Cuviosul Seraphim Rose

Mai 12, 2008

Experienţele creştine adevărate ale raiului – Experienţele creştine ale raiului


Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu


Adevăratele experienţe creştine ale raiului poartă pururi aceeaşi pecete a experienţei din altă lume. Cei care au văzut raiul au călătorit pur şi simplu într-un loc ales. Ei au intrat într-o stare duhovnicească aparte. Noi, cei care nu am trăit personal aceste experienţe, trebuie să fim mulţumiţi cu descrierea anumitor însuşiri aparente care, luate împreună, deosebesc aceste experienţe destul de limpede de toate experienţele sălaşului din văzduh, pe care le-am arătat mai sus.


Multe Vieţi ale sfinţilor cuprind descrieri ale sufletelor care intră în rai, ca fiind văzute de pe pământ. În Viaţa Sf. Antonie cel Mare citim: „Oarecând, Antonie şedea în munţi şi privind în sus, a văzut pe cineva ridicându-se la cer, şi o ceată veselă întâmpinându-l. Plin de uimire, el i-a socotit pe aceia o ceată binecvântată şi s-a rugat ca să afle ce putea să însemne aceea.


Şi pe dată, ajunse la el un glas şi-i spuse: Acesta este sufletul lui Ammon, călugăr de Nitria, care a dus viaţă pustnicească până la o vârstă înaintată” (Viaţa Sf. Antonie, Eastern Orthodox Books edition, pag. 38).


Avva Serapion a descris astfel moartea Sf. Marcu de Tracia: „Uitându-mă în sus, am văzut sufletul sfântului, care fusese slobozit din legăturile trupului. Mâini de îngeri îl acopereau cu un veşmânt alb strălucitor, şi îl ridicau la cer. Am văzut calea care trecea prin văzduh către cer, şi cerurile deschise. Apoi am văzut hoardele de draci stând pe cale şi am auzit un glas de înger spunând dracilor: ‘Fii ai întunericului! Fugiţi şi ascundeţi-vă de la faţa luminii dreptăţii!’ Sufletul sfânt al lui Marcu a fost ţinut în văzduh vreme de vreun ceas. Apoi s-a auzit glas din cer, grăind către îngeri: Luaţi-l şi-l aduceţi aici pe cel care i-a făcut pe draci de ocară. Când sufletul sfântului trecuse fără nici o vătămare printre hoardele dracilor şi se apropiase deja de cerul deschis, am văzut ca şi cum ar fi fost o mână întinsă din cer, care primea sufletul cel curat. Apoi această vedenie s-a ascuns de la ochii mei, şi n-am mai văzut nimic” (Vieţile sfinţilor , 5 aprilie).


Din aceste relatări, putem desluşi deja trei însuşiri ale adevăratei experienţe creştine a raiului: este un urcuş; sufletul este purtat de îngeri; este întâmpinat şi primit în rândul locuitorilor raiului.


Experienţele raiului sunt de multe feluri. Uneori un suflet este dus la cer înainte de moarte ca să i se arate minunile lui sau locul care este gătit acolo pentru suflet. Astfel, Sf. Mavra, după ce s-a împotrivit celor două vedenii mincinoase ale duhurilor celor căzute din vremea muceniciei ei (pe care le-am înfăţişat mai sus, ca pildă a ispitelor ce se pot ivi la ceasul morţii), a povestit experienţa care a urmat, cea dăruită de Dumnezeu:


„Am văzut şi un al treilea bărbat, foarte frumos la chip; faţa lui strălucea ca soarele. M-a luat de mână, m-a dus sus la cer şi mi-a arătat un tron acoperit cu veşminte albe, şi o cunună, care era cea mai minunată la înfăţişare. Uimită de asemenea frumuseţe, l-am întrebat pe bărbatul care mă dusese sus la cer: ‘Al cui este acesta, Doamne al meu?’ El mi-a răspuns: ‘Aceasta este răsplata pentru nevoinţa ta …. Dar acum întoarce-te în trupul tău. La ceasul şase din zorii zilei, vor veni îngerii lui Dumnezeu să-ţi ia sufletul ca să ţi-l ducă sus la cer.”


Există şi experienţa privirii raiului din afară, ca atunci când întâiul mucenic Sf. Ştefan a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:56). Totuşi, vom cerceta aici numai experienţa obişnuită care se aseamănă cel mai mult cu experienţele de astăzi de „după moarte”: urcuşul la cer, fie la moarte, fie într-o experienţă îngăduită în chip dumnezeiesc, fie că are loc „în” ori „în afara” trupului.


Sf. Salvie de Albi, ierarh al Galiei din veacul al VI-lea, după ce fusese mort cea mai mare parte a zilei, s-a întors la viaţă şi i-a povestit următoarele prietenului său, Sf. Grigorie de Tours:


„Acum patru zile, când mi s-a zguduit chilia şi m-ai văzut zăcând mort, am fost ridicat de doi îngeri şi dus până la cel mai înalt suiş al cerului, până când mi s-a părut că am sub picioare nu numai acest pământ scârbavnic, ci şi soarele şi luna, norii şi stelele. Apoi am fost călăuzit printr-o poartă care strălucea mai puternic decât lumina soarelui şi am intrat într-o clădire unde podeaua întreagă strălucea ca aurul şi argintul. Este cu neputinţă de descris lumina aceea. Locul era plin de mulţime mare de oameni, care nu erau nici bărbaţi nici femei, care se întindeau până departe în toate părţile, că nu se putea vedea capătul. Îngerii mi-au croit cale prin mulţimea de oameni din faţa mea şi am venit la locul spre care se îndreptase privirea noastră, pe când ne aflam departe. Deasupra acestui loc atârna un nor mai strălucitor decât orice lumină şi nu se putea vedea nici soarele, nici luna şi nici stelele. Norul strălucea cu adevărat mai puternic decât toate celelalte, cu strălucire neîmprumutată. Din nor a ieşit un glas, ca glasul multor ape. Păcătos cum sunt, am fost întâmpinat cu mare cinste de fiinţe oarecare, unele îmbrăcate în veşminte preoţeşti iar altele în haine obişnuite. Călăuzele mele mi-au spus că aceştia erau mucenicii şi alţi bărbaţi sfinţi pe care noi îi cinstim aici pe pământ şi cărora ne rugăm cu mare evlavie.


Pe când stăteam aici, a suflat spre mine o adiere de o asemenea dulceaţă că, fiind hrănit cu ea nu am mai simţit nevoia să mănânc ori să beau până acum. Apoi am auzit un glas care a spus: ‘Lăsaţi-l pe bărbatul acesta să se întoarcă în lume căci bisericile noastre au nevoie de el. Am auzit glasul dar nu am putut să văd cine vorbea. Apoi m-am aruncat cu faţa la pământ şi am plâns. ‘Vai, vai, o, Doamne!’ Am zis. ‘De ce mi-ai arătat aceste lucruri numai ca să mi le iei iarăşi înapoi? …’ Glasul care îmi vorbise, a spus: ‘Mergi în pace. Voi veghea asupra ta până când te voi aduce din nou în locul acesta.’ Apoi călăuzitorii mei m-au lăsat, iar eu m-am întors prin poarta prin care intrasem, plângând că am plecat.”


Se mai adaugă şi alte însuşiri însemnate la această experienţă: strălucirea luminii cerului; prezenţa nevăzută a Domnului, al Cărui glas se aude; închinarea sfântului şi frica înaintea Domnului; şi o simţire limpede a harului dumnezeiesc, într-o miresmă de nepovestit. Mai mult, se spune că mulţimile de „oameni” întâlniţi în cer sunt (pe lângă îngerii care călăuzesc sufletele) sufletele mucenicilor şi ale sfinţilor bărbaţi.


Călugărul din Wenlock, după ce a fost ridicat în sus de îngeri şi a trecut prin vămi, „a văzut un loc de o frumuseţe minunată, în care se bucura de fericire mare mulţime de bărbaţi foarte frumoşi, şi aceia l-au chemat să vină şi să ia parte la fericirea lor, dacă îi era îngăduit. Şi a venit la el o mireasmă de o dulceaţă minunată din respiraţia sufletelor fericiţilor, bucurându-se împreună. Sfinţii îngeri i-au spus că acesta era vestit ca rai al lui Dumnezeu.” Mai departe, „a văzut pereţi care străluceau cu lumină strălucitoare, de o întindere uimitoare şi o înălţime foarte mare. Şi sfinţii îngeri au zis: ‘Aceasta este cetatea sfântă şi vestită, Ierusalimul din cer, unde sufletele cele sfinte trăiesc întru bucurie veşnică.’ El a zis că sufletele acelea şi zidurile acelei cetăţi slăvite … erau de o strălucire atât de orbitoare că ochii lui erau foarte neputincioşi ca să privească la ele” (Scrisorile Sf. Bonifatie , pag. 28-29).


Poate că cea mai întreagă şi uimitoare experienţă a raiului, care se află în literatura creştină, este aceea a Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos din Constantinopol (sec. al IX-lea). Această experienţă a fost scrisă cu cuvintele Sfântului de către prietenul său Nichifor; dăm aici numai câteva fragmente:


Odinioară, pe o iarnă cumplită, când Sf. Andrei zăcea pe strada unei cetăţi mari, fiind îngheţat şi aproape mort, a simţit pe neaşteptate o căldură în lăuntrul său şi a văzut un tânăr minunat cu faţa strălucitoare ca soarele, care l-a călăuzit la rai şi la cel de-al treilea cer. „Prin voia lui Dumnezeu am rămas vreme de două săptămâni într-o vedenie dulce …. M-am văzut într-un rai prea frumos şi minunat …. Eram uimit în minte şi în inimă de frumuseţea de negrăit a raiului lui Dumnezeu, şi m-am îndulcit cu dulce desfătare umblând prin el. Se aflau acolo mulţimi mari de grădini, pline de copaci înalţi, care îşi legănau vârfurile, care mi-au veselit privirile, iar din ramurile lor venea o puternică mireasmă …. Aceşti copaci nu se pot asemăna în frumuseţea lor, cu nici un copac de pe pământ …. În această grădină erau păsări fără de număr, cu aripi de aur, albe ca zăpada şi de felurite culori. Stăteau pe crengile copacilor din rai şi cântau atât de minunat, încât dulceaţa cântului lor m-a făcut să mă simt cu totul altul …. După aceasta m-a cuprins un fel de frică şi mi s-a părut că mă aflam în înaltul cerului. Înaintea mea mergea un tânăr cu faţa strălucitoare ca soarele, îmbrăcat în purpură ….


Când mergeam pe urmele lui, am văzut o Cruce mare şi minunată, ca un curcubeu, şi în jurul ei stăteau cântăreţi care ardeau ca flăcările şi cântau laude dulci, slăvind pe Domnul Care fusese odinioară răstignit pe Cruce. Tânărul care mergea înaintea mea, venind spre Cruce, a sărutat-o şi mi-a făcut semn ca să o sărut şi eu …. Sărutând-o, m-am umplut de o dulceaţă duhovnicească de nepovestit şi am simţit o mireasmă mai puternică decât aceea a raiului. Lăsând Crucea în urmă, m-am uitat în jos şi am văzut dedesubtul meu, ca şi cum ar fi fost adâncul mării …. Întorcându-se spre mine, călăuzitorul meu a spus: ‘Nu te teme, că trebuie să urcăm şi mai sus.’


Şi mi-a dat mâna. Când l-am prins de mână, ne-am şi aflat deasupra celui de al doilea cer. Acolo am văzut bărbaţi minunaţi, odihna lor şi bucuria desfătării lor, care nu se poate povesti prin cuvinte omeneşti …. Şi iată, după aceasta, am urcat deasupra celui de al treilea cer, unde am văzut şi am auzit o mulţime de puteri cereşti lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Am mers până la o perdea care strălucea ca fulgerul, înaintea căreia tineri puternici şi înfricoşători, cu chip de flăcări fioroase …. Şi tânărul care mă călăuzea mi-a spus: ‘Când se va ridica perdeaua, Îl vei vedea pe Stăpânul Hristos. Închină-te înaintea tronului slavei Sale.’ Auzind aceasta, m-am bucurat şi m-am cutremurat, căci am fost împresurat de teamă şi de bucurie de negrăit …. Şi iată, o mână de foc a ridicat perdeaua şi, ca şi Proorocul Isaia, L-am văzut pe Domnul meu, stând pe un scaun înalt şi măreţ şi serafimi stăteau înaintea Lui (Isaia 6, 1-2). Era îmbrăcat într-un veşmânt de purpură; faţa Lui era cu totul prea strălucitoare şi ochii Lui se uitau la mine cu dragoste. Văzând aceasta, m-am simţit foarte mic înaintea Lui, am căzut înaintea Lui, închinându-mă înaintea tronului celui mai strălucitor şi înfricoşător al slavei Sale. Bucuria care m-a cuprins la vederea feţei Sale, nu se poate spune în cuvinte. Chiar şi acum, aducându-mi aminte de această vedenie, mă simt plin de bucurie de negrăit. Am stat cu cutremur înaintea Stăpânului meu ….


După aceea, toată ceata cea cerească a cântat o laudă prea frumoasă şi de negrăit, şi apoi – nu pot să pricep cum – m-am aflat iarăşi plimbându-mă prin grădina raiului.”


Când Sf. Andrei s-a gândit că nu o văzuse pe Maica Domnului în cer, un înger i-a spus: „Voiai să o vezi aici pe Împărăteasa Care este mai strălucitoare decât puterile cerului? Ea nu se află aici; a plecat în lumea care se află în mari nevoi, ca să-i ajute pe oameni şi ca să le aline durerea. Ţi-aş fi arătat sfântul ei sălaş, dar acum nu este vreme căci trebuie să te întorci.” Se mai spune iarăşi aici că îngerii şi sfinţii se pot afla numai într-un singur loc într-o vreme oarecare.


Chiar în sec. al XIX-lea, o vedenie ca aceasta a fost văzută de către un ucenic al Bătrânului Paisie Velicikovski, călugărul Teodor de Svir. Spre sfârşitul vieţii sale, acesta a trăit experienţa harului lui Dumnezeu cu mare tărie. La scurtă vreme după o asemenea experienţă, s-a îmbolnăvit şi a stat într-un fel de comă trei ani de zile. Când s-a pornit în el o stare de uimire şi a ieşit din trup, i s-a arătat un oarecare tânăr nevăzut, pe care-l simţea şi-l vedea numai cu simţul inimii; şi tânărul acesta l-a călăuzit pe o cale îngustă spre partea stângă. Părintele Teodor, aşa cum a povestit mai târziu, a avut simţământul că murise, şi a vorbit ca pentru sine: ‘Am murit. Nu ştiu dacă voi fi mântuit ori osândit.’ ‘Eşti mântuit!’ i-a spus un glas nevăzut, ca răspuns la gândul său. Şi îndată o putere ca un vârtej aprig l-a smuls şi l-a dus în partea dreaptă.


‘Gustă dulceaţa logodnelor raiului pe care o dau acelora care Mă iubesc,’ a spus un glas nevăzut. Cu aceste cuvinte, Părintelui Teodor i s-a părut că Mântuitorul Şi-a aşezat mâna Lui cea dreaptă pe inima lui şi a fost dus într-un sălaş nespus de minunat, dar unul care era cu totul nevăzut şi de nepovestit în cuvintele limbajului pământesc. De la acest simţământ a trecut la altul şi mai înălţător, şi apoi la al treilea; dar toate aceste simţăminte, aşa cum a spus chiar el, şi le putea aminti numai cu inima, dar nu le putea pricepe cu mintea.


Apoi a văzut ceva ca un templu, şi înăuntru lângă altar, era ceva ca un cort, în care se aflau cinci sau şase bărbaţi. Un glas al minţii i-a spus: ‘Pentru aceşti bărbaţi moartea ta se amână. Vei trăi pentru ei.’ Apoi i s-a descoperit firea duhovnicească a unor ucenici de-ai săi, şi Domnul i-a descoperit încercările care urmau să tulbure serile zilelor lui …. Dar glasul cel dumnezeiesc l-a încredinţat că vasul sufletului său nu va avea de suferit din pricina acestor valuri înverşunate, fiindcă Hristos era călăuzitorul Cel nevăzut.”


S-ar mai putea cita şi alte experienţe ale raiului din Vieţile sfinţilor şi ale pustnicilor, dar ele nu fac mai mult decât să repete însuşirile care deja s-au arătat aici. Totuşi, va fi plin de învăţăminte – mai ales pentru o asemănare cu experienţele de astăzi de „după moarte” – să arătăm experienţa în cer unui păcătos modern. Astfel, autorul cărţii „De necrezut pentru mulţi” (a cărui mărturie a fost spusă deja mai sus de câteva ori), după ce a scăpat de dracii vămilor prin mijlocirea Maicii Domnului, a povestit chipul în care, pe când încă era călăuzit de îngerii săi păzitori, „urcam tot mai sus … când am văzut deasupra mea o lumină strălucitoare; mi se părea că semăna a fi lumina soarelui nostru, dar era cu mult mai aprinsă. Este în chip limpede o împărăţie a luminii. Da, cu adevărat o împărăţie, plină de puterea luminii – fiindcă nu se afla nici o umbră în această lumină. ‘Dar cum poate exista lumină fără umbră?’ Îndată au ieşit la iveală gândurile mele uimitoare.


Şi îndată am fost duşi în câmpul luminii acesteia, şi m-a orbit cu adevărat. Am închis ochii, mi-am dus mâinile la faţă, dar asta nu m-a ajutat, căci mâinile nu-mi făceau umbră. Şi, oricum, ce fel de ocrotire poate însemna aceasta aici? ‘Dumnezeul meu, ce este aceasta, ce fel de lumină este aceasta? De ce pentru mine este ca întunericul obişnuit! Nu mă pot uita, şi ca în întuneric, nu pot vedea nimic ….’


Această neputinţă de a vedea, de a privi, a sporit în mine teama în faţa necunoscutului, care era cu totul firească în această stare de a mă afla într-o lume necunoscută mie, şi m-am gândit cu tulburare: ‘Ce va mai urma? Vom trece îndată de acest loc de lumină, şi există vreo margine, vreun capăt?’


Dar s-a întâmplat ceva deosebit. Cu maiestate, fără mânie, dar cu tărie şi hotărâre, de sus răsunau cuvintele: Nu-i gata! Şi după aceea … urmă o oprire neaşteptată a urcuşului nostru rapid – am început să coborâm repede” (pag 26-27).


În această experienţă, însuşirea luminii raiului este mai limpede: este de un asemenea chip că nu poate fi îndurată de cineva care nu este pregătit pentru aceasta prin viaţa creştină de nevoinţă, aşa cum au îndurat Sfinţii Salvie şi Andrei.

1 comentariu »

  1. Fie ca toti oamenii sa-si intorca fata spre lumina si iubirea Lui Dumnezeu, auzind in inima lor vocile ingerilor! Iar in viata de zi cu zi sa gandeasca, sa vorbeasca si sa actioneze asa cum ingerii o fac in cerul cel mai inalt!

    Comentariu de adela — Iulie 13, 2008 @ 2:09 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: