Cuviosul Seraphim Rose

Aprilie 20, 2008

Fiecare dintre noi este potenţial un Iuda

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu


În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:


„În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.


Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’


Nu trebuie să privim viaţa prin ochelarii patimilor noastre, nici să vedem cum putem ‘aranja’ viaţa ca să fie aşa cum am dori noi să fie – fie că este o viaţă unde se află pace şi linişte sau unde se află tumult şi frământare. Dacă încercăm să facem ca viaţa să se ‘aranjeze’ astfel, va ieşi o întreagă nenorocire. Privind viaţa, ar trebui să acceptăm toate lucrurile care vin asupra noastră ca din partea lui Dumnezeu, înştiinţându-ne că acestea sunt menite să ne trezească din patimile noastre. Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne arate un lucru bine-plăcut lui Dumnezeu pe care să-l putem face. Când primim ceea ce vine asupra noastră, începem să fim ca femeia simplă din Evanghelie care a auzit chemarea lui Dumnezeu şi a fost astfel în stare să fie slujitoarea Lui. Ea a fost propovăduită până la capătul lumii, aşa cum spune Domnul nostru, pentru lucrul cel simplu pe care l-a făcut – a turnat mir pe capul Lui. Să fim ca ea: simţitori ca să vedem semnele lui Dumnezeu din jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natură, de la semenii noştri, dintr-un prilej clar de fapte …. Întotdeauna, în fiecare zi, există ceva care ne arată voia lui Dumnezeu. Trebuie să fim deschişi către aceasta.


Odată ce devenim mai conştienţi de patimile din noi şi începem să luptăm împotriva lor, nu le vom lăsa să pornească un proces care s-a văzut în Iuda. Iuda a plecat la un lucru mărunt: preocuparea pentru dreapta folosire a banilor. Şi de la astfel de lucruri mici, noi Îl trădăm pe Dumnezeu Mântuitorul. Trebuie să fim cu judecată, să nu căutăm împlinirea patimilor noastre, ci mai degrabă să vedem semnul voii lui Dumnezeu: cum ne-am putea deştepta chiar în această clipă şi să începem să-L urmăm pe Hristos în Patimile sale şi să ne mântuim sufletele noastre. Amin.”[1]


[1] Părintele Serafim Rose, „Fiecare dintre noi este un potenţial Iuda”, The Orthodox Word, no. 130 (1986), p. 258-260.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: