Cuviosul Seraphim Rose

Noiembrie 10, 2008

Nihilismul – Etapele nihilismului dialectic – Liberalismul (3)

„Cauza revolutiei din epoca modernã”

Ieromonah Serafim Rose

Sursa:APOLOGETICUM 2003

Lumea academică – şi aceste cuvinte nu sunt rostite nici în mod nechibzuit nici cu uşurinţă -, a devenit astăzi, în mare parte, o sursă a corupţiei. Este corupător să auzi sau să citeşti cuvintele oamenilor care nu cred în adevăr. Este şi mai corupător să primeşti, în locul adevărului, mai multă învăţătură şi erudiţie care, dacă sunt prezentate ca scop în sine, nu sunt mai mult decât nişte parodii ale adevărului pe care ei voiau să-l servească, şi nici mai mult decât o faţadă în spatele căreia nu se află nici un fel de substanţă. In mod tragic, este corupător chiar să fii expus virtuţii esenţiale păstrată încă în lumea academică, integritatea celor mai buni dintre reprezentanţii ei, dacă această integritate serveşte, nu adevărul, ci erudiţia sceptică, seducând, astfel, oamenii cu mult mai eficient decât evanghelia subiectivismului şi necredinţa pe care o ascunde această erudiţie. In sfârşit, este corupător pur şi simplu să trăieşti şi să munceşti într-o atmosferă pătrunsă în totalitate de o corupţie falsă a adevărului, în care adevărul creştin este privit ca irelevant pentru interesele academice centrale, în care chiar aceia care cred încă în acest adevăr pot doar sporadic să-şi impună punctul de vedere asupra scepticismului promovat de sistemul academic. Desigur, diavolul se află în esenţă în sistemul însuşi, care este întemeiat pe neadevăr, şi numai incidental în mulţi practicanţi cărora acest sistem le permite şi îi încurajează să îl propovăduiască.

Liberalul, omul lumesc, este omul care şi-a pierdut credinţa; şi pierderea credinţei adevărate este începutul sfârşitului ordinii construite pe acea credinţă. Cei care caută să păstreze prestigiul adevărului fără să credă în el oferă arma cea mai puternică tuturor duşmanilor lor; o credinţă pur şi simplu metaforică este nimicitoare. Radicalul atacă doctrina liberală la fiecare punct, şi aparenţa retoricii nu reprezintă nici o protecţie împotriva rănii realizată de lama sa ascuţită. Liberalul, sub acest atac persistent, se retrage punct după punct, forţat să admită adevărul acuzaţiilor aduse împotriva lui, fiind în stare să contracareze acest adevăr negativ, critic cu orice adevăr pozitiv de-al său propriu; până când, după o tranziţie lungă şi de obicei gradată, deodată el se trezeşte la o nouă realitate pentru a descoperi că vechea ordine, neapărată şi aparent nejustificată, a fost răsturnată, şi că un adevăr nou, mai „realistic” – şi mai brutal -, a cucerit terenul.

Liberalismul este primul stadiu al dialecticii nihiliste, atât pentru faptul că propria lui credinţă este goală, cât şi pentru faptul că această goliciune duce la o reacţie şi mai nihilistă – o reacţie care, în mod ironic, proclamă cu glas şi mai puternic decât liberalismul „iubirea sa pentru adevăr”, în timp ce împinge omenirea mai departe pe drumul greşelii. Această reacţie este al doilea stadiu al dialecticii nihiliste: realismul.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: