Cuviosul Seraphim Rose

Mai 14, 2008

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (1)


Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu


Dacă nu ascultă de Moise

şi de prooroci, nu vor

crede nici dacă ar învia

cineva dintre morţi.

Luca 16, 31


Am văzut, de bună seamă, că experienţele de „după moarte” şi cele din „afara trupului”, despre care se vorbeşte atât de mult astăzi, sunt foarte deosebite de experienţele adevărate ale celeilalte lumi, care s-au petrecut de-a lungul veacurilor în vieţile bărbaţilor şi femeilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Mai mult, experienţele din zilele noastre au fost atât de dese şi au ajuns să fie „la modă” în ultimii ani, nu pentru că sunt „noi” cu adevărat (s-au strâns multe asemenea experienţe în Anglia secolului al XIX-lea), şi nu pentru că s-au ivit în aceşti ani mult mai des, ci mai ales pentru că mintea oamenilor din apus, şi îndeosebi a celor din America, era „pregătită” pentru acestea.


Interesul public pare a fi parte a unei urmări larg răspândite împotriva materialismului şi a necredinţei secolului al XX-lea, semn al unui interes faţă de religie cu mult mai răspândit. Ne vom întreba care ar putea fi semnificaţia acestui nou interes „religios”.


Dar mai întâi, să stabilim încă o dată ce „mărturisesc” aceste experienţe despre adevărul religiei. Cei mai mulţi cercetători par să fie de acord cu Dr. Moody, că experienţele nu adeveresc învăţătura creştină „tradiţională” asupra raiului (Viaţă după viaţă , pag. 70, 98); experienţele acelora care cred că au văzut raiul, nu-şi arată trăinicia când sunt asemănate cu adevăratele vedenii din trecut ale raiului; iar experienţele iadului sunt mai mult „sugerări” decât orice fel de dovadă a existenţei adevărate a iadului.


De aceea, trebuie să se aibă în vedere faptul că Dr. Kubler- Ross dă o prea mare însemnătate cercetării experienţelor de „după moarte” contemporane care, zice ea, „vor adeveri ceea ce am fost învăţaţi vreme de două mii de ani – că există viaţă după moarte”, şi că această cercetare ne va ajuta mai degrabă „să cunoaştem decât să credem” aceasta (Prefaţă la Viaţă după viaţă , pag. 7-8). De fapt, se poate spune că aceste experienţe nu „dovedesc” decât cea mai mică doctrină a supravieţuirii sufletului omenesc în afara trupului, şi existenţa unei realităţi nemateriale, dar nu oferă nici o lămurire despre starea următoare sau chiar despre existenţa sufletului după primele cinci minute de la „moarte”, nici despre alcătuirea de bază a sălaşului nematerial. Din acest punct de vedere, experienţele contemporane sunt cu mult mai puţin mulţumitoare decât povestirile pe care le-au lăsat peste veacuri Vieţile sfinţilor şi alte izvoare creştine; cunoaştem cu mult mai multe lucruri din aceste izvoare creştine – numai dacă, desigur, avem încredere în cei care ne-au adus această cunoaştere, în aceeaşi măsură în care cercetătorii contemporani au încredere în cei cu care au stat de vorbă. Dar chiar şi aşa, în esenţă, noi mai degrabă credem decât cunoaştem lumea cealaltă; putem şti cu oarecare siguranţă că există „ceva” după moarte – dar ceea ce este cu adevărat, mai degrabă credem decât cunoaştem.


Mai mult, cele ce cred Dr. Kubler-Ross împreună cu alţii care gândesc asemenea şi cred că cunosc cele despre viaţa de „după moarte”, bazându-se pe experienţele de „după moarte”, sunt contrare celor ce cred creştinii ortodocşi despre aceasta, care se bazează pe învăţătura creştină revelată şi pe experienţele de „după moarte” din literatura ortodoxă. Toate experienţele creştine de după moarte adeveresc existenţa raiului, a iadului şi a judecăţii, a nevoii de pocăinţă, a nevoinţei şi a fricii pentru pierderea sufletului nemuritor. În contrast, experienţele de astăzi, ca acelea ale şamanilor, ale păgânilor iniţiaţi şi ale mediumurilor par să ducă către un „pământ veşnic verde”, al experienţelor desfătătoare din „altă lume”, unde nu există nici o judecată, ci numai „mărire”, şi moartea nu este ca o sperietoare, ci este aşteptată ca un „prieten” care ne introduce în dezmierdările „vieţii de după moarte”.


Am arătat deja în capitolele anterioare, care este pricina deosebirilor dintre aceste două feluri de experienţe: experienţa creştină este cu adevărat despre cealaltă lume, a raiului şi iadului, în vreme ce experienţa spiritistă este numai a părţii văzduhului a lumii acesteia , „planul astral” al duhurilor căzute.


Experienţele de astăzi sunt în chip lămurit din cea de a doua categorie – dar nu am putea şti aceasta dacă nu am primi (prin credinţă) descoperirea creştină a firii celeilalte lumi. La fel, dacă Dr. Kubler-Ross şi alţi cercetători primesc (ori le place) o tâlcuire necreştină a acestor experienţe, nu este din pricină că experienţele de astăzi dovedesc această tâlcuire, ci din pricină că aceste cercetări însele au deja credinţa într-o tâlcuire necreştină a lor .


De aceea, semnificaţia experienţelor de astăzi stă în faptul că sunt tot mai cunoscute, chiar în clipa potrivită pentru a sluji ca o „adeverire” pentru părerea necreştină despre viaţa după moarte; aceste experienţe sunt folosite ca parte a unei mişcări religioase necreştine. Să privim mai îndeaproape la firea acestei mişcări religioase.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: