Cuviosul Seraphim Rose

Iunie 21, 2008

Ortodoxia si Religia Viitorului – Atractiile hinduismului

„Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu


ASALTUL HINDUISMULUI ASUPRA CRESTINISMULUI

Toti dumnezeii neamurilor sunt idoli


(Psalm 95,5)


Articolul următor se bazează pe experienta unei femei, care, după ce a urmat liceul într-o mănăstire romano-catolică si a practicat hinduismul timp de douăzeci de ani, s-a convertit, prin mila lui Dumnezeu, la Credinta Ortodoxă, aflând în ortodoxie limanul căutărilor sale. Ea este în prezent membră a Bisericii Ruse din Exil. Fie ca mărturia ei să deschidă inimile acelor crestini ortodocsi tentati să-i urmeze pe teologii modernisti, care îsi fac acum aparitia până si în Biserica Ortodoxă si care intră orbeste „în dialog” cu însisi vrăjitorii cultelor neopăgâne, care asaltează Biserica lui Hristos, alăturându-se astfel lor în închinarea chiar la dumnezeii păgânilor.


1. Atractia Hinduismului


Aveam doar saisprezece ani când două evenimente au schimbat cursul vietii mele. Unul a fost când am luat hotărârea să urmez liceul la mănăstirea catolică dominicană din San Rafael (California), în care am aflat prima dată despre crestinism! Al doilea a fost când, în cursul aceluiasi an, am făcut cunostintă si cu hinduismul în persoana unui călugăr hindus, un anume swami, care în scurt timp mi-a devenit guru (învătător). A început atunci o bătălie de care nu aveam să-mi dau seama decât douăzeci de ani mai târziu.


La mănăstire ne învătau adevărurile crestine de bază. Si în ele stă tăria celor smeriti dar si poticnirea pentru cei mândri. Adevărat a scris Sfântul Apostol Iacob: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har (4,6). Si cu adevărat eram mândră! Nu voiam să accept păcatul strămosesc si nici existenta iadului. Mă certam tot timpul, aducând argumente împotriva lor. O soră dominicană foarte blândă de acolo mi-a spus lucrul cel mai important de care aveam nevoie: „Roagă-te să ti se dea darul credintei”.


Dar învătătura acelui swami se întărise deja asupra mea si mi se părea culmea degradării să mă rog cuiva pentru ceva, chiar dacă acel cineva era Dumnezeu. Abia mult mai târziu mi-am amintit de cuvintele ei. După ani îndelungati acea sământă a credintei crestine a rodit în mine din mijlocul unui ocean nesfârsit de disperare.


Cu timpul la liceu mi-a descoperit ce fel de cărti citeam, chiar dacă le înveleam în coperti ca să nu atragă atentia. Citeam Bhagavad Gita, Upanisadele, Vedantasara, Ashtavakra Samhita. Nu mă îndoiesc că surorile credeau că toate acestea îmi vor trece, asa cum trec, în general, mofturile intelectuale ale adolescentilor. Dar una dintre ele mi-a spus într-o zi adevărul în fată, un adevăr foarte neplăcut, pe care rareori îl mai auzim rostit astăzi. Mi-a spus că o să mă duc în iad, dacă mă prinde moartea în hinduism, mai ales după ce am cunoscut adevărul crestinismului.


Sfântul Apostol Petru spune: Ceea ce te biruieste, aceea te si stăpâneste. Căci dacă după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăsi se încurcă în acestea, ei sunt învinsi. Li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptătii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor (II Petru 2,19-21).


Ce-am mai dispretuit-o pe acea soră pentru bigotismul ei! Dar dacă astăzi ar mai trăi i-as multumi din inimă. Nu mi-a convenit ce mi-a spus atunci, asa cum adevărul nu convine niciodată; dar acest adevăr m-a condus pe mine la plinătatea Ortodoxiei. Marele avantaj pe care l-am avut de la acel liceu catolic a fost că mi-a oferit un punct de reper, care, mai târziu, avea să mă ajute să descopăr ce mare înselătorie este hinduismul.


