovniceşti chiar şi în aserţiunea polemicilor. După propria experienţă amară din Rusia Sovietică, nu a pornit niciodată spre extreme inutile în acţiunea de condamnare a trădări ortodoxiei. Chiar şi în celebrul articol provocator         „Deţine Patriarhia Moscovei har ?”, după enumerarea motivelor pentru care s-ar putea „îndoi” cineva de faptul că Tainele Patriarhiei Moscovei sunt pline de har, se retrage din faţa oricăror declaraţii hazardate cu observaţia foarte înţeleaptă că „dispariţia unei Biserici de la faţa lui Dumnezeu şi transformarea ei într-o «sinagogă a Satanei» este    un proces. Însă Biserica oficială a intrat pe calea care o va duce către această «sinagogă» – despre  asta nu poate fi nici o îndoială^„. Fără să presupu­nă că el însuşi este capabil să dea un verdict aces­tei chestiuni, lasă această hotărâre pe seama unui viitor Sinod al întregii Biserici Ortodoxe Ruse. În­tregul articol este, în general, foarte profund din punct de vedere filosofic şi teologic, prezentând aceleaşi idei ca şi „documentele de catacombă” din anul 1971, anume că autoritatea sovietică nu este o autoritate adevărată care să necesite supu­nere, conform Sfântului Pavel (Romani 13, 1), ci este o autoritate anticreştină nelegitimă. El vor­beşte cu mare perspicacitate despre „puterea mis­tică” a comunismului, pe care îl priveşte ca pe un fenomen nou în istoria omenească, o pregătire di­rectă pentru domnia antihristului. În articolele sale supune comunismul la o critică filosofică şi ştiinţifică necruţătoare, arătând că, în timp ce co­munismul nu putea demonstra adevărul ateismu­lui şi materialismului, acesta a demonstrat (prin crimele, torturile, nelegiuirile şi distrugerile sale nesfârşite) existenţa răului obiectiv şi a întemeie­torului său, diavolul. Proiectul său despre Istoria Bisericii Ruse de la Revoluţie până în prezent (Jordanville, 1952) este, de fapt, singura carte de acest gen care examinează istoria ortodoxiei ruse din seco­lul al XX-lea din perspectiva fidelităţii faţă de Hristos şi faţă de tradiţia bisericească. Pentru Andre­ev, conceptul de ortodoxie adevărată este total pă­truns de noile catacombe ale secolului nostru:  tot ce a scris inspiră grijă, seriozitate şi angajare deplină, ceea ce este adesea de neînţeles pentru cei care nu au  trăit condiţiile persecuţiei, trădării şi întâlnirilor secrete bisericeşti (adesea ilegale). Învăţătura sa este o filosofie şi o teologie de catacombă pentru creştinii ortodocşi ai zilelor noastre, izolată de activităţile academic inutile ale majorităţii „teologilor ortodocşi” din secolul al XX-lea.