Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (4)

Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

„Vestea” adusă de experienţele de „după moarte” de astăzi

Dar de ce, în cele din urmă, experienţele de „după moarte” ne împresoară atât de mult astăzi, şi care este înţelesul lor ca parte a „duhului acestor vremuri”? Cea mai limpede pricină pentru sporirea discuţiilor despre aceste experienţe de astăzi este descoperirea în ultimii ani a unor tehnici de reanimare din „moartea clinică”, fapt ce a pricinuit desimea sporită a acestui fel de experienţe, faţă de vremurile de dinainte. Fără îndoială, această explicaţie nu ajută la îndreptăţirea creşterii relatărilor de „după moarte”, dar este prea lipsit de temei să se îndreptăţească înrâurirea spirituală a acestor experienţe asupra oamenilor şi schimbarea concepţiei despre viaţa de după moarte, pe care acestea le ajută să aibă loc.

Trebuie să se găsească o explicaţie mai profundă pentru creşterea deschiderii şi sensibilităţii oamenilor faţă de experienţele „spirituale” şi „spiritiste” în general, sub influenţa sporită a ideilor oculte pe de o parte, iar pe de altă parte, slăbirea atât a materialismului umanist cât şi a credinţei creştine. Oamenii încep să accepte starea de a intra în legătură cu „altă lume”.

Mai mult, această „altă lume” pare să se deschidă mai mult către o lume care este dornică să o experimenteze. „Explozia ocultă” a ultimilor ani a pricinuit – şi la rândul ei a sprijinit – o creştere uimitoare a experienţelor „paranormale” adevărate de toate felurile. Experienţele de „după moarte” se află la un capăt al spectrului acestor experienţe, fiind nevoie de voinţă slabă sau o voinţă lipsită de conştiinţă pentru a lua legătura cu „cealaltă lume”. Lucrările vrăjitoriei contemporane şi ale satanismului se află la celălalt capăt al spectrului, având nevoie de o încercare conştientă de a intra în legătură şi chiar de a sluji puterilor „celeilalte lumi”. Marea diversitate a experienţelor spiritiste de astăzi – de la „îndoirea lingurii” lui Uri Geller şi experienţele parapsihologice din călătoria „în afara trupului” şi altele asemenea, legătura cu fiinţele extraterestre şi răpirile de către acestea – se află undeva între aceste două capete. În chip semnificativ, un mare număr dintre aceste experienţe „paranormale” li se întâmplă „creştinilor”, şi un gen de astfel de experienţe (cele „harismatice”) este în mare măsură primit ca o lucrare creştină adevărată.

Cu toate astea, este adevărat că atragerea „creştină” în toate experienţele de acest fel, este un semn uimitor al accentuării pierderii conştiinţei creştine în vremurile noastre, ca urmare a experienţei oculte.

Unul dintre mediumurile cele mai demne de încredere din sec. al XX-lea, Arthur Ford, care s-a bucurat de o apreciere sporită printre creştini, dar şi printre umaniştii necredincioşi, este unul dintre „semnele vremii”; el şi-a exprimat părerea deschis despre cele ce înseamnă acceptarea sporită a experienţelor oculte şi sensibilitatea faţă de acestea: „Vremea mediumului de profesie se apropie de sfârşit. Am fost folosiţi ca nişte cobai. Prin noi, oamenii de ştiinţă au învăţat ceva despre condiţiile necesare pentru asemenea experienţe (legătura cu ‘lumea duhurilor’).” Adică: experienţa ocultă care a fost mărginită până nu demult la câţiva „iniţiaţi”, a ajuns acum să fie accesibilă pentru mii de oameni obişnuiţi. De bună seamă că nu ştiinţa a dus la aceasta, ci mai ales înstrăinărea sporită a oamenilor de creştinism şi setea lor de „experienţe religioase” noi. Cu cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani în urmă, numai mediumurile şi ocultiştii de la marginea societăţii aveau legături cu „călăuzele spirituale”, obişnuiau să aibă experienţe „în afara trupului” sau „vorbeau în limbi”; astăzi aceste experienţe au ajuns să fie destul de obişnuite şi sunt primite ca ceva obişnuit pe toate treptele societăţii.

Această creştere însemnată a experienţelor din „cealaltă lume” de astăzi, este, fără îndoială, unul dintre semnele apropierii sfârşitului acestei lumi. Sf. Grigorie cel Mare, după ce a istorisit felurite vedenii şi experienţe ale vieţii după moarte în Dialogurile lui, a văzut că „lumea duhurilor se apropie de noi, arătându-se prin vedenii şi descoperiri …. Fiindcă lumea actuală se apropie de sfârşit, lumea cea veşnică se arată mai aproape …. Sfârşitul lumii se uneşte cu începutul vieţii veşnice” (Dialoguri IV, 43, pag. 251).

Cu toate astea, Sf. Grigorie adaugă faptul că prin aceste vedenii şi descoperiri (care sunt cu mult mai obişnuite în vremea noastră decât pe vremea lui), vedem şi acum adevărurile vieţii viitoare în chip nedesăvârşit, fiindcă lumina este încă „slabă şi ştearsă, ca lumina soarelui în primele ore ale dimineţii, înaintea zorilor”. Cât de adevărat este acest lucru despre experienţele de „după moarte” de astăzi! Niciodată înainte, nu i s-au dat omenirii mărturii atât de uimitoare şi limpezi – sau cel puţin „idei” – că există o altă lume, că viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, că există un suflet care rămâne viu după moarte. Pentru o persoană cu o înţelegere limpede a învăţăturii creştine, experienţele de „după moarte” de astăzi pot fi doar o adeverire uimitoare a învăţăturii creştine despre starea sufletului îndată după moarte; iar experienţele oculte de astăzi pot numai să adeverească existenţa şi firea sălaşului din văzduh al duhurilor căzute.

Dar pentru restul omenirii, din care fac parte cei mai mulţi care îşi mai spun creştini, experienţele de astăzi, departe de a întări adevărurile creştinismului, se dovedesc a fi un semn ascuns către înşelare şi teorii mincinoase care pregătesc venirea domniei lui Antihrist. Într-adevăr, chiar cei care se întorc din „morţi” în vremea noastră, nu pot lămuri omenirea să se pocăiască: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi (Luca 16, 31). În sfârşit, numai cei care sunt credincioşi lui „Moise şi proorocilor” – adică desăvârşirii adevărului descoperit – sunt în stare să priceapă înţelesul adevărat al experienţelor de astăzi. Ceea ce învaţă restul omenirii din aceste experienţe nu este pocăinţa şi apropierea de judecata lui Dumnezeu – ci o nouă evanghelie străină, amăgitoare a experienţei desfătătoare a celeilalte „lumi” şi înlăturarea celor pornite de Dumnezeu pentru a deştepta omul la realitatea celeilalte lumi adevărate a raiului şi iadului: frica de moarte.

Arthur Ford lămureşte destul de bine faptul că întreaga menire a mediumurilor ca el, este „de a folosi oarecare daruri date mie pentru a înlătura pentru totdeauna frica de moarte din minţile oamenilor” .Aceasta vesteşte şi Dr. Kubler-Ross, şi este în acelaşi timp şi concluzia „ştiinţifică” a cercetătorilor, precum Dr. Moody: „cealaltă lume” este desfătătoare, iar omului nu trebuie să-i fie frică să intre în ea. Cu două veacuri în urmă, Emanuel Swedenborg a rezumat „spiritualitatea” celor care cred astfel: „Mi s-a îngăduit să mă bucur nu numai de plăcerile trupului şi ale simţurilor, ca cei care trăiesc în lume, ci mi s-a mai îngăduit să mă bucur de astfel de desfătări şi fericiri ale vieţii, care erau mai mari şi mai alese decât îşi poate închipui sau crede cineva că, după părerea mea, nici o persoană din lumea întreagă nu s-a mai bucurat vreodată înainte ….

Credeţi-mă, dacă aş şti că Dumnezeu m-ar chema la El mâine, aş chema astăzi cântăreţi, ca să fie încă o dată veselie adevărată în această lume.” Când a vestit data morţii sale femeii lui, el a fost aşa de mulţumit „ca şi cum urma să primească o vacanţă, pentru a merge la o petrecere”.

Vom pune acum faţă în faţă această purtare cu adevărata purtare creştină faţă de moarte de-a lungul veacurilor. Vom vedea cât este de primejdios pentru suflet să nu ai nici un fel de socotinţă cu privire la „experienţele spirituale” şi să te lepezi de ocrotirile învăţăturii creştine!

Publicitate