Dar la ora actuală situatia s-a schimbat. Dacă atunci hinduismul nu era decât ceva izolat, acum s-a transformat într-o epidemie. Acum este necesară foarte multă inteligentă pentru a pătrunde dogmatica hindusă, mai cu seamă dacă vrem să-i punem in garda pe tinerii crestini că prin apropierea lor de religiile orientale ei riscă o sinucidere spirituală.


Seductia hinduismului este totală. El încântă toate facultătile sufletului, ca si toate patimile lui, dar mai ales mândria. Si cum sufeream de o mare arogantă, chiar dacă aveam doar saisprezece ani, am căzut victima acestor seductii. Cel mai tare mă frământau problemele legate de păcatul strămosesc si suferinta fizică si sufletească, care nu mă preocupaseră mai de loc dinaintea venirii mele la acel liceu.


După aceea, constientizându-le mai bine, călugărul hindus a fost acela care mi-a oferit alternative „valide din punct de vedere intelectual”, pentru cele mai incomode dintre dogmele crestine. Iadul nu era decât o stare temporară a sufletului, produs de o karma rea (actiuni rele) din viata prezentă sau din vreo viată trecută. Iar o cauză finită în mod evident nu poate să aibă un efect infinit. Păcatul originar se transfera astfel cu ingeniozitate în chiar interiorul Divinitătii originare, Divinitate la care aveam astfel dreptul prin nastere, si de care nimeni si nimic nu mă putea lipsi, indiferent de faptele mele. Eu eram de esentă divină, eram chiar Dumnezeu; eram „Visătorul Infinit care visează visuri finite”.
Cât despre problema durerii, ea este rezolvată printr-un rationament foarte elegant în cadrul sistemului filosofic hindus Vedanta: durerea nu este altceva decât Maya, adică iluzie. Ea nu are nici o existentă reală, iar un advaitin pretinde chiar că poate dovedi aceasta.


Hinduismul este si pe gustul acelora care nutresc respectabilul, dar eronatul sentiment al perfectibilitătii umane în sens evolutionist – si anume pe calea unei educatii în „sistem guru” si pe baza conceptului de „evolutie”, conform căruia există o dezvoltare progresivă a spiritualitătii umane. Relativismul cultural îsi găseste si el locul său în cadrul acestui sistem. Respectabilitatea sa este atât de nedisputată, încât punerea la îndoială a oricărui fel de relativism constituie o adevărată erezie, mai ales pentru cei care nu cred în dogmele Bisericii Crestine.


Ce poate fi mai rational si mai rezonabil (spun ei) decât ca fiecare popor să aibă propriul său mod de a concepe si de a se închina lui Dumnezeu? La urma urmelor Dumnezeu este Acelasi pretutindeni, iar varietatea modurilor de închinare nu face decât să contribuie la „îmbogătirea” armoniei religioase generale.


Dar atractia cea mai indiscutabilă a hinduismului o constituie pragmatismul său. Hinduismul este o religie eminamente pragmatică a cărei întreagă constructie filozofică este sustinută de instructiuni religioase, pe care discipolul le primeste în permanentă de la guru. Prin ele discipolul este continuu invitat să verifice noua filosofie prin propria experientă. Nimic nu este nevoie să fie acceptat pe baza credintei. Si contrar celor ce se cred în general despre hinduism, el nu contine nici un fel de taine, sau mistere – ci doar un imens material ezoteric -, asa încât credinta nu este câtusi de putin necesară.


Ti se spune doar atât: „încearcă si vezi dacă merge”. Iar mentalitatea occidentală este evident sedusă de acest fel de religie, pentru că ea apare atât de „stiintifică”. Dar aici urmează inevitabil o eroare tocmai de ordin pragmatic: dacă aceste instructiuni se verifică într-adevăr (si ele întotdeauna se verifică), atunci tânărul trage concluzia că sistemul este adevărat si implicit bun. Concluzia finală de „bun” nu are însă cum să se impună cu necesitate, pentru că dacă un sistem functionează nu înseamnă că el este neapărat si bun. În cazul respectivului sistem nu se poate afirma decât pur si simplu că el functionează, că instructiunile sale se verifică. Dar tânărul ucenic, neînvătat să deosebească notiunile, face dintr-o verificare de ordin experimental-psihic o convingere si o religie.


Ajung acum si la ultima seductie hinduistă, aceea a experientei spirituale. Acestea sunt psihice si/sau demonice la origine. Novicilor însă, lipsindu-le un punct de referintă solid, nu le este posibil să deosebească între o experientă spirituală autentică si una falsă. Ceea ce nu înseamnă că ceea ce văd, aud, miros si ating ei este rezultatul unei stări mintale aberante. Dimpotrivă, ei se află într-o situatie foarte concretă, care, în traditia ortodoxă, se numeste înselăciune diavolească. Expresia este foarte importantă, pentru că ea descrie exact conditia persoanei care trece prin „experiente spirituale” de tip hinduist.


Dar acest tip de înselăciune acoperă practic toată gama de experiente spirituale false: de la simpla iluzie si ispitire, până la starea propriu-zisă de posedare demonică. Peste tot, ceea ce este fals se ia ca fiind adevărat si real iar efectul global este acela al unei cresteri accelerate a sentimentului de mândrie. Se instalează senzatia plăcută a importantei personale, iar cel care o încearcă, victima inconstientă a înselăciunii diavolesti, se simte recompensat pentru toate austeritătile si suferinta pe care a trebuit să le suporte pentru a ajunge la aceste „performante”.


În epistola întâia a Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan se spune: Iubitilor, nu dati crezare oricărui duh, ci cercati duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu… (4,1).


Sfântul Grigorie Sinaitul îsi avertizează si el ucenicii despre pericolele unor astfel de experiente: „Pretutindeni, si mai ales pe lângă cei începători si pe lângă cei mândri, dracii aruncă întotdeauna mrejele gândurilor si închipuirilor celor rele si le pregătesc gropi prin care să-i piardă…”.


Pe el l-a întrebat un monah: „Ce va face călugărul, căruia dracul i se înfătisează ca un înger de lumină?”. Iar Sfântul i-a răspuns: „Acel călugăr are mare nevoie de dreaptă socoteală (discernământ), ca să poată deosebi între bine si rău. Deci, nu fiti cu nebăgare de seamă si nu vă lăsati miscati cu usurintă de ceea ce vedeti; ci stati tari si puneti cu grijă totul la încercare, tinând ceea ce este bine si alungând ceea ce este rău.


Întotdeauna trebuie să cercetati cu grijă toate si numai după aceea să le credeti. Si ca să cunoasteti că lucrarea harului se simte întotdeauna si că dracii, cu toate înselăciunile lor, nu o pot imita, aflati că ea se simte după roadele ei, care sunt: blândetea, fata luminoasă, smerenia, ura fată de slava lumii acesteia, tăierea patimilor si poftelor. Pe când roadele lucrării diavolesti sunt: mândria, închipuirea, dispretul fată de altul si tot răul.


Acestea sunt roadele si lucrările prin care îti vei da seama, dacă lumina pe care o ai în inimă este de la Dumnezeu sau de la diavol. Frunza de salată se aseamănă cu cea de mustar, iar vinul are aceeasi culoare ca otetul; dar gustându-le, vei sti ce mănânci. Tot asa si sufletul are puterea sa de deosebire (discernământ) si poate socoti drept, prin gustul cel mintal, care sunt lucrări ale Duhului Sfânt si care sunt înselăciuni si închipuiri ale satanei”.


Cel mai vulnerabil fată de înselăciunea diavolească este începătorul care se află sub rea îndrumare sau cel care suferă de mândrie. El este cel mai susceptibil de lunecare către un fals misticism, pe care hinduismul îl transformă cu mult succes într-un proces de durată. Le-a fost foarte usor nenumăratilor swami, care au proliferat în Occident în ultimele decenii, să-i însele pe tinerii setosi de „experiente mistice”. Ei au sesizat imediat ce sansă imensă de celebritate si îmbogătire le oferă această piată de suflete deja existentă si au profitat de ea.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: