Cuviosul Seraphim Rose

Februarie 21, 2008

Sufletul dupa moarte – Intalnirea cu altii

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Pentru foarte scurtă vreme, sufletul rămâne în starea lui de singurătate de după moarte de la început. Dr. Moody citează câteva cazuri de oameni care, chiar înainte de a muri, au văzut dintr-odată rude şi prieteni deja morţi.

„Doctorul m-a părăsit şi a spus rudelor mele că eram pe moarte … Mi-am dat seama că toţi aceşti oameni se aflau acolo, mi se părea că erau mulţi, plutind în jurul plafonului camerei. Toţi aceştia erau oameni pe care îi cunoscusem în decursul vieţii, dar care trecuseră în viaţa de dincolo înaintea mea. Am recunoscut-o pe bunica şi pe o fată pe care o cunoscusem când eram în şcoală, şi pe multe alte rude şi prieteni … Aveam o stare de fericire şi am simţit că ei veniseră să mă ocrotească sau să mă călăuzească” (pag. 44).

Această experienţă, a întâlnirii cu prieteni şi rude trecute la cele veşnice, care are loc în preajma morţii, nu este în nici un caz o nouă descoperire, chiar printre oamenii de ştiinţă moderni.

Cu vreo cincizeci de ani în urmă, Sir William Barrett (Vedenii pe patul de moarte , Methuen, London, 1926), deschizător de drumuri în „parapsihologia” modernă sau cercetarea psihică, a scris o carte mai mică asupra acestui subiect. După apariţia primei cărţi a Dr. Moody, a fost publicată o relatare cu mult mai amănunţită a acestei experienţe, inspirată de cartea lui Sir William, şi a demonstrat că cei doi autori au făcut cercetări sistematice asupra muribunzilor, vreme de mulţi ani. Să vorbim despre descoperirile prezentate în această nouă carte (Karlis Osis şi Erlendur Haraldsson, La ceasul morţii , Avon Books, New York, 1977). Aceasta este prima carte temeinică din punct de vedere „ştiinţific”, care apare, despre experienţele muribunzilor. Ea se bazează pe rezultatele unor chestionare şi interviuri amănunţite, cu un grup de doctori şi surori, aleşi la întâmplare, din estul Statelor Unite şi din nordul Indiei (ultima ţară fiind aleasă pentru cea mai deplină nepărtinire, în scopul de a cerceta deosebirile dintre experienţe, care ar putea veni din deosebirile de naţionalitate, psihologie şi religie). Materialul astfel obţinut cuprinde peste o mie de cazuri de arătări şi vedenii care se arată muribunzilor şi unora dintre cei care se întorc la viaţă după o moarte clinică.

În general, autorii află că descoperirile Dr. Moody sunt în armonie cu ale lor (pag. 24). Ei află că rudele şi prietenii morţi (şi, în India, sunt multe arătări ale „zeilor” hinduşi) se arată muribunzilor, adesea cu un ceas înainte de moarte, şi de obicei cu o zi înainte. În aproximativ jumătate din cazuri, există o vedenie ca de mediu înconjurător din altă lume, ca un „rai”, care stârneşte aceleaşi simţăminte (această experienţă „cerească” va fi prezentată mai jos). Acest studiu are o însemnătate deosebită, în aceea că el deosebeşte cu grijă hoinăreala, aceste halucinaţii lumeşti, de arătările şi vedeniile care se văd limpede că fac parte din alte lumi, şi cercetează statistic prezenţa unor factori cum ar fi folosirea de droguri halucinogene, febră ridicată, boli, şi modificările creierului. Toate acestea puteau să producă pur şi simplu halucinaţii, în loc de experienţe adevărate a ceva din afara minţii pacientului. Autorii află într-un chip foarte semnificativ, că experienţele cele mai pe înţeles, şi care fac parte cu limpezime din altă lume, se întâmplă pacienţilor care sunt cel mai mult în legătură cu realitatea lumii acesteia de acum şi este cel mai puţin probabil să aibă halucinaţii; mai ales, cei care văd arătări ale celor morţi sau ale duhurilor, se află de obicei în deplinele lor puteri ale minţii şi văd aceste fiinţe în deplină conştienţă a mediului lor de spital.

Mai mult, autorii află că cei care de obicei au halucinaţii, văd persoane care sunt în viaţă , în vreme ce arătările adevărate ale muribunzilor par să fie cu persoane moarte. În vreme ce sunt prudenţi în concluziile lor, autorii se simt înclinaţi „să fie de acord cu presupunerile vieţii de dincolo, ca cea mai sigură explicaţie a datelor noastre” (pag. 194). Astfel, această carte întregeşte descoperirile Dr. Moody, şi întăreşte în chip uimitor experienţa întâlnirii cu cei morţi şi cu duhuri în ceasul morţii.

