Cuviosul Seraphim Rose

Iunie 23, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Locuri si practici hinduiste

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


3. Locuri si practici hinduiste


În 1956 am făcut parte dintr-o expeditie de teren împreună cu un grup de jurnalisti reporteri în insulele Filipine. Mă interesau religiile primitive, mai cu seamă cele din asa zisele zone de „ne-aculturatie”[1], religii care să nu fi fost semnificativ expuse activitătilor de misiune crestină.


La ora la care am păsit în interiorul tribului Ifuago nu credeam în magie neagră, dar la plecarea mea de acolo am crezut. Preotul tribului (un munbaki) pe nume Talupa a devenit prietenul meu cel mai bun. El îmi dădea toate informatiile. Cu timpul am aflat că era faimos pentru măiestria cu care practica magia neagră. Ceremonia lor rituală, „baki”, are loc aproape în fiecare seară în anotimpul recoltatului si pentru ea se strâng într-o colibă în jur de doisprezece vraci (preoti).


Pe parcursul întregii nopti se invocă diferite zeităti si strămosi, se bea vin de orez si se aduc ofrande în fata a două mici figurine numite „bulol”. Ofranda constă în sânge de pui colectat într-un vas. Sângele este folosit mai întâi la ghicirea viitorului pe baza mărimii si numărului bulelor cere se formează în el, si a timpului necesar pentru coagulare. Viitorul se mai ghiceste si după configuratia si culoarea organelor din puiul sacrificat.


În acest sânge se îmbăiază apoi cele două figurine, ceea ce constituie momentul propriu-zis al ofrandei. Iar eu, în fiecare noapte cu lună luam notite cu constiinciozitate. Nu voi intra însă în detaliile de magie neagră practicată de tribul Ifuago.


Ideea principală este că eu venisem cu prejudecata că magia de orice fel poate fi explicată stiintific. Or, la plecarea mea de acolo, văzusem cu proprii mei ochi o atât de mare varietate de fapte si incidente supranaturale că orice explicatie stiintifică a lor era virtual imposibilă. Cauza pentru care am părăsit acel trib, eu nefiind deloc o persoană care se sperie usor, nu a fost însă aceea că am constatat efectul incontestabil al ritualurilor lor, ci că l-am constatat cel putin de două ori manifestându-se asupra mea.


Unsprezece ani mai târziu am fost într-un pelerinaj la Pestera Amarnath din muntii Himalaya. Este locul de închinare la zeul Shiva si considerat cel mai sfânt de traditia hindusă, în el se spune că zeul se arată celor care îl slujesc cu credintă, acordându-le în acelasi timp si daruri. Călătoria până la pesteră este lungă si anevoioasă, în ea traversându-se culmea Mahaguna printr-o trecătoare de 5200 de metri altitudine, care, pe o anumită portiune, este practicată peste un ghetar.


În timpul acelei lungi călătorii petrecute în tăcere totală (călăuza mea nevorbind engleza iar eu nevorbind hindusa) speram cu sinceritate că zeul, căruia mă închinasem si la care meditasem atâtia ani, mi se va arăta în sfârsit si mie.


Dar chipul lui Shiva din pesteră este el însusi o curiozitate: este o formatiune de gheată alcătuită prin picurarea apei, care creste si descreste odată cu fazele lunii. Când este lună plină, mărimea naturală ajunge până la nivelul pesterii – aprox. 4, 5 m înăltime -, iar când luna este întunecată nu mai rămâne aproape nimic din ea. Si asa creste si descreste în fiecare lună. Din câte stiu, nimeni nu a dat până acum o explicatie stiintifică acestui fenomen.


Eu ajungeam într-o perioadă potrivită. Statuia era la mărimea ei maximă. Eram pregătită cu nuci verzi de cocos, cu tămâie, cu bucăti de textile rosii si albe, cu nuci, stafide si zahăr, adică toate cele prescrise pentru jertfă. De emotie îmi erau ochii plini de lacrimi. Dar îmi este greu să povestesc ce a urmat.


Atmosfera din pesteră vibra într-un mod care numai în noptile de magie neagră din tribul Ifuago îmi mai fusese dat să o simt. Practic, de cum am pus piciorul înăuntru, m-a izbit o senzatie inexplicabilă de rău în atmosferă si am iesit cu convulsii de vomă încă înainte de a termina preotul să ardă jertfa mea marii imagini de gheată.


Credinta mea în hinduism primise o lovitură la Pestera lui Shiva, dar a mai trecut timp până să mă eliberez total de ea. A fost o perioadă în care încercam să găsesc ceva care să sustină edificiul care începea să se prăbusească, dar nu găseam nimic. Privind retrospectiv, am părerea că ne dăm seama că ceva e cu adevărat rău cu mult înainte de a ne veni s-o credem, iar lucrul acesta a fost valabil pentru mine cu privire la „practicile spirituale” si „locurile sacre” hinduse.


La începutul initierii sale de către guru, novicelui i se dă o „mantră sanscrită” (o formulă magică personală), si practici religioase speciale, care sunt în întregime ezoterice si nu se găsesc decât în traditia orală. Mentionarea lor în scris este interzisă si nici un initiat nu are voie să le dezvăluie, secretul lor fiind păzit prin sanctiuni extrem de dure. Aceste practici sunt însă dezvăluite progresiv de guru învătăcelului său, care este invitat să le „verifice” conform filosofici pragmatice hinduse de care am vorbit mai sus. Si aceste practici dau într-adevăr rezultate, învătăcelul dobândeste anumite puteri, „siddhis”, cum ar fi citirea gândurilor, puterea de a vindeca sau a distruge, de a produce obiecte, de a prezice viitorul si asa mai departe, adică toată gama celor mai periculoase experiente psihice.


Lucrul cel mai grav însă este că discipolul cade invariabil într-o stare de prelest (înselăciune diavolească), când ia înselătoria drept realitate. Aceasta nu înseamnă că „experientele” pe care le încearcă nu sunt reale, ci că ele nu provin nicidecum de la Dumnezeu. Este vorba de senzatii extrem de plăcute, de viziuni de zeităti în lumină etc. (să tinem minte că si Satan se poate transforma în înger de lumină), care se sustin foarte bine cu afirmatiile filosofici hinduse, totul rezultând într-un sistem practic si teoretic foarte compact.


În realitate însă, Hinduismul nu este atât o preocupare intelectuală cât un sistem de practici care nu înseamnă, nici mai mult nici mai putin, decât magie neagră. Adică dacă faci gestul x, obtii lucrul y; nimic mai mult, decât un simplu contract. Termenii acestui contract însă nu sunt niciodată lămuriti clar si rareori noul initiat este curios să afle care este originea acestor experiente si de unde îi vin lui puterile „miraculoase”. Situatia este clasic faustiană si ceea ce practicantul nu stie este că pretul pentru toate acestea îl constituie chiar propriul său suflet nemuritor.


Aria acestor practici este foarte vastă, capabilă să satisfacă orice temperament. Zeitatea poate să aibă forma unui zeu sau a unei zeite, sau poate să fie lipsită de formă -„brahmanul absolut”. Tipul de relatie cu acest „ideal” ales, variază si el în functie de cum este identificat acest ideal -copil, mamă, tală, prieten, iubit, slugă -, sau, în cazul sistemului Advaita Vedanta, „relatia” însăsi fiind socotită identitate. Gurul nu numai că îi indică novicelui mantra personală si practicile pe care trebuie să le urmeze, dar îi hotărăste si cum trebuie să-si trăiască viata personală si care trebuie să-i fie programul zilnic.


În cadrul sistemului Vedanta (monistic), de exemplu, discipolii care nu sunt căsătoriti, nici nu mai au voie s-o facă; toate fortele lor sunt directionale în sensul atingerii performantelor de ordin practic. Este interzis si consumul de carne, pentru că el distruge acuitatea perceptiei. Gurul este literalmente însusi „dumnezeul” si „mântuitorul” respectivului discipol.


Aceste practici atât de diverse se reduc de fapt la câteva tipuri generale. Este vorba, în primul rând, de o idolatrie. Persoana se închină la o statuetă sau la o imagine, aducându-i jertfă lumânări, camfor, tămâie, apă si dulciuri. De asemenea, zeitătii alese i se face vânt cu un evantai din coadă de iac, i se face baie, este îmbrăcată si dusă la culcare.


Toate acestea par copilării, dar ele se constituie în tot atâtea experiente psihice al căror efect este bine să nu-l subestimăm. Idolatria Vedanta, pe de altă parte, ia forma adulării de sine, fie într-un mod interior, mental, fie în mod exteriorizat, cu toată recuzita rituală. Proverbul indian „So Ham, So Ham” sau „Eu sunt el, eu sunt el”, ilustrează această adulare de sine.


„Japa” este repetarea mantrei sanscrite desemnate de la început fiecărui discipol. Este, de fapt, incantarea unei formule magice.


„Pranayama” constă din exercitii de respiratie executate împreună cu rostirea formulelor magice. Există si alte practici specifice sistemului „Tantra”, în care Dumnezeu este privit ca „Mamă”; principiu feminin, putere, energie, principiu de evolutie si actiune. Mai este cunoscut si sub numele celor 5 M-uri. Conotatia lor fiind nedisimulat malefică, nu le voi mai descrie aici. Ele si-au făcut însă drum până în America. Swami Vivekananda le prescria împreună cu Vedanta.


Iată ce afirmă el despre sine si în general: „Eu unul mă închin celui teribil! Este o greseală sa credem că plăcerea este dorită în mod egal de toti oamenii. Foarte multora le place, dimpotrivă, durerea, printr-un sentiment care le este înnăscut. Să ne închinăm deci terorii de dragul terorii însăsi. Foarte putini sunt acei care au curajul să se închine mortii, sau zeitei Kali. Noi însă să fim niste adoratori ai mortii”.


Alte cuvinte ale lui swami despre zeita Kali: „Unii iau în derâdere existenta zeitei Kali. Dar la ora actuală ea este în mijlocul oamenilor. Ei sunt încremeniti de spaimă si armata a fost chemată să împartă moartea. Cine poate spune că Dumnezeu nu se manifestă El însusi ca Rău Precum si Bine? Dar numai hindusul îndrăzneste să se închine si Răului”[2]. Marele păcat este că această practică cu un caracter satanic de netăgăduit este săvârsită cu convingerea că este bună. Iar mântuirea, care este în zadar căutată în hinduism prin eforturi de sine, pline de ardoare, poate fi lucrată doar de Dumnezeu prin lepădarea de sine crestină.


[1] Aculturatie: preluare de către o populatie a unor elemente de cultură materială si spirituală sau a întregii culturi a unui popor aflat pe o treaptă superioară de dezvoltare. – Din fr. acculturation (DEX) (n. tr.)

[2] Foarte putini (chiar dintre cei foarte doritori să intre în „dialog” cu religiile orientale si să se unească cu ele) au o idee clară asupra masivitătii practicilor idolatro-satanice care au dominat lumea până la izbăvirea ei prin venirea in istorie a Mântuitorului Hristos. Zeita Kali, una dintre cele mai importante zeităti hinduse este reprezentată în mod obisnuit în mijlocul unui dans sângeros al mortii, având la gât cranii si capete tăiate si limba scoasă afară în mod hidos într-o sete neostoita de sânge; ea este împăcată în templele hinduse cu sânge de capre sacrificate (justificat de Swami Vivekananda astfel: „De ce n-am adăuga un pic de sânge pentru a întregi tabloul?”) Despre zeita Kali, Swami Vivekananda a mai spus (conform mărturiilor ucenicei lui, ‘Sora Nivedita’): „Cred că ea este cea care mă inspiră in cel mai mic lucru pe care îl întreprind si că mă poartă după voia ei”; fiind constient la fiecare pas de prezenta ei ca si când ar fi fost o persoană tangibilă. De asemenea, o invoca: „Vino, o Maică, vino! Căci teroare este numele tău”. Idealul său religios era acela „de a deveni una cu eterna groază”. Poate fi aceasta, asa cum încearcă unii să ne convingă, un exemplu de „autentică viată spirituală a celor nebotezati”, o parte a „bogătiilor” spirituale, pe care suntem îndemnati să le luam de la religiile necrestine? Sau este mai degrabă o dovadă pentru cuvintele psalmistului dumnezeii păgânilor sunt idoli?”

1 comentariu »

  1. creepy

    Comentariu de ANNA — Mai 25, 2009 @ 3:31 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: