Cuviosul Seraphim Rose

Octombrie 22, 2008

Nihilismul – Introducere – Problema Adevarului (3)

„Cauza revolutiei din epoca modernã. Nihilismul”

Ieromonah Serafim Rose

Sursa:APOLOGETICUM 2003

„Intr-un anumit grad, toatã filosofia presupune autonomia ideilor; astfel, „materialismul” filosofic este o specie a „idealismului”. S-ar putea spune cã este auto-recunoaşterea acelora ale cãror idei nu se ridicã deasupra claritãţii, a cãror sete pentru adevãr este atât de uşor potolitã de ştiinţa pe care ei o realizeazã în felul lor absolut.

„Realismul critic”, sau „pozitivismul”, este negarea deschisã a adevãrului metafizic. Pornind de la aceleaşi predispoziţii ştiinţifice ca naturalismul care este mai naiv, el demonstreazã o modestie mai mare în abordarea absolutului în totalitate şi restrângându-se la adevãrul „empiric”, „relativ”. Noi am observat deja contradicţia existentã în aceastã poziţie: negarea adevãrului absolut este ea însãşi un „adevãr absolut”; iarãşi, ca şi cu naturalismul, însãşi afirmarea primului principiu al pozitivismului este propria respingere a argumentelor.

„Agnosticismul”, ca şi „realismul”, poate fi „naiv” sau „critic”. „Agnosticismul naiv” sau „doctrinar” afirmã neputinţa cunoaşterii absolute a oricãrui adevãr absolut. In timp ce pretenţia lui pare mai modestã chiar decât cea a pozitivismului, acesta pretinde totuşi destul de clar prea mult: dacã „agnosticismul” ştie de fapt cã absolutul este „incognoscibil”, atunci aceastã cunoaştere este ea însãşi „absolutã”. Asemenea agnosticism este de fapt doar o variantã a pozitivismului, încercând, fãrã sã aibã succes mai mare, sã-i acopere contradicţiile.

In cele din urmã, noi gãsim numai în „agnosticismul critic” sau „pur”, ceea ce pare a fi o renunţare plinã de succes la absolut; din nefericire, asemenea renunţare aduce dupã sine renunţarea la toate celelalte şi sfârşeşte – dacã este consecventã -, într-un total solipsism. Agnosticismul acesta este simpla relatare de fapt: noi nu cunoaştem dacã existã un adevãr absolut, sau care ar putea fi natura lui dacã ar exista. Atunci – acesta este corolarul -, hai sã ne mulţumim cu adevãrul empiric, relativ pe care îl putem cunoaşte. Dar ce este adevãrul? Ce este cunoaşterea? Dacã nu existã un standard absolut prin care acestea sã se poatã mãsura, ele nici mãcar nu pot fi definite. Agnosticul, dacã admite aceastã criticã, nu permite acesteia sã-l tulbure; poziţia sa este cea a „pragmatismului”, „experimentalismului”, „instrumentalismului”: nu existã nici un adevãr, dar omul poate supravieţui, se poate descurca în lume, fãrã el. O asemenea poziţie a fost apãratã în medii sociale înalte – ca şi în cele foarte joase -, în secolul nostru antiintelectual. Dar cel puţin se poate spune despre aceasta cã este iresponsabil din punct de vedere intelectual. Este abandonarea definitivã a adevãrului, sau mai degrabã predarea adevãrului în mâinile puterii, fie cã acea putere este naţiunea, rasa, clasa, confortul, sau oricare altã cauzã care este în stare sã absoarbã energiile umane sortite cândva adevãrului.

(more…)

Anunțuri

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.