Cuviosul Seraphim Rose

aprilie 7, 2008

Vămile văzduhului – O experienţă a vămilor din zilele noastre


Cuv. Serafim Rose

din „Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu


Răspunsul obişnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată„.


Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea liniştit în fulgi mari. Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, şi în general diferenţa dintre temperatura din cameră şi cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult şi se arăta înaintea ochilor noştri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricoşare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârşit …


Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, şi nu ştiu cât a durat urcuşul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedesluşită, mai apoi ţipete şi un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.


Duhurile rele! – am înţeles îndată şi am socotit aceasta neobişnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult aş fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă!

(more…)

Reclame

Blog la WordPress.com.