Ortodoxia si Religia Viitorului – „Noua eră a Duhului Sfânt”

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

3. „Noua eră a Duhului Sfânt”

Nicolae Berdiaev (1874-1949)[1], nu ar fi fost niciodată considerat un credincios al Bisericii Ortodoxe în vremuri normale. El este de fapt un filosof umanist gnostic ce si-a găsit inspiratia mai curând în sectele „mistice” occidentale decât în izvoarele Ortodoxiei.

Faptul că el este numit în unele cercuri ortodoxe – chiar până în zilele noastre (1979, n.tr.) – „filosof ortodox” si chiar „teolog”, este o dovadă tristă a ignorantei religioase a fi vremurilor pe care le trăim. Vom cita în continuare din scrierile sale.[2]

Privind cu dispret la Sfintii Părinti si la „duhul monahal ascetic al Ortodoxiei istorice” cât si la întregul „Crestinism conservator care îndreaptă puterile sufletesti ale omului numai către înfrânare si mântuire”, Berdiaev este mai curând interesat de „Biserica interioară”, de „Biserica Duhului Sfânt”, de „acea viziune spirituală asupra vietii, care, în cursul secolului XVIII, si-a găsit expresia si sălasul în lojile masonice”. „Biserica – crede el – , se află doar într-un stadiu potential”, ea fiind „incompletă”, Berdiaev asteptând cu nerăbdare venirea unei „credinte ecumenice”, a unei „plinătăti de credintă” care să reunească nu doar diferitele formatiuni crestine (căci „Crestinismul trebuie să fie capabil să existe într-o mare varietate de forme în Biserica Universală”), ci si „adevărurile partiale ale tuturor ereziilor” si „toate activitătile umanist-creatoare ale omului modern… ca experientă religioasă consfintită în Duhul”.

Trăim vremurile aparitiei unui „Nou Crestinism”; ale unui „nou misticism, a cărui adâncime va depăsi nivelul pur-religios si care trebuie să înglobeze în sine toate religiile”. Căci „există o mare frătie spirituală… căreia îi apartin nu doar Bisericile Apusului si Răsăritului, ci si toti aceia ale căror vointe sunt îndreptate către Dumnezeu si către divin, adică toti aceia care aspiră la elevatie spirituală”- adică, precizăm noi, oameni apartinând tuturor religiilor, sectelor si ideologiilor religioase.

Berdiaev prezicea venirea unei „noi si finale revelatii dumnezeiesti”, a unei „noi ere a Duhului Sfânt”, resuscitând predictiile lui Gioacchino da Fiore[3], monahul latin din secolul al XII-lea, conform cărora marile ere a Tatălui (Vechiul Testament) si a Fiului (Noul Testament) vor face loc celei de a treia si finale „Era Duhului Sfânt”.

Berdiaev scrie: „Lumea se îndreaptă către o nouă spiritualitate si către un nou misticism; în ele nu va mai încăpea nimic din vechea viziune ascetică asupra vietii”. „Succesul miscării către unitatea crestină presupune ca însusi crestinismul să intre într-o epocă nouă, într-o noua si mai adâncă spiritualitate, ceea ce înseamnă o nouă revărsare a Duhului Sfânt”.

Aceste fantezii supra-ecumeniste nu au nimic de-a face cu crestinismul ortodox pe care Berdiaev de fapt îl dispretuia. Dar cine este constient de climatul religios al timpului actual vede că aceste fantezii corespund de fapt tendintelor majore ale gândirii religioase contemporane. Berdiaev pare într-adevăr să fi fost un „profet” sau cel putin să fi fost sensibil la un curent de gândire si simtire religioasă care nu erau foarte evidente în timpul vietii lui, dar care au devenit aproape dominante astăzi.

Auzim acum pretutindeni de „puternica miscare a Duhului Sfânt” iar un preot ortodox grec, Părintele Eusebius Stefanou, îi invită pe crestinii ortodocsi să se alăture acestei miscări atunci când scrie despre „puternica revărsare a Duhului Sfânt din zilele noastre”[4].

În aceeasi publicatie din Martie, 1972, p.8, co-editorul Ashanin invocă nu doar numele lui Berdiaev, ci si programul său: „Recomandăm cu căldură scrierile lui Nicolae Berdiaev, marele profet spiritual al epocii noastre. Acest geniu spiritual… (este) cel mai mare teolog al creativitătii spirituale… Acum germenele Ortodoxiei dă în sfârsit rod… Logosul divin al lui Dumnezeu dăruieste poporului Său o nouă întelegere a istoriei si misiunii sale în El. The Logos (este) vestitorul acestei noi ere, al acestei noi chemări a Ortodoxiei”.

---

[1] Cunoscut publicului român din numeroase articole apărute în reviste de cultură din traduceri, intre care consemnăm: Un nou ev-mediu, Arhidioceza Sibiu, 1936, trad. de prof. Măria Vartic, editie reprodusă la Editura Omniscop din Craiova în 1995; Sensul creatiei, Humanitas, 1992, trad. din b. rusă de Anca Oroveanu, Prefată, cronologie si bibliografie de Andrei Plesu; Filosofia lui Dostoievski, Iasi, Institutul European, 1992, trad. din B. rusă de Radu Părpăută; Adevăr si revelatie, Ed. de Vest, 1993, trad. din b. rusă, note si postfată de Ilie Gyurcsic.

[2] * După G. Gregerson, „Nicholas Berdiaev, Prophet of a New Age”, in Orthodox Life, Jordanville, N.Y., 1962, no. 6, unde sunt date referinte complete (n. ed.)

[3] ** Vezi capitolul „Gioacchino da Fiore: o nouă teologie a istoriei” in Mircea Eliade, Istoria Credintelor si Ideilor Religioase vol. III, Ed. stiintifică si Enciclopedică, 1988. (n. tr.)

[4] The Logos, January, 1972