Cuviosul Seraphim Rose

Iunie 25, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – „Evanghelizarea” Vestului

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


4. „Evanghelizarea” Vestului


În 1893 un călugăr hindus necunoscut sosea la „Parlamentul Religiilor” din Chicago. Era Swami Vivekananda pe care l-am pomenit mai sus. A făcut o impresie uluitoare asupra celor prezenti atât prin felul de a vorbi si prin ceea ce a spus, cât si prin felul cum arăta: îmbrăcat într-o robă portocalie cu stacojiu pe deasupra si purtând turban. A devenit imediat steaua saloanelor din înalta societate bostoniană si new-yorkeză iar filozofii de la Harvard erau impresionati de el la culme, în scurtă vreme si-a creat un nucleu foarte puternic de discipoli si partizani pentru planul său grandios de evanghelizare hinduistă a întregii lumi occidentale mai ales din perspectiva hinduismului vedantic (monist).


S-au stabilit astfel societăti Vedanta în marile orase americane si europene, însă aspectul cel mai important al activitătii lui a fost acela că a reusit să-si introducă ideile în marele circuit al gândirii si practicii universitare.


Scopul său acesta era! Să-si facă cunoscute ideile cât mai rapid si cât mai eficace. Putin conta pentru Vivekananda dacă ele erau crezute sau nu, câtă vreme mesajul lor ajungea pretutindeni. De multe ori el chiar spunea: „Bateti la fiecare usă. Spuneti-le tuturor că toti sunt de natură divină”.
Astăzi părti si ecouri ale mesajului său se găsesc în orice librărie, în mii de exemplare ieftine, iar autorii lor sunt: Christopher Isherwood, Somerset Maugham, Aldous Huxley, Teilhard de Chardin si chiar Thomas Merton[1].


Trebuie să nu pierdem nici un moment din vedere că Gita se opune pas cu pas tuturor învătăturilor crestine fundamentale. Cartea sa Maestrii Zen, publicată postum, este de asemenea, demnă de mentionat pentru că se bazează în întregime pe o eroare foarte insidioasă: premisa că toate asa numitele „experiente mistice” din indiferent ce religie sunt adevărate. Lucrurile însă nu stau deloc asa, si o persoană de talia lui Thomas Merton ar fi trebuit s-o stie. Că ele nu stau asa o afirmă si o dovedeste prin fapte Sfânta Scriptură si întreaga traditie a Sfintilor Părinti.


Thomas Merton este, fără discutie, cazul cel mai special si în acelasi timp mai periculos, pentru că el avansează ideile lui Vivekananda de pe pozitiile unui monah crestin iar cărtile lui, afectând institutia vitală a crestinismului occidental, au dat o lovitură puternică Romano-Catolicismului în ansamblu. Cu putin înainte de moartea sa, părintele Merton a scris un studiu foarte apreciativ ca introducere la o nouă traducere a Bhagavad Gitei, care este manualul spiritual sau „biblia” hindusă si piatra de temelie a monismului sau Advaita Vedanta.


Personal cunosc o mănăstire catolică din California unde călugării experimentează practici religioase hinduse, sub îndrumarea unui indian care a devenit preot catolic. Si cred că dacă terenul nu ar fi fost deja pregătit, asemenea lucruri nu s-ar fi putut întâmpla. Dar prin sosirea sa în Vest, Vivekananda aceasta a si făcut, a pregătit terenul.


Mesajul vedantic al lui Vivekananda este foarte simplu de fapt. El pare mai mult decât este din cauza unui jargon sanscrit care face impresie si datorită structurii sale filosofice mai complexe. Dar mesajul lui esential este acesta: Toate religiile sunt adevărate dar Vedanta reprezintă adevărul ultim. Diferentele sunt doar o chestiune de „nivele de adevăr”. Avem de-a face, deci, cu mai multe „nivele ale adevărului”. Sau în cuvintele lui Vivekananda: „Progresia omului nu este de la fals la adevărat, ci de la ceea ce este adevărat, la ceea ce este si mai adevărat, de la adevăruri inferioare la altele superioare. Ceea ce este materie astăzi devine spirit mâine. Viermele de astăzi este si dumnezeul de mâine. „Vedanta se bazează pe convingerea că omul este Dumnezeu. Deci, omul este cel care se mântuieste singur. Vivekananda a formulat astfel: „Cine să aibă puterea de a ajuta Infinitul? Chiar mâna care îti vine în ajutor pe întuneric trebuie să fie propria ta mână”.


Vivekananda era însă destul de orientat, încât să-si dea seama că o Vedanta prezentată în toate implicatiile ei si dintr-o dată ar fi fost prea mult pentru mentalitatea crestină. „Nivelurile de adevăr” însă erau o notiune cum nu se poate mai potrivită pentru a asigura puntea de legătură către ecumenismul ideal: acela în cadrul căruia nu se iveste nici un conflict pentru că toată lumea are dreptate.


Sau cum afirma swami: „Dacă una singură din religii este adevărată, atunci toate celelalte trebuie si ele să fie adevărate. Astfel credinta hindusă este a tuturor – deci si a voastră -, tot atât de mult pe cât este si a mea. Noi hindusii nu numai că tolerăm, dar ne unim chiar cu toate religiile, rugându-ne la moschee cu mahomedanul, închinându-ne focului împreună cu zoroastrul si îngenunchind la piciorul crucii împreună cu crestinul. Noi stim că toate religiile, în mod egal, de la cel mai primitiv fetisism, până la cel mai înalt absolutism, sunt tot atâtea încercări ale sufletului omenesc de a cuprinde Infinitul. Deci noi suntem cei care strângem toate aceste flori într-un minunat buchet, căruia, legându-l cu panglica iubirii, ne închinăm plini de încântare”.


Cu toate acestea, toate religiile nu sunt considerate în hinduism decât trepte către adevărata si suprema religie, care este Advaita Vedanta. Vivekananda, în realitate, dispretuia Crestinismul pe care îl considera „un adevăr de ordin inferior”, dualist, în conversatiile lui particulare spunea că numai un las ar fi capabil să întoarcă si celălalt obraz. Si orice ar fi apreciat la celelalte religii, întotdeauna revenea la necesitatea Advaitei Vedanta. „Arta, stiinta si religia – spunea el -, nu sunt decât cele trei căi diferite care exprimă un singur adevăr. Dar ca să întelegem acest lucru trebuie să fi pătruns mai întâi în teoria Advaitei”.


Atractia pe care o exercită aceste idei asupra tineretului de astăzi este incontestabilă. Vedanta declară libertatea absolută a fiecărui suflet de a fi el însusi. Ea neagă orice distinctie între sacru si profan, între ceea ce este sfânt si ceea ce înseamnă lumea obisnuită. Aceste dualităti nu reprezintă decât căi de exprimare diferită a unui singur adevăr. Si singurul scop al religiei este acela de a satisface nevoile de absolut ale tuturor, indiferent de temperamentul lor: un dumnezeu si o închinare pe placul fiecăruia, într-un cuvânt, religia este „fă ceea ce-ti convine”.


Vă voi arăta cât a fost de eficace în a introduce aceste idei hindu în romano-catolicism, unde succesul său a fost cel mai impresionant.


Swami Vivekananda a sosit pentru prima oară în America ca reprezentant al Hinduismului în „Parlamentul Religiilor” (1893). în 1968 s-au sărbătorit 75 de ani de la acel eveniment, ocazie cu care a avut loc un „Simpozion al Religiilor”, sub auspiciile Societătii Vivekananda Vedanta din Chicago. Romano-Catolicismul era reprezentat de un teolog dominican de la Universitatea De Paul, preotul Robert Campbell. Swami Bhashyananda a deschis lucrările cu un mesaj de bune urări din partea a trei mari personalităti, între care un cardinal american.


În sesiunea de după amiază, Campbell a vorbit despre conflictul dintre traditie si modernism în Catolicismul contemporan. El a spus: „La universitatea în care lucrez testele de opinie arată că studentii catolici manifestă de cinci sau sase ani încoace atitudini vădit mai liberale decât s-a putut constata în trecut. Si sunt convins că marele Swami Vivekananda însusi ar fi privit favorabil cele mai multe miscări în directia unei liberalizări a Crestinismului”. Confuzia pe care o făcea preotul Campbell însă era că tendintele manifestate de studenti si numite de el „crestine”, nu erau în realitate deloc crestine; ele erau pur si simplu atitudini si practici Vedanta.


Si ca să nu se ivească nici o îndoială în privinta acestei interpretări, voi cita cuvintele acestui preot romano catolic referitoare la pozitia modernistilor asupra a cinci aspecte de credintă, asa cum au fost ele formulate în trei reviste de specialitate internationale: Prabuddha Bharala, publicată la Calcuta; Vedanta Kesheri, publicată la Madras, si Vedanta and the West (Vedanta si Occidentul), care apare la Londra.


Despre dogme: „Adevărul este o notiune relativă, doctrinele si dogmele acestea (adică natura lui Dumnezeu, scopul vietii pe pământ, natura sufletului) nu sunt lucruri imuabile, ci schimbătoare, oamenii aflându-se mereu în situatia de a nega astăzi ceea ce ieri afirmau că sunt adevăruri sfinte”.


Despre Dumnezeu: „Este adevărat că Iisus este divin, dar oricare dintre noi poate fi divin. De fapt cred că atitudinea crestină liberală se miscă foarte clar în directia filozofiilor orientale – atât în ceea ce priveste conceptia despre un Dumnezeu impersonal, cât si în legătură cu conceptul că suntem divini cu totii”.


Despre păcatul originar: „Acest concept degradant si jignitor despre fiinta umană este respins de crestinismul liberal, care afirmă că persoana umană este perfectibilă prin instructie si educatie corectă”.
Despre lume: „…liberalii afirmă că lumea în care trăim poate fi îmbunătătită si că ar trebui să ne dedicăm cu totii construirii unei societăti mai umane, în loc să suspinăm să ajungem la Rai”.
Despre alte religii, „grupul liberal” afirmă: Trebuie abandonată calea demodată a misiunii de convertire. Ci, mai bine să dezvoltăm mai bune relatii cu alte religii”.


Deci acestea sunt afirmatiile preotului romano-catolic Campbell, purtătorul de cuvânt al „Grupului Catolic Modernist”. Modernistul a fost momit ca un copil de generozitatea unor adevăruri mai înalte, a unei filozofii mai adânci si a unui sublim mai inefabil, care se obtine subordonându-L pur si simplu pe Hristos Cel viu, omului modern.


Astfel, iată vedem succesul spectaculos al hinduismului, sau al lui Swami Vivekananda, sau al puterii din spatele lui.


Iată cum s-a făcut curătenie în romano-catolicism. Câinii săi de pază au luat hotul drept prieten al stăpânului, iar casa este devastată sub ochii lor. Hotul a spus: „Haideti să fim mai toleranti în dialoguri interconfesionale”, intrând pe poartă. Mai departe era simplu. Hindusul „crestin” (swamis-ul) nu avea decât să expună filozofia Vedanta, folosind terminologie crestină.


Pe de altă parte, crestinii hinduisti (adică grupul catolicilor „modernisti” sau „liberali”), au trebuit să-si lărgească cadrul propriei religii, pentru a cuprinde în ea si hinduismul. Astfel, în mod necesar, adevărul a devenit eroare, iar eroarea adevăr. Dar, vai! Unii ar vrea acum să târască în această casă a dezolării si Biserica Ortodoxă. Dar să le amintim modernistilor cuvintele lui Isaia:


„Vai de cei care zic răului bine si binelui rău; care numesc lumina întuneric si întunericul lumină; care socotesc amarul, dulce si dulcele, amar. Vai de cei care sunt întelepti în ochii lor si priceputi după gândurile lor!” (Isaia 5,20-21)


[1] Scriitori englezi de mare popularitate ai secolului XX, amplu tradusi si comentati si în cultura română. Acel aspect al operei lor, la care se face aluzie in acest studiu, este insă mai putin familiar publicului românesc. De ex. Aldous Huxley (1894-1963), stabilit în California în 1937, publică între altele Time Must Have a Stop (Timpul trebuie să aibă un sfârsit, 1944) în care autorul încearcă să evoce starea psihică a unei persoane în momentul mortii si imediat după aceea; si The Doors of Perception (Usile perceptiei, 1954)- în care se avansează ideea că „sublimele stări mistice” nu sunt altceva decât functii ale glandelor suprarenale excitate prin consumul anumitor droguri, in calitate sa de agent britanic, Somerset Maugham (1874-1965)a trebuit să părăsească intempestiv Franta numai cu o valiză si sa se refugieze în S.U.A. unde rămâne timp de sase ani (1940-1946). America este si pentru acest scriitor tara aventurilor mistice, care îsi găsesc expresie în cartea The Razor’s Edge („Pe lamă de cutit”, sau „La marginea realitătii”, 1945). Christopher Isherwood (1904-?), scriitor prolific si foarte activ si in lumea filmului si a scenei, emigrează in 1939 in California spre a lucra ca scenarist la Holywood. Este cel care a tradus, împreună cu Swami Prabhavananda, Bhagavad-Gita (1944) în limba engleză. In colaborare cu acelasi a mai scris Shan-Kara’s Crest-Jewel of Discrimination (1947), si How to Know God; the Yogi Aphorisms of Patanjali (Cum să-L cunoastem pe Dumnezeu; aforismele yoghine ale lui Palanjali, 1953), după CHAMBERS BIOGRAPHICAL DICTIONARY, Chambers, 1990 (n.tr.).

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: