Fericitul Augustin – Doream să fiu mai în siguranţă întru Tine

Confesiuni

Fericitul Augustin

Editura Humanitas, 1998

Doream să fiu mai în siguranţă întru Tine

– Cartea a 8-a –

O, Dumnezeule al meu, aş vrea să-mi amintesc întru recunoştinţa mea pentru Tine şi să-Ţi mărturi­sesc Milele Tale asupra mea. Scăldate să-mi fie mie oa­sele de dragostea Ta, astfel încât ele să poată spune: Doamne, cine este ca Tine ? Tu eşti Cel Care ai rupt că­tuşele ce mă legau, deci Ţie se cuvine să-Ţi aduc jertfă de laudă. Dar cum mi-ai rupt Tu cătuşele voi arăta în po­vestirea mea, şi toţi cei care Ţi se închină, cînd vor auzi aceasta, vor zice aşa: Binecuvîntat este Domnul în cer şi pe pămînt şi minunat este numele Lui. Vorbele Tale se întipăriseră în inima mea şi mă simţeam înconjurat de Tine din toate părţile. Căpătasem certitudinea vieţii eter­ne, în ciuda faptului că o vedeam în chip nedesluşit şi ca într-o oglindă. Totuşi, fiindcă îmi dispăruse din inimă întreaga îndoială referitoare la substanţa cea nesupusă stricăciunii, aceea din care decurge orice substanţă, eu nu doream să devin şi mai sigur de substanţa Ta, ci mai statornic întru Tine. într-adevăr, dacă ar fi să mă refer la viaţa mea vremelnică, toate se clătinau, şi ini­ma mea trebuia să fie curăţată de vechiul aluat; şi-mi plăcea calea, adică însuşi Mîntuitorul, şi încă ezitam să merg pe cărările ei anevoioase.

Şi ai înrîurit mintea mea cu gîndul, care de altfel mi s-a părut bun, să merg la Simplicianus, care se dove­dise pînă atunci un bun slujitor al Tău, şi că harul Tău strălucea în el. Auzisem chiar că încă din tinereţe Ţi se dedicase Ţie cu cea mai mare evlavie. Pe atunci însă el era deja bătrîn şi după ce, în lunga sa viaţă, încercase multe, dorind din tot sufletul să-Ţi urmeze calea, mi se părea că este un bun cunoscător al multor domenii, şi aşa şi era. De aici şi dorinţa mea ca în discuţiile cu el să-i relatez toate frămîntările mele, iar el să-mi arate care ar fi putut să fie modul cel mai potrivit pentru a merge pe calea Ta, în starea sufletească în care mă gă­seam eu atunci.

Vedeam, într-adevăr, că Biserica este plină de cre­dincioşi, dar unul mergea într-o direcţie, şi altul într-alta. Mie însă îmi displăcea faptul că mă implicasem în problemele veacului meu, lucru care era o foarte ma­re povară pentru mine, care nu mai trăiam în clocotul poftelor de odinioară, aşa cum obişnuiam, adică avid de bani şi de onoruri, cuprins de vechea mea robie atît de grea. Şi iată că acelea nu mă mai desfătau în compara­ţie cu dulceaţa Ta şi cu podoaba casei Tale, pe care am iubit-o, dar încă mă mai simţeam legat cu patimă de femeie. Şi nici Apostolul nu-mi interzicea să mă că­sătoresc, deşi eram îndemnat de el la ceva mai bun, el, care dorise cu ardoare ca toţi oamenii să fie aşa cum era el; dar eu, fiind mai slab, alegeam un loc mai moale. Şi tocmai din cauza acestui singur lucru mă rostogo­leam, lâncezind în celelalte privinţe şi veştejindu-mă din cauza unor griji distrugătoare, fiindcă în privinţa celor­lalte lucruri, pe care nu voiam să le îndur, eram constrâns să fiu de acord cu viaţa conjugală, căreia robindu-mă eram înlănţuit. Auzisem din gura adevărului că există eunuci care s-au făcut pe ei înşişi eunuci, de dragul îm­părăţiei cerurilor, dar cel care poate să înţeleagă, zicea el, să înţeleagă. Într-adevăr, supuşi deşertăciunilor sînt toţi oamenii în care nu se află ştiinţa lui Dumnezeu, şi nici dintre cei care par buni, nu au putut să-L afle pe Cel Ce este. Dar eu deja nu mă mai consideram atins de acea deşertăciune; o depăşisem, şi din mărturia întregii creaţii aflasem că Tu eşti Creatorul nostru, şi Cuvîntul Tău este la Tine, Dumnezeu împreună cu Tine şi Unicul Dumnezeu prin care Tu le-ai creat pe toate.

Există însă şi un alt gen de necredincioşi, care, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au slăvit totuşi ca pe Dumnezeu, ori nu i-au adus Lui mulţumiri. Chiar şi eu făptuiam o asemenea greşeală, dar dreapta Ta, o, Dum­nezeule, m-a sprijinit, şi, scoţându-mă din acel loc, Tu m-ai aşezat acolo unde m-aş fi putut însănătoşi, fiind­că Tu ai zis omului: Iată, frica de Dumnezeu este înţelep­ciune; şi să nu doreşti să pari înţelept pentru că cei care spun că sînt înţelepţi au ajuns nebuni. Aflasem deci mărgăritarul cel bun şi, după ce am vîndut tot ceea ce aveam, trebuia să-l cumpăr, dar eu încă mai stăteam în cumpănă.