Vom arăta mai jos dacă aceste fiinţe spirituale sunt cu adevărat acelea pe care muribunzii le socotesc a fi. De bună seamă că astfel de descoperiri sunt destul de uimitoare când vin de pe fondul necunoaşterii şi necredinţei care a caracterizat o vreme atât de îndelungată presupunerile ştiinţei moderne. Pe de altă parte, pentru un creştin ortodox, nu este nimic uimitor în acestea; ştim că moartea este doar o trecere către o altă formă de existenţă, şi suntem obişnuiţi cu multe arătări şi vedenii care se arată muribunzilor, atât sfinţilor cât şi păcătoşilor obişnuiţi. Sf. Grigorie cel Mare, în relatarea multora dintre aceste experienţe, în Dialogurile sale, lămureşte acest fenomen al întâlnirii cu alţii: „Se întâmplă adesea ca un suflet care este în pragul morţii, să recunoască pe cei cu care urmează să împartă aceeaşi existenţă veşnică, pentru aceeaşi pedeapsă sau răsplată ca a lui” (Dialoguri , IV, 36). Şi mai ales, cu privire la cei care au dus o viaţă curată, Sf. Grigorie observa că „se întâmplă adesea ca sfinţii raiului să se arate celor curaţi în clipa morţii, pentru a-i încuraja. Şi având în mintea lor vedenia sălăşluitorilor raiului care-i vor însoţi, ei mor fără să aibă vreun simţământ de frică ori de chinuri ale morţii” (Dialoguri , IV, 12).

El dă exemple de îngeri, mucenici, pe Apostolul Petru, pe Maica Domnului şi pe Însuşi Hristos, care S-au arătat înaintea celor ce mor (IV, 13-18).

Dr. Moody dă un exemplu al întâlnirii unei persoane care era pe moarte, nu cu vreo rudă ori fiinţă spirituală, ci cu cineva cu totul necunoscut: „O femeie a mărturisit că a văzut în timpul experienţei sale din afara trupului, nu numai propriul ei trup spiritual transparent, ci şi încă unul, acela al unei persoane care murise foarte recent. Ea nu ştia cine era persoana” (Viaţă după viaţă , p. 45). Sf Grigorie povesteşte despre un fenome asemănător în Dialoguri : el povesteşte câteva întâmplări, când un om care era pe moarte, cheamă numele cuiva care moare în acelaşi timp, în alt loc. Şi aceasta nu este de loc o chestiune de înainte-vedere, trăită doar de sfinţi, pentru că Sf. Grigorie povesteşte cum un păcătos obişnuit, în aparenţă sortit iadului, trimite după un anume Ştefan, necunoscut lui, care este pe moarte în acelaşi timp, ca să-i spună că „vasul nostru este gata să ne ia spre Sicilia (Sicilia fiind un loc cu bogată activitate vulcanică, aminteşte de iad), (Dialoguri, IV, 36). Este limpede că aceasta este o problemă care se numeşte „percepţie extrasenzorială” (ESP), care se face deosebit de ascuţită la mulţi, înainte de moarte, şi desigur, continuă după moarte, când sufletul se află în afara trupului, el simte în întregime.

Astfel, această „descoperire” deosebită a cercetării psihice moderne, adevereşte doar ceea ce cititorul de literatură creştină veche, cunoaşte deja, cu privire la întâlnirile din clipa morţii.

Aceste întâlniri, care nicidecum nu par să aibă loc pentru toţi, înainte de moarte, pot fi totuşi numite generale, în sensul că ele se povestesc, indiferent de naţionalitate, religie sau sfinţenia vieţii.

Pe de altă parte, experienţa unui sfânt creştin, în vreme ce împărtăşeşte însuşirile generale pe care se pare că oricine le poate trăi, are despre aceasta o altă dimensiune componentă – una care nu se defineşte prin cercetări psihice. În această experienţă, adesea se arată întru lucrare anumite semne ale harului lui Dumnezeu, şi vedenia din cealaltă lume este adesea văzută de către toţi sau de către mulţi care se află în preajmă, nu doar de către persoana care moare. Să luăm numai un exemplu de acest fel, din aceleaşi Dialoguri ale Sf. Grigorie.

„În vreme ce stăteau în jurul patului Romulei, la miezul nopţii, deodată, a coborât din cer o lumină strălucitoare, umplând întreaga încăpere. Minunăţia şi strălucirea ei au stârnit frică şi groază în inimile lor … Apoi au auzit gălăgia unei mulţimi mari de oameni. Uşa camerei s-a deschis larg, cu putere, ca şi cum un mare număr de persoane s-ar fi năpustit înăuntru.

Cei care stăteau în jurul patului, aveau impresia că în încăpere intrase o mare mulţime de oameni, dar din pricina fricii lor prea mari şi a strălucirii fără de asemănare, nu erau în stare să vadă.

Frica i-a înţepenit şi lumina strălucitoare le-a orbit ochii. Chiar atunci o mireasmă plăcută a umplut aerul şi cu acea mireasmă sufletele lor s-au liniştit, care erau încă îngrozite de lumina ivită pe neaşteptate … Uitându-se către maica sa duhovnicească Redempta, i-a zis cu glas blând: Nu te speria, maică, încă nu voi muri.” Mireasma a stăruit vreme de trei zile şi în „noaptea a patra, Romula a chemat-o din nou pe maica sa şi a cerut să primească Sfânta Împărtăşanie. Maica Redempta şi ucenica sa de-abia se ridicaseră de pe pat, când au văzut două grupuri de cântăreţi stând în grădina din faţa mânăstirii … Sufletul Romulei a fost slobozit din trup pentru a fi călăuzit drept la cer. Şi întrucât grupurile de cântăreţi însoţeau sufletul ei, ridicându-se din ce în ce mai sus, cântecul lor răsuna tot mai slab până când, în cele din urmă, melodia psalmilor şi dulceaţa miresmei au dispărut dimpreună” (Dialoguri , IV, 17). Creştinii ortodocşi îşi vor aminti întâmplări asemănătoare din viaţa multor sfinţi (Sf. Sisoe, Sf. Taisia, Cuviosul Teofil de Kiev, etc.).

Cu cât înaintăm în acest studiu al experienţelor muribunzilor şi al morţii, vom păstra bine în minte deosebirile care există între experienţa generală a muribundului, care stârneşte acum un interes atât de mare, şi experienţa harului-dat al morţii, care se arată la adevăraţii creştini ortodocşi. Aceasta ne va ajuta să pricepem mai bine unele aspecte nelămurite ale experienţelor morţii care au loc şi care sunt istorisite acum. De exemplu, o conştientizare a acestei deosebiri ne poate ajuta să recunoaştem arătările pe care le vede muribundul. Vin cu adevărat rude şi prieteni din împărăţia celor morţi pentru a se arăta muribundului? Şi sunt aceste arătări deosebite de înfăţişările sfinţilor la moartea adevăraţilor creştini?

Pentru a răspunde la cea dintâi întrebare, să ne aducem aminte că doctorii Osis şi Haraldsson povestesc faptul că mulţi hinduşi pe moarte văd mai degrabă „zeii” Pantheonului lor hindus (Krishna, Shiva, Kali, etc.), în loc să-şi vadă rudele şi prietenii apropiaţi, cum se vorbeşte în chip obişnuit în America.

Cu toate acestea, după cum ne învaţă cu limpezime Sf. Pavel, aceşti „zei” nu sunt nimic cu adevărat (I Cor. 8, 4-5); orice experienţă adevărată a „zeilor” presupune draci (I Cor. 10, 20). Atunci, pe cine văd, de fapt, aceşti hinduşi care sunt pe moarte? Doctorii Osis şi Haraldsson socotesc că recunoaşterea fiinţelor care sunt întâlnite, este în mare măsură urmarea tălmăcirii pătimaşe, bazată pe miezul religios, cultural şi personal; iar aceasta pare cu adevărat o judecată cu socoteală, care se va potrivi celor mai multe cazuri. De asemenea, în cazurile americane, probabil că rudele moarte care sunt văzute, nu se află cu adevărat „de faţă” aşa cum socotesc muribunzii. Sf. Grigorie cel Mare spune doar, că muribundul „recunoaşte” oameni, în vreme ce drepţii „sfinţi ai raiului li se arată” – aceasta este o deosebire care nu numai că descoperă experienţa diferită a drept credincioşilor şi a păcătoşilor obişnuiţi atunci când mor, ci chiar starea de după moarte a sfinţilor este deosebită de cea a păcătoşilor obişnuiţi. Sfinţii au o mare libertate de a mijloci pentru cei care sunt în viaţă, şi să le vină în ajutor, în vreme ce păcătoşii decedaţi pot ajuta în situaţii cu totul deosebite, neavând legătură cu cei vii.

Această deosebire este arătată destul de limpede de către Fericitul Augustin, Părintele latin din veacul al V-lea, în tratatul pe care l-a scris la cererea Sf. Paul de Nola cu privire la „grija pentru morţi”, unde încearcă să pună la un loc faptul de netăgăduit că sfinţii, cum ar fi Mucenicul de Nola, s-au arătat în chip desluşit credincioşilor, cu faptul, la fel de netăgăduit, că cei morţi, ca regulă generală, nu se arată celor care sunt în viaţă.

După ce şi-a formulat învăţătura ortodoxă, bazată pe Sfânta Scriptură, cum că „sufletele morţilor se află într-un loc de unde nu văd lucrurile care se petrec în această viaţă pieritoare” (Cap. 13), împreună cu propriile sale păreri despre manifestările aparente ale morţilor faţă de cei vii, care se săvârşesc de obicei, fie prin „lucrările îngerilor”, fie sunt „vedenii false”, săvârşite prin lucrările dracilor care urmăresc înşelarea oamenilor printr-o teorie falsă asupra vieţii de dincolo (Cap. 10), Fericitul Augustin face deosebirea dintre lucrările ce par a fi ale morţilor, şi lucrările adevărate ale sfinţilor:

„Cum arată mucenicii că poartă de grijă nevoilor oamenilor, prin binefacerile pe care le dau celor ce le caută, dacă morţii nu cunosc ce fac cei ce sunt în viaţă? Căci Felix Mărturisitorul s-a arătat nu numai prin faptele sale de milostenie, ci s-a arătat chiar în chip văzut, înaintea ochilor oamenilor, când Nola a fost înconjurat de către barbari. (Episcope Pavel) pune bucurie cucernică întru această arătare a lui. Noi am auzit despre aceasta nu din zvonuri schimbătoare, ci din mărturii vrednice de încredere. Cu adevărat, lucrurile care sunt deosebite de rânduiala obişnuită pe care a dat-o firea feluritelor lucruri zidite, se arată în chip dumnezeiesc. Nici măcar pentru aceea că Domnul nostru, atunci când El a dorit, a schimbat apa în vin, nu avem nici o îndreptăţire pentru a nu pricepe însemnătatea apei ca apă.

De fapt, aceasta este o împrejurare aparte, de astfel de lucrare dumnezeiască. Faptul că Lazăr s-a ridicat din morţi, nu înseamnă că toţi morţii se ridică atunci când vor ei, ori că un om lipsit de viaţă este chemat înapoi de un om în viaţă, aşa cum un om care doarme este trezit de un om care este deja treaz. Unele întâmplări sunt caracteristice lucrării omeneşti; altele arată semne ale puterii dumnezeieşti. Unele lucruri se întâmplă în chip firesc; altele au loc în chip minunat, cu toate că Dumnezeu este de faţă în lucrarea firească, şi firea însoţeşte minunea. Dar nu trebuie să se creadă, că oricare mort se poate amesteca în lucrurile celor vii, numai pentru că mucenicii vindecă sau ajută pe oarecare oameni. S-ar putea crede că: Mucenicii, prin puterea dumnezeiască, participă la lucrurile celor vii, dar morţii obişnuiţi nu au nici o putere de a se amesteca în lucrurile celor vii” (Grija pentru morţi, Cap. 16, în Fer. Augustin, Tratate despre căsătorie şi alte subiecte , Părinţii Bisericii, vol. 27, New York, 1955, pag. 378).

Într-adevăr, să luăm un exemplu, Sfinţii Părinţi ai vremurilor mai recente, cum ar fi Stareţul Ambrozie de la Optina, ne învaţă că fiinţele chemate în şedinţele spiritiste, sunt mai degrabă draci decât duhuri ale morţilor; şi cei care au cercetat fenomenele de spiritism în întregime, dacă aceştia au vreo judecată creştină, au ajuns la aceeaşi concluzie (vezi, de pildă, Simon A. Blackmore, S. J., Spiritism: fapte şi înşelări , Benziger Bros., New York, 1924).

Astfel, nu este nevoie să punem la îndoială faptul că sfinţii, cu adevărat se arată drept-credincioşilor la moarte, aşa cum se povesteşte în multe Vieţi ale sfinţilor. Pe de altă parte, păcătoşilor obişnuiţi li se arată rude, prieteni, sau „zei”, care sunt potriviţi aşteptărilor muribunzilor, ori reprezintă ceea ce aceştia sunt pregătiţi să vadă. Probabil că este cu neputinţă de stabilit firea precisă a acestor arătări din urmă; ele, desigur, nu sunt simple halucinaţii, ci par să fie o parte a experienţei fireşti a morţii, un semn faţă de omul care moare, care urmează să intre în noul tărâm, unde legile realităţii materiale obişnuite nu se mai păstrează. Nu este nimic extraordinar în legătură cu această experienţă, care pare să fie neschimbată pentru vremuri, locuri şi religii felurite.

Experienţa „întâlnirii cu alţii” se iveşte în chip obişnuit chiar înainte de moarte, şi nu trebuie să fie asemănată cu întâlnirea destul de deosebită, pe care o vom prezenta acum: aceea cu „fiinţa de lumină”.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: